"Enigmatici si cuminti, /Terminandu-si rostul lor, /Langa noi se sting si mor, /Dragii nostri, dragi parinti". Ma tem ca versurile lui Adrian Paunescu, de pe vremea cand mai era poet, au tot mai putin ecou.

Prapastia dintre parinti si "tinerii din ziua de astazi" este parca mai mare ca niciodata. Conflictul dintre generatii capata forme tot mai dure, daca nu chiar agresive, si se manifesta mai repede ca inainte. Parintii si copiii par tot mai mult ca traiesc in lumi total diferite care nu se intalnesc decat pentru a se ciocni.

Pentru copii, parintii si buncii sunt inadaptatii, demodatii, oamenii care nu inteleg incotro merge lumea de azi (chiar asa, incotro?), care se ghideaza dupa principii si reguli desuete, care nu inteleg neologismele si englezismele fara de care, iata, nu mai putem comunica (in ipoteza ca vorbitul de unul singur este comunicare), care nu stiu sa foloseasca device-urile si gadget-urile fara de care, nu-i asa, viata e pustiu.

Pentru parinti si bunici, copiii sunt haotici, obraznici, inconsistenti, superficiali, devianti, preocupati numai de maruntisuri, prea grabiti sa-si afirme independenta si prea putin constienti de adevaratele incercari ale vietii.

Aceasta alienare, care incepe devreme, este responsabila si pentru multe dintre tragediile pe care le vedem seara de serara la televizor.


Cauzele sunt multiple. Cele mai profunde vin, probabil, din evolutiile ultimilor 18 ani.Un cunoscut etnolog spunea recent ca Romania experimenteaza un fenomen bizar. In multe familii, varstnicii sunt cei care au nevoie de asistenta tinerilor pentru a se descurca intr-o lume care a evoluat extrem de rapid, mai ales din punct de vedere tehnic. Este cumva o inversare a raporturilor firesti care presupun ca tinerii sa fie intiati de varstnici.

Aceasta evolutie extrem de rapida a fost determinata de inapoierea in care a fost tinuta Romania pana in 1989. Din '90, in numai 18 ani, romanii au fost nevoiti sa recupereze printr-o evolutie galopanta decenii de evolutie treptata a Occidentului. Nu toti au avut insa aceeasi viteza, invers proportionala cu varsta.

Pe de alta parte, mirajul provocat de galop a provocat o bulversare a scarii de valori. E mult mai important ultimul tip de telefon mobil pe care bunicul nici nu stie sa-l tine in mana cum trebuie, decat toata experienta lui de viata, toate valorile trainice si bine sedimentate pe care el le detine, dar nu mai are cui sa le transmita. Si cata nevoie ar avea de ele o generatie pe cat de suficienta si independenta, pe-atat de debusolata de false repere, de un sistem de invatamant complet haotic, de lipsa perspectivelor, o generatie expusa unui bombardament media in care binele si raul sunt tare greu de decelat!

Banul este un alt motiv de ruptura. Pe de-o parte populatia tanara, activa, a inceput sa resimta tot mai impovarator numarul mare de pensionari si dorinta lor de a primi pensii decente. De partea celalalta, varstnicii s-au simtit tradati si abandonati dupa o viata de munca.

Copiii, inconjurati de tentatii si avand drept colegi odraslele noilor imbogatiti care-si pemit orice, isi dispretuiesc parintii lefegii, care-si numara banii de la un salariu la altul. Ei nu au desigur cum sa satisfaca dorintele progeniturilor pentru care o minge, o ciocolata si cateva portocale nu mai au nicio valoare.

Politica a sapat si ea o falie adanca, pornind de la aceeasi incapacitate de adapatare rapida la o lume care a evoluat mult prea rapid. Votul nostalgic, de stanga, cu simpatii comuniste a fost mereu asociat cu generatia varstnica.

Nimic mai enervant pentru tinerii impetuosi! Sigur, aveau, in mare masura dreptate, insa trebuie inteleasa si spaima celor pentru care pamantul incepuse sa fuga de sub picioare odata cu disparitia modului de viata in limitele caruia au trait o cea mai mare parte din existenta.

De vina este si cronica lipsa de comunicare. Parintii, nevrozati de viata de zi cu zi si expusi, la randul lor, tentatiilor, nu mai au rabdare sa asculte si sa inteleaga. Copiii se simt respinsi, se sfatuiesc intre ei, derapeaza in emo sau alte nebunii, se cresc cumva singuri.

Ce ar putea astupa faliile? Desigur, regasirea valorilor autentice, dar parca niciodata acestea n-au parut mai departe. Care e drumul spre adevaratele valori? Probabil, credinta autentica pe care insa, daca nu o avem de mici, o regasim doar in urma unor crize profunde si devastatoare.

Ioane Ene

Articol citit de 1167 ori