Lipsa de comunicare, cea mai grava boala a societatii romanesti?

Romanii vorbesc enorm si comunica infim. Vorbim mult, tare, urat, negandit si neglijent.

Vorbim oricat, oricand si oriunde, fara reguli de politete, vorbim ca sa sufocam orice secunda de liniste, fugind astfel de noi, vorbim astupand cu vorbe golurile din suflet. Ne bandajam cu multe cuvinte eviscerate.

Vorbim suficient si in sentinte, nu cumva sa lasam vreo secunda libera pentru meditatie si dubiu. Si, mai grav decat toate acestea, de fapt, mai mult monologam pentru ca arta, bunavointa si toleranta dialogului sunt straine celor mai multi dintre noi.

Cum nu dialogam, nu avem nici vreo sansa sa comunicam. Acasa,la serviciu, pe strada, fiecare isi rosteste partitura, convins de adevarul ei, fericit de expunerea in vorbe a rationamentului sau a sensibilitatii, dar mult prea putin interesati de felul in care a fost receptat si de raspunsul la mesajul nostru. Ne ajunge ca l-am emis.

In acelasi timp, auzim tot enorm. Auzim colectia de monologuri a celor din jur, tipete, rasete, ne simtim agresati de prea mult sunet si zgomot. Dar arareori, de fapt, ascultam.

Prindem cate o frantura, cate un cuvant care ne enerveaza sau, dimpotriva, ne entuziasmeaza, il rupem de contextul pentru care nu avem rabdare si ii raspundem prin propriul monolog, care, cel mai adesea, nu are nicio legatura cu ceea ce a vrut sa transmita interlocutorul.

Fara sa ascultam si sa fim ascultati, monologand si auzind zgomote, suntem, de fapt tot mai singuri, mai instrainati de conationali, de vecini, colegi, soti, copii, parinti. Tot mai singuri, avem tot mai multe goluri de umplut, avem nevoie de tot mai multe pansamente. Deci vorbim tot mai mult.

De vina pentru lipsa de comunicare nu sunt insa doar cei care nu au aceasta abilitate. Principalul vinovat este, ma tem, chiar sistemul nostru de invatamant.

Comunicarea lipseste si ca disciplina si ca sistem din scolile romanesti. Profesorii monologheaza de la catedra, elevii recita ce au tocit, la tabla sau in scris, pentru o nota in catalog sau pentru promovarea unui examen.

Creativitatea si dialogul lipsesc cu desavarsire. Copiii nu sunt nici invatati si nici stimulati sa-si expuna ideile logic si coerent, cat mai sintetic si mai explicit. Nu sunt antrenati nici sa asculte un discurs din care sa extraga rapid esentialul si sa poata raspunde la obiect.

Cineva sugera ca ar fi benefica introducerea retoricii macar ca disciplina optionala. Cine e ea si ce ne trebuie noua?, a fost raspunsul indignat al celor pentru care comunicarea este un moft.

Dar chiar daca aceasta opozitie ar fi infranta, ma intreb, cine sa predea aceste ore de retorica. Ma tem ca ar incapea pe mana unor suplinitori, total nepregatiti, asa ca si retorica ar esua intr-o totala lipsa de comunicare.

Comunicarea nu se invata nici acasa, pentru ca parintii insisi nu au aceasta abilitate. Mesajele sunt in plus bruiate si de nevroza in care ne impinge viata de zi cu zi.

Pentru orice vorba care pare un atac, ceata psihologica se aseaza rapid si dincolo de ea construim adevarate ziduri din spatele carora contraatacam. Asta facem si cu copiii, asta invata ei de la noi, asta fac si ei mai apoi.

Vedem apoi rostit acelasi diagnostic pentru drame la toate nivelurile: lipsa de comunicare. Adica boala cronica si, poate, cea mai grava a societatii romanesti.

Leacuri nu stiu daca exista, dar primul pas pentru a nu ne lasa rapusi de ea ar fi, probabil un strop de toleranta si de respect pentru cel de alaturi. Restul, ar putea veni, cu timpul, de la sine.

Ai probleme cu tiroida? Evită aceste legume

Tiroida este glanda care se află la gât și are rolul de a produse hormonii T3 și T4 care ajută la buna funcționare a organismului. Iodul din alimentație este folosit de tiroidă pentru...

Povestea noastră

În filonul național sunt încrustate adânc o multitudine de zicători, zicale și ziceri care ne caracterizează, descriu și ghidează felul nostru de a fi. Ascund înțelesuri profunde care au...