Religia şi educaţia ne-au impus să ne ajutăm aproapele atunci când e în suferinţă. Să-i întindem o mână de ajutor şi să împărţim cu el puţinul nostru. Poate ar fi bine dacă am învăţa să ne şi uităm mai bine la cerşetorii care stau cu mâna întinsă. De multe ori, ei sunt de zeci de ori mai bogaţi decât noi…

O SCENĂ INCREDIBILĂ ÎN PLIN CENTRUL CRAIOVEI. Un tânăr se aşează pe trotuar lângă o puştoaică handicapată şi începe s-o imite. Brusc, copila se ridică vioaie şi repertoriul de cerşetoare se transformă într-un potpuriu de înjurături: intrusul îi “strica vadul“. Din şorţul fetei se revarsă banii câştigaţi din “mânca-ţi-aş, dă-mi un ban, că sunt oloagă!“. Nu sunt monezi, sunt bancnote, una chiar de 50 de lei. Îi adună şi-i pune pe “căprării“. O întreb cât a strâns. Răspunsul mă amuţeşte (asta, după ce mă ameţeşte): o sută şaptezeci şi trei de lei. Pe o jumătate de zi, pentru că îmi spune că nu stă la Unirea decât de cinci – şase ore. Fac o socoteală: 300 RON pe zi, 9.000 RON pe lună, 108.000 RON pe an. Adică peste un miliard de lei vechi pe an! Ceva mai mult decât şeful statului!

N-ARE MAI MULT DE ŞAISPREZECE ANI. Nu e câtuşi de puţin “oloagă“. Ci doar şmecheră. Îşi strânge catrafusele şi o întreb, din nou, încotro se duce. Nu-mi spune, aşa că mă iau după ea. Mă plimbă prin English Park, unde se opreşte să bea apă, staţionează în faţa Primăriei, unde comunitarul îi dă 50.000 de lei vechi. E sâmbătă şi e omul mai darnic. Măria ţopăie de pe un picior pe altul şi se admiră, vreme de vreo cinci secunde, în vitrina cafenelei El Greco. Vreo jumătate de oră se opreşte în Parcul Teatrului Naţional, unde face naveta, mergând doar în genunchi, de la o bancă la alta. Mai strânge câteva sute de mii. După ce termină de numărat banii, o zbugheşte înapoi în English Park şi repetă operaţiunea.

ALERGĂ