Psihologii din cadrul Centrului de Psihologie de Actiune si Psihterapie lanseaza o dezbatere publica adresata parintilor si profesorilor cu privire la fenomenul tezelor unice, propunand in premiera o abordare psihologica a acestuia.
Specialistii CPAP considera ca aceste teze au capatat aspectul unui simptom, trecand de la sarcina scolara la un factor de presiune, si transformandu-se intr-un episod cu caracter decisiv pentru viitorul copilului.
Intr-un comunicat remis Ziare.com, ei arata ca modul in care sunt abordate tezele unice in familie arata cum se comporta membrii acesteia, cum sprijina, cum ajuta copilul cand are de-a face cu un obstacol.
"Incearca sa-l supramotiveze? Incearca sa-l incurajeze? Incearca sa-l devalorizeze? Se pozitioneaza de aceeasi parte cu el sau de partea opusa? Toate acestea sunt moduri de a reactiona in familie care pot avea legatura cu alte situatii de tipul 'cum reactioneaza membrii familiei cand unul din ei are de trecut ceva greu?'", mai sustin psihologii.
Parintii percep tezele unice ca pe un obstacol, ca pe o proba care le va pune copiii la incercare si de rezultatul careia va depinde intrarea la liceu si prima decizie importanta pe care o are de luat cel mic.
Totodata exista si increderea sau neincrederea in copilul sau, in capacitatea acestuia de a depune efort, de a se concentra, de a se descurca in situatii problematice.
Ce simt copiii ?
Pe de alta parte, in cazul copiiilor intervine capacitatea de a putea evalua cat mai bine ceea ce stiu, ceea ce nu stiu, cat mai au de invatat, de lucrat, la ce sunt mai buni, la ce nu se descurca etc.
Este important ca evaluarea sa aiba si repere interne, legate de aprecierea si autovalorizarea copilului si nu doar externe, cele ale parintilor si profesorilor.
Cu cat reperele sunt mai departe de copil, cu atat actul de invatare este unul automat si se transforma intr-o simpla asimilare, fara a avea posibilitatea de a adapta continutul la stilul propriu sau de a veni cu elemente originale sau creative.
Intervin multi factori si anume toata gama de trairi, sentimente, emotii pe care copiii le au atat fata de scoala in general, fata de note, fata de presiunea unui examen cat si fata de relatia cu profesorii respectivi, cu efortul ce trebuie depus, cu cererile si impunerile venite din partea parintilor.
Intalnim si copii care aparent nu simt nimic fata de aceste teze, care se arata indiferenti dar care ajung sa se imbolnaveasca in preajma lor. In acest caz, este vorba despre o manifestare psihosomatica care apare datorita imposibilitatii copilului de a simti psihic frica, teama, tensiunea.
Acest lucru se intampla in general si pentru ca atentia prioritara este acordata aspectului si pregatirii didactice si mai putin exprimarii si manifestarii emotiilor si afectelor legate de aceste evenimente, mai spun psihologii de la CPAP.
Miza psihologica
Dincolo de aportul pe care notele de la tezele unice le au in media dupa care copiii sunt repartizati la licee, exista o miza psihologica, diferita de la familie la familie si de la copil la copil.
Ea se leaga de ceea ce numim "rezultate bune" sau "rezultate proaste", de "esec" sau "succes", de "rusine", "dezamagire", "mandrie" etc. Deja cand vorbim despre o miza, ne referim la ansamblul familiei si nu doar la copilul care da tezele.
Este vorba despre o interactiune intre membrii familiei si copil, intre aspiratiile, sperantele, temerile lor, increderea in copil sau in ei insisi, retrairi ale unor evenimente trecute, anticipari ale unor momente viitoare, planuri, scenarii legate de diferite licee, profesii, rezultate, sanse etc.
Tezele in sine nu fac decat sa aduca in prim plan tot ceea ce inseamna emotia unui examen, concurs, proba, incercare, soldate cu "victorie" sau "infrangere", cu reusita sau esec. De fapt, aceeasi nota, pentru unii copii sau unii parinti poate fi un succes si pentru altii un esec raportata la ceea ce ei se asteptau.
Concluzii
Tezele unice nu se rezuma doar la gradul de dificultate al subiectelor si nota obtinuta, ci este un proces de durata ce consta intr-o pregatire a copilului pentru succes sau esec ce incepe de foarte mic si care isi are originile inaintea nasterii sale, in istoria familiei.
Comunicarea are un rol important, parintii sa ajunga sa discute cu copilul despre toata aceasta perioada, sa interactioneze unii cu altii si nu doar sa vorbeasca fiecare in limba lui sustinand anumite puncte de vedere despre cum vede fiecare lucrurile, ce isi doresc, cum simt ceea ce se intampla.