Precum o cladire care se naruie pana la temelii, dar vazuta invers, de la ruine si pana la momentul in care cladirea era in picioare, noua, frumoasa, impunatoare, tot astfel alege Francois Ozon sa spuna aceasta poveste (de dragoste?): de la finalul urat, cand si el, si ea, sunt urati, si poate chiar se urasc, pana la inceput, cand cei doi intra in viata nesiguri si cu capul inainte.
O face alegand cinci momente, la intamplare - sau poate esentiale, nu stim - din existenta acestui cuplu:
...
citeste toata stirea