Ionesco nu mai figureaza ca membru al Garzii de Fier in ultima biografie

   

Ionesco nu mai figureaza ca membru al Garzii de Fier in ultima biografie
Biograful lui Corneille, Andre Le Gall, scrie acum povestea unui Eugene Ionesco suferind de febra creatiei, angoasat de un regim dictatorial in care ar putea fi inchis, urand Romania pentru ca o identifica cu figura tatalui si iubind o Franta care ascundea chipul mamei adorate.

"Teatrul nu m-a interesat niciodata cu adevarat", a repetat Eugene Ionesco in decursul vietii sale, desi piesele sale, "Cantareata cheala" si "Scaunele", se joaca constant pe scenele pariziene de 52 de ani incoace, scrie Andre Le Gall in ultima biografie dedicata autorului, "Ionesco", aparuta in colectia "Grandes biographies" a editurii Flammarion.

Le Gall, cel care a spus povestea vietii lui Corneille sau Pascal, il portretizeaza pe acest "print al absurdului", cum este numit Ionesco, jongland cu mastile pe care scriitorul le schimba in rastimpuri. In teatrul sau, in numeroasele scrieri autobiografice, in "observatorul obiectiv al propriei subiectivitati", Ionesco isi dezvaluie paletele unui "eu", cunoscut ca rivalul redutabil al lui Samuel Beckett.

Romania, tara tatalui urat

Reusita biografiei, comenteaza "Le Monde", tine de maniera in care portretul lui Ionesco este reconstituit, in viata si in opera, evitand anecdoticul. Romania este identificata ca fiind "tara tatalui urat", iar Franta, "tara mamei adorate", in care Ionesco, "un baietel impregnat de cultura franceza, rurala, catolica", vine la varsta de doi ani.

"Un coeur simple" a lui Flaubert il invata sa iubeasca literatura, inainte ca, la 13 ani, sa se metamorfozeze intr-un tanar roman. Ajuns la Bucuresti, scriitorul incepe un razboi contra propriului tata, "avocat oportunist care se adapteaza oricarui regim politic", descriere care nu este diferita de cea pe care Ionesco adultul i-o face tatalui sau, in "Prezent trecut, trecut prezent".

Filtrata prin relatia cu tatal, relatia lui Ionesco cu Romania devine una acida, dar scriitorul insusi recunoaste, in propriile carti autobiografice, ca "tot ce am facut, intr-un fel contra tatalui am facut".

Remarcabil este ca autorul nu se cramponeaza de cliseele care descriu generatia Eliade-Cioran-Ionesco. Mai mult, spune raspicat ca "Ionesco nu a facut parte niciodata din Garda de Fier", miscare fascista la care, insa, admite ca au aderat Mircea Eliade si Emil Cioran.

"Am evadat din Romania in uniforma de gardian", povestea Ionesco, care traia o angoasa permanenta de a reveni intr-o Romania inchisa. Un amanunt biografic, de altfel sustinut si de Ionesco, este adus de Le Gall in sprijinul neincluderii scriitorului in miscarea legionara, si anume originile evreiesti indepartate ale acestuia.

Andre Le Gall contureaza un portret al unui artist aproape nevrotic, osciland intre "angoasa si fericirea creatiei, intre gratie si cadere", care, raspunde biograful, a devenit un clasic, al carui teatru a trecut proba timpului "mai bine decat cel al lui Montherlant, Sartre sau chiar Camus, dar mai putin, totusi, decat cel al lui Becket sau Genet".

Eugene Ionesco (1909-1995) debuteaza literar in 1927, la Revista literara a Liceului "Sf. Sava", dar debutul editorial si-l face ca poet, cu volumul "Elegii pentru fiinte mici" (1931). Din 1941 se stabileste in Franta, unde are loc premiera primei piese, " La Cantatrice chauve" ("Cantareata cheala"). In 1970, Ionesco este ales membru al Academiei Franceze.
Joi, 02 Iulie 2009, ora 19:08
Sursa: NewsIn

Articol citit de 495 ori

Vezi toate cele 4 comentarii
 
nickname

spune:

02.07.2009, 19:37

figura tatalui

de altfel, este un fapt explicat de psihologi, sa te intorci contra tatalui si sa faci lucrurile in pofida lui. ionesco vorbeste mult de tatal lui in cartile de memorii pe care le-a scris si despre cat de mult o facea acesta pe mama lui sa sufere. in ochii unui copil, suferinta mamei are proportii. pe de alta parte, avea si motive, altele decat cele explicate de psihologi, sa critice Romania. pentru ca nu ca nu o iubea sau o ura, ci nu era in acord cu ce se intampla cu tara asta.

Pro / Contra
5
Total de acord
3 voturi
Calitatea comentariului
5
Excelent
3 voturi

 

bucov

    raspunde:

02.07.2009, 20:01

PAI ASHAI !

D-amu s-stiiti ka iekxzakt asha-i kum zisheti , Tov. Nikname , Ionesko , ashest rieprezentant riekalshitrant al uodioasei diktaturi burghezo-fashiste rumonieshti fara di rushini a fakut angoasa findka sa dus launluok ku intielektualii diekazuti burghezo-moshiereshti frantzuji inluok s-o ia spre Iest casa vie la nuoi la raionala nuastra ( mult ljiubita ) undi puteam casa-i dam un post de sekriyetar ku pruopaganda shi iera fierishit pina la sfirshitul vietii lu-i tuvariskyh !

Pro / Contra
2
Impotriva
4 voturi
Calitatea comentariului
2
Neimportant
4 voturi

greu cu roumanii la Paris

    raspunde:

02.07.2009, 23:31

copiii-s de obicei si mai scrantiti

Lucru considerat firesc ca baiatul sa dezvolte rivalitati cu tatal pentru femeia din familie. Imprejurari deosebite, asa pe la varsta de trei ani, cum inteleg ca au evoluat aici prin ruperea familiei, duc la o stare care nu se mai prezinta firesc: complexul Edipe. Apoi numele de care nici nu s-a lepadat (desi era al tatalui detestat) dar nici nu l-a acceptat cum era - fereasca rinocerii, l-ar fi putut apostrofa francezii "Ionescü"! - nu prea lasa sa apara un caracter ferm. Un Cioran, pronuntat dupa ciripitul frantuzesc "Sioron" ar fi avut motive mai temeinice si totusi n-a facut-o. Enescu a facut compromisul Georges Enesco dar nu s-a schimbat in Enesco (faksimile a unei scrisori din 26.1.1954 din Paris lui Petru Groza).
Putem concluziona: mari talente au avut mari probleme si s-au impus in ciuda acestora. Azi avem mari artisti cu uriase probleme, talentul si-a luat talpasita.

Pro / Contra
- -
sub 3 voturi
1 vot
Calitatea comentariului
- -
sub 3 voturi
1 vot

Ardeleanu

spune:

09.07.2009, 12:13

Oameni de cultură romani si oameni de cultură de nationalitate romană

Se afirmă despre noi că suntem niste ,,barbari'' si ,,inapoiati''!incă de pe vremea dacilor. Afirmatiile privind ,,inapoiere unei culturi'' sunt consecinte firesti ale demersurilor didactice gresite in instructia si educatie. Scoala, institutie finantată de comunitatea romanească, cu menirea firească de a pregăti oameni de cultură capabili să cultive ogorul cultural al comunitătii, pentru a obtine recolte utile comunitătii, a produs si oameni de anti-cultura comunitătii. Faptul că acesti romani sau fosti romani sunt mentionati ca oameni de cultură ai altora!!!, sunt preluati de alti negandu-li-se aproape si originea si ,,Larousse'' nu vorbeste despre romani ca despre o natiune importanta pentru dezvoltarea civilizatiei umane, este o consecintă a unor cetăteni romani, scoliti in Romania care au transmis ce au invătat in scoala romanească! Consecintă firească a unui sistem romanesc instructiv educativ cosmopolit anti-autohton.
Pregătirea in scoli a elevilor... (arata tot comentariul)

Pro / Contra
- -
sub 3 voturi
0 voturi
Calitatea comentariului
- -
sub 3 voturi
0 voturi

 


Vezi toate cele 4 comentarii