Baltagul

Unde-ar putea fi Nichifor, plecat de ceva vreme la Dorna dupa o turma de oi? In zilele noastre, Vitoria Lipan nu i-ar gasi urma intr-o rapa, ca n-or fi in Romania integrata doi dobitoci ca sa-i fure oile, cand nu le mai pot transporta decat cu autospeciale incalzite, cu pereti termopan si Vanghelis la casti.


Vazand ca lipseste cam multisor si decisa sa-l gaseasca, s-ar duce glont sa intrebe la arest. "N-ati gasit un om cu o suta de oi, jumatate pe dealuri, jumatate pe DN? Un tip asa, mai hotarat, dar daca ma intrebati pe mine, un ignorant care se incapataneaza sa faca opinie separata. Ca si-a deschis langa stana un butic cu branza care se numeste Moarte Sigurantei Alimentare".



L-ar gasi pe bietul Nichifor trist, cu ochii tulburi, nauciti, spunand vorbe fara de-nteles, framantandu-si caciula brumarie, blestemand 1 ianuarie 2007 si strigand-o neincetat pe Cosmina, mioara-sefa.



"Merg sa-ti platesc cautiunea, om fara minte, si dupa aia mergem acasa, sa accesam rapid niste fonduri pentru dezvoltare rurala, ca am pe cineva care ne rezolva cofinantarea. Tine aici un Abecedar, sa-mi inveti pana atunci doua litere macar: U si E. Nu, nu injur, nevertebratule, off, Doamne, zic si eu ca-n Caragiale, de ce le da Dumnezeu oamenilor fericire, daca le-o ia inapoi?"



...Acum, nu ca sunt ultimul bastion al rezistentei antiaderare, dar toate dramele astea, pentru ca e vorba de drame, ar fi putut fi evitate. Sunt oameni care-si mana oile de mici, altceva nu stiu, si au auzit ca si mosii lor au facut asa, de pe vremea lui Stefan.



Ca si bunicul care a lucrat in fabrica de pistoale de lipit, apoi fiul, apoi nepotul, si care s-au trezit ca li se inchide mormanul de fiare vechi cu doi ani inainte de pensie, ca sa se vanda terenurile unor fabricanti de lasere.



Daca n-am avut conducatori dupa revolutie care sa vada necesitatea unei strategii, sa stabileasca prioritati pe termen lung, nu ca in Epoca de Aur, cand fabricam de la spray de gandaci si sorturi de bucatarie pana la elicoptere si apa grea, ce pretentii sa ai sa existe cineva temator de a pasi cu aruncatorul de grenade peste degetele si-asa prinse in usa ale unei mari bucati de populatie?



Negocierile de aderare au inceput acum vreo sase, sapte ani. Ma gandesc ca primul lucru pe care ar fi trebuit sa-l faca desteptii nostri era sa dea o geana prin legislatia europeana, ca sa vada ce ne-asteapta si sa pregateasca alternative pentru cei carora le va veni sa dea coltul de necaz, neputandu-se adapta.



Sau sa gaseasca formula de a-i ajuta, la terminarea negocierilor, cand deja se stia cum devine faza cu transhumanta si vinderea putineiului cu branza in afara localitatii de fermentatie.



Noile reguli ale mersului lumii, cele europene, batute in cuie, si cele convenite in urma negocierilor, nu erau o necunoscuta acum un an. Si in varianta in care un an n-ar fi fost destul pentru a-l ajuta pe Nichifor sa-si cumpere cateva vagoane pentru transportul oilor, sa le puna gard, sa-si ia manusi ca sa le mulga, procesul trebuia macar inceput.



Daca tineti minte insa, guvernul abia acum se chinuie sa insaileze o strategie post-aderare.



Ii dau dreptate lui Traian Basescu: Romania, mai ales cea de la tara, e la pamant in ce priveste gradul de pregatire pentru integrare. Si tare ma tem ca asta e varianta optimista a discursului.



Si ma gandesc ca dupa 50 de ani de comunism care au modificat genetic organul gandirii populare, apoi dupa socul de-a descoperi ca ceea ce ai auzit o viata e aruncat la cos, acum vine o noua terapie de soc, careia romanul ii va supravietui cu greu.



Se pare insa ca asta este sansa noastra de a depasi stadiul de atleti in carucioare. Si, in mod clar, ceea ce nu ne va ucide sau trimite la balamuc, ne va face mai puternici.



Cristian Mihai CHIS