A doua dezertare a lui Emil Constantinescu

Emil Constantinescu iese vineri definitiv de pe scena politica, odata cu partidul de lift pe care l-a creat. Acesta va fi absorbit, intr-o lingurita, de PNL. Din pacate, nicio pierdere! Nici partidul si nici liderul sau nu ocupau vreun loc distinct in politica romaneasca, fiind, mai degraba, voci frustrate, fara proiecte si fara viziune. Cariera politica a fostului presedinte al Romaniei se incheie lamentabil, desi, privind, in urma trebuie sa recunoastem ca trei dintre cele mai importante reusite ale Romaniei isi au originea in mandatul sau.

Victima propriilor frustrari

Emil Contantinescu a fost lansat pe orbita de Corneliu Coposu, direct din Solidaritatea Universitara. In 1992, Coposu l-a preferat pentru candidatura la presedintie, la insistentele Anei Blandiana, altui profesor universitar esuat apoi lamentabil ca politician- Nicolae Manolescu. La prima incercare, Emil Constantinescu a ratat. La a doua, purtat de un masiv vot negativ la adresa PSD, dar si de "mitul Coposu", creat dupa moartea presedintelui PNTCD, l-a invins pe Ion Iliescu.

S-a instalat la Palatul Cotroceni cu un capital imens de speranta pe care a reusit sa-l faca praf in patru ani. A avut un mandat, ce-i drept, extrem de dificil cu doua mari crize guvernamentale, una provocata chiar de actualul presedinte, si doua mineriade, un mandat marcat, in plus, de o crunta degradare economica, parte din cauza incompetentei guvernului CDR, parte din cauza mostenirii cabinetului Vacaroiu.

Lovitura de gratie pentru electoratul dreptei a venit insa odata cu decizia lui Emil Constantinescu de a nu mai candida in anul 2000, dupa ce s-a declarat invins de securitate. Avea, intr-adevar, sondaje destul de slabe si ar fi fost, probabil, infrant, dar ar fi trebuit sa lupte pana la capat. Consecintele retragerii sale au fost dramatice.

"Proiectul Isarescu", cu care, de neinteles, se lauda si acum, a esuat lamentabil, distrugand - oare involuntar? - si sansele lui Teodor Stolojan. Electoratul CDR a fost, in mod previzibil, divizat intre cei doi candidati ai dreptei, asa ca in turul al doilea a fost propulasat, spre panica generala, Corneliu Vadim Tudor. Beneficiarul acestei situatii a fost Ion Iliescu, revenit in 2000 la Palatul Cotroceni, cu un vot covarsitor.

Ramas fara locomotiva, PNTCD n-a mai intrat in Parlament, ci intr-o criza pe care n-a depasit-o nici astazi si, probabil, n-o va mai depasi vreodata. In schimb, Emil Constantinescu, dupa o perioada de abstinenta politica a incercat din nou, cu Actiunea Populara, partid pe care n-a reusit sa-l ridice peste 1%. A mai avut la dispozitie si Grupul pentru Investigatii Politice, al fostului sau consilier Mugur Ciuvica, prin intermediul caruia si-a improscat adversarii cu dezvaluri, multe credibile, insa prea putine sustinute cu dovezi certe.

Si totusi, Emil Constantinescu poate nu merita sa ajunga atat de repede in anonimatul polticii si, ma tem, chiar al istoriei. In mandatul sau Romania a inceput negocierile de aderare la UE si, ca urmare a atitudinii ferme din timpul bombardamentelor NATO asupra Yugoslaviei, si-a asigurat locul in Alianta Nord-Atlantica. Totodata, in ultima perioada a mandatului sau, prin instalarea ca premier a lui Mugur Isarescu, Emil Constantinescu a contribuit decisiv la redresarea economiei romanesti, aflata pe marginea prapastiei.

Fuziune fara nota de plata

Marea problema a lui Emil Constinescu a fost incapacitatea lui de a-si depasi frustrarile, tot mai multe pe masura ce statura poltica, interna si externa, ii ramanea in urma propriilor asteptari. Din cauza aceasta Constantinescu n-a reusit sa-si duca pana la capat crucea de presedinte. A dezertat inainte de a da socoteala electorala finala in fata alegatorilor, ceea ce pentru un personaj ajuns la cea mai inalta demnitate in stat a fost si a ramas impardonabil. Orice ar fi spus sau facut mai tarziu, Constantinescu nu a putut scapa de stampila de dezertor care a ingropat PNTCD-ul si dreapta, in general, la alegerile din 2000.

In aceste conditii, Actiunea Populara, un conglomerat de nume interesante, dar fara vocatie politica, ale intelectualitatii, a plecat la drum fara nicio sansa. Fuziunea de vineri nu este altceva decat o decuplare a copilului nascut neviabil de la aparatele care-l tineau artificial intr-un fel de viata. O fuziune prin absorbtie este oricum mai onorabila decat o dizolvare.

Ar fi fost penibil pentru AP inca un scor electoral sub 1%. Emil Constantinescu fuge de electorat cat poate, asa ca fostul presedinte face din nou ce stie mai bine. Dezerteaza.

De ce se incurca insa PNL cu AP? Pentru a-si vantura nitel polul de centru-dreapta prin ziare si pe la televiziuni, dupa ce a tot fost acuzat ca, de facto, guverneaza sub dominatia PSD. Noi de stanga?, se indigna recent Ludovic Orban. Dar noi face pol de dreapta cu AP, trantea el argumentul ideologic zdrobitor al PNL. In plus, PNL si AP au in comun si ura impotriva lui Traian Basescu, motivatie care a mai creat asocieri uimitoare.

Cat despre afirmatia lui Calin Popescu Tariceanu ca ar raspunde cu fuziunea aliantei poltice PSD+PC, argumentul pare suprarealist. Fuziunea de vineri a fost anuntata inaintea proiectului social-democratilor, acolo este vorba despre avantaje reciproce, cat de oculte ar fi ele, pentru doua partide clar definite, amandoua parlamentare, aici nota de plata e nula. Avem o fuziune, care, practic, nu valoreaza nimic.

Citeste mai multe despre AP PNL alianta Emil Constantinescu

Vineri, 18 Aprilie 2008, ora 12:05

Sursa: Ziare.com
Autor: Ioana Ene

Articol citit de 3129 ori

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

Constantinescu ar vrea sa mai fie presedinte, desi se retrage din politica

PNL se aliaza vineri cu Alianta Populara

Emil Constantinescu: Traian Basescu da dovada de lasitate si duplicitate

Constantinescu: Romania trebuie sa discute despre prezenta militarilor in Afganistan

Emil Constantinescu acuza politia romana in cazul Teo Peter

Emil Constantinescu renunta definitiv la politica