Ci de niste tamaie. Daca ne scoatem la tabla si facem o autointerogatie, realizam ca in afara de bagajul de cunostinte racait din manuale in numele unui viitor optimist, transformat peste ani intr-o realitate din care dorim sa ne scurgem, sau in care vrem doar sa rezistam cat mai sanatosi la cap, nu avem a ne lauda. Si asta e varianta optimista.
In cealalta, s-ar putea sa descoperim ca orbecaim, ca nici macar nu avem constiinta unui prezent. Un presedinte nu ne va invata sa mergem, ci doar sa ne caftim. O lectie pe care o invatam amar, dupa niste ani in care ne-am lasat antrenati intr-un vis pe care, daca parintii nostri l-ar fi simtit dand tarcoale, l-ar fi alungat. Atat de adanc intrata in viscere era teama de-a pieri, desi nu vorbisera vreodata.
Ce-am avut si ce-am pierdut
N-am avut niciodata speranta, din aia reala, bazata pe convingerea ca putem reusi, decat poate in primii doi ani dupa Revolutie. Pana am realizat ca ceva nu merge incotro ne indeamna sufletul, si sondajele au inceput sa consemneze convingerea ca tara se indreapta intr-o directie buna, dar drumul e pe alta planeta.
Dupa niste ani, asistam la cea mai dura inclestare de forte pentru putere. Atat de intensa incat te intrebi daca nu cumva istoria a bagat de seama ca n-are legatura cu oamenii, si se chinuie s-o ia singura mai departe, cautand drumul, incercand sa naruie bolile natiunii, sa le reteze din pamant ca sa incepem de la zero.
Ce va pune, insa, in loc? Indiferent cum se va numi ...
Urmeaza "Cantarea Romaniei" - faza pe democratie. Ne pregatim sa masuram unde ne-a impins istoria in 20 de ani, in ce masura am pus umarul ca despaduchem tara, sa-i taiem unghiile, s-o pregatim sa ne suporte dorinta de-a iesi la liman fara sa-si piarda mintile.
Sa constatam ca Silviu Brucan a fost de-un optimism duios. Sa ne gandim cu groaza ca "poporul vegetal" se tot desfrunzeste, dar de aceasta data cu galagie, voluptos. Ca priveste fix o bucata de branza pe care odihneste o musca pe care nu o vede, dar stie ca-i acolo, si-i transmite boli. Are o certitudine, dar n-o poate scarpina.
Si in fond, de ce s-o inlature? Dementa e singurul lucru palpabil in evolutia societatii, si dupa 20 de ani nu reusim decat sa inchidem un cerc: am inlocuit damblaua unui om cu mai multe damblale.
Cacealmaua politica
In momentul eliminarii lui Dan Nica, daca PSD ar fi desemnat alt gestionar la Interne, criza s-ar fi terminat, spun pedelistii. Ar fi urmat Ecaterina Andronescu, completeaza social-democratii, deci ajungeam tot acolo. Unde? La parasirea guvernarii. Era imposibil pentru PD-L sa renunte la revocare, sau pentru PSD sa nu fie solidar cu Nica? Intreaba poporul. In Romania politica, nimeni n-a facut niciodata un pas inapoi, deci nu putea sa inceapa taman acum, inaintea alegerilor prezidentiale, raspunde istoria.
Care istorie a curs mai departe si a ajuns la motiunea de cenzura. O noua inclestare pentru a gasi punctul slab al adversarului. Poate-poate crapa, sau renunta la ..
La piciorul de lemn al sperantei romanilor, politicienii au inceput, de cateva luni, sa faca frectie. Cu sticluta "Diana" in buzunar, pregatiti sa-si inmoaie limba pentru a turna miere pe cioatele sufletului de cate ori zaresc un grup de cuviosi intinsi pe iarba, langa manastire, candidatii strabat tara in cautare de necaz intepenit in neputinta alinarii.
Ciudata fratie strabate trupul national in momentul rugaciunii sau la cate-un festival cu mioare si vaci fruntase in productie! Intre poporul fugit dintre cratite si fata blocului, unde nesiguranta zilei de maine sta in culcus ca un anevrism, si politicianul venit cu anafura, pregatit sa cante psalmi si sa se prinda in hora, s-a instalat un algoritm al capacitatii de-a suporta.
Unii vin si se roaga sa nu-i uite Dumnezeu, ceilalti vin si se roaga sa-i ierte primii.
Cateva porunci
De fiecare data cand ii abordeaza presa langa lacasurile de cult, politicienii isi resping conditia primara, si marturisesc ca au venit sa se roage, nu sa se paruiasca.
Presa are, insa, rabdare, si cum s-au strans zece kilometri intre barosani si altar, incearca inca o data. In acel moment, toata lumea e fericita. Jurnalistul are stiri, politicianul are vizibilitate pentru solutiile de iesire din criza. Si abia asteapta intrebarea "cum comentati declaratiile...".
Daca le sunt destule cateva minute sa uite regulile locului unde oamenii au venit sa creada, iar ei, sa invinga, ce sansa au sa si le aminteasca in miezul problemei ...
De cateva zile previziunile referitoare la criza au devenit un fel de cartof fierbinte pe care politicienii si-l arunca in incercarea de a se disculpa pentru populismele desantate din campania electorala.
Asadar ce stiau, ce nu stiau, ce ar fi trebuit sa stie si ce n-au vrut sa stie politicienii pe vremea cand promiteau care lefuri cu 50% mai mari pentru profesori, care o Romanie mandra si prospera?
Ce stiau?
Stiau ca vine criza. Ea era deja o realitate crunta dincolo de ocean si primul val tsunami lovise deja Europa. In toamna a avut loc primul summit european dedicat crizei.
Presedintele Basescu si premierul Tariceanu au discutat cu omologii lor europeni, deja cam palizi, despre criza si este cu neputinta sa nu fi constientizat pericolul ei. In plus, inca de prin luna septembrie in Romania incepusera problemele.
Un semnal grav de alarma a fost cand Dacia Renault a decis primul val de somaj tehnic. Au urmat Oltchimul si alte mari combinate din domeniile lovite de prabusirea comenzilor externe. Nu era nevoie asadar de cine ce stie ce simt al anticipatiei pentru a sti ca si in Romania va fi criza.
Ce nu stiau?
Dimensiunile crizei nu puteau fi anticipate, intr-adevar, si nimeni nu le-a anticipat. Nici acum ele nu pot fi complet evaluate.
Aceasta imprevizibilitate absoluta a fost provocata si de faptul ca am avut initial o criza financiara devenita criza economica. Precedenta mare criza mondiala a avut cu totul alte caracteristici si s-a manifestat ..
Cunoscand principiul care spune ca nu este strategie de marketing mai eficienta decat scandalul, ganditorii de la prima televiziune de stiri din Romania au incercat sa-l puna in practica, ghidandu-se probabil dupa anumite concluzii ale unor sociologi care afirma ca natia e dornica de sange, pentru ca altfel nu se explica violenta de pe stadioane.
Numai ca, din cate se pare, calculele n-au iesit, deoarece nu tot poporul se arunca in lupta dupa ce iese de la meci, prin urmare audienta de la dezbaterea-fluviu construita in jurul boxului n-a saltat nici jumatate din cat salta camesa Smaranditei pe trupu-i plapand.
Ce mi-a speriat mie mintea, deoarece sper in fiecare zi sa-mi demonstreze cineva ca Mos Craciun exista, este altceva. De cateva zile, analistii-deontologi se tanguie ca niste bocitoare ca nu exista dezbatere pe idei, iar campania se duce cu asalturi la jugulara.
Iar in acelasi timp, in ringul de box organizat de Realitatea, candidatii sunt invitati sa-si deschida unii altora venele si sa se-nfinga cu incisivii pana la golirea de sange.
Speriati ca niste bursuci ingramaditi intr-un colt de o haita de pisici luptatoare, simtindu-se cu mainile crescute aiurea, candidatii se uita unii la altii si nu pricep la ce se refera Robert Turcescu in momentul cand le spune: "atacati!" Iar cand intervine baiatul ala cu papion, nu ca sa le aduca niscai beri, ci ca sa-i desparta (?), te intrebi in ce colivie cu nebuni ai nimerit.
Din cand in cand, Vasile Blaga arunca niste ...
Nu se poate spune ca exista vreun cetatean obisnuit care realizeaza beneficiile organizarii unui summit NATO la Bucuresti. Sunt convins ca insusi termenul de "summit" nu spune nimic poporului, in afara de o mare revolutie in Planul Urbanistic General.
Am fost la doua reuniuni la nivel inalt ale Aliantei Nord-Atlantice, la Praga si la Istanbul. Vorba vine. Daca la Praga am apucat sa vad orasul, si am constatat ca era deschis, Istanbulul nu l-am zarit decat prin gratiile unei puscarii - securitatea turca s-a uitat in pasaport, i s-a parut ca aduc a arab din aia care explodeaza in tramvaie si sunt un pericol pentru Bush, si nu m-a lasat sa intru in tara.
Dar mi-au povestit niste prieteni, colegi cu mine intr-ale militantismului pe taramul pacii, care erau mai balai si fara barba, ca in afara de culoarul oficial, oamenii si-au vazut de drumuri pe unde au dorit.
Pana si turcii, care la capitolul drepturile omului sunt in evul mediu, avand, dupa mine, restante imposibil de recuperat pentru a deveni membri UE (am sa va povestesc cu alta ocazie ce drama traiesc kurzii), au drumuri mai multe. De praghezi ce sa mai vorbim!
Noi nu avem decat stiri despre largirea unor autostrazi pe hartie si achitarea unor studii de fezabilitate. Ceea ce mai pune o caramida la temelia axiomei ca nu suntem in stare de nimic, decat de impresie artistica.
Sa te intrebi in zilele astea, de fata cu cate-un demnitar tanar, prin urmare pretios, cu ce ne ajuta summit-ul, echivaleaza cu a te ...
Nu stim cum erau dispuse astrele in momentul nasterii lui Mihai Eminescu, dar sufletul sau, dezlegat pe Pamant dintr-un vulcan, s-a lipit cu durere de destinul tarii sale.
- Fragment din "Scrisoarea a III-a"
- Cine a fost Mihai Eminescu - biografie
Si dupa ce-a aflat ca poezia, unde si-a strigat iubirea patimasa pentru un trup mititel de femeie sau pentru patria macinata de orgolii nemasurate, cladite aiuritor in trupurile unor urmasi ai Romei demni de dispret, este un leac, a realizat ceva: destinul pamantului unde s-a nascut nu poate fi schimbat prin versuri.
Articolele sale din Timpul", ziar de partid, o spuneau fara dubiu: Romania finalului de secol 19 se poate moderniza numai odata cu transformarea mentalitatii oamenilor ce o conduceau, cu intelegerea realitatilor economice si sociale, acordate cu traditia istorica si culturala. Intreprindere careia nu-i dadea prea mari sanse: cunostea ce le poate mintea conducatorilor!
Nu l-au placut politicienii, deoarece i-a pus la zid, indiferent de culoare: conservatori, liberali, de toate orientarile. Iar vocea sa, contestata de politicieni, deoarece spunea adevaruri de neingaduit, a fost, in epoca, ascultata de popor, deoarece Eminescu era un formator de opinie autentic, sincer, chinuit. Tirajul Timpului" crestea, deoarece era suficient sa-i vada numele pe prima pagina, sa-si aduca aminte de Mizeria vietii noastre publice" sau Parlamente de papusi neroade", si oamenii se adanceau in rezultatul penitei ...
Categorie: Cultura Generala 1681 vizite [ Ziare.com ]
Cristian Mihai CHIS
Rezolvarea problemei tiganilor din acea categorie din cauza careia romanii sunt condamnati mai nou la dispret e la fel de grea precum munca de zeci de ani la capatul careia se afla, eventual, un Nobel. Nimeni nu are solutia, Guvernul Italiei ia masuri disperate, ignorand principiul liberei circulatii a persoanelor, premierul Tariceanu trimite politisti la Roma pentru a fi o picatura intr-un ocean de nenorociri, iar romanii aflati in tara lor injura.
Injura cu sete, dar inainte se uita in jur, ca sa vada cine-i aude. Pentru ca in public, a dispretui un tigan inseamna o amenda de 4000 de lei. Si nu trebuie sa-l dispretuiesti, e suficient sa afirmi ca romanii cei care omoara, talharesc, fura si cersesc in Italia sunt tigani. Plangerea ong-urilor care lupta (ce gluma buna) pentru viata mai buna a tiganilor va sosi instant.
Spuneam acum doua saptamani ca, in momentul cand ne-au primit la masa selecta a natiunilor civilizate, Uniunii Europene nu-i trecea prin minte ca-si batea un cui in talpa. Dar, aderarea Romaniei a convenit tuturor: continentul a gasit o piata proaspata, noi am spus ca, impinsi de la spate, putem sa devenim o democratie consolidata, cu o economie bazata pe concurenta.
Pe tigani i-au pus toti sub pres. Era un secret rusinos, si Europa a inchis ochii la ineficienta programelor de integrare sociala, pe care le-a finantat la greu. Dar unde merge suta, merge si mia, si sa te impiedici de faptul ca civilizatie cu forta nu se poate, ...
Cristian Mihai CHIS
Daca locuitorii unei planete indepartate, porniti sa exploreze noi civilizatii, ar ajunge intamplator pe Pamant si primul lucru cu care ar veni in contact ar fi imnul Romaniei, si-ar zice ca noi suntem sefii plantei. Sau pe-acolo.
Dupa ce-ar depasi prima impresie, cum ca au aterizat in capul unui popor oprimat, care secole bune n-a avut posibilitatea de-a-si desclesta falcile, ar descoperi ca, in fine, sangele de roman a invins, iar numele lui Traian, inscriptionat pe piepturi, glasuie inca si aseaza pe fruntea natiei laurii izbanzii.
Analizand insa doua milenii de istorie si comparand cauza cu efectul ar realiza insa ca la un moment dat, in glorioasa noastra istorie au aparut distorsiuni. Sau or fi existat de la inceput? Ca altfel cum s-ar impaca "murim mai bine-n lupta cu glorie deplina decat sa fim sclavi iarasi in vechiul nost pamant" cu realitatea, care-i plaseaza pe urmasii Romei intr-o noua forma de sclavie, generate de neputinta?
Ca altfel, cum se numeste imposibilitatea de-a ne construi un destin decent si de-a ne selecta dintre cei mai buni pe cei mai apti sa ia destinul tarii in mana spre a o indrepta spre un viitor unde rusinea se va fi transformat in piesa de muzeu? Sau poate ca nu exista astfel de indivizi, ci numai o mana de profitori care speculeaza neputinta si alta mana de caraitori care, incapabili sa construiasca ceva, se limiteaza la a demola?
Dar ce sa demoleze? Nimicul? Zero impartit la zero nu exista.
Se vor gasi ...
A reduce America la ideea ca acolo nu-i de trait, deoarece parintii natiunii au lasat urmasilor o societate unde in numele libertatii se instiga la crima, iar pentru a te simti in siguranta trebuie sa ai pe noptiera o mitraliera, aceeasi pe care, din cand in cand, un descreierat o foloseste secerand ce-i cade inaintea ochilor, scuipandu-l pe Dumnezeu, mi se pare o idiotenie.
Am adormit azi-noapte cu televizorul pe CNN, unde fiul profesorului Liviu Librescu povestea intregii lumi cum a plecat tatal sau, supravietuitor al Holocaustului, din Romania si a ajuns unul dintre cei mai respectati membri ai comunitatii academice.
Si in clipa in care pleoapele m-au deconectat de la lumea reala, ma gandeam la America din sufletul tuturor. Tocmai in patria tuturor posibilitatilor, Dumnezeu a ales sa le strige celor care nu simt nimic nici daca cineva detoneaza langa ei o bomba cu praf de scarpinat, evidenta: aici, pe Pamant, convietuiesc doua organisme colective, oamenii si ingerii.
Si ca aici, pe Pamant, poti sa treci in a doua categorie daca te abandonezi iubirii, si ultimul lucru la care te gandesti este propria piele.
Nu-i poti intreba pe cei ce nu aleg intre destinul lor si al celorlalti, ci actioneaza impinsi de un resort care nu gandeste, spre a-i salva pe semeni, cum vad ei devotamentul. Nu vor raspunde niciodata. Acesti oameni sunt prea modesti, prea delicati cu cuvintele. Sunt exact opusul celor care se lauda ca au facut donatii la biserica, iar Dumnezeu i-a manat in lupta ...
Niciodata n-am regretat mai tare ca n-am talent de desenator ca acum, cand m-am apucat sa-mi leg niste idei in minte referitoare la sedinta de evaluare a activitatilor Ministerului Administratiei si Internelor, la care au participat Traian Basescu si Calin Popescu Tariceanu.
Mi-ar fi placut sa fac o banda desenata si sa ma rad in timp ce misc creionul, asa cum m-am ras de m-am stricat de cap citind un articol despre unua care a gasit un cap de statuie romana si s-a apucat sa-l barbiereasca cu freza si bormasina, ca era ciobit si avea un grad scazut de vandabilitate.
Ma bucur cand gasesc ocazii de-a hohoti, desi mi-s plamanii atat de plini de injuraturi incat ma mir cum ma mai rabda bunul Dumnezeu. Daca nu as gasi puterea de-a realiza ca viata nu se rezuma la mortal kombat politic, si n-as simti o farama de incredere in destinul nostru, sigur as avea un loc pastrat intr-un lighean din ala cu flacari, langa alti nefericiti.
Prin urmare, aveam in fata ochilor scena cu cei mai importanti oameni in stat, asezati unul langa celalalt, dar fiecare in propria emisfera. La un gest al premierului, care si-a turnat picaturi in nas in timp ce un nene prezenta golde realizari, iar presedintele sapa o gropita in perete cu puterea mintii, prin fata ochilor de om aflat pe pluta lui mi s-au perindat diverse imagini.
Presedintele intrebandu-l pe premier, prin ministrul Administratiei si Internelor: "Ai sinuzita, Caline? Hai ca-ti fac eu punctie".
Monica Macovei schimbandu-si vata din ...
+ T E O C T I S T
DIN MILOSTIVIREA LUI DUMNEZEU
ARHIEPISCOP AL BUCURESTILOR,
MITROPOLIT AL MUNTENIEI SI DOBROGEI,
LOCTIITOR AL CEZAREEI CAPADOCIEI
SI PATRIARHUL BISERICII ORTODOXE ROMANE
IUBITULUI NOSTRU CLER, CINULUI MONAHAL
SI DREPTCREDINCIOSILOR CRESTINI, HAR SI PACE
DE LA DUMNEZEU-TATAL, IAR DE LA NOI,
ARHIEREASCA BINECUVANTARE
"Si Cuvantul trup S-a facut si S-a
salasluit intru noi; si noi am vazut
slava Lui ca pe slava Unuia-Nascut
din Tatal, plin de har si de adevar".
(Ioan 1, 14)
Iubiti parinti slujitori ai sfintelor altare,
Dreptmaritori crestini,
Prin acest cuvant pastoral, inchinat Nasterii Domnului nostru Iisus Hristos, Taina cea necuprinsa de minte si de cuvant si sarbatoarea imparateasca atat de iubita de poporul nostru, va adresam dintru inceput o seama de chemari, care ne-au mangaiat auzul in zilele postului pregatitor, spre bucuria innoirii si sfintirii legilor firii si a sufletelor dreptmaritorilor crestini. Sa le ascultam, cu emotie, inca o data: "Sa se veseleasca toata faptura, ca, iata, Ziditorul Cel mai inainte de veci Se naste in Betleem, Prunc vazut cu trup, si este infasat in scutece Cel Ce dezleaga, ca un iubitor de oameni, legaturile greselilor noastre". "Tineri, binecuvantati-L, preoti, laudati-L, popoare, preainaltati-L intru toti vecii".
De-a lungul acestui sfant post, pregatitor al bucuriei de sus date, a venirii Domnului "intru ale Sale" (Ioan 1,11), adica la noi, zidirea Lui, in sfintele noastre biserici au rasunat adeseori asemenea ...
Categorie: Pensii private 995 vizite [ Ziare.com ]