Subscriu. Sa se termine odata cu tupeul si aroganta borfasilor din presa, sa inchidem Realitatea TV si Antenele voiculesciene si sa privim tampi in gurile politicienilor larg deschise pe posturile nationale de radio si televiziune (si toate celelalte dispuse sa redea fidel Adevarul Oficial), de unde li se scurge adevarul stilizat cu miresme de trandafir portocaliu!
Abia atunci vom vedea Romania altfel. Abia dupa un astfel de excercitiu spiritual vom trai fericiti - saraci langa bogati, politicieni cu bun simt langa ticalosii din presa, pensionari speciali langa tineri cu facultate si fara serviciu, tortionari comunisti langa victimele din puscariile dinainte de '89, demnitari corupti langa medici si profesori fara mancare si apa calda in casa si tot asa.
Adevarul este ca nu am inteles nimic pana acum, uitandu-ma mereu ca prostul cand la Realitatea cand la Antene, doar doar ii voi vedea pe politicienii nostri cum incearca sa ne explice cat de mult bine vor sa ne faca. Dar ei, saracii, de atat mult bun simt ce aveau si de atata buna crestere ce primisera de-a lungul tineretii chinuite erau mereu intrerupti, trunchiati, talmaciti si rastalmaciti, cenzurati si obstructionati de jurnalistii hiena cu chip de tonomate libidinoase.
Ei, politicienii cu bun simt, incercau sa imi transmita mie, telespectatorul cel mai fidel si mai increzator in bunele lor intentii, mesajul ca totul este bine in lume si, in mod deosebit, in tara noastra care este, oricum, cea mai frumoasa din ...
Nu cred sa existe vreo tara europeana cu politicieni mai evlaviosi decat Romania. Nu e sarbatoare religioasa, intronizare, sfintire sau mai stie eu ce praznic sa nu vedem barbatii neamului instalati in primul rand (sa nu se munceasca prea mult operatorii TV si fotografii), cu figuri smerite si facandu-si cruci pana la genunchi.
Observand asa strabatere cucernica, un strain ar zice ca Romania e condusa cu frica lui Dumnezeu si in spiritul invataturilor crestine. Nici poveste! Dimpotriva, in clasa politica din Romania domneste lipsa oricaror norme de orice fel, nu numai crestine, pentru ca, de cum ies din biserca, cei mai multi dintre politicieni par mai degraba infratiti cu Mamona.
Iar in campania electorala, si cucernicia, si duplicitatea ating cele mai inalte cote.
Traian Basescu n-a ratat anul aceasta aproape nicio sarbatoare religioasa. A tras de colive, a pupat icoane, si-a facut cruce de cat ori a avut ocazia. Ba chiar s-a ocupat si de biserica din incinta complexului Cotroceni, sfintita cu mare tam-tam si mare aglomeratie. Adica un fel de ctitorie pe bani publici.
Mircea Geoana n-a ratat nici el prea multe adunari religioase, dar pozitia lui este chiar mai delicata decat a sefului statului, pentru ca este social democrat. Nu exista prea multi oameni de stanga care sa se dea de ceasul mortii pentru a pupa icoane si a pune mana pe moaste. Atat doar ca, in elanul sau cucernic, Mircea Geoana face gafe mari.
De exemplu, luni la Patriarhie, prezidentiabilul ...
Gura mare, glande salivare din belsug, atropina injectata in ochi, ca sa dilate pupila si sa dea impresia de atentie sporita, si in inima, sa-i reduca frecventa ca sa para mai milosi, idei delirante fixe, o memorie buna, ca sa tina minte toate minciunile, sau mai putina, suplinita de un portofel alimentat de stat, ipocrizie, paiete si ode.
Adaugati tara rupta in fund, usor de impresionat, alegerile, ocazia prestatiei artistice, niste handicapati sentimental, incapabili sa puna limita visului, si veti avea portretul si habitatul politicianului roman.
Pret de cateva respiratii, au disparut. Jurnalele au intepenit si cate zece minute pe vestea mortii lui Gheorghe Dinica, si ne-am amintit de ce ne era dor de copilarie, adolescenta, tineretea invadate de comunism, in care iubeam aproape religios un personaj inghesuit in decoruri de carton suspendate de firele cerului. Am devenit maturi si am luat actorul cu noi, pe care l-am infipt de-acum si mai adanc in inima smulsa din piept.
Dar cele zece minute s-au scurs si am plonjat din nou, cu un sut in fund, in sondaje, replici, acuzatii, minciuni si campanii cu foarte multi bani.
Caci politicienii nu mor niciodata. Sunt tot slujitori ai scenei, ca asta-i lumea, un blitz monstruos, dar teatrul lor este de prost-gust. Stim cu totii, si facem un compromis pe care nu-l marturisim, de teama sa nu parem idioti. Ne taie capul ca trebuie sa alegem ceva, si cand nu ne mai taie, nu mai mergem la urne.
Dar ramanem prizonierii lor, ...
De ani de zile Romania este guvernata la televizor. Partidele si politicienii isi trimit mesaje la televizor. In studiourile de televizune incep marile razboaie, acolo sunt anuntate marile impacari.
In Romania ce nu e la televizor nu exista, asa ca politicienii sunt in stare sa riste orice, sa dea orice pentru a ajunge pe sticla.
Cazul Ridzi este o mostra cat se poate de elocventa a felului in care mirajul ecranului poate lua mintile. Investitia de aproape un million de euro facuta de Elena Udrea in relatia cu televiziunile nu face decat sa confirme, si ea, acest lucru. Iar acestea nu sunt decat cifrele si cazurile vizibile.
Cert este ca batalia pentru "sticla" este cea mai apriga, poate chiar singura, pe care o dau politicienii romani. Merita oare?
Batalia pe un public tot mai mic
Daca sfasiem mirajul cu aspreala seaca a cifrelor vom constata ca investitia si riscul sunt imense pentru numarul oamenilor la care ajunge imaginea. Sa luam, spre exemplu, Realitatea TV cu un rating mediu in jur de 1 punct. Asta inseamna sub un milion de telespectatori, din 18 milioane de romani cu drept de vot. La Antena 3 e cam aceeasi poveste, iar jurnalele de stiri cu ratinguri mult mai mari (4-6 puncte) la Protv si Antena1 contin foarte putine stiri politice tocmai pentru ca ele nu aduc audienta.
Din perspectiva cifrelor, goana aceasta dementa dupa aparitia pe sticla este doar o satisfacere a propriei vanitati. De fapt, publicul stirilor si talk-show-urilor politice este ...
Curata hartie de turnesol aceasta criza care loveste Romania in plina campanie electorala! Este o ocazie sa ne lamurim fie cat sunt dispusi sa minta politicienii, fie cata economie stiu.
Asadar, ce ni se propune la vreme de mare tulburare mondiala?
PSD vrea scaderi de impozite si cresteri de salarii. Mircea Geoana strecoara chiar si o amnistie fiscala pentru cei care au acumulat averi ilicite, masura cu dedicatie pentru puscariabilii din partid care, vezi Doamne, s-ar grabi sa investeasca spre binele public banii de care au fost iertati.
PD-L pregateste scutiri de impozit pentru cei care reinvestesc si mariri de salarii pentru bugetari. Calin Popescu Tariceanu ne amageste si el cu aceleasi impozite mai mici, cu bonusuri pentru angajarea de someri, dublarea fondurilor bugetare alocate programelor de constructii de locuinte.
Sa tragem linie si sa vedem la ce ar duce aceste planuri apetisante.
Pe de-o parte, veniturile vor scadea inevitabil din cauza scaderii impozitelor, dar si a bazei de impozitare.
Firmele mari isi reduc activitatea, constructiile, pana acum adevarat motor al economiei se simt foarte prost, domeniul fiind aproape blocat. Profiturile firmelor fiind mai mici, suma varsata la buget va fi si ea, la fel, mai mica. Tot mai multi oameni vor ramane fara loc de munca sau vor fi in somaj tehnic, deci si impozitele pe veniturile lor se vor diminua. Este de asteptat sa scada si consumul, deci alta taiere de venituri la buget.
De partea cealalta, ...
In timp ce majoritatea lupta cu tranzitia numarandu-si lunile restante la intretinere, spurcandu-i pe guvernanti la mitinguri sau pur si simplu luandu-si lumea in cap, ei au castigat.
Nu cu doua lozuri, ci cu mai multe loturi - de teren intravilan, extravilan, petrolifer sau garnisit cu marmura ori chiar gunoi. Au facut, e drept, si ceva efort - sa bati drumul intre cartierul general de business, intalnirile cu prietenii politici si cateodata Parchet nu e tocmai lucru usor.
Pe masura ce s-au imbogatit, amicitiile politice au devenit si ele mai lesne de legat. Intre un contract semnat cu statul sau cu parteneri privati si cititul extraselor de cont, s-au gandit ca nu le-ar sta tocmai rau in lumea celor care impart dreptatea cu proiecte de lege si banii publici cu pixul.
Unora dintre ei ideea le-a venit devreme si, la fel ca si in proverb, au ajuns departe, pana la petrolistii din Kazahstan sau la usa fondurilor americane de investitii numai bune de cooptat in afaceri cu marmura. Pe un altul impulsul orgolios sau, cine stie, puseul de generozitate de a blagoslovi Parlamentul cu persoana sa l-a lovit ceva mai tarziu, dupa ce un amic pesedist i-a desenat viitorul in rozaliu.
In cele din urma, insa, tot acest zbucium se pare ca a meritat: George Becali, Dinu Patriciu, Dan Voiculescu, Adriean Videanu si Silviu Prigoana au devenit astazi personaje-hibrid aparent de invidiat: ei sunt cei mai bogati cinci politicieni din Romania, potrivit clasamentului intocmit de ...
Pentru ca urmeaza o noua campanie electorala, politicienii isi dau din ce in ce mai mult in petec, in incercarea de a ne demonstra cat de populari sunt. Tot mai multi pozeaza in oameni obisnuiti, cu preocupari casnice.
De fapt, campania a inceput cu mult inainte de a fi lansati oficial candidatii. Asta pentru ca acum, in prag de alegeri, mai mult ca niciodata, politicienii devin deschisi dialogului cu alegatorii si schimbului de informatii. Este in interesul lor, desigur.
Din perspectiva votului uninominal, relatia dintre alegator si politician este transanta, este definitorie, este calea spre un loc in Parlament. Si ce nu face politicianul roman de dragul voturilor?
In aceasta toamna cu iz electoral, Elena Udrea s-a metamorfozat intr-o gospodina priceputa care stie sa croseteze fulare si sa faca sarmale, ba mai mult - a prezentat stiri la MTV. Bat-o vina, ca multi pensionari din Drumul Taberei a impresionat!
Presedintele Camerei Deputatilor, Bogdan Olteanu, a coborat printre bucurestenii blocati in trafic si apoi a calcat camasi in direct la Tv, Calin Popescu Tariceanu si Leonard Orban au facut naveta cu trenul de Titu.
Cand ma uit si la ultimele promisiuni ale politicienilor am senzatia ca ne cred tampiti. De exemplu, Mircea Geoana a promis romanilor care se afla in strainatate 20.000 de euro daca se intorc acasa si da - inca un "daca" - daca PSD ajunge la guvernare.
Nici cu Ludovic Orban nu mi-e rusine. S-a trezit dis de dimineata pus pe treaba si ne-a ...
Politica romaneasca a devenit un fel de serial Elodia: in fiecare zi, actorii unei tragicomedii interminabile ne anunta evenimente si intentii senzationale, pentru ca de fiecare data sa sfarseasca in aceleasi non-evenimente care te fac sa te intrebi de ce ti-ai pierdut cateva ore din viata urmarind discursuri si talk-showuri sterile de orice sens sau noutate.
La fel ca in inventia tv a lui Dan Diaconescu, rolurile au fost demult fixate si nu se schimba, pentru ca orice experiment ar risca sa strica ratingul- fie pe cel minuscul al politicienilor, fie pe cel cinic de mare al OTV-ului.
In teorie, aceasta distributie prezivibila, ar avea un sens. "Daca un lucru functioneaza, de ce sa-l repari?", este o replica devenita cliseu in filmele americane.
Numai ca ea functioneaza doar in garsoniera televizionistica de pe Magheru, nu si cand vine vorba de foiletonul politic din cele trei Palate: Cotroceni, Victoria si al Parlamentului. Rating-ul lui Cioaca si Tolea ramane constant si aduce inca profit, in timp ce audienta purtatorilor de insigne oficiale scade de la un scrutin la altul.
Cel mai bun exemplu pentru felul in care politicienii ajung pana la urma sa se impiedice de personajul care i-a facut staruri este Traian Basescu. O buna perioada de vreme, Basescu a fost parintele reinventarii in politica.
A devenit celebru prin agresivitatea cu care le riposta sindicatelor, pe vremea cand era ministru a Transporturilor. Ca primar general, s-a luat de "guler" cu ...
In scandalul Nica - Boc nu exista decat jocul de imagine electoral al lui Traian Basescu. Toate declaratiile facute in legatura cu acest caz au vizat doar degradarea sau, dimpotriva, spalarea imaginii presedintelui.
Liderii PSD au folosit toate adjectivele pentru a-l descrie pe presedinte mai infierbantat decat un petrecaret vesel, in timp ce premierul pozase cateva ceasuri mai devreme in rolul sefului care nu mai e dispus sa accepte nicio abatare disciplinara.
Desigur, ideea campaniei de imagine pe care Traian Basescu si-o face acum, pe spinarea si sudoarea lui Boc, a fost provocata de porumbelul care i-a scapat ministrului de interne si vicepremierului Dan Nica. Caci altfel cum s-ar putea explica scopul cu care acesta a facut publice informatiile legate de frauda electorala care urma sa aiba loc cu ajutorul microbuzelor?
Dupa declansarea scandalului, toti pesedistii in cor si-au acuzat colegii de alianta ca s-au simtit vizati de observatiile lui Nica, desi acesta nu nominalizase cine anume a inchiriat microbuzele pentru turismul electoral.
Ceea ce nu se intelege din explicatiile ministrului de interne este de ce a ales el sa faca publice niste informatii pe care, daca tot le avea, erau mai eficiente si mai valoroase daca ramaneau necunoscute publicului. Nu ar fi fost ele de ajutor mai bine politistilor daca ramaneau secrete, daca foloseau ca informatii clasificate pentru anchetarea unei posibile fraude? Nu ar fi fost infinit mai valoroase daca ne-ar fi adus ...
Dupa 20 de ani de la trecerea in nefiinta a manifestarilor artistice populare fortate sa-si faca platforma sub semnul Cantarii Romaniei, cetatenii acestei tari primesc o chemare sa vina din nou in sala de spectacole. Daca nu ca interpreti, merge si ca audienta.
Cum politicienii n-au fost in stare sa determine natiunea sa cante de bucurie culegand porumbul, atunci sa cante de foame, insotindu-le fiorul artistic. Nu-i bai ca suntem rupti in fund, cel putin avem paiete pe buci si ne gasim impreuna.
La ce-i bun Craciunul
In definitiv, tot suntem buni la ceva daca avem simtire. E un semn ca patria nu se duce dracului. Nu poti sa nu implinesti, fara riscul de-a parea un bou ignorant, testamentul lui Vasile Alecsandri: "E unul care canta mai dulce decat mine? Cu-atat mai bine tarii, si lui cu-atat mai bine!". Deci atata vreme cat politicienii zic duios din strune si din gat, au tinere de minte pentru cateva strofe si ciocnesc un pahar de sarbatori, eu spun sa nu fim nemernici, sa recunoastem valoarea oriunde s-ar afla si sa mai tacem naibii.
Nu vine transa de la FMI? Laso-n fasole, ca vine Negoita cu o colinda. Pana la urma, tot ce avem e o suma de traditii. Daca putem sa ne umplem viata cu o activitate care are drept scop producerea unor valori estetice, ca de alt tip de productie oricum nu suntem in stare, nu-i totul pierdut. Ce mancam, insa?
Rituri de trecere
Ei cum, ce mancam? Cui ii mai arde? Daca reusim sa inlocuim senzatia fiziologica periodica a ...
Mai nimic bun. Ar fi greu, daca nu imposibil, sa gasim un raspuns mai onest si corect fata de cineva care ne-ar intreba ce am facut in cei 20 de ani care au trecut de la sfarsitul epocii comuniste.
Nu am facut nimic bun nici in economie, nici in educatie, nici in viata politica, nici in societate civila. Peste ani si ani, aceasta perioada va ramane in istorie ca un timp mort, in care Romania s-a zbatut din criza in criza incercand sa reformeze o societate primitiva, saraca, corupta si inca suferind de puternice trauma postcomuniste.
O perioada in care scopul principal al politicienilor a fost sa se imbogateasca rapid si sa isi spele trecutul patat, in cele mai multe cazuri, atat de adanc incat toata Marea Neagra nu ar fi reusit sa il albeasca.
Pe langa politicieni, intersectati si inruditi cu ei, au rasarit marii oameni de afaceri ai Romaniei. Fosti soferi de TIR, brutari, ospatari, chelneri, vanzatori de gogosi, oeieri, cofetari, dar mai ales securisti, turnatori si tortionari, cu totii au format peste noapte topul celor mai bogati romani. Pentru ei libertatea de dupa '89 le-a adus implinirea celor mai mari visuri, la fel ca si implinirea tuturor frustrarilor.
Pentru restul, cei 20 de ani au reprezentat o perioada de nesfarsite crize, de saracie aproape continua si de sacrificii imense pentru implinirea unor vise de o viata, precum cumpararea unei masini sau a unei case.
Insa, peste toate s-a instalat, constant si sigur, greata fata de politica si ...
La piciorul de lemn al sperantei romanilor, politicienii au inceput, de cateva luni, sa faca frectie. Cu sticluta "Diana" in buzunar, pregatiti sa-si inmoaie limba pentru a turna miere pe cioatele sufletului de cate ori zaresc un grup de cuviosi intinsi pe iarba, langa manastire, candidatii strabat tara in cautare de necaz intepenit in neputinta alinarii.
Ciudata fratie strabate trupul national in momentul rugaciunii sau la cate-un festival cu mioare si vaci fruntase in productie! Intre poporul fugit dintre cratite si fata blocului, unde nesiguranta zilei de maine sta in culcus ca un anevrism, si politicianul venit cu anafura, pregatit sa cante psalmi si sa se prinda in hora, s-a instalat un algoritm al capacitatii de-a suporta.
Unii vin si se roaga sa nu-i uite Dumnezeu, ceilalti vin si se roaga sa-i ierte primii.
Cateva porunci
De fiecare data cand ii abordeaza presa langa lacasurile de cult, politicienii isi resping conditia primara, si marturisesc ca au venit sa se roage, nu sa se paruiasca.
Presa are, insa, rabdare, si cum s-au strans zece kilometri intre barosani si altar, incearca inca o data. In acel moment, toata lumea e fericita. Jurnalistul are stiri, politicianul are vizibilitate pentru solutiile de iesire din criza. Si abia asteapta intrebarea "cum comentati declaratiile...".
Daca le sunt destule cateva minute sa uite regulile locului unde oamenii au venit sa creada, iar ei, sa invinga, ce sansa au sa si le aminteasca in miezul problemei ...
Discreditarea a devenit principala arma in viata publica din Romania. Ea a devenit unicul argument atat in relatiile dintre institutii, cat si dintre oameni.
Politicienii se bat in porecle care de care mai jignitoare. De la "sexy buzoianca", la "Muc cel Mic", totul e posibil si, as zice, inca tolerabil.
Cu mult mai grav este insa ca institutii de maxima importanta sunt acuzate ca fac sau se folosesc de politie politica, ca au legaturi cu terorismul international sau mai stiu eu ce netrebnicie. Nimeni si nimic nu scapa acestei improscari generale cu noroi care tin loc de argument, proiect si viziune.
Si cine patroneaza si intretine aceasta nebunie din care se hraneste? Presa. Iar cand trebuie sa-si apere interesele murdare apeleaza la exact aceleasi mijloace pe care cu ipocrizie de mironosita le critica scupinadu-si in san.
Priviti cum au reactionat mogulii furibund la studiul Oxford Analytica, potrivit caruia s-ar fi aliat intr-o campanie impotriva lui Traian Basescu si de anihilare a interesului omenilor pentru politica. Anatomia discreditarii poate fi studiata in detaliu si fara lupa pe acest caz magistral.
Operatiune de discreditare buna de pus in manuale
Mogulii au trimis rapid la inaintare "artileria grea", candva partea cea mai credibila, de referinta chiar, a presei romanesti, care a pus tunurile pe acest studiu.
Fara urma de indoiala, fara nicio pornire reflexiva, fara nicio tusa de asumare a unei minime responsabilitati sau macar de ...
E greu sa raspunzi, bazandu-te pe argumente, nu pe senzatii, la intrebarea: politicienii isi cara nesimtiri, violuri, broaste si amenintari cu corectia corporala deoarece se bizuie pe simpatia iscata in electorat, considerat, ab initio, mitocan, sau isi dezvaluie, fara sa se mai ascunda, adevarata natura? Sau si una, si cealalta?
Raspunsul n-are nici o relevanta. Tot ce reusesc oamenii astia este sa valideze impresia romanilor ca exista doar un rezultat afirmativ al interogatiei. Iar de considera ca a fi popular este echivalentul lui a fi pe-o seama cu poporul, iar poporul naduseste la limba injurandu-se peste gard, ei bine, nu. Chiar si un absolvent de trei clase angajat la oi stie ca din momentul in care coboara in oras, e de bun simt sa manifesti o minima cenzura.
Daca ar fi altfel, am desfiinta WC-urile publice si am planta niste tufe in centru, sau ne-am cumpara pistoale si ne-am convinge reciproc ca in momentul cand nu mai ai argumente din capul tau, ai unul pe teava.
Pumnul, fie ca se manifesta prin limbaj, sau vine scurt, pur si simplu, devine modus vivendi doar daca esti prea obosit sau mai treci prin filtru, ai ceva la cap, sau nu te mai intereseaza, deoarece ti-a spus tipul din oglinda ca esti vesnic.
Suntem in a treia situatie. Batalia pentru Cotroceni este atat de crancena, ringul atat de stramt si atat de alunecos incat orice pas gresit este o eschiva, din slabiciune.
Eu nu stiu de ce nu se prinde nimeni, dintre cei care construiesc strategii ...
"Ce smecherie!", s-au scuturat contracandidatii, prinsi cu chilotii in vine in timp ce se pregateau sa abordeze teme serioase, cum ar fi masuri de criza, si nu tampenii politicianiste.
Ce smecherie!", s-au scuturat analistii angajati clandestin in campania electorala, vazand ca stradaniile lor de-a trimite in derizoriu actiunile lui Traian Basescu se dovedesc a fi dezarmate in fata ghiulelelor emotionale ale presedintelui, si-si iau banii degeaba.
O diversiune, o manevra, o manipulare, un truc, o cacealma, o susa, un muc, o porcarie! O, da, nu-i drept sa te-ndoiesti. Si? Avea cineva nebunia sa creada ca de aceasta data va fi o inclestare pe programe, nu pe impresii? Si atunci despre ce discutam?
Totul se reduce la un comportament tipic pentru circulatia din Bucuresti: sa te infingi primul! Castiga cel care striga mai tare, mai iute si mai urat. Si daca e si inteligent, restul participantilor la trafic nu pot decat sa-i faca partie, ca vor, ca nu vor.
Chiar in varianta in care politicienii n-ar avea contact cu realitatea decat de la televizor (si acolo, realitatea se reduce la ei), au avut la indemana instrumente ca sondajele. Daca le citeau, observau care sunt frustrarile cele mai mari ale romanilor, si spre ce se indreapta suma nemultumirii din stomacul lor verde.
Si puteau sa o ia la goana pe pista cu soimi la glezne, nu cu fluturi, pentru ca menvra sefului statului era usor de prevazut. Ce-i drept, Mircea Geoana si Crin Antonscu nu pot cere poporului sa-si ...