Enervarea lui Traian Basescu fata de liderii europeni, care nu reusesc sa ia decizii ferme in privinta Greciei, a fost perfect justficata. Este foarte adevarat ca aceasta indecizie accentueaza o criza de incredere, mai grava decat aceea de lichiditati, pe care o deconteaza in primul rand cele mai sarace dintre tarile europene.
De ce se codesc atat de mult Nicholas Sarkozy si Angela Merkel iar nu e greu de inteles. Decizia de recapitalizare a bancilor expuse la datoria elena a fost, in principiu, luata. Aplicarea ei va presupune insa si o pierdere pentru aceste banci, cele mai multe din Franta si Germania. Pe de alta parte, liderii europeni, chiar constienti ca nu salveaza doar Grecia, ci si zona euro, nu sunt foarte fericiti cu costul mare al masurilor in conditiile in care guvernul elen inca nu indeplineste integral masurile de austeritate convenite.
Sigur ca este frustrant pentru o tara care a adoptat, de bine de rau, masurile de austeritate necesare pentru a evita prabusirea sa fie nevoit sa deconteze acum criza datoriilor suverane ale unei (posibil unor) tari care a (au) acumulat deficite uriase si a (au) masluit cifrele ani de zile, efecte agravate de ezitarile celor care isi urmaresc propriile interese.
Pe de alta parte, mesajul lui Traian Basescu a fost si de uz intern. Adica de pregatire a unui nou val de criza care este de asteptat sa se concretizeze in mentinerea daca nu chiar accentuarea masurilor de austeritate, in scaderea nivelului de trai si chiar intr-o eventuala noua intrare in recesiune.
Dar, dincolo de enervarea, cum spuneam, absolut justificata a lui Traian Basescu, nu suntem nici noi chiar niste inocente fete mari, victime ale liderilor UE. Sa nu uitam ca la dispozitia noastra sunt de ani de zile vreo 30 de miliarde de euro pentru investitii. Bani gratis care trebuie doar accesati. Am luat din ei doar 3,7%.
Sa ne imaginam ca rata de aborbtie ar fi fost una ca a Poloniei , de 100%, sau macar ca a restului tarilor foste comuniste care se apropie de 50% ( cu exceptia fratilor bulgari, desigur). Care ar fi fost cresterea economica, care ar fi fost rata somajului? Polonia nu a intrat nici macar o zi in recesiune de la declansarea crizei.
De ce nu am accesat banii europeni? In primul rand din cauza coruptiei clasei politice din Romania. Autoritatile din toate partidele si de la toate nivelurile nu vor bani urmariti pentru care trebuie sa dea socoteala. Vor bani de la bugetul nostru pentru care nimeni nu da niciodata socoteala si care sunt destinati clientelei si pusculitelor private sau de partid. Infiintarea noului minister al Fondurilor Europene este doar o chestiune de imagine, cat timp contractele in vaful pixurilor de pana acum.
E adevarat ca guvernul si-a asumat necesare si impopulare masuri de austeritate, dar ce masuri de relansare economica le-au insotit? Cresterea TVA a fost o eroare monumentala, pe care o vom decota ani si ani de zile de acum inainte. Este adevarat ca CCR a blocat masura alternativa, de scadere a pensiilor, dar de ce am ajuns pana la aceasta ultima alegere cu spatele la zid, in conditiile in care semnale de avertizare existau deja de ani de zile? De ce reforma asistentei sociale intarzie, de ce nu exista vointa politica pentru debaronizare? De ce aparatul de stat ramane supradimensionat?
Decontam asadar indecizia liderilor europeni, dar si propria coruptie si lipsa de vointa politica. Ele nu ar fi inalturat decontul, dar l-ar fi facut cu mult mai suportabil.