"O noua criza in Europa". Acesta este avertismentul pe care il transmite un raport al Centrului de Analize Economice si in Afaceri (CEBR), din Marea Britanie, potrivit caruia, in urmatoarele sase luni, nevoile de finantare si refinantare ale celor mai indatorate tari din zona euro au toate sansele sa declanseze o noua "mare criza" si sa arunce in haos pietele financiare din interiorul Eurozonei.
O noua criza este asteptata si in SUA, iar specialistii si economistii de peste Ocean deja vorbesc despre noul val care va lovi atunci cand ritmul de crestere a economiei chineze va scadea. Discutiile pe aceasta tema nu degaja, oriunde ar fi purtate, prea mult optimism, indiferent de orientarea politica sau doctrinara a autorilor lor.
In acest context, doar in Romania Guvernul si presedintele debordeaza de optimism, de incredere in viitor si in eficienta masurilor anticriza pe care nu le-au mai luat. Asa cum se exprima zilele trecute consilierul pe probleme economice al premierului - Executivul este condamnat la optimism, pentru ca daca nu el, atunci cine?
Cand marile puteri economice ale lumii, cele mai dezvoltate si avansate tari, cei mai buni economisti, avertizeaza cu totii asupra posibilitatii ca un nou val al crizei sa loveasca Occidentul, primii oameni in stat de la noi se declara condamnati si rastigniti pe altarul optimismului. Se stie, acum, ca in 2008 criza economica a lovit cu atat mai adanc si mai grav cu cat nimeni nu a crezut, nu s-a asteptat si nu s-a gandit atunci ca viata lor "en rose" ar putea fi zguduita de un asemenea cataclism financiar.
De atunci incoace, cei care au avut puterea si capacitatea sa invete ceva din greselile lor sau ale altora si-au notat atent lectia de baza a acestei perioade - scepticismul, neincrederea fata de prognozele amatorilor si o infinit mai mare atentie asupra tuturor factorilor care ar putea destabiliza, intr-o clipa, toata constructia. Ce avem noi, cu ce au ramas ai nostri dupa "primul val"?
Un optimism tembel ce nu se bazeaza pe nimic solid, in locul unei priviri precaute si a unei viziuni ponderate, aruncat peste o lipsa totala a masurilor anticriza reale care sa stimuleze economia, nu sa o sugrume si sa o infunde si mai mult. Insa optimismul desantat al guvernantilor nostri in privinta revenirii economiei si cresterii economice, pentru care sunt in stare (acum) sa si jure ca vor avea loc, este intrecut de gravitatea cu care aceiasi oameni isi sustin declaratiile haotice despre economie. Ceea ce pentru presedinte este un motiv de optimism, pentru premier e o tristete, iar ce astazi e bun si da sperante, maine devine deja o nenoricire si trebuie reformat si modernizat.
Fortati sa dea incredere si speranta romanilor, din cauza prostiilor, minciunilor si incompetentelor dovedite in lupta cu criza, politicienii care ne conduc sunt obligati in acelasi timp sa pluseze si sa afiseze (sau cel putin sa mimeze) un optimism tamp, dincolo de argument - un fel de "crede, dar nu cerceta" - pentru a mai putea castiga inca putin timp si pentru a mai pacali inca o data, spera ei si pentru ultima oara, un popor tot mai sceptic.
Prinsi in propriul paradox si in capcana pe care singuri si-au intins-o, atunci cand au ales sa minta in loc sa spuna adevarul, guvernantii s-au trezit astazi condamnati nu doar la optimism, ci si la performanta si rezultate. Altfel, ei risca sa se autofalimenteze, daca nu se vor trezi din visul indus al puterii.
Ai devenit campion mondial la... Vezi tot