Ziare.com

Poiana lui Io cant

de Adriana Toma
Duminica, 20 Septembrie 2009, ora 22:42

   

Poiana lui Io cant
E dimineata. Alta dimineata. Ne aprindem o tigara, aburul de la cafea nu se mai vede in racoarea muta a unei noi... fantome. Dam drumul la radio in bucatarie si la televizor in dormitor... "Presedintele Traian Basescu a tinut, miercuri, un discurs in Parlamentul Roma...". "Premierul Emil Boc a avertizat-o pe ministrul Educatiei, Ecaterina Andronescu, ca o asteapta remanierea daca...".

Dimineata monosilabica se transforma, in doar o ora, intr-o gospodina prinsa intr-un vartej logoreic, condimentat cu ploaie, claxoane si o agitatie greu de suportat. Mai tragem un fum, inghitim o gura de ceai negru in loc de cafea si mai sa ne inecam. Dam radioul mai tare... "Va prezentam o informatie de ultima ora: "Surse din cadrul PNL au anuntat ca vor depune motiune de cenzura pe Educatie".

Bate vantul atat cat sa ne intepe niste amintiri. Cand era cald, era clar: caldura dauneaza grav sanatatii, ca si ganditul, de altfel. Dar asfaltul nu mai e moale, ar trebui sa ne sustina atunci cand norii pufosi de deasupra capetelor noastre fug cu viteza unui ICE intre Stuttgart si Karlsruhe si nu bara la bara pe bulevardele din Bucuresti.

Nu ajungi bine la munca... "Ce-ar fi daca am avea si noi, ca rusii, o zi in care sa nu scriem de presedintele tarii? Sa ne imaginam ca Basescu nu s-a nascut vreodata?" Ce sa raspunzi? Ai vrea sa spui ca "Da, dar daca exact in ziua aia si-ar da, de exemplu, demisia, cat la suta din presa ar rezista tentatiei sa nu anunte?"

Dar inainte sa apucam sa raspundem imaginatia si-a luat zborul in locuri bolnave de speranta, cum ar fi un nivel de trai ceva mai decent si poate niste lideri. Oare cum ar fi fost daca? Orice scenariu ar friza grotescul, mai ceva ca un Ismail care gaseste o "Ismaila" din ochelari, ciorapi si smoching... Probabil ca n-o sa aflam niciodata. Ne pare rau? Ieri da, azi poate prea putin. Iar intr-o maine deloc pentru ca n-o sa ne mai intereseze.

Pana atunci, nici azi nu fu sa fie. Cand? Nu stim... Nu, cadem iarasi in abstract. Trebuie sa refuzam sa ne iaum la intrecere cu norii. Nu azi, nu acum. Mai ales ca un kilometru de autostrada face 10.000 de euro. Asta nu mai e din Urmuz, e de Bechtel.Nu, Romania nu are lideri, ci niste papusi trase de sfori. Incercam sa ne dam suturi in fund doar, doar o sa ne imbarbatam: trebuie sa existe cel putin macar un motiv pentru care ne-am nascut aici.

Intunericul mananca din blocuri si din noi. Ascunsi fiecare in cochilia lui, oamenii se aduna la o partida de bulbuci nicotinizati: "cat mai tine criza, se rupe Guvernul, somerii si datornicii au avut parte de o criza ciumata, alesii lor nu, ne-am imprumutat la FMI, noi, poporul, sa le platim salariile. Tot noi lor. Nu spunea Basescu ca niciun leu de laFMI n-o sa ajunga la Guvern?

Ne asteapta prezidentialele, apoi cearta de dupa, ne asteapta replici ale cutremurului continuu dintre ei si ei, care vor sa fie, pe rand si simultan, si democrati, si liberali si socialisti, dar si de centru. Pana atunci, macar sa visam in alte culori, nu politice.

"Dar nici cu ochelarii pe nas nu mai vad visele si e grav. Ca sa stiu unde-am ramas sterg globii ochilor c-un postav. O hemoragie de-ncurcaturi si pe plan international. Oamenii, tot mai impuri, se lasa dusi, dusi de val. Ah, cum ma ustura de la ficati! Ah, cum ma doare aceasta trista alunecare! Aceasta atmosfera de esuare, aceasta lume de nevropati!" (Marin Sorescu)

Ce politica mai mancam?

Dimineata, cafea, tigara si politica, la pranz, felul intai cateva declaratii, o gura de apa printre, felul doi, o salata cu varza direct de la Bruxelles, si seara un ceai cu concluziile ratate ale zilei, in direct.

Parca ne aflam in poiana lui Iocan sau suntem inca departe sa atingem un asa nivel? Discutam politica, noi cu ei, ei cu noi, ei cu ei, noi cu noi. Intr-un final, am vrea sa pricepem ceva, dar nu se intampla. Dupa o zi de ingurgitat numai asa ceva, tot nu pricepem nimic. Noi credem, insa, ca da, iar ei cred la fel. Noi toti credem ca facem politica.

Ne batem in piept ca Romania a fost odata granarul Europei, iar cand auzim ca e o satra ne facem mici, miiiiici, cat mai mici. Am vrea noi sa blocam discutiile in Comisia Europeana, am vrea sa ne arogam meritul ca ii ajutam pe fratii nostri moldoveni...

Am vrea multe, dar nu reusim decat sa ne aratam ingrijorati de ingrijorarea germanilor in ceea ce priveste coruptia din Romania si de faptul ca statele membre ale Uniunii Europene simt nevoia sa ne conditioneze imprumutul de cinci miliarde de euro acordat pentru ca nu ne reformam justitia.

Specialisti peste specialisti isi dau cu parerea: se pare ca politistii aresteaza, Boc spune ca nu are nevoie sa se consulte cu coalitia ca sa-i dea un sut lui Andronescu, intr-o republica constitutionala se pare ca Guvernul este format de presedinte, firmele care sunt amenintate de faliment din cauza forfetei de la Victoria au primit ragaz de la generosul Guvern sa-si plateasca datoriile cu conditia sa si le plateasca.

Anularea diplomelor de la Spiru Haret, adica in jur de 50.000 de oameni care lucreaza in fiferite institutii de stat din Romania sa-si recupereze hartogarii, hartogarii pe baza carora s-au facut poate legi. Deciziile judecatorilor ale caror diplome au fost anulate devin nule, nu? Pe scurt, odata cu diplomele de la Spiru Haret ar trebui sa anulam o Romanie intreaga.

Ne mananca zilele!

Politica nu are principii, ci numai interese, spunea Paler, in timp ce Hrusciov a ajuns la concluzia ca politicienii sunt toti la fel: promit sa construiasca un pod pana si acolo unde nu este nicio apa. la randul lui, Ernest Benn considera politica arta de a acuta probleme, de a afla daca exista sau nu, de a le pune un diagnostic incorect si a aplica gresit remediul.

In tabara dezamagitilor se inscriu si Maiorescu,potrivit caruia nu exista prieteni in poliica, ci exista numai prieteni politici, dar si Bonaparte, care reuseste in sa concentreze esenta politicii in doar cateva cuvinte: in politica, prostia nu este un handicap.

Poate ca politica ar fi ceva mai clara daca presa nu si-ar mai da cu parerea, daca Romania nu ar fi intrat in zona crepusculara a falsei dezbateri politice, cand se ia un pseudo moderator, menit sa calmeze spiritele, se aduc doi, trei politicieni, teoretic in fiecare seara altii, practic mereu aceiasi, si un nene analist politic, care joaca rolul formatorului de opinie proprie.

Ingredientul secret al retetei este camera de luat vederi. Odata "in direct", se da startul unei glume proaste, cand cepele degerate se lasa la fiert in suc propriu. Rezultatul il vedem in fiecare zi, de dimineata pana seara, la fabricile specialiste in stiri din Romania.

Si ce mai show! E de zile mari, care scoate la vedere ciocnirea de interese, lupta pentru ciolan si, nu in ultimul rand, saparea groapei celuilalt, lectii reale de viata care, din pacate, nu se predau la scoala. Pe scurt, o politica care scarbeste, care oripileaza si in mijlocul careia ingrijorarea deja nu isi mai are rostul. E mult prea tarziu. Cu totii ne tarsaim sistemul politic si viata politica de toate zilele in dulcele stil clasic al politicii lu' peste prajit.

Fara politica

A fost, este si va fi o harababura totala. Dar e la fel ca ieri, e la fel ca azi, e la fel ca maine. E ca de obicei. Uitam sa mancam, uitam sa fumam, uitam sa ne luam copiii de la scoala cand suntem pe urmele unui politician corupt, ne bagam picioarele in relatiile de-o viata pe care le avem, suntem in stare sa renuntam la tot, insa nu si la politica. Intotdeauna facem la fel atunci cand suntem pusi in situatii delicate. Pana la urma, este una dintre trasaturile umane: acomodarea cu habitatul.

Politica din Romania ne ocupa tot timpul: ne invartim intre zile, avem impresia ca sunt toate la fel, ne uitam la viata noastra... Nu e viata pe care o vrem. Avem principii ca le calcam in picioare de fiecare data cand avem sansa, desi nu asta iubeam odata la noi. Iubeam la noi exact valorile morale si principiile care astazi ne lipsesc cu desavarsire. Astazi, nu am renunta o portie de politica...

Concluzia nu exista. Politica inca ne va manca zilele, ne va manca tot ce mai avem uman in noi, ne va transforma in exact ceea ce uram. Cine e de vina? Toti si niciunul. Nu mai este demult un secret ca o tara se dezvolta atat cat este lasata, atat cat i se permite din cauza nenorocitelor de relatii internationale.

Singura solutie este sa renuntam la politica. Dar putem? Cand ajungi atat de jos cum am ajuns noi, uiti ca se poate si altfel, uiti si nu mai vrei nimic. In Romania ne-am obisnuit sa murim de atatea ori intr-o viata incat nu stiu ce mai moare din noi cand murim cu adevarat. Da, traim in Romania si asta ne ocupa tot timpul. Atat de prinsi suntem in polemica dezumanizarii, incat ne ratam pana si propria moarte.

Sursa: Ziare.com

Articol citit de 964 ori

Urmareste Ziare.com pe

Urmareste stirile Ziare.com pe Facebook
Nu exista comentarii postate de utilizatori.


Platforma pentru solutionarea online a litigiilor