O lacrima pe obrazul lui Basescu (Opinii)

Nu o data s-a lasat plangand in fata camerelor de luat vederi. Intotdeauna in fata obiectivului si niciodata in privat. Din spatele usilor inchise au transpirat doar povesti cu scrumiere aruncate in capul celor care aveau alte idei.

Acum, cand sta inchis si tace in dealul Cotroceniului, cand copilotul pare sa nu rateze o zi sa nu mai arda o smetie fostei guvernari, acum oare presedintele o fi scapat vreo lacrima in coltul ochiului? Ma indoiesc.

Nervii, oftica si dracii genereaza in cazul personalitatilor compulsive doar iesiri necontrolate.

Profesoarei care i se plangea ca nu are cu ce sa isi plateasca asigurarea, pentru ca tocmai ce-i luase 25% din salariu, Basescu i-a taiat-o scurt: "sa terminam cu tatismele". Pe batrana care i se plangea ca nu mai are din ce sa cumpere o paine, pentru ca urma sa fie impozitata pensia, presedintele a trimis-o sa isi faca singura pita cea de toate zilele.

Tot cu ocazia vizitelor facute prin tara la inundatiile din 2010, presedintele a gasit resurse ca in fata durerii sa raspunda cu un cinism demn de filmele cu cyborgi. Ba a lasat de la el si ceva mai mult: o sfidare a tuturor sentimentelor de empatie care leaga oamenii indiferent de statutul lor social.

A plans insa cu lacrimi siroaie in campanii. In 2004, cand lui Stolojan i s-a facut rau. In 2007, cand a fost suspendat. Pe astea le putem pune pe seama nervilor slabiti. In campania din 2009, cand se ridica steagul, varsa de fiecare data cate o lacrima. Un cinic si un dur cu suflet de copil.

A plans cand a spus "sa-ti fie rusine, Dinu Patriciu!", probabil tot de oftica. A mai plans si in vara lui 2011 cand vorbea despre persoanele de varsta a treia. Ultima oara, dupa protestele din Piata Universitatii, cand raspundea atacurilor lui Ion Iliescu.

In fata multimilor, pentru o idee sau din cauza unei persoane care l-a atacat si l-a lovit intr-un punct sensibil, Traian Basescu a gasit mereu de unde resurse sa verse o lacrima. Niciodata insa din empatie sau, Doamne fereste!, din compasiune pentru durerea altuia. Niciodata in fata necazurilor unui om obisnuit. Niciodata pentru ca s-ar fi apropiat atat de mult de sufletul unui necunoscut, incat sa se lase patruns de universul nefericitului. As vrea sa cred totusi ca acum presedintele nu isi plange de mila singur.

Sensibil din cand in cand in fata maselor si milioanelor, emotionat de mari idei, Basescu a plans din mila si compasiune pentru o singura persoana - pentru Traian Basescu. Unii intarziati in cliseele tratatelor de politologie ale secolului trecut, cand inca Napoleon, Stalin sau de Gaulle ii mai inspirau pe idelogii mediocri ai doctrinelor politice, vor gasi argumente pentru a numi un astfel de comportament caracteristic unui mare lider.

Doar marii conducatori ai lumii pot plange "de dragul milioanelor", dar sa fie surzi si muti in fata durerii de sub ochii lor.

Intamplarea face, totusi, ca din cand in cand sa mai planga si cate un politician de mai mica anvergura. De exemplu, doamna Mariana Campeanu. Stiu, e o nesuferita pentru ca sta la televizor mai mult decat la munca. Si, totusi, in fata unei batrane cu o pensie de doar 350 de lei a plans. Stiu, o ipocrita.

Toti cei care au tacut cand presedintele bocea de nervi si il afurisea pe Patriciu au si sarit sa-i demonstreze ministrului Muncii ca ori e in campanie, ori nu e liberala. Pentru ca altfel nu ai cum sa fii sincer cand plangi soarta unui om care nu a muncit suficient ca sa aiba suficient la batranate.

Asta e prea mult. Sa vorbesti despre echitate sociala in Romania si sa condamni un om, fie el si ministru, pentru ca empatizeaza cu durerea altui om, tocmai pentru ca tu esti convins ca exista dreptate si fiecare primeste exact dupa cat a invatat si a muncit - mi se pare pur si simplu o barbarie. Si intelectuala, si morala.

Poti sa spui ce vrei despre Mariana Campeanu. A mai plans si ministrul Muncii din Italia. Aceleasi spirite intarziate au desfiintat-o si pe dansa. Se poate ca si lacrimile lor sa fie false. Sa fie provocate si induse. Exagerate. Se poate plange foarte usor daca te identifici rapid cu o imagine care stii ca iti atinge coarda sensibila.

Insa Mariana Campeanu si-a cerut scuze batranei pentru tot ce nu a facut si pentru tot ce a facut prost, astfel incat milioane de oameni sunt in aceeasi situatie. Si-a cerut scuze si in numele clasei politice. Si astea pot fi doar ipocrizii abil inscenate.

Insa dincolo de veridicitatea lacrimilor, de populismul gesturilor si ipocrizia cuvintelor, dincolo de interpretare, stau o atitudine si un mesaj. O stare de spirit care se transmite pana la ultimul om. Un sentiment care ramane in urma - de empatie si unitate sau de ura si dezbinare.

Mi-ar placea sa cred ca macar marile spirite nu isi plang de mila. Sunt destui batuti de soarta carora nu le-a mai ramas altceva de facut.

Scenariu-bombă în coaliție. Retragerea lui Cătălin Cîrstoiu înainte de depunerea candidaturii ar fi deja stabilită SURSE

Cătălin Cîrstoiu va lămuri totul în legătură cu candidatura sa la Primăria Capitalei într-o conferința de presă, este mesajul public al coaliției PSD-PNL. În spatele ușilor,...

România trimite militari să lupte împotriva rebelilor houthi. Cererea lui Klaus Iohannis

Birourile permanente reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului au luat act marţi, 16 aprilie, de scrisoarea preşedintelui Klaus Iohannis prin care informează Parlamentul că a aprobat...