Politicienii s-au strans cu totii in jurul cadavrului ANI si o jeluiesc in drum spre groapa. Nefericit destin pentru o institutie care nu a avut niciodata o viata usoara!
Fie ca sunt reprezentanti ai Puterii sau ai Opozitiei, de la PSD la PNL si PD-L, nu exista politician care sa nu deplanga trista soarta a celei care s-a dorit a fi farul de veghe asupra corectitudinii si onestitatii clasei politice. Insa, mai mult decat orice, destinul Agentiei Nationale de Integritate este incarcat cu ironie.
ANI a luat nastere la fel de greu ca aproape orice alta institutie care ar fi avut drept menire verificarea si controlul onestitatii, cinstei, moralei si trecutului parlamentarilor si demnitarilor romani. CNSAS s-a nascut la fel de greu si dupa multi ani de dezbateri, de plimbari si drumuri cu dus intors intre comisiile parlamentare. Geneza Agentiei Nationale de Integritate a fost poate si mai complicata.
Dupa ce a fost ceruta insistent initial de UE ca o conditie necesara pentru reforma Justitiei in cadrul discutiilor pentru integrare, legea de infiintare a ANI a zacut in Parlament ani la rand, suferind modificari peste modificari, interpretari peste interpretari si amanari la infinit.
Apoi, cand in sfarsit a fost adoptata, a mai trecut ceva timp pana s-a pus in miscare, iar politicienii cu totii au facut tot ce au putut pentru a-i pune bete in roate. Nu e niciun secret pentru oricine a fost atent la viata politica din ultimii ani: nimeni nu si-a dorit ca aceasta Agentie sa functioneze, nimeni nu a luat-o in serios, iar declaratiile de avere si de interese ale unor polticieni au fost facute tocmai in bataia de joc a angajatilor ANI.
Desigur, acum, cand cortegiul funerar ce insoteste ANI catre groapa de gunoi a istoriei este aproape de destinatie, nu exista niciun politician care sa nu verse o lacrima pentru scurta si eroica viata a Agentiei.
Aici nu exista un singur vinovat, in acest "omor" nu exista un singur criminal. Fapta a fost savarsita in haita, caci haita este forma de organizarea perfecta a politicianului care isi apara interesele si averea si trecutul de normalitatea prezentului si a dreptatii. A crede acum, cand stim cum s-a nascut si cum a evoluat, ca doar Curtea Constitutionala a omorat ANI ar insemna sa uitam in ce tara traim, ce specimene o populeaza si, mai ales, o conduc.
CCR a jucat rolul calaului in destinul ANI, asa cum l-a jucat si in cazul CNSAS, cand un alt fost om al trecutului, "Felix motanul", a pus pe butuci o institutie care nu a fost niciodata dorita, ci doar tolerata. Curtea Constitutionala a infipt un cutit in inima ANI insa mana lunga care a tinut arma nu a fost doar a celor noua judecatori, ci a multor politicieni aflati la putere, cu influenta in toate structurile de conducere si inca nedeconspirati. Si care, cel mai probabil, vor ramane pentru totdeauna la fel de "albi" si de "curati".
Din aceasta perpectiva este si mai amuzanta sceneta care se joaca astazi, cand la Palatul Cotroceni aceiasi politicieni, partasi la omorarea ANI, se intalnesc sa se consulte in legatura cu viitorul Agentiei. Ca si cum toti ar fi aflat de la televizor despre oribila fapta a judecatorilor Curtii. Sau ca si cum, in ipocrizia lor fara margini, nu le-ar conveni si ar fi chiar socati mai ales de motivatia data de CCR in legatura cu soarta ANI. Ca si cum politicienii nostri nu asta si-ar dori cu adevarat - ca averile personale sa ramana pentru totdeauna confidentiale sub scuza dreptului la intimidate si a apararii propriei imagini.
Tocmai de aceea, jocul ipocriziei jucat astazi la Palatul Cotroceni este cu atat mai sfidator, mai extravagant si mai ingretosator. Cand stii ca niciun politician nu si-a dorit cu adevarat aceasta Agentie, cand toti au facut tot ce au putut pentru a evita, pentru a intarzia si apoi, dupa infiintare, pentru a-i pune bete in roate, cand stii ca toti ascund averi considerabile si afiseaza un lux extravagant, trebuie sa fii putin cel putin naiv sa iti imaginezi ca vreunul dintre ei o plange cu adevarat. Sau ca cineva isi doreste sincer ca aceasta Agentie sa functioneze.
Poate ca cel mai cinstit ar fi sa credem ca cei care acum o bocesc mai mult, ei sunt cei care si-au dorit-o mai mult moarta decat vie.