Capul lui Basescu trebuie sa ramana la locul lui, presedintele trebuie sa-si pastreze calmul, romanii rabdarea, iar presa sa nu uite ca rolul sau cel mai important este sa fie critica fata de putere si politicieni si fata de modul in care acestia cheltuiesc si administreaza banul public.
De cealalta parte, politicienii si reprezentantii puterii nu trebuie sa se vaite niciodata de criticile la care sunt supusi, fie din partea presei sau a societatii civile.
Este un semn de sanatate a democratiei atunci cand Puterea este criticata. Trebuie sa ne punem semne de intrebare doar in cazul in care o guvernare ar reusi "performanta" de a pune botnita presei, iar aceasta s-ar multumi intr-o complicitate vinovata cu Puterea.
Reactiile vehemente, cu accente furibunde de nervozitate, ale "aparatorilor" actualei Puteri, care pur si simplu explodeaza la cea mai nevinovata critica, raman bizarerii de neinteles.
De acelasi simptom pare sa se fi molipsit si presedintele, care a devenit tot mai sensibil la orice observatie indreptata spre persoana sau institutia pe care o reprezinta. Un caz similar s-a intamplat la Tusnad. Traian Basescu s-a plans ca romanii l-au decapitat si, condescendent si marinomos, ne asigura ca prefera sa aiba el capul taiat, decat sa nu isi atentioneze poporul de greul care abia de acum urmeaza.
Facand trimitere la popularitatea extrem de scazuta, presedintele s-a autocompatimit, a mimat chipul eroului care se sacrifica pentru tara.
"Eu stiu ca, de regula, aducatorului vestii proaste i se taie capul, prefer sa am capul taiat decat sa nu-mi atentionez propriul popor ca avem de luat decizii extrem de importante" - acestea sunt cuvintele lui Traian Basescu. Nimic mai adevarat, nimic mai corect. Insa unde a fost curajul si avantul neinfricat al mesagerului Basescu atunci cand a semnat si promulgat legea de majorare a salariilor profesorilor cu 50%, adoptata de Parlament, desi Guvernul de atunci l-a atentionat ca nu exista si nu vor exista niciodata bani pentru aceste majorari?
Sau unde a fost curajul si onestitatea presedintelui mesager atunci cand acesta, pe toata durata anului 2009, promitea ba ca Romania nu a intrat in criza, ba ca la noi criza nu este atat de grava cum avertiza presa, ba ca am si iesit din criza, ba ca iesirea din criza nu este treaba nici a Guvernului, nici a presedintelui, ba ca de la 1 ianuarie 2010 incepem sa ne reluam cresterea economica?
O parte a presei nu l-a crezut. Scepticismul unor jurnalisti a fost mai sanatos decat naivitatea sustinatorilor orbi. "Minciunile" oficiale de partid, recunoscute de altfel mai tarziu, au prins la popor. Era insa campanie, iar politicienii promiteau vrute si nevrute. Un sport de la care nu s-a abtinut nici actualul presedinte. Cu atat mai putin partidul care il sustinea si guverna. Cu atat mai putin Emil Boc ale carui mesaje reprezentau doar ecoul prezidential.
Atunci politicienii nu puteau sa spuna adevarul, pentru ca aveau nevoie sa fie realesi si (logic pentru ei) minteau fara rusine, iluzionandu-se pana si pe ei ca totul este bine. Acum, cand nu se mai poate minti, trebuie descoperiti vinovatii pentru dezastru. Acestia sunt ceilalti, mereu altii, oricine numai actualii nu. Vinovati sunt liberalii, social-democratii, poporul, strainii si criza lor nenoricita, romanii care se intorc din strainatate... iar lista ramane deschisa.
Presedintele a vorbit la Tusnad ca si cum el si PD-L ar fi venit la putere IERI. Traian Basescu uita ca PNL a guvernat singur doar pentru un an si ceva, in perioada aprilie 2007 - noiembrie 2008. In schimb, in ultimii sase ani, Puterea a fost in mainile aceluiasi presedinte, a partidului sau si a prim-ministrilor pe care a dorit de fiecare data sa ii numeasca in functie.
A veni acum si a spune ca tot raul se trage de la ceilalti, de la altii, este un gest de o ipocrizie mai mare chiar si decat cea de a te plange ca poporul iti vrea capul pentru curajul de a anunta vestile proaste. Vesti ce sunt asa doar din cauza incompetentei si minciunilor guvernantilor pe care presedintele i-a ingaduit si cu care a fost complice din 2004 incoace.