In mod normal Traian Basescu nu ar trebui sa aiba alt obiectiv in acest moment decat modul in care va ramane mentionat in istorie.
Va fi oare el pastrat in amintirea colectiva ca salvatorul unei tari in pragul colapsului sau, dimpotriva, va fi mentionat drept cel care, din diverse si multiple motive, a afundat si mai rau in faliment o natiune care si asa nu a fost niciodata departe de buza prapastiei?
Istoria poporului roman este un lung sir de umilinte, o continua zbatere in crize repetate de toate felurile si in toate gradele, o eterna lupta cu nevoile si durerea - ca si cum am avea incrustat in codul nostru genetic "calitatea" de a fi chinuiti si napastuiti. Invatati cu foamea, cu nevoile niciodata implinite, cu criza politica, economica, culturala si sociala eterna, cu mania persecutiei, romanii s-au obisnuit cu raul, cu greul si cu durerea.
Niciodata mandri de vreo realizare proprie fara ajutorul cuiva sau din inertia unor evenimente pornite mereu de altii, niciodata invatati cu ideea victoriei sau a implinirii, ne gasim aruncati intr-o noua si totusi veche durere - criza economica ce pare ca inca nici nu a inceput cu adevarat.
Fara sa ne mai pierdem in detalii si in nuantari ale unei evidente greu de negat pentru orice locuitor al acestei tari, este greu sa negi ca primul girant moral, si nu numai, al actualului Guvern este insusi presedintele. Mai ales pentru faptul ca a insistat sa il numeasca in functia de premier pe cel care tocmai fusese demis in Parlament. In ciuda acestei premiere, Basescu a preferat sa isi inceapa cel de-al doilea mandat cu acelasi prim-ministru.
Dupa ce s-a vazut ca insasi cel de-al doilea mandat de presedinte a fost castigat datorita unor minciuni spuse cu abilitate, dupa ce mai multi membri ai Guvernului au recunoscut ca ne-au pacalit in campanie, asumandu-si insa rolul si responsabilitatea salvarii din criza economica, esecul politic al actualei Puteri si dezastrul spre care pare sa ne indreptam fara prea mari semne de intrebare explica aproape totul despre resursele, capacitatile si competentele de care dispun alesii nostri.
Traian Basescu a promis in vara lui 2009 ca nu va mai candida pentru un al doilea mandat daca efectele crizei se vor traduce prin derapaje sociale si economice. Acestea au venit insa la doar cateva luni dupa castigarea celui de-al doilea mandat. Acum insa, pentru toate esecurile, pentru derapajele si perspectiva si mai crunta a colapsului si haosului general, cine isi mai asuma raspunderea?
Criza de nervi si de personalitate a lui Emil Boc din Parlament, cu ocazia votului motiunii de cenzura, a exprimat perfect care este limita pana unde poate merge premierul in apararea celui care l-a numit cel mai de incredere om al sau in stat. In fapt, nu exista nicio limita, Emil Boc fiind in stare sa reinventeze istoria, dreptul si intreaga realitate pentru a apara puterea castiga de Traian Basescu.
Pe logica propusa de Basescu si Boc este simplu sa vedem cine este de vina pentru toate nenorocirile prezentului - intotdeuna blamabili vor fi ceilalti, cei care au fost, cei care nu sunt alaturi de ei, criticii si cei care nu le ridica osanale, plus intregul grup de interese care misuna in jurul Puterii - (logic) - altul decat cel care intra in gratiile lor.
Traian Basescu se afla la rascruce pentru ca inca nu este prea tarziu pentru a se desprinde definitiv de tot ceea ce a ajuns sa il domine. Inca nu este prea tarziu sa isi recunoasca greselile si sa admita ca setea de putere si dorinta de a conduce dupa bunul plac si doar dupa propriile idei o tara poate sa reprezinte o idee proasta.
Inca nu este prea tarziu pentru a salva o tara de la adevaratele derapaje economice si sociale spre care Guvernul Boc ne conduce cu o siguranta de neinteles pentru orice minte lucida si asezata inca in normalitate. Pentru asta insa este nevoie de mai multa putere si forta decat pentru obisnuitele sale de acum "am gresit" exersate fara rost si fara niciun rezultat. Este nevoie de puterea de a te desprinde de dorinta oarba de a detine intreaga Putere si tot Adevarul de unul singur.