A trecut mai bine de un an de la referendumul organizat de David Cameron, prin care britanicii si-au luat adio de la UE si au votat pentru Brexit. Acum apar primele semne ca economia Regatului o ia la vale.
Numarul de masini noi vandute intr-o luna a atins cel mai scazut nivel din ultimii patru ani lira este intr-o permanenta devalorizare in raport cu euro si dolarul, inflatia a crescut, iar din toamna e posibil ca rata dobanzilor sa creasca, se arata intr-un raport publicat de presa britanica.
Negocierile pentru Brexit sunt un mare esec, iar Theresa May, actualul prim-ministru, nu are resurse pentru a le transforma intr-un succes.
Pare ca toata lumea asteapta o minune care sa opreasca acest proces distructiv pentru Marea Britanie, dar si pentru Europa.
Intr-un context politic international dominat de starile de furie ale lui Donald Trump si de frustrarile lui Vladimir Putin, lipsa Marii Britanii se face simtita.
Intotdeauna diplomatia Regatului Unit a fost una care sustinea sistemul democratic si venea cu solutii la o criza. De exemplu, ar fi fost foarte importanta astazi vocea echilibrata a unui premier britanic in criza declansata de Coreea de Nord. Dar cine o mai asculta azi pe Theresa May, un lider care lupta pentru supravietuirea politica si care incearca sa gaseasca o solutie pentru supravietuirea propriului partid?
Dupa 1990, Marea Britanie se afla in cel mai jos de punct in ceea ce priveste influenta in slefuirea relatiilor internationale.
A avut un rol important in eliberarea Europei de Est, in dezvoltarea democratiilor prin contributia conservatorului John Major, dar si a laburistului Tony Blair. Chiar si David Cameron si-a asumat un anumit rol in politica europeana.
Acum, e liniste. Theresa May nu are voce, iar acest lucru se simte dureros de o parte si de alta a Canalului Manecii.
Emmanuel Macron, presedintele Frantei, e un salvator al UE, dar inca n-a reusit sa se impuna si nici sa propuna un program coerent de rezolvare a crizei declansate de Brexit. Pe de alta parte, Angela Merkel se pregateste pentru al patrulea mandat in fruntea guvernului german, fiind o personalitate erodata, contestata si care a facut multe compromisuri in fata corporatiilor germane lovite puternic de scandalul Dieselgate.
Era nevoie de Marea Britanie sa faca trecerea de la Angela Merkel la Emmanuel Macron, era nevoie de o voce puternica in Europa, care sa i se opuna autoritarismului lui Putin.
Doamna Merkel, in loc sa preia rolul de garant al democratiei si unitatii europene, pare a se ingriji mai mult de a spala onoarea companiilor germane, care ba si-au pacalit clientii, ba incearca sa faca profituri cat mai mari de pe urma relatiilor cu Putin.
Se simte lipsa unui arbitru, a unei personalitati care sa stie sa impinga lucrurile spre rezolvare fara a le brusca si fara a trage spuza numai pe turta lui. De asta ar fi avut nevoie Europa pentru a scapa cu adevarat de pericolul populismului si al destramarii.
In opinia mea, negociatorii europeni ar trebui sa aplice o tactica britanica in ceea ce priveste relatia cu Regatul Unit. Sa amane lucrurile cat mai mult posibil, sa nu le bruscheze si sa nu le definitiveze, dand dovada de o rabdare nesfarsita, pana cand britanicii se vor trezi la realitate si vor arunca Brexit-ul in lada de gunoi a istoriei, acolo unde-i e locul.
Cand o comunitate are ghinionul sa dea peste politicieni slabi si iresponsabili, cei din
vecinatate trebuie sa inteleaga si sa ajute, nu sa pedepseasca. Plecarea Marii Britanii din Uniunea Europeana e o povara pentru noi toti, nu numai pentru britanici.