Panica din jurul unui referendum

Mai sunt cateva zile pana la referendumul din Marea Britanie. Acest referendum este enorm comentat, deoarece Marea Britanie conteaza mult economic si in ecuatia balantei de putere, are rol cheie in politica de securitate si externa a Uniunii, Londra este un centru financiar global. Iar rezultatul acestui scrutin va influenta dinamica politica in Uniune.

Ce a imbibat in crestere retorica intervenientilor de varf politici si institutionali in dezbatere a fost un aer de panica.

Sunt argumente serioase, bazate pe cifre graitoare, care pledeaza pentru ca Marea Britanie sa ramana in UE; sunt ratiuni ce tin de interese ale acestui stat, cat si de interese ale Uniunii in, probabil, cea mai dificila perioada din istoria organizatiei care a ajutat pacificarea Europei si reconstructia economica.

Dar una este sa pledezi pentru ramanere, sa afirmi ca aceasta este mai buna pentru Marea Britanie si UE si altceva sa prezinti alternativa in termeni apocaliptici, ca si cum am avea de-a face cu sfarsitul lumii.

Intervine poate si frica de necunoscut, cum observa Paul Taylor de la Reuters, si drept este ca se poate imagina un scenariu urat, cu "efect de demonstratie", de domino, care sa alimenteze tendinte centrifuge.

Nu cred ca exista o prederminare a mersului Uniunii, oricare ar fi rezultatul scrutinului. Este bine ca Marea Britanie sa fie in continuare parte a Uniunii, dar nu "este scrisa pe perete" destramarea acesteia din urma daca referendumul va da castig de cauza iesirii.

Referendumul din Mareea Britanie este o "buturuga mare", dar carul Uniunii are de trecut si alte obstacole majore in calea sa. Este bine ca banci centrale mari (prin aranjamente de swap-uri valutare si nu numai) sunt pregatite sa reactioneze la nevoie.

Este de notat afirmatia lui Emmanuel Macron, ministrul francez al Economiei, un apropiat al cercurilor de afaceri (chiar fiind intr-un guvern socialist) care afirma ca platim pentru o viziune "ultra-liberala"; cat de mult este afirmatia influentata de filosofia etatista a Paris-ului este de discutat.

Este de remarcat si ce a cerut cancelarul Angela Merkel oficialilor chinezi in materie de concurenta economica. Acest apel vine din partea unei tari care are surplus al balantei externe de cca 9% din PIB, care este o mare putere comerciala.

Dar Berlinul poate vorbi in numele tuturor si gandi in perspectiva. Fiindca mare parte din Uniune gafaie in competitia cu economii emergente (asiatice in special) ce combina forta de munca ieftina cu tehnologii tot mai moderne.

Sunt tari care au somaj ridicat, care au castiguri de productivitate scazute si care au de ce sa fie ingrijorate de viitorul lor economic si social, de cel politic.

Contractul social depinde de locuri de munca si salarii, iar a crede ca globalizarea neingradita rezolva problemele in mod automat denota naivitate, gandire economica precara; pietele sunt absolut necesare, dar nu sunt perfecte.

In SUA este deruta in randurile elitelor politice, cu un radical de dreapta si unul de stanga ce au dominat anul electoral. Daca Hillary Clinton va castiga finalmente, aceasta se va intampla cu concursul multor republicani.

Francis Fukuyama, pe site-ul Foreign Affairs (17 June, a.c), observa degradarea statutului economic al multor lucratori americani (vezi si textul meu "De unde vine Furia").

Erodarea clasei mijlocii in tarile industrializate are efecte nefaste in viata sociala si politica si care, in combinatie cu distributia veniturilor tot mai dezechilibrata, conduce la radicalizare, la populism.

Sunt fenomene care duc cu gandul la perioada interbelica. Pe acest fond se inscrie ascensiunea vocilor ce pun la indoiala ordinea liberala, globalizarea neinfranata. Mai avem si marea problema a imigrantilor si instabilitatea devenita cronica in vecinitatile Uniunii. Dar nu este nimic nou sub soare daca tinem cont de istorie.

Au fost in ultimele secole valuri de globalizare si de reflux, care s-au produs atunci cand tensiuni mari s-au acumulat si au facut explozie, intr-un fel sau altul.

Poate ca peste Ocean se apropie finele unui ciclu de sustinere a liberalizarii externe neingradite. Este notabila de altfel schimbarea de abordare a FMI privind miscarea capitalurilor si distributia veniturilor in relatie cu cresterea economica (OCDE merge in aceeasi directie).

Cand o viziune nu aduce beneficii celor mai multi, se umbla la registrul de politici, voit sau nevoit. Este de presupus ca oricine va ajunge la Casa Alba, Washington-ul va fi mai precaut (ca sa nu zicem protectionist) in alegeri de politica comerciala.

Si Uniunea este posibil sa mearga intr-o directie similara in relatiile comerciale externe, ceea ce poate avea implicatii majore pentru sistemul global. Cred ca in acest registru se cuvine sa interpretam exhortatii ale cancelarului german fata de omologii chinezi. Dar mai sunt si alti rivali economici importanti pentru europeni.

TTP (acordul comercial transpacific) si TTIP (acordul de comert si investitii transatlntic) sunt de citit cu astfel de ochelari; aceste tratate nu trebuie sa serveasca numai marilor corporatii.

Un autism in politicile publice/economice ale elitelor in ultimele decenii a neglijat coeziunea sociala, nevoia de a evita fracturi majore. Rezultanta, ca o consecinta neintentionata, este fragmentarea economica si sociala. Unii o vad ca fiind inevitabila in conditiile noilor tehnologii, ale digitalizarii, care distrug locuri de munca se pare mai mult decat formeaza; fragmentarea este chiar echivalata cu descentralizare, subsidiaritate (Yuval Levin vorbeste despre "Societatea fragmentata").

Dar rolul politicilor publice este sa incerce sa previna rupturi ce pot induce explozii sociale. Si exista bunuri publice care nu pot fi create la nivel individual, nici macar local. Daca exista deficit de gandire anticipativa, de reactie, plata este la urne si in viata sociala si economica.

Cazul Marii Bitanii este cu atat mai relevant, intrucat ea nu face parte din zona euro si a putut sa foloseasca cursul de schimb si politica monetara autonoma ca mijloace de ajustare; criza a lovit mai putin Marea Britanie desi are un sector financiar supradimensionat, care a practicat modele de afaceri hiperriscante, cu mari daune pentru cetateni (unele banci au fost nationalizate partial, salvate cu bani publici).

Dar si in Marea Britanie chestiunea distributionala a devenit acuta. Cel putin din acest punct de vedere dezbaterea publica se aseamana cu cea din SUA.

Referendumul britanic are o morala mai profunda decat interogatia de tip hamletian: a fi sau nu in Uniune - fie aceasta intrebare legata de un deficit de reprezentare, care are de ce sa puna pe ganduri eurocratia si elite nationale.

Oricare va fi rezultatul referendumului, sunt intrebari legate de functionarea euroariei, a UE in ansamblu, la care cei ce iau decizii la nivel national si european trebuie sa gaseasca raspunsuri credibile.

Referendumul din Marea Britanie face parte dintr-un puzzle mai mare. Sper ca MB sa ramana in UE.

Ps. Cetatenii romani sunt interesati de referendum si pentru ca nu putini lucreaza in Marea Britanie

Daniel Daianu este membru in consiliul de administratie al BNR, fost prim-vicepresedinte al Autoritatii de Supraveghere Financiara (ASF) si fost ministru al Finantelor.

Autorii care semnează materialele din secțiunea Invitații – Ziare.Com își asumă în totalitate responsabilitatea pentru conținut.

Ce n-a văzut CTP în 34 de ani de alegeri libere: ”Doar Ceaușescu îl poate egala pe Ciociu. Ca pe o turmă de mancurți...”

Retragerea lui Cătălin Cîrstoiu din cursa pentru Primăria Capitalei a fost comentată acid de jurnalistul Cristian Tudor Popescu, care i-a criticat dur pe președinții PSD și PNL, Marcel...

Candidatul USR la Primăria Sectorului 5 a depus o plângere la DIICOT împotriva lui Cristian Popescu Piedone

Avocatul şi liderul consilierilor USR din Sectorul 5, Alexandru Dimitriu, a depus joi dimineaţă, 25 aprilie, o plângere la DIICOT împotriva primarului Cristian Popescu Piedone şi ”a...