Noua dezordine monetara

Haosul monetar si-a facut din nou aparitia, subliniind nevoia pentru o ordine monetara internationala. Declinul rapid al dolarului si al lirei sterline, dar si a monedei nationale a Chinei - mai strans legata de dolar ca niciodata - alimenteaza unele tensiuni.

Si-au facut aparitia din nou si fantomele din 1930 - in special teama de avantaje comerciale nedrepte cauzate de lipsa de competitivitate. Secretarul american pentru Trezorerie, Timothy Geithner, a acuzat deja China de manipulare pe piata monetara, scrie project-Syndicate.

Exista doua abordari alternative, dar si contrastante, pentru restabilirea ordinii monetare. Una o reprezinta o conferinta internationala, in cadrul careia expertii pot sugera modele de calculare a ratelor de schimb, iar politicienii pot negocia.

Singura data cand un astfel de aranjament a avut succes doar la conferinta Bretton Woods din 1944, insa, chiar si atunci, ratele de schimb fixate s-au dovedit a fi nerealiste si a fost nevoie de mentinerea controlului asupra lor.

Alte conferinte legate de piata monetara au fost un esec total. Presedintele Richard Nixon a caracterizat acordul Smithsonian din 1971 ca fiind "cel mai semnificativ acord din istoria lumii". Insa nu a fost respectat, iar lumea a ajuns iar in dezordine.

In 1987, la conferinta de la Luvru, nu s-a facut nici macar un acord cu privire la concluziile la care s-a ajuns. Unii participanti aveau impresia ca trebuie controlate ratele de schimb din zone stabilite, insa banca germana Bundesbank nu a aderat la aceasta strategie.

Istoria arata ca negocierile colective cu privire la piata monetara si o noua abordare cu privire la problema rezervelor monetare nu au sanse de reusita.

Se cauta reguli pentru politicile monetare

O alta abordare o reprezinta acordurile valabile in fiecare tara privind politica monetara. In cazul in care aceste acorduri sunt acceptate la nivel global si sunt consistente, rezultatul va fi un sistem monetar international stabil.

Exista doua modele pentru un astfel de consens. In cadrul primului model, in urma cu un secol, increderea era sustinuta cu ajutorul aurului; in cadrul noului val al globalizarii, depinde de puterea intelectului uman de a rezolva problemele de politica. Sfarsitul inflatiei si "marea moderatie" a ultimilor trei decenii a fost fundamentala pentru liberalizarea unor mari regiuni ale lumii si pentru cresterea increderii, a comertului si a prosperitatii.

Cautarea unei reguli in ceea ce priveste piata monetara a avut doua faze: prima faza a constat in construirea unei baze stabile pentru politica monetara, iar cea de-a doua a constat in adoptatea unor tinte de inflatie explicite sau implicite.

Insa obiectivele privind inflatia nu au fost niciodata un concept clar, iar criza financiara le-a discreditat. In 2003, Ben Bernanke, pe atunci guvernator al Federal Reserve (banca centrala americana), a declarat, intr-un discurs, ca multi americani considera tintele de inflatie "straine, impenetrabile si putin subversive". Acest sentiment este si mai acut in prezent.

Ar trebui bancile centrale sa corecteze inflatia sau nu?

Niciodata nu a fost clar in ce masura ar trebui bancile centrale sa corecteze sau sa limiteze bulele privind preturile de bunuri atunci cand nu exista o crestere corespondenta in nivelul inflatiei. Cresterea preturilor la bunuri duce la o crestere a puterii de cumparare, pentru ca multi detinatori de bunuri sunt disponibili sa imprumute si mai mult.

Multi europeni argumenteaza, in ultimii ani, ca politica monetara ar trebui sa ia in considerare si evolutia preturilor la bunuri, pe cand cei care stabilesc politica monetara in SUA refuza aceasta abordare.

Problema este ca preturile la bunuri si inflatia se misca in directii diferite, la fel cum o faceau in 2000, iar luarea in considerare a ambilor factori ar produce recomandari de politici inconsecvente. Rezultatul este ca bancile centrale nu isi mai asuma riscul de a urma o politica formulata clar.

Am devenit mai intelepti, pe masura ce ne-a afectat criza financiara. Formularea unei politici monetare a devenit un proces complex, dar si unul politizat, de aceea este probabil ca el sa devina mai haotic, cu diferente mari intre abordarile diferitelor tari. Federal Reserve si Bank of England nu se preocupa atat de mult de aparitia unor bule pe piata bursiera sau la bunuri. Insa Banca Europeana Centrala va lua in considerare acest aspect.

Politicienii ar putea ajunge sa stabileasca politicile monetare

Pe masura ce divergentele devin explicite, cererea privind o dezbatere politica despre piata monetara si implicarea factorului politic in politicile monetare va deveni tot mai intensa. Comitetul pentru politica monetara de la Bank of England a fost prezentat, deseori, ca fiind un promotor al transparentei in politica monetara. Insa transparenta constituita in publicarea votului membrilor comitetului a dus la o identificare a acestora ca fiind "vulturi" sau "porumbei".

Daca de afla cine voteaza pentru o anumita masura, va exista o cerere accentuata pentru o dezbatere publica in legatura cu modul de alegere a membrilor. In Europa, a existat o dezbatere similara privind raspunderea bancilor centrale. Tensiunile dintre adversari vor cere tot mai mult implicarea factorului politic.

Varianta prezentata pare sa fie o repetare dramatica a unui razboi in care bancile centrale sunt considerate responsabile atunci cand politicile lor se dezintegreaza. In acest fel, nationalizarea bancii centrale devine o platforma majora a stangii franceze si britanice.

Iar acest lucru duce la manipularea monedelor nationale in interesul exportatorilor, intreprinderilor si a sindicatelor. Rezultatul este un haos monetar - drumul pe care mergem in prezent.