Lehamitea de Centenar. Cum au reusit politicienii Puterii sa confiste sarbatoarea, scotandu-i pe romani din ea

Distanta dintre clasa politica si societate nu a fost niciodata mai mare si de neparcurs in Romania democratica decat in ultimul an.

In vreme ce politicienii Puterii lipesc Centenarul de orice discurs si ar vrea ca pe spatele lui sa treaca pana si amnistia si gratierea, adica tocmai ororile care i-au tinut pe romani in strada, cetatenii se feresc, rusinati, sa foloseasca acest cuvant si, mai mult, au lehamite de el.

"In Anul Centenarului", se aude din difuzoarele televizoarelor, asa cum vreme de un an, cel de dinainte, s-a auzit "Programul de guvernare". Ambele sintagme au fost investite cu forta propagandei necomplicate, dar eficiente de la Orwell incoace, care spune ca expunerea prelungita si fara scapare la un limbaj privat de sensurile originare, simple, la nouvorbe, va spala mult mai multe creiere decat alte metode, mai sofisticate, de reconversie ideologica.

Romanii fie vor accepta solemnitatea absoluta a Centenarului si vor deveni partasi la o poveste despre datoriile fata de tara, printre care iertarea crestina si civica, cunoscuta lumesc sub forma amnistiei si gratierii (in Anul Centenarului), fie se vor smulge din fata televizoarelor, vor inchide difuzoarele si stirile si se vor retrage in patriile mici, unde acest cuvant, Centenar, nu isi are locul.

Au facut cariera cele doua Romanii anuntate de Adrian Nastase. De fapt, Romaniile sociale, culturale sunt multe, pixelate, dar, dincolo de voluptatea nefericirii, trebuie sa intelegem ca nu e nimic nefiresc in asta.

Mult mai nefiresc ar fi sa cante o singura Romanie pe notele fericirii obligatorii, dupa formidabila expresie folosita de Norman Manea pentru a descrie totalitarismul ceausist.

Ruptura vine de la Iliescu

Ruptura devine autentica si capabila sa explice drama acestei tari, in Anul Centenarului, cand ea survine intre reprezentanti - clasa politica - si reprezentati - cetatenii.

E o fisura care s-a vazut in 1990, cand o parte a societatii a inteles ca Ion Iliescu, cu al lui FSN, are o cu totul alta agenda decat societatea. Si atunci, tehnica a fost aceea a aducerii la numitorul comun, brutal, folosind violenta si asmutind o parte vulnerabilizata, abrutizata a societatii - minerii - contra alteia, incompatibila cu minciuna devenita proiect de tara - intelectualii.

Vreme de trei decenii, fisura aceasta s-a marit, in pofida pliurilor si cusaturilor de moment: mandatul lui Emil Constantinescu, primul mandat si jumatatea celui de-al doilea ale lui Traian Basescu la Cotroceni, guvernul tehnocrat respirabil condus de Dacian Ciolos.

Aceste trei momente politice din biografia recenta a Romaniei au functionat asa cum functioneaza puntile provizorii peste apele involburate ale unui rau, cu promisiunea podului durabil, serios construit, care va sa vina. Nu a venit, iar povestea a luat de fiecare data turnura care tine in viata vestitul fatalism mioritic - exact cand sa se intample constructia, cand arhitectul a terminat planurile si a prezentat schita, nu doar ca echipele s-au certat si au plecat acasa, dar si vechea punte a fost maturata de o revarsare de ape.

Mai mult, se pare ca ies la iveala neintelegeri vechi, antagonisme originare si se isca o zgomotoasa sfada intre cei care sustin ca puntea era buna si isi facea treaba si ca ea trebuie intarita, in loc ca energiile sa se duca pe iluzia unei constructii serioase, moderne, trainice, "in pas cu lumea civilizata" si, pe de alta parte, cei care spun ca ei din capul locului au vrut sa se construiasca un pod in loc de punte, pentru ca puntea e si un mod de a te multumi cu mai-putinul, de vreme ce merge si asa.

Multe Romanii una-ntr-alta

E o privire facila asta care ne indeamna sa vedem aici - si in toate, de la Cumintenia Pamantului pana la Catedrala Mantuirii Neamului - clivajul intre mereu doua Romanii sociale.

Intre doua societati care isi dau reciproc cate un ghiont, pentru un centimetru in plus de spatiu, o pensie mai mare sau o mai legitima recunoastere politica. E una si aceeasi Romanie, cu generatiile si trecerile de generatii, cu radacinile la sat si copiii la scoala, la oras, apoi peste granite, de unde sa trimita bani in tara si sa inceapa fabuloase constructii de case, cu balcoane si centrale termice, fara horn, care par a inghite casele mici, batranesti, cu hornuri si cerdac.

Sunt, in miniatura, constructii de catedrale neispravite, pentru ca putini le termina si si mai putini se si muta vreodata in ele, pentru ca nimeni nu s-a gandit cum sa intretina, in satul fara locuri de munca, marea constructie pentru care au suferit "printre straini".

Aici sunt multele Romanii suprapuse, nedizolvabile in clisee rural/urban, batrani/tineri, daca ne gandim doar ca cei mai saraci copii, cei pierduti pe drum, cei pe care scoala nici nu-i numara macar, sunt cei din orasele mari, unde sunt si institutiile, si ONG-urile, si companiile cu politici de CSR.

Sunt multe Romanii una-ntr-alta, care respira acelasi zgomot politic infernal, acelasi furt din banii de pubele si aparate de tomograf si care nu mai trec apele involburate ale raului, pentru ca politicienii isi conserva puterea si parghiile nu construind podul sau macar alta punte, ci asmutindu-i pe unii contra celorlalti.

Cele doua Romanii ale lui Adrian Nastase sunt o constructie de laborator de partid, utila mentinerii la putere, pusa in limbaj orwellian si infuzata in societate.

De fapt, exista o Romanie politica si o Romanie sociala, decuplate intre ele. In prima, e Anul Centenarului si astfel isi reclama dreptul de a face orice. In a doua, e Anul unei lehamite generalizate, un fel de pudoare de a sarbatori 100 de ani de Romanie mare, cot la cot cu Liviu Dragnea si Serban Nicolae, imbracand o ie si proclamand iertarea tuturor pacatelor, intru amnistie si gratiere.

Romania are motive de sarbatoare in 2018

Cu cicatrici ascunse - din acelasi sentiment al rusinii -, Romania a rezistat deceniilor de comunism atroce.

Romania a iesit in strada pentru a protesta fata de abuzurile de putere ale Puterii PSD/ALDE, iar asta inseamna ca, dincolo de nostalgia dupa comunism din barometrele de opinie (care nu e masurata niciodata calitativ si pusa in contextul biografiilor individuale), romanii stiu foarte bine sa recunoasca raul.

Doar ca, sub pretextul Centenarului, politicienii de la putere au reusit sa confiste sarbatoarea, punand ei insisi dinamita la picioarele puntii si intorcandu-ne pe unii contra celorlalti.

Parintii care vor sa sarbatoareasca 1 Decembrie cu cantece patriotice, parade si festin sau copiii care simt necesitatea de a iesi in strada, intr-un mare miting de protest, in loc de parada? Bunicii si matusile care s-au pregatit in intimitatea casei lor pentru marea slujba de sfintire a catedralei (neispravita) sau nepotii care numara cate spitale si scoli s-ar fi ridicat din banii de altar?

De fapt, sunt bani si de spitale, si de catedrala, dar responsabilitatea de a-i imparti, administra si explica este a guvernantilor, nu a parintilor si copiilor, bunicilor si nepotilor, taranilor si orasenilor, crestinilor sau ateilor.

Ce face PSD-ul lui Liviu Dragnea este sa spune unora ca bani ar fi pentru pensii, catedrale, parade si referendumuri inutile, dar ceilalti se opun, ceilalti nu vor, ceilalti nu il lasa.

Pentru ca, daca l-ar lasa, nu s-ar mai vorbi atat de mult pe la colturi despre amnistie si gratiere. S-ar da si gata Centenarul!

PNL și PSD așteaptă "clarificări" de la Cătălin Cîrstoiu, "în această săptămână". Când va fi anunțată decizia în privința candidatului la Primăria Capitalei

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a afirmat, joi seară, că, în acest moment, Cătălin Cîrstoiu este candidatul alianţei PSD-PNL, dar acesta trebuie să clarifice public toate aspectele care...

PNL ar putea avea propriul candidat în cursa pentru Primăria Capitalei. Cum s-a ajuns la această concluzie

Eventualitatea retragerii lui Cătălin Cîrstoiu din cursa pentru Primăria Bucureşti ar complica lucrurile pentru cei din Alianța PSD-PNL. Nicolae Ciucă, preşedintele PNL, a afirmat, joi...