Mostenirea lui Vadim

In toamna lui 1996 luam interviuri politicienilor romani pentru un proiect finantat de ICCV privind democratia romaneasca.

Ceea ce ar frapa astazi pe studentii mei e cat de usor reuseai sa iei aceste interviuri si cat de repede se lasau antrenati in aceste interviuri persoane publice si puternice ale Romaniei de atunci.

Te duceai la secretariat si spuneai ca vrei sa iei un interviu si te programa pentru o zi sau chiar pentru o ora in ziua respectiva. Asa am ajuns si la Partidul Romania Mare sa ii iau un interviu lui Ilie Neacsu, pe atunci lider marcant al PRM (cred ca secretar general).

Trebuie spus ca PRM parasise deja patrulaterul rosu care guverna Romania sub bagheta lui Nicolae Vacaroiu si deja Vadim il injurase pe Iliescu in revista Romania Mare si se pregatea de alegerile prezidentiale din 1996.

Doar ca, pana la interviu, am fost invitat sa astept in sala de consiliu, unde presedintele partidului avea o intalnire cu membrii PRM din Sectorul 1. Atunci l-am vazut prima data pe Vadim Tudor in realitate si am asistat la una dintre cele mai grave forme de delir in masa.

Vadim Tudor secondat de Ilie Neacsu si Sever Mecsa s-au apucat sa ii injure pe adversarii politici (adica pe toti cei care nu erau in PRM), sa il cante pe Ceausescu si apoi, printr-o fuga de idei care te ducea cu gandul la patologie, s-a ajuns la concluzia ca Stefan cel Mare si Mihai Viteazul ii dadusera direct mandat lui Vadim sa salveze Romania de coruptie, hoti, tigani, maghiari, evrei si oricine nu era roman membru al PRM.

Discursul si reactia grupului erau foarte aproape de serviciile religioase de la Biserica Penticostala cautandu-se atragerea auditorului intr-o stare de frenezie isterica si de incredere completa in vorbitor.

Nu era oratorie, era parafrenie (adica o boala psihica ce determina halucinatii si delir), care se dovedea pentru cei mai multi epidemica.

Dar ce era cel mai ciudat era ca acest amestec de citate incoerente si de false deductii aveau ca scop demonstratia ca Ion Voda cel Ranjit (Iliescu) si Tapul (Constantinescu) doresc sa vanda tara strainilor masoni si evrei.

Discursul nu putea fi urmarit logic, dar era ametitor si, daca ajungeai sa cazi in el, avea un foarte mare impact emotional bazat in special pe spaima (de prezent, de viitor), dar si pe incredere (in final totul va fi bine, daca ajung Vadim si ai lui la putere).

In rarele momente de luciditate (care apareau sub forma unui zambet strengaresc, ca si cum ar fi vrut sa spuna "chiar ati crezut ce v-am spus pana acum?"), se enuntau temele de campanie, unele dintre ele extrem de actuale si astazi - anticoruptia, xenofobia si solidaritatea nationala, unirea cu Republica Moldova - pentru ca apoi sa reinceapa delirul.

La sfarsit, partidul a oferit o masa calda membrilor sai.

Pentru mine a fost o lectie importanta ca am participat live la aceasta intrunire, pentru ca acum imi dau seama ca multe din patologiile politicii romanesti contemporane s-au forjat atunci si au fost generate de Corneliu Vadim Tudor si de comportamentul sau politic.

De ceva vreme, Vadim a iesit din politica (nu ca ar fi vrut, ci pentru ca nu l-a mai votat nimeni) si s-a adancit in delir, aberand patetic pe la diverse show-uri TV. Dar urmele sale in politica au ramas adanci si probabil se vor si mai adanci, acum ca el fizic nu mai este.

Ceea ce au invatat de la Vadim politicienii romani, aproape fara exceptie, este introducerea prezumtiei de vinovatie, a limbajului grobian, a bascaliei tampe, a etichetarii insatiabile.

Inca de la inceput, Corneliu Vadim Tudor s-a bazat pe ideea de "denigreaza, denigreaza, ceva, in final, tot va ramane urat despre respectivul". Astazi nici un politician nu mai propune nimic - doar isi denigreaza adversarii.

Inca din anii '90, Corneliu Vadim Tudor in revista sa a introdus acest principiu - cel al denigrarii. Un amestec de minciuni cu adevaruri irelevante, puse intr-un articol care se dorea exploziv si deci asumat lacunar, terfelea orice nume sau persoana importanta din Romania.

Parintii, rudele apropiate sau chiar indepartate, etnia, religia sau orice neconform cu ortodoxismul peremist deveneau elemente de atac la adresa adversarului politic.

Si dupa ce se facea o insailare de conjecturi care mai de care mai abracadabrante, se "dovedea" ca respectivul e corupt, vandut sau ca are scopuri marsave la adresa Romaniei. Si apoi aceasta dovada devenea piatra de temelie pentru alte "dezvaluiri".

Iliescu nu era bun pentru ca mama sa adevarata era "tiganca" din Oltenita, desi faptul asta era absolut irelevant intr-o analiza politica si sunt mii de astfel de exemple.

Or, zilele astea am vazut un articol al doamnei presedinte de partid care il judeca pe Oprescu pornind de la faptul ca tatal sau era general de Securitate. Aceeasi logica invalida care se perpetueaza in politica romaneasca, si asta nici nu e cel mai nefericit caz.

Vadim a fost primul care a pus etichete de nesters - infractori, tapi, ranjiti etc. Astazi toti politicienii isi alinta adversarii cu hiene raraite, infractor de drept comun, mincinos, chelul etc., limbajul asa zis politic devenind un hardau imund, incat atunci cand cineva vorbeste politicos pare a fi pur si simplu din alt decor.

Vadim spunea ca ce face el este pamflet, dar era doar dictionar de injurii, astazi sub eticheta de pamflet se spun cele mai mari grozavii fara ca cineva sa mai para jignit. Violenta de limbaj si apelul la violenta par a fi devenit un bun castigat de societatea romaneasca din cauza lui Vadim Tudor.

Apoi, oamenii. Oamenii lui Vadim, care au impanzit toate partidele ajungand de multe ori pana la varful acestora si care, de cele mai multe ori, i-au copiat comportamentul, limbajul si agresivitatea. Lia Olguta Vasilescu in PSD, Ovidiu Raetchi in PNL, Willy Branza in PDL si multi multi altii.

Vadim a facut de multe ori recutarea pentru celelalte partide, astfel ca la sfarsitul vietii sale politice a ajuns sa o recruteze pe Oana Zavoranu pentru partid, ceilalti tradandu-l.

Oamenii lui Vadim au fost cei care au intoxicat viata politica romaneasca cu limbaj delirant, cu agresivitate, cu isterie cu semidoctism cras, ceea ce au impus si altor politicieni care nu erau din PRM.

Prin anii '90 si inceputul anilor 2000 inca era jenant sa fii nationalist agresiv si intolerant, iar antisemitismul si legionarismul inca erau condamnabile moral. Astea erau temele predilecte ale lui Vadim Tudor si ale Romaniei Mari.

Astazi, intoleranta a devenit o virtute si nationalismul protocronist un curent recept, intelectuali "fini" pretandu-se la asa ceva fara nicio jena. Si asta pentru ca Vadim Tudor si Romania Mare au avut drept de cetate in politica romaneasca, infestand-o prin clonele sale fara ca cineva sa reactioneze prea vehement.

Corneliu Vadim Tudor a plecat pe ultimul drum, dar metastazele produse de el se inmultesc, caci ele sunt mostenirea pe care o lasa. Si noi se pare ca ne obisnuim cu ele. Asa cum prea multa vreme ne-am obisnuit cu Vadim.

Andrei Taranu, doctor in stiinte politice, este conferentiar si prodecan al Facultatii de Stiinte Politice din cadrul SNSPA.

Autorii care semnează materialele din secțiunea Invitații – Ziare.Com își asumă în totalitate responsabilitatea pentru conținut.

Gabriela Firea iese în stradă. Candidata PSD la Primăria Capitalei vrea întâlniri directe cu electoratul

Gabriela Firea, candidatul PSD la Primăria Capitalei, nu va sta la birou în timpul campaniei electorale. Firea a declarat miercuri, 24 aprilie, că îşi va axa campania în primul rând pe...

Lider PNL inculpat pentru corupție și-a depus candidatura la locale: ”Intru în competiţie bărbăteşte, deschis şi asumat”

Preşedintele PNL Prahova, Iulian Dumitrescu, inculpat pentru corupţie şi cu interdicţia de a exercita funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Prahova, şi-a depus miercuri, 24 aprilie,...