Pe regina romantei romanesti, cum a numit-o inspirat memorialistul Harry Negrin, n-o chema nici Ioana, nici Radu. Fiica modestului carciumar craiovean Constantin Braia se numea Eugenia Braia, dar acasa era alintata cu diminutivul Jana.
Carciumaurul, proprietarul localului "La ieftinirea traiului", avea patru copii, Maria, Giugiu, Nuna si Eugenia. Tuturor le placea sa cante, Maria era recunoscuta pentru glasul ei cristalin si numai pe mezina Eugenia n-o lasau ceilalti sa ingane nimic, pentru ca glasul ei... scartaia.
Maritata la o varsta frageda
Carciumarul canta si el uneori, mai canta si carciumareasa, dar ca sa vina clientii, tocmisera trei lautari de meserie: Ion al lui Tache, Gheorghe al lui Gaga si Limba. Limba - si atat.
De la ei a invatat Eugenia, viitoarea Ioana, primele cantece lautaresti, in timp ce fratele si surorile invatau sa cante de la mama si de la tata, care nu se osteneau cu mezina, pentru ca "n-are glas si scartaie".
A urmat liceul la Craiova, unde profesoara de muzica a indrumat-o sa-si dezvolte gustul pentru romanta si chiar i-a dat sfatul sa invete mai departe.
Pentru invatatura insa trebuiau bani. Asa ca, la o varsta inca frageda, Eugenia se marita cu un profesor de muzica, din Targu Jiu. Dar cum nici atunci profesorii nu erau platiti mai abitir decat astazi, pleaca sa-si incerce norocul la Bucuresti, lasandu-si sotul intr-o tandra despartire provizorie, care urma sa ramana definitiva.
I-a fost de folos cumnatul, cantaretul Petre Lexandru, cu care se maritase intre timp sora mai mare, Maria, cea cu glasul cristalin. Ea isi va zice Mia Braia, va ajunge vedeta in lumea muzicii usoare, dar nu va atinge niciodata faima Eugeniei.
Doua catigatoare, din 800 de concurenti
Sora si sotul surorii au ajutat-o sa ajunga la un concurs al societatii de radiodifuziune, unde, intre 800 de candidati si candidate, au iesit doua castigatoare: Eugenia Braia, careia cei de la radio i-au schimbat rapid numele intr-unul de brand - Ioana Radu - si Eugenia Nedelea, care a devenit si ea brand, cand i-au spus Rodica Bujor.
Pe scurt, in acelasi an, au fost lansate trei vedete. Rodica Bujor, ajunsa stea a muzicii populare, Mia Braia ajunsa tocmai in America si Ioana Radu, careia compozitorii vremii ii dedicau romanta dupa romanta, desi ea nu se simtea in elementul ei decat lipita cantecului popular, cel care-i adusese premiul radiodifuziunii:
"Piatra-i piatra, de e piatra,/Sade jumatate-n apa/vine calu' si o crapa/inima mea multe rabda".
Era o autodidacta. Nu multi autodidacti au urcat atat de rapid pe scarile gloriei, ramanand indelung sa straluceasca acolo.
Romanta merge la o bere
Pe vremea cand marii virtuosi isi cucereau gloria in sala Ateneului, a Operei sau a putinelor sali de concert din micul Paris, Ioana Radu devenea celebra la radio, in restaurantul "Azuga" din Ploiesti si in restaurantele bucurestene "Princiar", "Motanul Negru", "Potcoava", "Cina", unde clientii mancau mici, beau bere si ascultau romantele Ioanei, fosta Jana, fosta Eugenia.
Dragostea pentru profesorul de muzica Romeo Radescu, cel cu care s-a casatorit la o varsta frageda, s-a stins rapid in valtoarea romantelor, a compozitorilor si a partenerilor de scena. Patimasa in dragoste, ca si in muzica, Ioana s-a casatorit, rand pe rand, de cinci ori.
Dar, in viata, pe langa succes si dragoste, mai trebuie si noroc. Noroc inseamna sa nu te pasca nenorocul. Pe celebra protagonista a pascut-o in momentul cel mai neasteptat, prin 1961. Implicata intr-un accident de masina, pe serpentinele dintre Orsova si Caransebes, Ioana Radu a ramas cu picioarele imobilizate.
Singuratatea sfarsitului
Deplasandu-se rezemata de un cadru, mascat de un pupitru sau de silueta masiva a pianului, Ioana Radu a mai cantat la televizor si la concerte, aproape numai romante, a caror tristete lasa de inteles tragedia pe care o traia.
A mai trait inca 29 de ani, deplasandu-se numai cu cadrul. Dupa o viata tumultoasa, inconjurata de nenumarati prieteni si admiratori, adulata de public, dupa ce a fost iubita de cinci soti succesiv, a murit intr-o cumplita singuratate, la 19 septembrie 1990.
Au ramas nostalgiile, primele discuri si amintirea ultimelor patefoane, cu manivela lor, pe care a invartit-o o generatie disparuta, ca sa asculte glasul Ioanei Radu, la palnie.
Au mai ramas si discuri mai noi, plus cateva fime alb-megru, reconditionate pe CD-uri si DVD-uri, dar cine mai asculta romante, in epoca manelelor si a talk show-urilor?
