Adrian Titieni: Profesionistul va disparea si in locul lui va fi amatorul dispus sa faca orice Interviu

Teatrele au portile inchise pentru tinerii actori, posturile sunt blocate, nu se dau concursuri, si chiar daca s-ar da, pentru un saalriu de 700 de lei pe luna nu ar fi o mare inghesuiala.

Intre timp, tineri actori talentati si valorosi se demobilizeaza, renunta la meserie, se pierd asa ca dupa generatia de aur e greu sa numesti actori tineri de valoare si cu notorietate. Nu pentru ca nu sunt, ci pentru ca nu razbat.

Este o situatie ingrijoratoare pentru cultura romaneasca descrisa de rectorul UNATC, Adrian Titieni, intr-un interviu acordat Ziare.com.

Cauza principala a acestei situatii este lipsa unei politici nationale culturale: "Noi suntem la coada listei de prioritati, poate ca nici nu suntem pe ea. Nu cred ca e foarte multa lume interesata. Se poate si fara? Se poate. Ce produc ei? Nimic. (...) Intram in disolutie. Usor, usor profesionistul va disparea si in locul lui va fi amatorul, dispus sa faca orice, oricand si n-o sa mai fie nevoie nici de institutii ca facem ad hoc totul", afirma Adrian Titieni.

Anual termina facultati private si de stat de actorie cam 150 - 200 de absolventi. Ce sanse au sa se afirme in profesie?

Multiple si, in acelasi timp, foarte putine. Institutiile de spectacol au portile inchise, posturile sunt blocate, nu se organizeaza concursuri. Dar si daca teatrele ar avea portile deschise, sunt putini tineri actori care ar opta pentru ele, asa cum o faceam noi pe vremuri cand exista obsesia cartii de munca ce trebuia sa fie undeva. Nu ar fi multi pentru ca veniturile dintr-un teatru sunt foarte mici.

Cat catiga un tanar actor, la inceput de drum?

700 de lei. Si poate ajunge dupa 25-30 de ani de cariera undeva la 2.000 de lei. E o situatie delicata, si comparativ cu perioada dinainte de 1989, si raportat la viata de zi cu zi. Nu poti sa existi cu 700 de lei, trebuie sa faci ceva colateral, iar intr-o institutie de stat libertatea de miscare e mai mica.

Sa va spun o poveste. In semestrul I, anul I daca ii intrebi pe studenti cum se vad peste 10 ani, toti spun "actor la Bulandra", adica un teatru cu certificat de calitate la care viseaza toata lumea. Daca realitatea ar veni in intampinarea visului si directorul teatrului Bulandra i-ar spune la sfarsitul facultatii "de maine esti angajatul meu", cred ca un tanar s-ar gandi de doua ori: sau 700 de lei si sunt al teatrului Bulandra, sau sunt freelancer si pot sa fac film, televiziune, radio evenimente etc. Astea sunt sansele la care ma refeream.

Exista posibilitati de afirmare cu compromisurile de rigoare. Sunt multe proiecte de televiziune facile, unde daca vrei sa iti creezi imaginea peste noapte poti. Sau cele 12 filme care ofera cadru de etalare a valorii si nenumarate alte lucruri, intr-o complementara sau adiacenta relatie cu profesia de actor.

Nu e totusi cam putin pentru a impaca si nevoia de a trai decent, si dorinta de a-ti pastra conditia profesionala de artist autentic?

E foarte putin. Dar circumstanta anormala duce la discutii anormale. Da, aveti dreptate, e foarte putin, dar e asa pentru ca nu exista o politica nationala culturala, legata de institutiile de spectacol, de cei care intr-un fel sau altul se profesionalizeaza in domeniu.

Ce ar trebui sa presupuna ea?

Ar trebui sa vedem functia si rolul culturii, apoi al artistului in societate. Daca exista un astfel de rol, poate ca nimeni dintre cei care gireaza destinul culturii noastre nu a reusit sa se faca inteles, sa semnifice functia, rolul si necesitatea educatiei si a culturii in viata noastra. Cred ca rezolva si multe probleme economice.

Daca ne raportam la ce se intampla in jur, cred ca suntem de departe pe ultimul loc in Europa la raportul dintre numarul de locuitori si institutiile de spectacol. Noi avem vocatia ultimului loc la toate. Si totusi, strategia si gandirea noastra sunt cum sa le inchidem, nu cum sa le deschidem. Nici actorii si nici cultura nu merita soarta asta.

Extrapoland putin, te duci in occident si vezi cozi numai la arta, la marile muzeee, la expozitii itinerante. La noi se intampla numai la noaptea alba a muzeeelor. Acolo e o cultura a nevoii de cultura, noi nu avem aceasta obisnuinta. Nu educam copiii din scoala, nu ii cultivam ca buni receptori de arta. Ceea ce e foarte important.

Speranta mea nu e in generatia care guverneaza, ci in cei care vin dupa, care au alt orizont de informare, alt spectru de valori, au circulat cu parintii lor, inteleg si asuma practici si ar putea sa schimbe ceva.

Dar speranta mea tine si de tinerii actori. E foarte important ca atitudinea lor sa fie responsabila, corecta si coerenta, sub semnul unei revolte inteligente. Ei vor putea restructura si breasla si misiunea ei, valorile, vor putea schimba ceva. Pentru ca altfel intram in disolutie. Usor, usor profesionistul va disparea si in locul lui va fi amatorul, dispus sa faca orice, oricand si n-o sa mai fie nevoie nici de institutii ca facem ad hoc totul. Situatia actuala nici nu ar trebui discutata pentru ca e aberanta.

Ati vazut un tanar foarte talentat care s-a pierdut pentru ca a intalnit prea multe obstacole si a renuntat?

Si daca n-a intalnit obstacole. Si daca a trecut din reusita in reusita si tot a renuntat. Pentru ca nu ii ajung banii sa traiasca. Face si film, joaca si teatru, mai prinde un rol in televiziune. La 20 de ani nu exista pensie, nu te imbolnavesti, dar la 30 lucrurile incep sa se schimbe, iar la 40 cu certitudine este un semnal de alarma, pentru ca abordarea se schimba si oamenii cauta siguranta, ceva care sa le asigure confort ulterior.

Am un prieten foarte bun, actor de film, care la 43 de ani a dat la doctorat la UNATC. A intrat cu 10 si a avut bursa. Si a zis "Doamne Dumnezeule! E primul salariu din viata mea! Ma simt asa de bine! 10 milioane, am si asigurari sociale si probabil ca o sa iau si o mica pensie". E un tip de confort pentru ca profesia noastra nu e liberala, noi suntem prestatori de servicii si chiar daca sunt prevazute in contract contributiile sociale, ele nu ajung nicaieri.

E o descoperire absoluta daca nu-ti platesti tu lunar pensia, somajul, etc. Bunele practici din tarile care ne inconjoara au cu totul si cu totul alt model. Dar noi suntem la coada listei de prioritati, poate ca nici nu suntem pe ea. Nu cred ca e foarte multa lume interesata. Se poate si fara? Se poate. Ce produc ei? Nimic. Ajungem in zona de entertainment exclusiv, ceea ce e fals. Si apoi problema profesionist - amator e echivoca. Multi spun - ce e asa greu sa spui o poezie? Neprofesionistii ajung usor si repede in centrul atentiei.

Faptul ca teatrele nu se primenesc se simte in repertoriu?

Uneori se simte. Teatrele inteligente isi iau tineri colaboratori. Ii platesc pe drepturi de autor, putin, dar sunt distribuiti. Regretul e ca vezi oameni de calitate, cu talent dublat de caracter, ceea ce e rar, inteligenti carora societatea ar trebui sa le ofere sanse. Nu se intampla asa. Se demotiveaza foarte repede. Sunt cativa care reusesc, sunt recunoscuti pe strada, dar mai mult din film si din televiziune. Se pierd si dupa generatia de aur e greu sa numesti actori tineri de valoare si cu notorietate. Nu pentru ca nu sunt, ci pentru ca nu razbat.

Ce se intampla cu spectacolele de licenta ale tinerilor actori. Se mai joaca undeva? Sunt directorii de teatru interesati de ele?

Nu.

De ce?

Nu stiu. Cu toate relatiile de prietenie, informale... Nu inteleg de ce. Unii au venit, dar nu e niciun produs cumparat si ar fi o ecuatie ideala sa iei totul de-a gata. Si sunt realizari extraordinare. Cel putin 4 spectacole stau in picioare si aici si in strainatate oricand. Eu ma straduiesc sa ii conving pe colegii mei manageri de teatre.

Daca eu as fi manager de teatru asa as face. E generatia noua - viitorii, la inceput, lumea e ingaduitoare cu bobocul care va reveni. E curiozitatea de a-l cunoaste, nevoia de a paria pe el: uite ce tanar talentat, vom mai auzi de el! Nu se intampla asta.

Avem o Commedia dell'Arte facuta de Sandu Mihai Gruia. Toata lumea zice ca e un spectacol foarte bun, l-ar lua, dar nu il ia nimeni. De anul viitor d-na director de la Nottara doreste un parteneriat, pentru ca spectacolele noastre vor ajunge in acest teatru.

CTP, după ce a văzut conferința lui Cătălin Cîrstoiu: ”I s-a mai rărit zâmbetul iliescoid...”

Candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei, medicul Cătălin Cîrstoiu a susținut vineri, 19 aprilie, o conferinţă de presă pentru a răspunde acuzaţiilor de incompatibilitate în condiţiile...

De ce Robert Negoiță nu poate fi candidatul coaliției la Primăria Capitalei. „Niciun primar de sector nu are mai multe șanse decât Piedone”

În contextul unei crize generate în alianța PSD-PNL, generată de zvonurile legate de o eventuală retragere a medicului Cătălin Cîrstoiu, primarul de la Sectorul 3, Robert Negoiță, s-a...