Dupa "Batranete si moarte in mileniul trei", Livius Ciocarlie merge pe linia unor preocupari mai vechi si publica acum un jurnal dens, care, fara sa mai pastreze intrutotul uzantele genului, aduce o noutate stilistica seducatoare.
"Cartea cu fleacuri" e poate cel mai atipic volum al scriitorului, o marturie asupra existentei cotidiene in care tonul ludic, degajat al unor notatii e repede temperat de reprize in cel mai pur stil cioranian, cinic si amar.
Literatura inalta si micile intamplari nascatoare de perplexitate dintr-un Bucuresti "de adoptie", impresiile din Occidentul ultracivilizat si cugetarile demistificatoare, autoironice despre varsta senectutii isi gasesc locul in aceasta carte subtila despre "fleacurile" esentiale ale vietii.
"Vad un copil de vreo sapte ani in brate cu, abia ducandu-l, unul de trei. Cersind. Silit de parinti, nu ma indoiesc. Nu neaparat din saracie. E jobul lor. Deci, sa fim calmi. Sa spunem asa e lumea si sa vorbim mai rar despre un Dumnezeu atoatevazator.
Poate ca sunt nedrept sau, mai exact, pun gresit problema. Ii cer lui Dumnezeu ce nu poate sa dea. Poate ca El nu e decat un strat al lumii, spiritualitatea ei, accesibila celor care au harul, celorlalti ramanandu-le superstitia si speranta. Atunci nu mai conteaza daca Dumnezeu l-a creat pe om sau omul l-a creat pe Dumnezeu", scrie Livius Ciocarlie.
Editura Paralela 45