Ziare.com

Gabriel Liiceanu: Doar oamenii liberi stiu sa rada cu-adevarat Interviu

de Magda Gradinaru
Vineri, 15 Noiembrie 2019, ora 07:47

   

Gabriel Liiceanu: Doar oamenii liberi stiu sa rada cu-adevarat Interviu
Biroul sefului SRI, imediat dupa mineriada din 1990: Gabriel Liiceanu il anunta incet pe Andrei Plesu ca nu trebuie sa se atinga de cafea, schimba paharele cu Cola intre ele si urmareste cu ochii ingroziti cum seful SRI nu bea niciun strop din pahar. Fusesera otraviti?

Ar putea fi o poveste adevarata sau doar un exercitiu de umor criptic, dar niciodata nu strica o vizita la psihoterapeut, sa iti depasesti anxietatea de injuratura.

Cum se face, m-am intrebat de-a lungul anilor, ca unii scriitori se bucura de - cum sa-i spun? - de "prezumtia de porcosenie" (cum ar fi, de-o pilda, Rabelais, care parca scrie direct din fundul unui hardau; pai Creanga al nostru, cu Povestea povestilor, de fapt Povestea... - ah, nu, iertati-ma, sunt incapabil sa scriu adevaratul titlu! -, pe care a citit-o la cenaclul Junimii cand Maiorescu era plecat la Viena, este de zece ori mai inventiv, fara sa fie scarbavnic ca scatologul de Rabelais), asadar de ce unii scriitori se bucura de prezumtia respectiva, in vreme ce altii n-au voie sa puna pe hartie nici macar cuvantul... Nu, e clar, nu pot! (Si, de fapt, era un fleac cuvantul asta pe care ma pregateam sa-l scriu, era...) Ce mai! Sunt handicapat, e clar!

Nici macar bancuri porcoase nu sunt in stare sa spun, oricat de bune ar fi ele. Cand ajung la poanta si trebuie sa rostesc cuvantul cu pricina, ma opresc, zic "aaa", apoi spun prima litera, transpir, pe urma ma intorc catre vreun prieten care nu sufera de meteahna asta si - infrant, umilit si zdrobit - zic: "Spune tu, te rog, mai departe..."

Ceilalti ma privesc cu mila, in timp ce amicul duce bancul la capat, starnind hohotele asistentei. Va dati seama cum ma simt?

Neputand intra in pas cu lumea, m-am dus la psihoterapeut. De fapt, am fost la doi.


Putini cititori s-ar fi asteptat ca Gabriel Liiceanu sa le dea intalnire nu pe terenul grav al filosofiei, nici pe acela al literaturii personale, ci pe acela al umorului.

Ludice. Exercitii de umor criptic se numeste volumul, publicat de editorul Liiceanu peste capul scriitorului Liiceanu, daca e sa il credem pe cuvant, pentru ca povestirile acestea de umor criptic raman - sau poate nu? - fictionale.

Sa vedem ce spune chiar autorul, intr-un mic interviu acordat Ziare.com, intre cele doua tururi de scrutin si inainte de Targul de carte Gaudeamus, unde cartea va fi lansata.

Gabriel Liiceanu, un volum, neasteptat, de umor in vremuri deloc vesele. E si un fel de a face fata vremurilor, neluandu-le doar in prea gravul lor?

Daca scrisul s-ar orienta doar dupa vremuri, ar insemna ca viata noastra sta in bataia vantului. Si-atunci noi n-am mai fi nucleul ireductibil al existentei noastre. Am fi ghidati doar de meteorologia istoriei. Si chiar si asa: Ilf si Petrov n-au scris in vremuri vesele.

"Volumul neasteptat de umor", cum il numiti, defineste o parte esentiala a fiintei mele. El ilustreaza pur si simplu componenta ludica a firii mele, care pana acum, in public, s-a manifestat doar rapsodic. Sigur, e greu sa justific Ludicele, aparute asa, tam-nesam, inlauntrul unui scris care a stat pana acum, in buna masura, sub masca gravitatii si a patosului.

Eu privesc aceasta carte ca pe o etapa pe drumul devenirii mele, ca pe o noua forma de debut, ca pe un refuz al manierizarii, ca pe o forma de libertate. Doar oamenii liberi stiu sa rada cu-adevarat.

Umorul bun trebuie sa aiba nota asta de criptic pe care ati pus-o chiar in titlu, de rezistenta la lecturi facile? Sa se rada mai greu, dupa o usoara decantare?

Nu stiu daca "trebuie", dar eu prefer unui zburdalnic joc de cuvinte un umor care muta granitele realului, in care incape si ironia la adresa mea, si paradoxul, si la mise en abyme etc.

De pilda, ma amuza sa spun in deschidere ca volumul a aparut fara voia mea in chiar editura de care ma ocup (drept care, spun, voi da Humanitas in judecata!) sau ca, in calitate de editor, mi-am respins volumul ca neizbutit, dupa ce, ca autor, il propusesem spre publicare editurii.

Sau ca masina cu care circulam n-a mai vrut sa porneasca dupa ce a citit un articol dintr-un ziar pe care-l uitasem pe scaunul de langa volan si-n care se vorbea ireverentios despre ea. Etc.

Umor criptic inseamna, poate, umor nedetectabil la prima vedere, dar rasplatitor la a doua. Pana la urma, orice banc banal are un zvac final care trebuie detectat, o lantenta ce intervine inaintea poantei finale, intervalul acela infim care intervine inainte ca "sa-ti cada fisa".

Intr-adevar, va luati peste picior in paginile acestui volum. Este confruntarea dintre editorul Liiceanu care il respinge pe autorul Liiceanu, e apoi episodul cu seful SRI si sticlele de vin duse la GDS, in care va dati in vileag paranoia de a fi otravit, mai sunt "intempestivele" cu care va jucati, revendicand paternitatea unui gen comic nou. De ce ati simtit nevoia sa va infatisati si in nota asta ludica si, mai ales, si in notele ridicole ale unei situatii sau alteia?

Pentru ca am vrut sa ma "deconstruiesc", sa trag presul gravitatii de sub picioarele proprii si de sub cele ale filozofiei in general.

M-am saturat de ani buni de morga filozofilor care se cred cu atat mai importanti cu cat vorbesc mai pe neintelesul tuturor. Nu intamplator imaginea de pe coperta acestei carti reprezinta bustul unui ganditor asezat pe un soclu, carat intr-o rana cu roaba si din care curg cuvinte fara noima.

E o metafora de evacuare din scena a filozofiei ostenite si a ganditorului ridicol prin felul in care se ia pe sine in serios mai mult decat se cuvine, asezandu-se in vecinatatea zeilor si uitandu-se de sus la muritorul de rand.

Am vrut, cu speranta ca le voi starni rasul, sa ma imprietenesc si altfel cu cititorii mei. Intentie riscanta, pentru ca, daca nu-ti iese rasul cu ceilalti, te faci tu de rasul lor.

Am pomenit "intempestivele", o "inventie" a dumneavoastra, spuneti, care presupune sa provoci in celalalt stupefactia printr-o adresare neasteptata, la care, in prima clipa, nu stie cum sa reactioneze: sa se supere? Sau sa rada? E usor cinic, sau mefistofelic, un fel de proba a umorului? Sunt oare oamenii esential diferiti, in functie de felul umorului pe care il au/il inteleg?

Evident. Nu multi oameni suporta sa fie subiectul unui gag. A avea cu adevarat umor inseamna sa poti sa razi chiar de tine insuti, evident daca bancul care ti se face nu e "prost" si nu e facut cu cruzime.

"Intempestivele" care apar in carte presupun si un soi de complicitate, un anume grad de inteligenta si bunavointa din partea cititorului, sesizarea rapida a intentiei ludice, invitatia discreta de a pasi pe teritoriul glumei si intrarea spontana in joc.

Povestiti la un moment dat cum ati mers la psihoterapie, pentru a va depasi pudoarea de a spune cuvinte necuviincioase. De regula, oamenii merg la psiholog pentru a-si vindeca o trauma, o anxietate, o angoasa. Ati aflat care e sursa incapacitatii de a spune cuvinte din registrul impudic? V-ati vindecat? Pentru ca nu ne spuneti.

Ma bucur ca ati luat-o de buna! Inseamna ca ati cazut in capcana umorului criptic, confundand autorul cu naratorul. Nu tot ce povestesc la persoana intai inseamna ca mi s-a intamplat mie, ca eu am trait intocmai ceea ce scrie acolo.

Povestile nu sunt nici adevarate, nici false si nu raportarea lor la realitate, veridicitatea lor, conteaza.

Or, venind dinspre filozofie, eseu si jurnal, eu nu beneficiez de asa numita "prezumtie de fictiune", de care se bucura orice scriitor. Cand citesti o poveste scrisa la persoana intai, nu trebuie sa te intrebi daca autorul a trait cu-adevarat, adica in mod real, ceea ce se povesteste acolo.

N-am fost niciodata la o sedinta de psihoterapie. Totul poate fi imaginat sau, chiar daca e pus intr-o rama reala, totul s-ar putea sa fie simpla inventie.

Poate ca in viata reala injur de rup. Dar nu conteaza daca e asa sau nu. Poate ca nu am fost niciodata cu Plesu la seful proaspat infiintatului SRI, poate ca nu am schimbat niciodata paharele de Cola intre ele, poate ca n-am primit niciodata cadou o ladita cu sticle de vin etc. Sau poate toate s-au petrecut, dar asta, repet, n-are nici o importanta.

In literatura - si va rog sa acordati acestei carti prezumtia de literatura - nu exista decat "adevarul minciunilor", cum atat de inspirat spune Vargas Llosa. "Mintind", spune el, literatura propune un adevar ciudat care joaca totul pe cartea posibilului (sau a imposibilului) si care devine adevarat in substanta fictiunii lui, prin faptul ca e scris, imaginat, inventat, transformat, construit si nu prin faptul ca e trait si apoi redat tel quel ca intr-un reportaj.

In povestirea aceea a lui Marquez nu se pune problema daca ingerul a cazut de-adevarat in ograda unui taran.

Gabriel Liiceanu, se va spune ca vorbim despre umor in zilele acestea grave pentru tara. Duminica are loc al doilea tur al alegerilor prezidentiale. O "intempestiva" despre acest scrutin va trece prin minte?

Nu trebuie sa-mi treaca prin minte. E intempestiva pe care, aproape de un an incoace, ne-o face zilnic tanara istorie a democratiei noastre. Viorica Dancila este "o intempestiva", e stupefactia absoluta a prezentului nostru.

De cand a aparut pe scena politica, e intempestiva noastra cea de toate zilele. Dar nu e o intempestiva criptic-umoristica. E doar cinica.


Urmareste Ziare.com si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Ziare.com.

Citeste mai multe despre Liiceanu volum umor
Sursa: Ziare.com

Articol citit de 10330 ori

Urmareste Ziare.com pe

Urmareste stirile Ziare.com pe Facebook
4 comentarii
Ordoneaza comentariile:Standard |Calitate |Numar Voturi |Recente

Multumesc doamnei Gradinaru pentru articol, mi-a mers la inima!

Mi-a facut placere sa citesc interviul luat lui Liiceanu!

 

CE MULT NE VA LIPSI,

acest om, cand nu-l vom mai avea printre noi!!! O incantare a limbii si simtirii romanilor! De fiecare data!!! De la timbrul vocal la finetea argumentatiei, te subjuga! Rational si cu gingasie!!! Se ne traiesti, MAESTRE!!!

 

De ce sa nu-l mai avem?

Va fi mereu aici.
Si, cand atat noi cat si el vom fi plecati de aici, sa speram ca am ajuns in acelas loc...

Il compatimesc pe domnul Gabriel Liiceanu...

Sa traiesti, corect educat si construit fiind, intr-o societate atat de stricata cum a ajuns cea romaneasca si, pe deasupra, intelectual adevarat fiind, sa te mai si simti obligat sa o schimbi si vinovat ca nu poti, este un cosmar!

 

Platforma pentru solutionarea online a litigiilor