Coloana Infinitului, un brand care ne reprezinta - Documentar

La 27 octombrie 1938, acum 76 de ani, se inaugura la Targu Jiu un monument bizar, care insa avea sa ne reprezinte ca o emblema a tarii in lume: Coloana Infinitului a lui Constatin Brancusi.

Din pacate, pliantele turistice vorbesc prea mult despre inaltimea coloanei in metri, despre greutatea in tone, despre metalul din care au fost turnate piesele ei si prea putin despre mesajul artistului catre public, catre posteritate si catre tara sa.

De la Coloana Recunostintei la Coloana Infinitului

Cele 16 module ale coloanei (15 intregi si doua jumatati) se refera la anul 1916, cand Romania a intrat in Primul Razboi Mondial, care avea sa-i aduca intregirea.

Brancusi si-a denumit capodopera "Coloana recunostintei fara sfarsit" si a dedicat-o militarilor romani cazuti in primele lupte de pe malul Jiului in 1916. Brancusi ii cunoscuse personal pe multi din acesti eroi, gorjeni ca si el.

In perioada lui Gheorghiu Dej, noilor potentati li s-a parut prea patetica si prea neproletara ideea de recunostinta si au lasat monumentul anonim, desfiintand placuta de prezentare, pusa la baza chiar de sculptor.

Asa a aparut noua denumire: Coloana Infinitului. Si, ciudat, asa a ramas. Conceptia artistica n-a fost o fantezie. Era rodul simtului transcedental, resimtit de Brancusi in mediul unde s-a nascut si pe care nu l-a parasit niciodata.

Cine viziteaza Hobita, satul sau natal, are prilejul sa observe multe constructii foarte vechi din lemn, cioplite cu maiestrie.

Acolo, in stalpii pridvoarelor, nu lipseste obsesia succesiunii de forme geometrice, care se poate sa fi inspirat si conceptul coloanei.

Drumul Bucuresti-Paris parcurs pe jos

Talentul lui Brancusi a fost remarcat din adolescenta de catre dascalii sai, care l-au incurajat atat moral, cat si material. A urmat cursurile scolilor noastre, dar se indreapta mai mult in directia care tenta atunci tineretul epocii: Parisul.

Pentru asta, era nevoie de bani. In 1903, unul din profesorii sai i-a oferit o oportunitate: i s-a comandat un bust. Era bustul generalului medic Carol Davila, care urma sa fie instalat in fata unui spital militar.

Contractul era atragator si prevedea plata in doua rate: prima la semnare, a doua la receptie. Dar, vai, comisia a vrut sa se arate foarte exigenta si l-a coplesit cu observatii: epoletii nu erau la locul lor, nasul generalului era prea scurt, favoritii prea ciufuliti si chipiul prea inclinat.

Pe scurt, sculptura trebuia refacuta. Poate ca Brancusi ar fi refacut-o, daca observatiile ar fi fost de ordin artistic, dar erau de ordin strict tehnic, ceea ce l-a infuriat pe artist. Dupa un schimb de replici dur, a plecat injurand fara perdea si dus a fost.

N-a mai incasat partea a doua a onorariului si a hotarat sa plece la Paris pe jos. A pornit spre Targu Jiu, de acolo la Hobita sa-si ia ramas bun de la familie, apoi a trecut prin Austro-Ungaria, in 1904 a ajuns la Viena, a urmat Bavaria, Franta.

In toamna se imbolnveste de pneumonie, dar la refacere sacrifica ceva din putinii bani pregtiti pentru studii si ajunge la Paris cu trenul. Este deosebit de bine primit in cercurile artistilor francezi, care-i cunosteau opera si care chiar il finanteaza ca sa se poata inscrie la Scoala Superioara de Arte Frumoase, una din cele mai renumite ale Europei.

Gloria

Intr-un spatiu inchiriat pe Rue de Montparnasse, Brancusi reuseste sa-si faca un atelier, amenajat in stil rustic romanesc. Numeroase opere create aici au ajuns sa impodobeasca expoziitii europene si americane de prestigiu.

Aici primeste vizita marilor artisti din capitala Fantei si a unor straini, veniti anume ca sa-l vada. Asta i-a rascolit ogoliul.

A ramas celebru raspunsul pe care l-a dat unor colegi care ii propusesera sa lucreze in colaborare cu marele sculptor al vremii Auguste Rodin: "Nu. La umbra marilor copaci, nu creste nimic".

Intre timp, Brancusi lucreaza intens, pastrandu-si mereu un stil propriu, original, pornit de la specificul romanesc, in care se considera integrat. Mai mult, le pretinde francezilor si altor straini sa i se adreseze cu numele pronuntat romaneste. Il deranja felul cum il pronuntau francezii "Brancoussi", cu accentul pe i final.

La moartea sa, in 1957, atelierul sau parizian a fost oferit drept mostenire, conform dorintei artistului, statului roman. Autoritatile comuniste de atunci au respins oferta, cu explicatia ca munca unui reprezentant al burgheziei decadente n-are valoare.

N-ar fi de mirare de ce marile enciclopedii ale lumii il definesc si acum pe Brancusi, cel cu numele greu de pronuntat in alta limba, ca "sculptor francez, de origine romana".

Orban acuză Biroul Electoral Central că favorizează alianța PSD-PNL: ”Le-a dat voie să desfacă alianţa împotriva firii”

Liderul Forţa Dreptei, Ludovic Orban, a acuzat joi, 25 aprilie, Biroul Electoral Central că ar fi modificat „în mod ilegal” o hotărâre de guvern şi că instituţia ar fi...

Liderul USR, după trimiterea în judecată a lui Clotilde Armand: ”Sunt nişte dosare fake, hărţuieli politice”

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, a reacţionat după Clotilde Armand, primarul Sectorului 1, a fost trimisă în judecată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 şi a afirmat că...