Ziare.com

File din istoria Iasiului: Marele incendiu de la 1827 - Documentar

Sambata, 05 Mai 2012, ora 11:14

   

File din istoria Iasiului: Marele incendiu de la 1827 - Documentar
In iulie 1827, un cumplit incendiu a cuprins vestitul Targ al Iesilor. O treime a orasului, cu locuintele de pe Ulita Mare si Curtea Domneasca, a cazut prada flacarilor.

In drumurile lor tarzii, duducutele vremii, cu inima cat un purice, fara a se uita nici in stanga, nici in dreapta, treceau infricosate pe Ulita Mare, parjolita de palalaia cumplita. Ulita cea mai mare a targului, pe care se inaltau multe dintre casoaiele dregatorilor vremii, devenise aproape un tapsan inegrit, prin care sagetau noaptea stoluri de lilieci, iar cucuvelele cantau a pustiu.

Incendiul, inceput la casa lui Ilie Burchi Zmeu, in podul careia se fierbeau vodcile cu siropuri de zmeura si fruntea rachiurilor de perje, nu s-a potolit decat dupa ce a potopit mai toate asezarile, pana spre Podu Ros, dincolo de Curtea Domneasca, si ea prapadita in palalaie. Pe Ulita Mare ramasesera numai ziduri afumate si case prabusite, parasite de fostii locatari.

Inspaimantati de asemenea pacoste, oricand posibila si inlesnita de inghesuiala acareturilor gospodaresti, mai toti "parjolitii" se mutasera pe dambul viilor si livezilor, inaltandu-si acolo cate un salas sau un conac inconjurat cu verdeata, langa drumul cotigit al Botosanilor, ce avea sa se numeasca mai tarziu, Podul Verde, pentru ca se podise cu drugi de stejar.

Pustiul era infricosator, iar duducutele treceau doar cu trasurile, in fuga cailor, tinand noaptea cate o cruciulita in mana, ca sa nu le gatuie strigoii din inchipuiri sau cei in carne si oase, dositi prin ruine.

Noaptea niciun trecator nu era pe ulite, afara de fanaragiii care strigau regulat "raita", semn ca lucrurile erau in ordine. Nimeni nu ar fi riscat sa mearga pe jos, singur, printre ruinele negre. Potlogarii, de care gemea targul, se aciuasera printre risipituri si pandeau pe nesocotitul care zabovise a se intoarce acasa pe vreme de noapte. Ii erau in pericol si viata si punga. In zadar umblau strajerii de arnauti. Ei nu puteau starpi si nici macar descoperi bandele de vagabonzi.

Dinspre partea Ulitei de Sus (bulevardul Independentei de azi), se zareau crucile bisericii Sfantul Ilie, din strada Vasile Alecsandri, in preajma careia adia, vesnic, fumul de tamaie vantuit de la biserica Sfantul Spiridon, unde slujbele se tineau lant, pentru bolnavii fara noroc si zile ai spitalului, cu mai putine sorti de tamaduire si mai multe de mutare spre lumea fara de suspin si durere.

De la coltul in care Ulita Mare o lua spre biserica Beldimanilor, denumita Talpalari, pentru ca acolo, pe maul rapos, se insirau budanele dubalariilor si talpalariilor, se vedea Mitropolia, de unde se mai zareau ramasitele unei gropnite din vrema primilor voievozi, cu biserica inghitita de pamant si o sinagoga naruita de ani.

Disparute erau si curtile boierilor Kalimachi, ca si dughenile negustorilor israeliti. Ramaneau in picioare, ridicandu-se din cenusa, doar gospodaria Ghiculestilor din Poarta Curtii Domnesti, casa Basotestilor si hardughia marelui dregator domnesc, Iordache Rosetti Roznovanu, despre care vom vorbi in scrierile viitoare.

Citeste mai multe despre incendiu Iasi mare incendiu Iasi 1827
Sursa: Ziare.com

Articol citit de 1896 ori

Urmareste Ziare.com pe

Urmareste stirile Ziare.com pe Facebook
Nu exista comentarii postate de utilizatori.



Platforma pentru solutionarea online a litigiilor