Ziare.com

File din istoria Iasiului: Vila cu turnisor patrat si teatrul de la Copou - Documentar

Sambata, 18 Februarie 2012, ora 22:08

   

File din istoria Iasiului: Vila cu turnisor patrat si teatrul de la Copou - Documentar
Sunt dimineti cand viata orasului palpita ca inima unui tanar care se intalneste cu fata iubita. Parca toti s-au trezit dintr-un vis care anunta un miracol. Si toti au iesit sa-l astepte.

Cerul e pregatit si el sa intampine minunea cu albastrul spalat, unde un singur norisor alb isi flutura matasea festiva. Si soarele si-a lustruit peste noapte alama stralucitoare. In cateva clipe totul este mai luminos, mai plin de sperante decat a fost ieri. Ieri... Dar ce inseamna ieri?

Trebuie mers multisor indarat, un veac si mai bine, ca sa se gaseasca insemnatatea acestui "ieri", plin de parfumul de altadata, de cultura si de istorie. "Ieri" se incadreaza in plenitudinea unor vremuri situate intr-un peisaj unic de urbe moldoveneasca, indiferent daca se numea Copou, Dealul Ticaului, mahalalele Nicolinei si Socolei sau Podu Ros. E un punct de reper pentru amintirile legate de acea epoca.

Vila cu turnisor patrat

Coborand dealul Copoului, dinspre Breazu, se zareste silueta unei cladiri albe cu turnulet. Construita in prima jumatate a veacului al XIX lea, cladirea a apartinut istoricului Mihail Kogalniceanu.

Pe la 1918 casa a devenit proprietatea lui Mihail Sadoveanu, care a tinut-o pana in anul 1936. Cand s-a mutat Sadoveanu la "vila cu turnisor patrat", aici se putea auzi vioara marelui compozitor George Enescu, ce locuia intr-un corp al casei.

In aceasta casa s-a produs devenirea sadoveniana, aici Sadoveanu a scris cea mai importanta parte a operei sale si tot aici a daruit iubitorilor de carte Baltagul.

De aici pleca Sadoveanu la vanatoare prin codrii din jurul Iasiului sau la pescuit prin baltile si iazurile Moldovei. Daca se intampla sa prinda ceva peste era fericit. Daca nu, mare scarba nu era pentru ca se abatea prin Piata Halei de unde cumpara cativa crapi dolofani ca sa nu se faca de ras in fata prietenilor, invitati la un bors de peste.

Si casa ii era vizitata de Ionel Teodoreanu, Al. O. Teodoreanu (Pastorel), Panait Istrate, Gala Galaction, Otilia Cazimir si George Toparceanu. Impreuna cu ei, Sadoveanu savura un bors de peste, cu mamaliguta calda pe care musai o taia numai cu sfoara. Si, ca deliciul sa fie complet, ceapa rosie, sparta cu pumnul, nu lipsea de pe masa.

Dupa plecarea musafirilor, pe inserat, conu' Mihai se plimba prin parcul casei, pe sub liliacul inflorit, mangaind copacii si stand de vorba cu natura, ceea ce pentru el era o adevarata religie.

Se ridica cortina la Teatrul din Copou

A fost o vreme cand si mersul la teatru in Dealul Copoului era o religie. Cu ce placere mergea lumea la teatru pe la mijlocul veacului al XIX-lea, cand tinuta vestimentara era la mare rigoare si cucoanele se pregateau ca pentru bal, ca sa vada si sa fie vazute...

Era o adevarata intrecere intre frumoasele vremii si pregatirile incepeau cu multe ceasuri inainte. Chiverniseala incepea in fata oglinzii si ochii vioi se aprindeau de placere.

Parul era pus pe un soi de bigudiuri pentru ca zulufii sa cada frumos de-a lungul tamplelor. Sprancenele se arcuiau cu negru, gura se rumenea cu trandafiriu, iar unghiile se impurpurau cu carmin.

Puful pamatufului starnea un nor roz de pudra, iar umerii si sanii deveneau mai trandafirii, smaraldele aruncau sclipirea lor verde, rubinul lasa un picur de sange pe un deget, egreta de diamant tremura in par, matasea fosnea si cand manusele erau puse, binoclul si evantaiul luate, frumoasele doamne se urcau in trasura ce astepta la poarta si in huruiala cupeului ce alerga pe lespezi se urca Dealul Copoului, la teatru.

In curtea larga a teatrului, trasurile se randuiau frumos, surugiii isi trageau glugile pe cap si chiar daca ningea sau ploua, se juca comedie sau drama, daca se omorau regi ori innebunea vreo eroina, ei incremeneau pe capra trasurii, nepasatori la atatea fantastice peripetii.

Inauntru, lojele capitonate cu catifea purpurie, se umpleau una dupa alta. Frumoasele apareau cu pieptanaturile lor arhitecturale, imprastiind miresme fine.

Maini gratioase se plecau peste balustrade, iar pietrele inelelor de pe degete sclipeau uimitor, in vreme ce orchestra cu alamurile ei ataca zgomotos eterna partitura. Si, deodata, gong! Zidul cortinei se ridica dezvelind rampa invaluita in lumi tainice unde masti vechi, vesele ori triste, radeau sau plangeau, unde regii erau detronati si amorezii oftatori.

Iata-l pe Don Jose care iese dintr-o trapa pana la mijlocul bustului si cere razbunare, iat-o si pe Coana Chirita cu toti eroii si eroinele ei, cum se da mare "armazoanca", de preface intreaga sala a teatrului intr-o imensa gura care rade.

Asa mergea lumea la teatru in acele vremuri, iar actorii romani isi dadeau toata osteneala si nu erau ocoliti, cu toate ca trupele straine nu lipseau.

Dar intr-o zi s-a produs fatalitatea. O flacara venita de nu stiu unde a alergat pe sub stresini, fumul si scanteile au umplut vazduhul, decoruri si costume, spade si pumnale de lemn, coroane de carton, lemnarie si tencuiala, toate au cazut la pamant si s-au prefacut in cenusa. Zidurile singure au ramas decoruri triste.

In tabloul sinistru se zareau urme din lojele imbracate in catifea rosie unde atatea guri frumoase au suras si unde atatea aplauze au multumit osteneala artistilor. O vreme ploile si zapada au cazut peste ruinele inegrite si, intr-o buna zi, nimic nu a mai amintit ca in acel loc ar fi existat candva vestitul teatru de la Copou.

Sursa: Ziare.com

Articol citit de 2960 ori

Urmareste Ziare.com pe

Urmareste stirile Ziare.com pe Facebook
4 comentarii
Ordoneaza comentariile:Standard |Calitate |Numar Voturi |Recente

Amintiri, amintiri...

Si frumos li zasi matali, conasule...

 

Mi-a placut articolul, chiar daca e cam melancolic! Mai scrieti, mai

trebuie si putina istorie, nu numai articole despre luptele intre gastile politice ale zilei!

 

Domnule Iosipescu

Dar despre o casa aratoasa de pe strada Petru Rares nr. 21, care zice-se in timpul lui Cuza a fost Legatia Franceza la Iasi, nu stiti nimic?
Se spune ca la inceputul secolului trecut in aceasta casa a functionat fabrica de lucrari in ciment a celui care a construit "Rapa galbena", un anume Danelini, care la momentul inaugurarii monumentului, pe platoul de sus al scarilor care duc spre bld. Copou, a inserat un dreptunghi(acum disparut sub noul strat de beton) cu textul "fabrica de lucrari in ciment D. Danelini".
As fi curios sa aflu istoria acestei case.

 

Excelent dle Iosipescu!

Felicitari!Teo

 


Platforma pentru solutionarea online a litigiilor