In urma contraatacului sovietic de pe 19 noiembrie 1942, nu mai putin de cinci divizii romanesti sunt incercuite la Stalingrad. Dupa trei zile de rezistenta crancena, generalul Ioan Sion ii conduce pe cei 30.000 de supravietuitori printre liniile sovietice, dar plateste pretul suprem incercand sa-si salveze oamenii.
Dupa ce s-a remarcat in luptele pentru eliberarea Basarabiei, dar si in cele date in jurul Odessei, generalul Sion primeste comanda greu incercatei Divizii XV Infanterie.
Detasat la Stalingrad, el reuseste in orele cruciale ale operatiunii Uranus sa respinga atacurile sovietice, dar sfarseste el insusi incercuit, in urma colapsului liniilor romanesti. Diviziile V si VI Infanterie, impreuna cu ramasitele diviziilor XIII si XIV sunt si ele prinse in aceasta incercuire, iar generalul Mihail Lascar, comandantul Diviziei VI Infanterie, preia comanda trupelor romane impresurate.
Incercuiti la Stalingrad
In urmatoarele trei zile, luptele au cunoscut o intensitate salbatica. Generalul Lascar primeste ordine sa reziste cu orice pret si sa astepte contraatacul care urma sa refaca linia frontului, ordine urmate intocmai de ofiterii romani. Rand pe rand, atacurile sovieticilor sunt oprite, dar nu cu putine sacrificii.
Pe 20 noiembrie, inspre orele pranzului, patruzeci de tancuri coplesesc pozitiile Diviziei XV Infanterie. Colonelul Nicolae Nicolau povesteste ca soldatii romani "terminand sticlele incendiare, cautau in zadar sa incendieze tancurile cu buruieni aprinse".
In acest moment critic, generalul Sion insusi coboara in prima linie si ordona intregii artilerii sa traga in tancurile inamice. Colonelul Nicolau il vede: "in picioare si cu binoclul la ochi, conducand cu un curaj deosebit actiunea artileriei si a rezervelor introduse in lupta, fara a tine seama de focul inamicului si de tancurile ce ne amenintau din toate directiile".
Dupa ce reuseste sa respinga atacul sovietic, este chemat de Lascar la consultari. Sovieticii ii trimisesera un ultimatum prin care i se cerea sa se predea, dar generalul Sion se opune vehement: "Cat timp avem munitie, vom lupta pana la unul".
Pe 21 si 22 noiembrie atacurile au continuat cu aceeasi brutalitate, intrerupte numai de cererile sporadice ale sovieticilor de a capitula. Sunt refuzati in mai toate ocaziile, ofiterii romani votand in unanimitate sa reziste in continuare, iar comandamentul roman este informat de generalul Sion ca ei nu renunta la lupta. Cu totii isi pusesera sperantele in contraatacul aliat mult promis, care se lasa insa asteptat.
Ultima rezistenta a generalului Sion
Pe masura ce orele treceau, lipsiti de munitii si de provizii, ei au realizat ca nu aveau sa fie salvati. Erau pe cont propriu, iar pozitiile lor puteau ceda in orice clipa. Trebuia luata o hotarare si imediat. Singura lor solutie era sa incerce spargerea incercuirii, iar in noaptea de 22 spre 23 noiembrie, generalul Sion, la comanda unei coloane de 30.000 de oameni, reuseste sa treaca de lantul inca subtire al sovieticilor. Totodata, un nou atac prabuseste ultimele linii de aparare, Lascar, ramas in urma sa le acopere retragerea, picand prizonier.
La traversarea vaii Zariza, coloana este ajunsa din urma de tancurile sovietice si atacata. Colonelul Stefan Balasan isi aminteste: "O baterie de tunuri de camp din coloana a reusit sa puna in pozitie piesele si sa execute trageri directe asupra tancurilor inamice, dar nu a obtinut nici un efect, iar in scurt timp toate tunurile au fost zdrobite sub senile".
Numai 3.500 de oameni au supravietuit acestui macel, generalul Sion ajungand cu greu in satul Bol. Donscinka, unde a luat contact cu ramasitele Diviziei 22 Blindate germane.
In urmatoarea zi, pe 24 noiembrie, sovieticii incep o intensa pregatire de artilerie si ii obliga pe germani sa-si retraga tancurile, lasand loc liber propriilor blindate sa semene teroare in liniile romanesti. Cand atacul a venit, generalul a luptat cot la cot cu oamenii sai epuizati.
In mijlocul luptei a mers de la soldat la soldat, incurajandu-i si impartindu-le cartuse si grenade, la nici cativa metri de tancurile sovietice.
In ciuda cererilor repetate de ajutor, germanii nu au intervenit, iar luptele au continuat pentru ore intregi. Soldatii romani au cazut unul cate unul, dar cei mai multi au rezistat. Sovieticii au aruncat atunci tot ce au avut mai bun, pana cand, in cele din urma, au inceput sa cedeze cu totii.
Vazand ca sfarsitul le era aproape, din mijlocul lor s-a ridicat singur generalul Sion si le-a cerut sa il urmeze intr-un ultim atac, unul care sa ramana in istorie. Dar nimeni nu i-a raspuns chemarii. Franti, oamenii lui incep sa-si paraseasca pozitiile si degeaba a incercat sa-i convinga sa ramana. Sovieticii, vazand aceasta, au atacat in forta, iar generalul este iarasi martor unei varsari de sange.
Subordonatii lui Sion trag de el sa ajunga la pozitiile germane, numai ca sunt prinsi la scurt timp intr-o ambuscada. Somati sa se predea, ofiterii ii striga sa scape, dar nu reuseste sa faca nici un pas. Generalul Sion este impuscat sub privirile lor inmarmurite.
Pentru faptele sale de arme este decorat post-mortem cu Ordinul Mihai Viteazul clasa a III-a, cea mai inalta distinctie romaneasca de razboi, conferita numai actelor extraordinare de eroism si bravura.
e crunt de trist cand oameni nevinovati... Vezi tot