Marturiile ultimilor eroi: Dincolo de Oarba de Mures (III) Interviu

Dupa jumatate de secol, luptele din ce de-al Doilea Razboi Mondial inca evoca puternice amintiri supravietuitorilor, printre ei fiind si generalul (r) Alexandru Tudora, presedinte al filialei Asociatiei Nationale a Veteranilor de Razboi "Maresal Prezan" a Sectorului 2.

Intr-un interviu acordat Ziare.com, generalul Tudora trece in revista cele mai importante momente pe care le-a trait in timpul luptelor de la Oarba de Mures, dar si pe cele traite pe teatrele de razboi apusene, ca agent de legatura al Diviziei 11 Infanterie.

Marturiile ultimilor eroi: Macelul de la Oarba de Mures (I) Interviu

Marturiile ultimilor eroi: Un supravietuitor al infernului de la Oarba de Mures (II) Interviu

Se spune ca sovieticii au eliberat Satu Mare, ultimul oras romanesc ramas inca in mainile inamice. Trupele romane ce contributie au avut la acest moment istoric?

Orasul Satu-Mare este ocupat de divizia mea, Divizia 11 Infanterie, insa impreuna cu sovieticii, doar ca ei si-au arogat dreptul sa spuna ca l-au ocupat. Intr-adevar au participat si sovieticii acolo (Divizia 133 Infanterie - n.red), dar meritul principal, va spuneam si-l arogau. La 25 octombrie 1944, ca e si Ziua Armatei, a avut loc eliberarea ultimei palme de pamant din vest si tot pe 25 octombrie am trecut granita si am inceput luptele din Ungaria.

Noi nu am luptat la Budapesta, ci o alta divizie, noi am avut asa, ca obiective importante ocuparea masivului Tokaj. Cine aude Tokaj se gandeste ca e foarte mult vin si asa era, dar acolo au fost batalii foarte puternice, dar s-a intamplat [...] ca pivnitele erau pline de vin si dupa ce am luptat trei, patru zile, la un moment dat lucrurile s-au linistit, nu am luptat nici noi si nici ei si se intalneau romanii, nemtii si ungurii in pivnite la vin.

Mai mult, punctul de comanda a fost la o ferma si in podul casei au descoperit ostasii nuci, nuci cu paine si vin de Tokaj. Ce sa mai, a fost ceva placut.

Dupa am mers mai departe cu luptele din Ungaria. Trecem pe urma in Cehoslovacia, dar ne-a prins iarna. Incepuse vijelia, a inceput ninsoara, primeam sus pe cota mancare, cand ajunea la noi era inghetata, cu baioneta o spargeam.

S-a vorbit foarte mult de iarna crancena peste care ostasii romani au dat acolo. Ne puteti spune cate ceva despre ce au trebuit oamenii sa indure?

In Cehoslovacia am avut o iarna teribil de grea si am stat in zapada, nu puteai sa faci nici o groapa ca era beton, puneai crengi de brad, foaia de cort pe care o aveam si cu patura in cap si eram cel mai bucuros daca era asa, numai ca atunci cand primeam ordine trebuia sa ma duc.

Eram fericiti daca stateam acolo sub patura aia, dar chiar si asa multi ostasi au degerat. Luptele au fost grele, s-a luptat la Zvolen, la Brno. La Zvolen sunt peste 11.000 de romani inmormantati acolo. In principal lupte au fost in orasele mici si au continuat pana la terminarea razboiului, la 9 mai 1945. Eram la vreo cativa zeci de kilometri de Praga si se stransese totusi frontul, dar au fost lupte, s-a luptat pana in 12 mai si s-a murit.

Nu pot decat sa-mi inchipui cat de fericit ati fost cand ati auzit vestea ca razboiul se terminase in sfarsit. Ne puteti descrie acele momente?

Cea mai importanta si cea mai fericita zi din viata mea a fost 9 mai. Nu stiu de unde au aparut, dar vreau sa va spun mai intai ca eu am fost intr-o divizie de olteni, oltenii sunt foarte viteji, foarte curajosi si plini de viata, optimisti si dupa cum spuneam, nu stiu de unde au aparut fluiere, vioara, armonica in noaptea aia de a iesit in strada tot batalionul, tot regimentul in afara de piese de artilerie.

S-a tras cu trasoare, cu pusti a fost o nebunie, iar oltenii domnule au intins hora, fluiere, tambale, armonica, de la soldat pana la colonel a fost o veselie imensa. Domnule, am scapat cu viata, domnule, am scapat din acest malaxor al mortii.

De la 9 mai la 9 iunie am stat intr-o padure de pe langa o localitate si cat timp am stat acolo noi am transformat padurea aia intr-o oaza de placere, cu alei, cu tarusi vopsiti cu var. Tot acolo am inceput sa stim tot mai mult ce se intampla in tara, am primit educatori politici, ofiteri si subofiteri ai Diviziei Tudor Vladimirescu.

Unii ofiteri nu au primit bine, generalul Dascalescu, comandantul corpului de armata si al armatei s-a opus categoric si pentru asta a fost si condamnat la puscarie. Ne citea ziarele, nu stiu cum se numea "Glasul armatei" parca si am facut instructie, cand noi eram plini de paduchi de la colonel la ostas.

Dupa o luna am fost adunati in careu tot regimentul. Colonelul Neacsu a tinut un mic discurs si un moment de reculegere pentru camarazii cazuti pe front si apoi a spus ca este bucuria cea mai mare sa ne spuna ca plecam spre tara si atunci, dupa ce a spus asta comandantul a ordonat "Regiment, drepti! Directia patrie, inainte mars!".

Domnule, ca sa mergi de la Praga pana in Romania trebuia sa suporti caldurile alea din iunie prin pusta maghiara. Se lipea bocancul de drum. Un mars de peste 1000 de kilometri, bine intre timp ne-a venit si muzica militara de la regiment. Cu instrumentele se mai puneau in caruta si cand ajungeam in vreo localitate mai importanta din Cehoslovacia sau Ungaria se oprea regimentul si muzica militara mergea in fata si noi ostasii defilam. A fost frumos.

In cele din urma am ajuns la Episcopia Bihorului la borna romanilor, la borna Romaniei cu Ungaria, domnule, a fost ceva care nu se poate descrie, cand am vazut borna, granicerii nostri si steagurile si cand ne-au primit oficialitatile de la Oradea, a fost un delir, covor de flori era cand am defilat noi.

Eu am scapat cu viata, un frate de-al meu murise pe front. Noi am fost patru frati si trei generatii in transeele razboiului. Bunicii mei in '77-'78, tata la Marasesti si noi, patru frati ca atatia am fost, toti pe front.

Inainte de a incheia, as vrea sa va multumesc pentru timpul acordat si daca se poate, un mesaj pentru cititori?

Domnule, de douazeci si trei de ani de zile sunt la comanda acestei filiale, ca secretar, ca presedinte si sunt si vicepresedinte al Asociatiei Nationale a Veteranilor de Razboi. Sa stiti ca eu fac aceasta treaba pentru ca inteleg sa-mi fac datoria pentru cei care au cazut pe front si cei care mai sunt.

Noi cand am inceput, am avut in '91, '92 noua mii de veterani de razboi, la ora cand vorbesc cu dumneavoastra mai avem patru sute, restul s-au dus. Suntem cu un picior in groapa ca sa zic asa.

Ce as dori eu, un gand pentru generatia care vine, ca posteritatea sa nu-si uite eroii si sa nu uite tineretul si in general fiecare om si guvernantii, care le curg lacrimile cand mergem la ei si le spunem sa aveti grija de veteranii de razboi si ei ne spun ca sunteti eroii neamului, dar nu prea fac, nu prea fac cum trebuie...

Foto: amfostacolo.ro

Ti-a placut acest articol? Urmareste Ziare.com si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Ziare.com.

Ce n-a văzut CTP în 34 de ani de alegeri libere: ”Doar Ceaușescu îl poate egala pe Ciociu. Ca pe o turmă de mancurți...”

Retragerea lui Cătălin Cîrstoiu din cursa pentru Primăria Capitalei a fost comentată acid de jurnalistul Cristian Tudor Popescu, care i-a criticat dur pe președinții PSD și PNL, Marcel...

Candidatul USR la Primăria Sectorului 5 a depus o plângere la DIICOT împotriva lui Cristian Popescu Piedone

Avocatul şi liderul consilierilor USR din Sectorul 5, Alexandru Dimitriu, a depus joi dimineaţă, 25 aprilie, o plângere la DIICOT împotriva primarului Cristian Popescu Piedone şi ”a...