Miracolul de Craciun al Primului Razboi Mondial - Documentar

Din negura confruntarilor Primului Razboi Mondial vine amintirea unui fapt remarcabil petrecut la finele primului an de razboi.

Dupa cateva luni de lupte zadarnice si atacuri suicidale de-a lungul tarii nimanui, in care peste un milion de oameni si-au pierdut viata, soldatii germani, francezi si britanici, nesocotind ordinele, au aruncat armele si au celebrat sarbatoarea Craciunului impreuna.

In urma infrangerii germane in Prima Batalie de pe Marna, petrecuta intre 5 si 14 septembrie 1914, armatele Antantei si Puterilor Centrale au cautat sa se invaluiasca, dand nastere unor sisteme de fortificatii si transee ce ajung sa se intinda de la Marea Nordului pana la granita elvetiana.

Marile ofensive au lasat nenumarati morti de-a lungul tarii nimanui, tacticile invechite adoptate de comandanti fiind complet inutile in fata noilor inovatii tehnice in materie de armament.

O lupta pentru sufletul oamenilor

Cadenta si focul incrucisat al mitralierelor, precizia crescanda a artileriei, folosirea sarmei ghimpate, a aruncatoarelor de flacari sau a armelor chimice transformau orice atac intr-o baie de sange.

Totusi, proximitatea transeelor a creat un sentiment de familiaritate printre soldati, distanta coborand in unele portiuni ale teatrului de razboi chiar si sub 30 de metri. Se puteau auzi vocile oamenilor, cum glumeau pe seama razboiului sau cum isi jeleau camarazii ucisi. Cateodata isi adresau cuvinte de ocara.

In timp ce propaganda incerca sa dezumanizeze soldatul inamic, in transee se petrecea exact inversul. Indiferent de partea cui luptau, toti incep sa isi dea seama ca de fapt imparteau aceeasi soarta deosebit de cruda.

Transeele, intre viata si moarte

Traiul soldatilor era deosebit de aspru. Milioane de sobolani colcaiau, raspandind boli si infestand mancarea. Holera, febra tifoida si dizenteria au nenorocit vietile a mii de oameni. Infectiile erau de multe ori fatale, din cauza lipsei de antibiotice. Conditiile vitrege ale iernii si-au luat si ele tributul in vieti omenesti.

O clipa de neatentie sau nestiinta putea aduce cu sine moartea. Lunetistii supravegheau atent in timpul zilei marginile liniilor inamice si de multe ori victime le picau tinerii recruti, care din curiozitate scoteau capul deasupra transeelor, iar o tigara nestinsa atragea focuri de artilerie.

Surprinzator insa, exista o regula nescrisa intre combatanti, ca in timpul orelor de masa sa nu se deschida focul.

O sarbatoare asteptata pe front

Asa au trecut primele luni ale razboiului, iar odata cu apropierea Craciunului, au existat cateva tentative de a initia un armistitiu, ca acesti soldati sa poata scapa, cel putin pentru cateva zile, din cosmarul in care erau prinsi. Cel mai cunoscut efort a fost cel al Papei Benedict al XV-lea, care obtinuse acceptul Kaiserului Wilhem al II-lea al Germaniei, dar nu si pe cel al altor conducatori.

In ciuda acestui fapt, germanii erau hotarati sa serbeze Craciunul. Familiile lor trimit pachete cu mancare, haine, medicamente, scrisori sau poze.

Apoi, soldatii britanici si francezi au asistat inmarmuriti cum, in ajunul Craciunului, au inceput sa rasara de-a lungul transeelor germane pomi impodobiti si candele aprinse.

In scurt timp, ordinele venite de la comandamente cereau ca ei sa intre in alerta, subliniind faptul ca nu era nimic mai mult decat un viclesug german.

Armele sunt lasate deoparte

Insa, ei au fost intampinati de iuresul unei cu totul altfel de lupte. De dincolo de tara nimanui au inceput sa fie auzite colinde, germanii cantand voiosi. Nelasandu-se mai prejos, francezii si britanici le raspundeau cu propriile cantari. Uneori era deslusita cate o voce mai vajnica ce ura sarbatori fericite partii adverse.

Incep sa se strige in gluma invitatii reciproce de a veni in transeele inamice, dar in scurt timp aceasta idee parca isi pierde din absurditate. Dintre soldatii germani, francezi si britanici, cateva suflete curajoase isi iau inima in dinti si iau la pas tara nimanui, incantati, dar si tematori in acelasi timp, sa faca cunostinta cu cei care cu doar cateva zile mai devreme i-ar fi ucis.

In aceste prime intalniri se negociaza o incetare a focului. Din ce in ce mai multi oameni ies din transee si parcurg drumul catre fostii lor oponenti. Se estimeaza ca peste o suta de mii de oameni au participat la Armistitiul de Craciun.

Au loc schimburi de cadouri, de poze, de adrese sau de promisiuni de reintalnire dupa razboi. In unele locuri, germanii au scos butoaie de bere si au baut impreuna cu inamicii, in timp ce altii se ofereau sa ii tunda pe cei mai putin ingrijiti dintre ei. Oamenii au participat la meciuri de fotbal, englezii aducand cu ei mingi de fotbal.

Au fost si momente solemne. Mortii ce impanzeau tara nimanui au fost ingropati, la unele ceremonii participand laolalta si germani si englezi si francezi.

Marturii

"Apoi, am plasat chiar mai multe lumanari decat inainte de-a lungul transeului nostru de un kilometru, precum si pomi de Craciun (...). Britanicii si-au exprimat bucuria lor prin aplauze. Ca majoritatea oamenilor, mi-am petrecut toata noaptea treaz. A fost o minunata, dar oarecum rece, noapte", explica locotenentul german Kurt Zemisch.

"Cred ca am vazut una din cele mai extraordinare privelisti ce i-a fost data unui om sa vada (...). Urma sa deschidem focul asupra lor, cand am vazut ca nu aveau pusti, asa ca unul din oamenii nostri a iesit sa ii intampine si in cam doua minute pamantul dintre cele doua linii de transee roia cu oameni si ofiteri ai ambelor parti, dand mana si urandu-si reciproc un Craciun fericit", povesteste sublocotenentul britanic Dougan Chater.

"Ce priveliste, grupuri(...) de germani si britanici de-a lungul intregii lungimi a frontului. Din intuneric puteam auzi rasete sau vedea chibrituri aprinse, un german aprinzand tigara unui scotian si invers, facand schimb cu ele sau cu alte suveniruri. Acolo unde nu puteau vorbi limba, se faceau intelesi prin semne si toata lumea s-ar fi parut ca se impaca bine", spune caporalul John Ferguson, intr-o scrisoare trimisa familiei.

"Un lucru cu totul deosebit s-a intamplat (...). Unii germani au iesit cu mainile ridicate si au inceput sa-si ia unii dintre ranitii lor, asa ca am iesit si noi imediat din transeele noastre si am inceput de asemenea sa ne aducem si ranitii nostri. Germanii apoi ne-au facut semn si o parte din noi ne-am indreptat spre ei si am vorbit cu ei (...) ne-au ajutat sa ne ingropam mortii. Acest lucru a durat toata dimineata si am vorbit cu mai multi dintre acestia si trebuie sa spun ca pareau oameni formidabili (...) Nu pot sa exprim ironia in cuvinte", este marturia locotenentului Geoffrey Heinekey, ramasa in analele istoriei.

Visul se stinge

Armistitiul de Craciun a durat in unele portiuni ale frontului pana in jurul Anului Nou. Nu doar soldatii simpli au participat, ci si ofiterii. Comandamentele trasmiteau ordine de incetare a oricarei pactizari cu inamicul, dar fara rezultate.

Generalii au fost nevoiti sa vina in prima linie si sa ordone deschiderea focului sub amenintarea executarii oamenilor pentru tradare.

Pentru a evita orice alte fraternizari, rotatia trupelor a devenit obisnuita, iar unitatile cunoscute pentru astfel de acte au fost trimise in alte portiuni ale teatrului de razboi, unde luptele erau acerbe.

Informatiile legate de Armistitiul de Craciun au fost suprimate de guvernele tarilor participante in razboi, dar scrisorile soldatilor au ajuns in mana presei, aceste evenimente putand fi aduse astfel la cunostinaa publicului larg.

In unele portiuni ale frontului, ostilitatile au inceput la fel de emotionant ca in zilele in care se hotarase armistitiul. Capitanul James Dunn al Fusilierilor Galezi Roiali aminteste ca a tras trei focuri in aer si a ridicat un steag pe care scria "Craciun fericit!".

Germanii raspund cu un "Multumesc" mazgalit pe o bucata de panza, iar capitanul acestora se ridica si el pe parapet. Amandoi se saluta si se adapostesc in transee. Apoi, capitanul german trage la randu-i doua focuri de arma in aer. Razboiul reincepuse.