Continuam facinanta aventura a celei care a fost Mata Hari, dansatoarea care a fascinat capitalele Europei la inceputul secolului trecut, a sucit capetele amantilor si a atras atentia serviciilor de spionaj, in serviciul carora s-a pus, fara sa stim nici azi daca-i servea mai bine pe unii, pe altii, sau daca o facea numai de amorul artei.
Mata Hari - artista, spioana sau prostituata de lux? Partea I: Fascinatia Orientului Mata Hari - artista, spioana, sau prostituata de lux? Partea II: Agentul H21 Nu va e rusine sa dati buzna in dormitorul unei doamne? Suntem in ziua de 13 februarie 1917, orele sapte dimineata, cand oamenii legii navalesc in apartamentul ocupat de ea in elegantul hotel "Elysee Palace" din Paris.
Femeia din apartament ii primeste in costumul Evei (mai putin frunza), cu explicatia: "intrati, daca nu va e rusina sa dati buzna in dormitorul unei doamne!".
Politistii n-au dat de inteles ca le e rusine. Ea s-a imbracat rapid, le-a oferit zambind niste bomboane de ciocolata si s-a lasat arestata, spre a fi dusa la Palatul de Justitie.
Dupa un interogatoriu de o ora, a fost condusa la inchisoarea Saint-Lazare, in celula nr. 13, unde au mai fost incarcerate personalitati de vaza ajunse pe mana justitiiei. Se vede ca, si pe atunci, exista notiunea de regim preferintial.
Acuzatia de spionaj si inalta tradare apasa greu asupra invinuitei, dand satisfactie opiniei publice dornica sa vada pedepsirea celor care pactizau cu dusmanul.
Pe femei nu le intereseaza de unde isi platesc barbatii placerile Instructia a durat opt saptamani, iar Mata Hari s-a aparat pas cu pas. Cea mai grava acuzare era aceea ca transmisese mesaje sub numele de cod H21, dar pentru a o invinui de acest lucru, merita oare sa li se aduca la cunostina germanilor ca fusesera descifrate nu numai codurile lor, dar si parolele?
Invinuita Margaretha-Geertruida Zelle, alias Mata Hari nu putea fi judecata cu principala proba pe masa. Poate, eventual, cea de a doua proba, putea fi mai utila: semnase cu mana ei, pe statul de plata al serviciilor secrete germane (la Madrid), primire unei importante sume de bani. Nu este asta o dovada de colaborare?
Este colaborare - sustine invinuita - dar nu cu seviciile secrete, ci cu persoana care l-a platit. Ea n-a facut nicodata dragoste cu nimeni pe gratis. Nu este in obiceiul ei. A servit un maior german, care i-a platit si ea a semnat. Unde a decontat el banii propriei sale placeri - asta n-a interesat niciodata nicio femeie care practica amorul pe bani. Scurt.
Condamnata zambea, avocatul plangea Dar cum ramane cu informatiile primite de germani sub numele de cod H21 si interceptate de francezi? Mata Hari aproape ii sfida pe acuzatorii ei: ati muscat de nada intinsa de dusman: codurile sunt false, indicativul este imaginar, lansat anume de dusman ca sa trimita serviciile franceze pe o pista falsa si sa va pierdeti cu totii vremea degeaba, ceea ce chiar faceti. Exista vreo dovada?
Insusi avocatul a ramas uimit de logica si elocinta clientei sale, tinuta in temnita fara nicio proba palpabila.
Completul insa a ramas neinduplecat. Achitarea unei spioane a dusmanului in timp de razboi ar fi fost de neconceput pentru opinia publica. Dupa o deliberare de numai zece minute, Margaretha-Geertruida Zelle a fost condamnata la moarte. Si-a ascultat sentinta zambind in timp ce, dupa marturiile unora, avocatul apararii plangea cu lacrimi.
Sa fi fost tevatura prea mare? Intors cu ea in celula, avocatul i-a propus o ultima solutie: sa ramana insarcinata. Ea poate fi condamnata, dar nu poate fi executat un copil nevinovat, iar el avocatul, va avea grija sa obtina formalitatile legale, in care sens s-a prezentat si cu doctorul Socquel, pregatit pentru examenul medical.
Ea a refuzat catgoric. In dimineata de 16 octombrtie 1917, s-a imbracat cochet si s-a lasat condusa zambind, pe platoul unde a cazut lovita de un singur glont.
Nici astazi, memorialistii n-au cazut de acord in ce masura Mata Hari a fost vinovata, si-a meritat pedeapsa sau numai s-a jucat cu focul, intr-un moment cand nu si-a dat seama ca tocmai de asta trebuie sa te feresti.
Toti memorialistii fac insa trimitere la un comentariu al unuia din cei care au cerut pedeapsa cu moartea, locotenentul Mornet, ajuns intre timp procurorul general Mornet: "A fost prea mare tevatura, pentru mai nimica toata!".
Sentinta a condamnat-o ca pe o mare vinovata. Pentru
literatura si filmele facute dupa moartea ei ea este cand o spioana notorie, cand o victima a opiniei publice, cand ghinionista unei judecati superificale. Unii socot chiar ca a fost la mijloc o eroare judiciara, dar procesul nu s-a mai reluat.
Vezi sondajele in desfasurare
