Ziare.com

Un edict neinsemnat - Istoria nespusa a lui Constantin cel Mare (III)

Marti, 03 Iulie 2012, ora 09:03

   

Un edict neinsemnat - Istoria nespusa a lui Constantin cel Mare (III)
Memoria imparatului roman Constantin cel Mare a fost una care a supravietuit secolelor. In jurul deciziilor si faptelor sale a fost plasmuit mitul unui sfant, cu inflacarare aparat si sustinut de clericii crestini.

Insa o privire critica asupra vietii sale releva o cu totul alta imagine in spatele acestei inchipuiri ideologice concepute de Biserica.

Uzurpare si lupta pentru putere - Istoria nespusa a lui Constantin cel Mare (II)

Un sfant fara temei - Istoria nespusa a lui Constantin cel Mare (I)

Inca de pe timpul lui Diocletian a avut loc reinnoirea persecutiilor, tatal lui Constantin, Constantius, in calitate de Caesar, numarandu-se printre cei care au semnat numeroasele acte prin care violentele impotriva crestinilor au devenit legale.

Sub pedeapsa mortii, multi au fost constransi sa se reintoarca la vechile culte si practici romane, in timp ce inchisorile au fost nevoite sa elibereze un numar mare de criminali de rand pentru a face loc numarului mare de crestini arestati.

Edictul uitat al lui Galerius

Masurile represive au continuat si dupa numirea lui Constantius si Galerius ca imparati, insa, in provinciile occidentale conduse de Constantius, ele au cunoscut o intensitate mai mica, pentru ca dupa uzurparea lui Constantin sa inceteze de-a dreptul.

Inainte sa moara, si Galerius isi arata ingaduinta fata de crestini si le ofera din nou libertatea de a-si practica religia, dar fara posibilitatea recuperarii proprietatilor confiscate de statul roman.

Un timp, Maximin Daia, succesorul sau, a respectat ordinul imparatului, dar odata cu moartea sa a facut uitata hotararea lui Galerius, incepand iarasi a ii prigoni pe crestini.

Ordonante de toleranta ca unealta politica

Abia doi ani mai tarziu, Constantin si Licinius ajung la un acord, celebrul Edict de la Milan, prin care se consfinteste instituirea tolerantei religioase in imperiu, fara discriminare, fata de toate cultele, dar si restituirea proprietatilor crestinilor, insa nu era deloc un act singular sau unic asa cum apare astazi in discursul oficial al Bisericii.

In spatele acestei proclamatii, in fapt, s-a aflat dorinta de eliminare a lui Maximin Daia, aflat in conflict cu Licinius pentru controlul provinciilor orientale ale imperiului si care continua politica de persecutie in teritoriile sale.

Maximin Daia este invins la Tzirallum de Licinius, dupa ce si acesta a emis un numar de edicte de toleranta pentru a-l indupleca pe Licinius sa renunte la campania sa militara.

Eliminarea lui Maximin Daia a insemnat si inceputul racirii relatiilor dintre Licinius si Constantin.

Lupte intre imparatii romani de apus si de rasarit

Tentativa la viata lui Constantin planuita de un frate vitreg a purtat suspiciunea implicarii adversarului sau rasaritean. Lucrul acesta a dus la confruntarile dintre cei doi imparati la Cibalae si Campus Ardiensis, in urma carora s-a ajuns la o pace favorabila lui Constantin.

De atunci, fiecare imparat a mutat lupta in planul ideologic. Licinius a incercat sa-si creeze imaginea unui restaurator al vechii ordini romane. Libertatile crestinilor sunt suspendate si reincep persecutiile, in timp ce cultele pagane cunosc un nou reviriment.

Masurile si politica religioasa a lui Constatin

In acelasi timp, in apus, Constantin a reusit sa pastreze o oarecare neutralitate in politica sa religioasa.

El a sustinut cauza crestina prin diferite privilegii si donatii, astfel incat pentru credinciosii persecutati din partea orientala a imperiului el dobandeste reputatia de ocrotitor al crestinilor.

El a reusit totusi sa nu trezeasca ostilitatea deschisa a practicantilor vechilor culte si rituri romane, asigurandu-si astfel sustinerea ambelor parti. Lucrul acesta este evident in pastrarea titlului sau de pontifex maximus, care desemna custodele suprem al practicilor si ritualurilor pagane.

Desi religia crestina a jucat un rol important in viata lui Constantin, el totusi a avut o atitudine echilibrata la inceputul domniei, politica sa bine gandita mentinand unitatea unui imperiu tot mai fragmentat.

S-a implicat in disputele teologice ale crestinatatii tocmai din aceste motive, care amenintau sa divizeze si mai mult societatea romana.

Politica sa externa s-a concentrat tot in jurul obiectivului de refacere a integritatii imperiului. Constantin a justificat incalcarea pacii dintre el si Licinius dupa un atac al gotilor in partea sa de imperiu.

Gotii, dupa ce sunt respinsi, se retrag in teritoriile lui Licinius, iar el intra cu armata sa dupa ei in mod abuziv si creandu-si astfel pretextul ideal pentru inceperea unui nou razboi.

Citeste maine pe Ziare.com ultima parte a documentarului "Istoria nespusa a lui Constantin cel Mare"

Sursa: Ziare.com

Articol citit de 4744 ori

Urmareste Ziare.com pe

Urmareste stirile Ziare.com pe Facebook
Nu exista comentarii postate de utilizatori.


Platforma pentru solutionarea online a litigiilor