Ce i se intampla astazi Romaniei? Daca nu mentinem in viata speranta, chiar ca ne-am dus pe copca

Sa nu facem aceeasi greseala ca generatia din comunism, care a crezut ca e inutil sa lupte si sa spere si atunci a luat calea unui devastator exil, asa cum pare a se intampla si astazi. Este indemnul scriitorului Ion Vianu, care a emigrat din Romania in comunism, iar astazi, la 84 de ani ai sai, spune generatiei tinere sa nu fuga, sa spere solidar, pentru ca acolo unde e loc de mai rau, e loc si de mai bine.

Desi asteptat acest asalt al PSD asupra Codurilor Penale, vestea ca infractori periculosi vor scapa otova de pedeapsa, doar ca sa scape unul sau altul dintre mai-marii din politica a venit peste o Romanie obosita dupa un razboi de uzura, in care si-a aparat in strada valori ale democratiei care ii tin inca acasa pe cei care nu sunt gata sa emigreze.

Au obosit intr-adevar romanii, cei care au au iesit in strada in ultimul an, pentru ca au inteles ca si modificarile in folos personal ale legii, si discursurile care speculeaza frici, si asmutirea unora asupra altora, asa cum se intampla cand arati cu un deget dusmanos multinationalele ori pe cei diferiti de majoritate, toate aceastea, asadar, sunt despre viata fiecaruia dintre noi?

Au cedat deziluziilor cei care si-au luat copilul in brate si au protestat fata de incercarile sistematice ale puterii politice de a pune in arena de lupta pentru o putere discretionara absolut tot, de la tratamente pentru bolnavi, pana la universitati si relatiile diplomatice ale Romaniei?

Razboiul de uzura este o strategie politica parsiva, pentru ca mizeaza pe faptul ca fiecare dintre noi isi va reclama in cele din urma dreptul la o viata personala linistita, in care sa aiba timp sa citeasca o carte buna, sa isi construiasca o casa, sa isi creasca copiii, sa isi ingrijeasca parintii.

Mizeaza acesti strategi ai puterii pe faptul ca ne vom indesa patria in bagaj si vom pleca pe rand, pana cand aici vor ramane numai cei atat de speriati, incat vor sta in cap in fata lor, a mai-marilor din politica, pentru a vedea lumea lor asa cum este, cu susul in jos?

Asadar, ce face o tara atunci cand a obosit ca tocmai cei care o reprezinta, ca tocmai cei care ar trebui sa fie arhitecti ai binelui comun o pun sa faca tumba?

L-am intrebat pe scriitorul si psihiatrul Ion Vianu, care a cunoscut si oroarea comunista, dar si speranta anilor 1990 cum arata Romania astazi si unde sa isi gaseasca resurse pentru a rezista, ca societate.

Ion Vianu, fiul criticului literar Tudor Vianu, s-a nascut in 1934, la Bucuresti. A emigrat in anii grei ai dictaturii, dupe ce, ca medic psihiatru, a vazut cum frica il distruge pe om. A colaborat cu Radio Europa Libera, devenind una dintre vocile exilului si s-a implicat in miscarea pentru apararea Drepturilor Omului in Romania, impotriva abuzurilor politice ale psihiatriei de pretutindeni.

A publicat mai multe romane, printre care Arhiva tradarii si a maniei (2016), o fictiune despre vechea Romanie, comunism si demnitatea nebuniei. Romanul autobiografic Amor intellectualis (2010) se bucura de mai multe premii. A scris si memorialistica, intre care Amintiri in dialog (cu Matei Calinescu), volum aparut in 1994. Este si autorul unui studiu de psihiatrie, Introducere in psihoterapie, aparut in anul 1975.

Ce rol are speranta la nivel individual, dar si la nivelul unei societati?

Cand traiam sub comunism si mai tarziu, in exil, imi imaginam (si asta era parerea generala) ca "oranduirea" socialista avea sa dureze o infinitate. Din aceasta pricina era inutil sa rezisti, sau, daca o faceai te pasteau inchisoarea ori moartea ori, in cel mai bun caz, exilul.

Aceasta a fost greseala fundamentala a generatiei noastre si dovada spalarii creierelor la care eram supusi, caci impartaseam aceasta parere cu oportunistii care stiau sa profite la maximum de avantajele care li se ofereau.

Dar, se stie, cele trei virtuti teologale sunt speranta, credinta si dragostea. Iar speranta moare ultima. Adevarul este ca istoria are intorsaturi care par evidente numai dupa ce faptele s-au consumat.

Ce se intampla astazi Romaniei?

In fata negatiei totale a dreptului, cand suntem pe punctul sa abolim pana si Tablele Legii (Decalogul) "Sa nu furi" etc. este cu atat mai probabil ca o constiinta colectiva se va trezi si va trimite in strafunfduri pe cei care mizeaza exclusiv pe strambatate. Nu este o garantie, dar fara sa mentinem in viata speranta chiar ca ne-am dus pe copca. Si nimeni nu ne va ajuta daca noi lasam sa moara speranta.

De unde sa ne luam optimismul, iluziile, increderea in mai-bine?

Este vorba de o speranta solidara, colectiva, individul singur este prin forta lucrurilor egoist. Sa avem simtul istoriei, sa credem ca probabiltatile sunt peste ce ne imaginam sa "vrem metamorfoza", cum a spus un mare poet. Din fericire imobilitatea nu exista.

Daca poate sa fie mai rau, inseamna ca poate sa fie si mai bine.

”Nu am ce să-mi reproșez. Mandatul rămâne pe masa coaliției”. Cîrstoiu a făcut declarații în faţa Spitalului Universitar. Explicaţii privind acuzaţiile de incompatibilitate

Candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei, medicul Cătălin Cîrstoiu a susținut vineri, 19 aprilie, o conferinţă de presă pentru a răspunde acuzaţiilor de incompatibilitate în condiţiile...

Dan Tănasă, candidatul AUR la Primăria Brașov: ”Braşovenii nu mai sunt nevoiţi să aleagă răul cel mai mic”

Alianţa pentru Unirea Românilor, filiala Braşov, a prezentat, vineri, candidatul pentru funcţia de primar al Municipiului Braşov în persoana deputatului Dan Tanasă. Acesta a declarat...