Ziare.com

De ce noi, romanii, nu putem sa ne bucuram impreuna? Nu mai stim sa vedem din svaiter cascavalul Interviu cu Dan C. Mihailescu

de Magda Gradinaru
Duminica, 02 Decembrie 2018, ora 20:40

   

De ce noi, romanii, nu putem sa ne bucuram impreuna? Nu mai stim sa vedem din svaiter cascavalul Interviu cu Dan C. Mihailescu
Nicaieri nu se vede mai bine cum a trecut o natiune prin istorie decat in felul in care stie sa se bucure colectiv, asa cum si in cazul biografiei individuale este esential cum anume iesi dintr-o incercare grea. Or, spune Dan C. Mihailescu, tocmai bucuria impreuna nu pare a sta in firea romanilor, mai degraba aplecati catre exaltarea suferintei, a negativului, o voluptate a raului care inregistreaza sirul lung al generatiilor ratate.

El insusi trecut prin greaua incercare a bolii, Dan C. Mihailescu e astazi pus in fata redescoperirilor simple: o carte neasteptata, cum e corespondenta dintre Monica si Dinu Pillat, sau o plimbare pe Mantuleasa sau colt cu Bellu, unde era odinioara vechea mahala cu laptarese si miros de coliva. Nu e nimic banal in bucuria lucrurilor marunte, de zi cu zi, dar pentru a intelege asta, omul trebuie sa treaca prin suferinta si sa iasa din ea nu mai bun, nu mai puternic, ci autentic, debarasat de zgomotul de fond.

Dar o natiune? Cum arata iesirea unui popor dintr-o rascruce? In loc de bucuria colectiva, romanii pot mai degraba sa se lamenteze colectiv, sa faca alchimia raului, sa vada gaurile, sa isi aroge monopolul suferintei.

L-am regasit pe Dan C. Mihailescu acasa, intr-o camera cu pereti facuti parca din carti, cu cele doua pisici despre care scrie un text inedit in volumul recent editat la Humanitas, Placeri vinovate si datorii implinite, colt cu Bellu, in vecinatatea mahalalei in care a copilarit si unde a invatat sa iubeasca Bucurestii eclectici, nici sat, nici oras, dar cu farmecul laptaresei care iti batea la poarta.

Un interviu in care va fi vorba si despre Mantuleasa lui Eliade, si despre generatia '27, una dintre obsesiile livresti ale criticului Dan C. Mihailescu, si despre Antimul Rugului Aprins, dar, peste toate, un interviu personal, despre cum intra romanii in batranete deprimati, ca si cum pensia ar fi doar anticamera mortii.

Dan C Mihailescu, se intampla sa facem acest interviu in prima zi de putina ninsoare in Bucuresti. Va plac Bucurestii iarna?

Mai ales iarna, pentru ca eu sunt nascut in decembrie. Sunt toate: cadourile de Sfantul Nicolae, ziua mea, Craciunul, Revelionul.

Una dintre cele mai frumoase intamplari din viata este asteptarea, la geam, a Mosului Nicolae. Incepuse sa ninga afara, erau doua, trei portocale intre geamuri si voiam doua lucruri: sa aud cum se adauga fulgii de zapada, mi se parea ca trebuie sa faca un zgomot, cand tot cad, cad; al doilea lucru era sa-l prind pe Mos cand intra. Puneam ghete, pantofi in geam si stiam ca apare punga de mandarine, o data la un an, manusi, un fular.

Adoram sa car lemne si sa le sparg, carbunii ii bagam in pivnita. Dupa aceea, venea arhitectura borcanelor de muraturi. Bunicul meu era expert in muraturi.

Am adorat viata la mahala.

Asa cum povestiti, Bucurestiul pare foarte rural. Un Bucuresti la tara, viu.

Asta a si fost, saracul. Orasul asta neiubit, neorganizat, pe care il hartuim, il hartanim, il uratim de atatia ani are un dar de animal cu o vocatie materna extraordinara. E ca o catea cu sapte sau 20 de pui, care nu are lapte, cotet nu, paie nu are, nici mancare, dar ea continua sa faca pui.

Iubesc orasul enorm.

Il mai iubiti si astazi?

Da. Imi place eclectismul lui, imi place melting pot-ul etnic, faptul ca ai cartiere bulgaresti, sarbesti, armenesti, italienesti, Biserica Anglicana, moschei.

Vi se pare ca mai exista acest eclectism?

Chiar daca fizionomic si etnic nu mai este, mentalul a ramas. Oricand mergi pe Armeneasca si pe Spatarului, parca mirosul de cafea este altfel acolo. Mai faci un pas, ajungi la Mantuleasa lui Eliade.

Ma intreb daca trebuie sa fii nascut in Bucuresti, pentru a-l iubi asa cum il iubiti dumneavoastra.

Si intr-o epoca anume. Interbelicii erau la fel de fericiti cum eram noi. Am prins in anii '50 laptareasa, cusutoreasa, spalatoreasa, calcatoreasa. Veneau Miti, Mari, Floarea cu oua, peste, icre.

Cand a disparut laptareasa? Puteti pune degetul pe o zi? Cand a disparut braga, de pilda?

Si Andrei Plesu are nostalgia bragagiilor de la Busteni. Si mai erau undeva, peste drum de Tribunal, fratii Soparla, obezi, care aveau spirale cu crema, eugenii.

Orasul e taranesc si mahalaua asta exasperanta, care nu e nici satra tiganeasca, nici sat, nici orasel, iti da din toate cate un pic.

Nici doar case, nici doar blocuri. Sunt strazi din Bucuresti unde blocurile par a inghiti casele, dar de fapt ele convietuiesc.

Mentalitatea e de taran mahalagiu. De multe ori e un lucru rau: mizerie, mocirla, prafaraie, canicula, inundatii, dar de cealalta parte, e o comuniune de contrarii formidabila. Asa cum se inteleg intre ei vecinii care se injura, se blesteama, isi fura reciproc gastele, ratele, gainile, dar, la o adica: "Coana Veto, trimite-l pe ala micu, sa-i dau niste placinte".

Am avut un dezmat culinar sinucigas, bestial.

Care era mancarea preferata? Stiu ca nu dadeati in vant dupa sosuri, ciorbe.

Coliva. Am stat in cimitirul Bellu sambata de sambata, de la 4 la 14 ani si toate doamnele din interbelic, fostele doamne cu toca, cu mitene, cu parure, toate spuneau: "Mergi sa-i dau lui 'ala micu, sa-l auzi cum se balbaie cand spune Bogdaproste". Si mancam cate un platou.

Desi regretati, spuneti, ca nu ati avut o educatie crestina, nu ati fost dus duminica la biserica.

Nu am avut educatie: estetica, medicala, igienica, turistica, vestimentara, gastronomica.

Dar ati recuperat toate acestea. Ma intreb daca a avut un rol si mutarea de la mahala, cum ii spuneti, la bloc, desi ati pierdut astfel, cum ii spune Andrei Plesu, sentimentul de a trai pe verticala.

La bloc, nu uit fascinatia bunica-mii, cand tinea mana un ceas in apa fiarta si spunea, saraca: "Nu-ti dai seama ce inseamna, sa-ti curga apa fiarta dintr-un perete!".
Acolo, in Balta Alba, am dat de talcioc, de parcul IOR.

A disparut acest farmec odata cu comunismul? In anii '60 - '70?

In anii '60 au disparut laptaresele si ouale care iti veanu acasa. In 1965, dupa Congresul al XIV-lea, au aparut Coca-Cola, Pepsi-Cola, tigarile Dunhill, Marlboro, coniacul frantuzesc, dupa care au disparut interbelicii care vindeau la talcioc argintarie, portelanuri, haine vechi de blana.

Se termina cu o epoca.

Exact.

Dupa comunism insa, Bucurestii parca s-au pierdut si mai tare. Va mai plimbati cu usurinta prin oras?

Nu, acum ma imbolnavesc la fel de rau ca inainte de 1989, cand plangeam ca s-a daramat Sfanta Vineri, biserica Enei. Iar acum nu inteleg de unde aceasta indiferenta la tot ce inseamna patrimoniu, cand peste tot in lume, fiecare isi inconjoara fiecare milimetru de trecut cu sarma ghimpata, cu garduri, se refac frescele la centimetru. Toata lumea reface, numai noi distrugem, cu un sictir fara margini.

Chiar am auzit arhitecti mari, care spuneau ca orasul asta este ca o gura stirba, trebuie eliminat tot, daramat tot.

Forta ii este parter plus doua etaje, exact Podul Mogosoaia. Cum sa pui banci in orasul asta? Nu merg, nu au loc.

A distrus Ceausescu, odata cu Uranusul, toata zona mahalalei, si Delea Veche, si Oborul. Or, acolo era farmecul vechi: masa de sub nuc, in fundul curtii. Sigur, toti calatorii straini si boierii de la noi vituperau contra libertinismului de a construi oricum, mai la strada, mai dincolo de strada, cu veranda, cu gradina in doua locuri.

Orasul neiubit, cum ii zice Plesu, a fost vreodata iubit? Carol I a inceput modernizarea, in perioasa monarhica.

Pe urma Ferdinand si Regina Maria. Maria, in principal, pe care eu o ador, avea un cult al comstructiei, al arhitecturarii de palate, de camere, de alei cu trandafiri. La Cotroceni, la Bran, la Balcic, peste tot a vrut sa faca.

De ce elita de astazi, boierimea de astazi, ciocoii chiar, noii imbogatiti nu iau exemplele celor vechi si, in loc sa-si faca vile din ciment cu gazon de plastic nu fac cetati fortificate, cum erau la Maldaresti?

Nu au sentimentul posteritatii. Regina Maria avea acest sentiment, tinea jurnale detaliate, stiind ca generatiile viitoare le vor folosi.

Elitele nu mai sunt ce au fost, nu mai exista legatura intre "boieri" si "tarani", totul este dezarticulat. Ierarhii nu mai exista, traditii nu mai sunt. Tinerii sufera de gerontofobie, batranii sunt juventofobi.

De unde acest antagonism?

Comunismul a luat tot ce am mostenit rau si noi, la randul nostru, am luat asta plus raul pe care il adaugase. Oriunde te uiti in istorie, ii vezi pe calatorii straini care spun de hotii de la noi, de faliile enorme intre segmentele sociale, dihonia eterna intre francofili, germanofili, anglofili, turcofili, nepasarea, plaisirismul. Paul Morand spunea superb: Veniti la Bucuresti, sa facem o cura de nepasare.

Bucurestii si Romania in general fac cateodata figura de amantul doamnei Chatterley fata de Occident. Strainii vin aici sa faca o baie de barbarie, de mizerie, de oroare. Prea le place Centrul Vechi, unde e plin de sticle goale, de sobolani.

Dar dumneavoastra unde mai regasiti Bucurestiul?

La Casa Melik, Armeneasca, Putul cu Apa Rece, Silvestru, Spatarului si la Obor. Si toata Calea Victoriei o stiu, casa cu casa.

Nu v-am intrebat intamplator de Bucuresti, pentru ca tocmai ati lansat o carte, la Humanitas, care, desi nu e propriu-zis una autobiografica, ar putea tine locul unei autobiografii. De aceea conteaza ce ati ales sa fie in ea. Iata Bucurestiul, apoi un capitol despre batranete.

Mie mi-a placut mereu sa ma las provocat de edituri si cum eu tin enorm la editura Baroque, acolo Dana si Mihai Moroiu au capacitat-o pe Marian Dumitrescu Baconschi sa ne adune si sa dam un exemplu de cum se poate inainta spre moarte.

Iar eu sunt foarte suparat pe modul in care noi nu stim sa imbatranim. Cum am iesit la pensie, ne simtim aruncati ca o masea stricata, in timp ce in Occident, cum spuneau Noica si Paleologu, iti tai toate paramele care te mai tin legat de mal: nu mai ai sefi, condica, nu mai esti obsedat de bani, de slujba, de amante.

Strangi bani, te urci in avion si mergi in insulele X, la pescuit rechini, daca o viata asta ai visat sa faci.

E chestiune de saracie sau e vorba si despre o cultura aici?

Nu am avut educatie de mici. Nu stim sa fim saraci cu demnitate, bogati cu marinimie, sa adunam si intelepciune, si bani si placeri. Mereu este sau-sau. Sau mancam si bem pana picam sub masa sau tinem post trei saptamani sau patru.

O nemasura si un dezmat in orice. Nu vedeti ca toti in Occident stiu cu doi, trei ani inainte unde se duc in concediu in vara lui 2022? Au un cont special in care strang bani de concediu, alt cont pentru impozitul de la Fisc, altul pentru maritisul fiicei. Noi spunem mereu: Ce conteaza unde merg la vara? Sa prindem noi vara! Dac-oi mai fi viu...

Nu vine dintr-un soi de fatalism?

E si fatalismul mioritic. E o maniera tiganeasca de a sparge banul: Eu fac banii, eu ii sparg!

Nu au grija batranetii.

Si nici educatie igienica nu avem, nu stim ce inseamna sa mananci cumpatat.

Au fost momente cand vestitul decalaj fata de Vest sa fi fost acoperit? Sentimentul e ca de cate ori in istorie ne-am apropiat, de atatea ori am facut doi pasi inapoi. De unde vine?

Mai intai din statutul de colonie, cum zicea Cioran, sufletul de servitor, ba la barbari, ba la turci, la rusi, la nemti. Tot timpul a fost ceva care ne-a obligat sa ne retragem din istorie, sa preferam pestera, bordeiul, sa fim sihastri. Totul ne-a intarziat.

Plaisirismul apoi, acest je m'en-fichisme etern. Povestea unui om lenes e magnifica, cu posmagii lui. E mai simplu sa fii mort decat muncitor.

Scrieti in acest volum despre neputinta romanilor de a se bucura impreuna. Au voluptatea esecului colectiv, a nefericirii impreuna, a tiflei ca victorie, o voluptate de a numara inca o generatie ratata.

Uitati-va la supralicitarea suferintei personale in oricare sala de asteptare la un doctor. Nu exista sa ii spui celui din stanga ta ca te doare ceva, ca primesti replica: "A, stai putin, dom'le, sa vezi eu. Mi-am schimbat un rinichi, sunt operat de opt ori." Fiecare arunca pe masa numai rau.

Cei de varsta mea au un orgoliu enorm al suferintei.

Noi astazi stam cu nepotii nostri si le umplem capul de cozile noastre de la carne, branza, de saracie. E o fericire sa ne exaltam raul. Plesu spunea ca traim o adevarata euforie a dezastrului si mi-aduc aminte ca numai in Romania motivul pre-romantic al ruinelor a prins extraordinar: poezia cimitirelor, simbolismul, umbra lui Mircea la Cozia, Bacovia.

Suntem intr-un an in care ar trebui sa ne bucuram impreuna ca natiune.

Nu mai avem simtul sarbatorii, al placerii, traim urat. Calofilia, caligrafia sunt lucruri care se arunca.

De aceea o dau mereu exemplu pe Regina Maria, care a luat de la britanici cultul victoriei si de la rusi cultul pentru imperiu, fast, sarbatoare si stia sa isi traiasca si feminitatea, si fair play-ul.

Povestiti cum v-ati dat seama cat rau a facut, v-a facut comunismul. E un episod sfasietor, care se petrece dupa caderea comunismului, cand ati ajuns la Paris.

Intr-o seara, m-a gasit gazda la care eram scotand din gunoi pungile cu tot felul de marci celebre. Le impatuream, sa le pun la presat si sa le aduc in tara. Gazda mea s-a ingrozit in asemenea hal, incat a doua zi m-a dus la un Monoprix si mi-a dat un snop de pungi.

Atunci mi-am dat seama cat au distrus astia inauntrul meu.

E o imagine teribila, un mic amanunt uman, cateva randuri.

Umilintele au fost ingrozitoare. Am suferit enorm cand, in prima zi de scoala, fiica noastra a venit fericita acasa: "Tata, mi-am lasat rand la alimentara, da-mi bani sa iau". Si nu aveam, nu aveam un leu. I-au tasnit niste lacrimi enorme: "Bine, dar acolo ma asteapta o doamna, mi-am lasat rand". Nu abecedar, nu prima zi de scoala, ci faptul ca reusise sa isi lase rand la alimentara.

Dupa care, alte umilinte. Ne scoteau la munca patriotica, sa maturam frunzele in septembrie. Pe masura ce le maturam, ele se tot adunau.

O munca inutila, al carei scop era umilirea.

Ne obligau sa dam 200 de kilograme de hartie veche, deseuri textile, pentru ca apoi, dupa ce le aduceam, carandu-le in spate, sa nu vina masina sa le ia.

Ati gasit insa un fantastic zid afectiv, oamenii, sotia.

Asa cum acum, la batranete, bolnav fiind, am aflat ideea lui Aristotel, superba: Fericirea nu inseamna prezenta placerii, ci absenta suferintei. La fel, am aflat tarziu indemnurile vechi: Iubeste si fa ce vrei!; Bucurati-va de fiecare zi, ca si cand ar fi cea din urma.

Ati trecut printr-un moment teribil, un atac cerebral. Intrebarea e banala, dar a fost acest moment unul fondator? V-a schimbat radical?

Mie imi place sa aflu pe pielea mea lucruri vechi, truisme, banalitati. Ma uit toata ziua in Pateric, Filocalii, texte vechi si asa aflu cele mai insignifiante, dar si mai semnificative lucruri.

Nu ati primit o educatie religioasa. Cum s-a petrecut intalnirea cu religia?

In 1968, cand l-am intalnit pe Ioan Alexandru, despre care am scris cu mare drag o carte. Alexandru m-a schimbat cu 180 de grade, m-a luat din literatura raului - Lautreamont, Baudelaire, Verlaine - si m-a adus la Rilke, in pictura mare a Renasterii, in Claudel. Eminescu tot prin el l-am aflat.

La cursurile lui am intalnit-o si pe cea care avea sa-mi fie peste patru ani sotie timp de 46 de ani, deocamdata. Eram o mana de adolescenti, care am fost dusi in genunchi in pridvor la manastire, la Antim, sa ne uitam la melcusorul lui Antim.

Era timpul Rugului Aprins. Stiati de miscarea de la Antim?

Da, chiar l-am avut la nunta duhovnic pe parintele Sofian Boghiu.

Nu prea stim astazi lucruri despre Rugul Aprins. Nu prea stim despre rezistentele din comunism.

Din pacate, noi nu mai stim sa vedem din svaiter cascavalul. Romanii vad numai gaurile, absenta, raul, sunt mizofili, cauta infectia, negativul peste tot. Noica zicea ca avea o vocatie formidabila de a valoriza raul. Stim sa facem alchimia raului, alchimie care ne da si aceasta mandrie a suferintei: Ca la noi, la nimeni! Suntem ultima tara din Europa, am ajuns o satra de nomazi, suntem primii la boli, la mortalitate infantila, tuberculoza, infectii in spitale.

Cei mai buni in rau. V-ati gandit sa scrieti despre experienta bolii?

Enorm. Timp de un si patru luni cat am fost imobilizat, am visat numai asta si voiam sa am aici, in cartea asta, un capitol de 100 de pagini.

Imi permiteti sa acuz destinul de hartuire spitaliceasca? Nu am reusit sa-l fac, pentru ca m-am vindecat sufleteste, in noptile albe din spital si in orele de kinetoterpie infioratoare, nu am stat decat sa-mi limpezesc eul, sa ma lamuresc. Am pus binele deoparte, raul, de cealalta. Si mi-am spus: La dracu', daca nu au reusit dracii sa ma ingenuncheze, macar sa ajung sfant, acum. Martiriul asta daca nu ma mai lasa sa ma imbat, macar sa ma beatific urmarind in continuare zorii, amurgul, natura, mestecenii, sa merg iar prin padure.

E o banalitate asta? De fapt, e la indemana sa descoperi lucrurile simple ale vietii?

Acum cad in capcanele pe care mi le-am pus eu. Ani si ani am fost la zeci de intalniri in licee si copiii spuneau mereu ca sunt blazati, pesimisti, deprimati, cum de sunt eu atat de euforic? Si le-am spus: "Oameni buni, daca vreti sa va imbolnaviti de optimism, mergeti un sfert de ora intr-o sala de asteptare la spital, la urgenta sau chiar la o stomatologie banala. Cand iesiti de acolo, o sa sariti intr-un picior, incantati ca sunteti vii".

Si acum trebuie sa descopar eu lucrul aceasta: Dumnezeu mi-a mai dat o zi.
Mai am o porunca acum, sa nu mai vorbesc despre rau. Fiecare este plin de necazul lui, singuratatea lui, nevroza lui, depresia lui, saracia lui, incat sa mai spui si raul tau e sado-masochist.

A trai in orizontul mortii, cu certificatul de deces in mana de camd ne nastem, ca tot il pomeniti pe Heidegger in carte, e si o virtute, nu?

E singurul lucru sigur din viata. Cioran nu suporta sa ii spui La multi ani! De ziua lui: "Asta nu face decat sa ma mai apropie cu un an de moarte. Batranetea stii ce e? E un birou de registratura, in care, in fiecare zi, inregistrezi demisia altui organ".

Mai scrieti cartea despre generatia interbelica?

Nu va mai fi. Sper sa termin macar corespondenta lui Eliade. Daca as reusi, in 2010, m-as simti un istoric literar implinit, un om care a botezat o generatie - generatia "27 - si care a lasat un lucru rotund.

A fost cea mai buna generatie a Romaniei?

A fost la fel ca pasoptistii. Nu poti sa spui "cea mai buna", a fost a doua generatie sincronizata perfect cu junimistii.

Pana la final, a intrat si ea in galeria generatiilor ratate?

A zis Cioran ca romanii nu mai sunt un popor, ci o populatie. Asta e. Ce a fost mai bun s-a dus la Primul Razboi Mondial, la Al Doilea si apoi in inchisorile comuniste. Generatii au fost decimate, cu exceptiile pe care le stim.

Ce carte ati recitit in ultima perioada?

In ultima perioada am avut o satisfactie enorma, am recitit cu mare drag corespondenta superba intre Cornelia Pillat si Dinu Pillat, cu prefata lui Horia Patapievici. Si am descoperit o avere, o minune, eu nu stiam ca Cornelia Pillat are un volum superb, de evocari, care se cheama Eterna intoarcere.

Articolul face parte din proiectul Romania din inima pe care Ziare.com il dedica cititorilor cu ocazia Zilei Romaniei. La multi ani!


Urmareste Ziare.com si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Ziare.com.

Citeste mai multe despre Romania Bucuresti interbelic mahala
Sursa: Ziare.com

Articol citit de 14314 ori

Urmareste Ziare.com pe

Urmareste stirile Ziare.com pe Facebook
11 comentarii
Ordoneaza comentariile:Standard |Calitate |Numar Voturi |Recente

Intre Natură și făcătură...

N-am citit articolul, doar cateva fraze, fugar, la intamplare.

Fulgurant, gandul m-a dus la liberul arbitru, sau puterea Omului de-a se ghida in viață conform propriei sale gandiri și-a propriei conștiințe, și arbitrarul sau făcătura, ințelese ca mecanisme de constrangere a libertăților omenești de tot felul.

Atunci cand ființa omenească trăiește in ritmul Armoniei universale nu are timp să mai scornească tot felul de tehnici de coduită umană, care să inlesnească trantăveala unora și starea de sclav al altora. Natura Mamă te obligă s-o respecți și la randu-ți vei fi răsplătit din plin, conform respectului pe carei i l-ai acordat. Dacă ai respectat Legea Gliei și Legea Firii, nu mai ai timp de zorzoane / tehnici, așa zis civilizate, cu care să-ți pierzi timpul și să te trezești că din zimbru ajungi vacă...

Respectul de sine rămane singura tehnică cu adevărat civilizată chiar dacă stai la coadă, sub dictaturi, fiindcă trebuie să-ți respecți corpul să-l hrănești in ciuda făcăturilor civilizatoare care te lasă să flămanzești...

Diferența dintre actul făcut in armonie cu Natura și cel conform cu făcătura, se vede la orice pas. Guoaiele ce-mpăndărează pădurile, care dispar pe zi ce trece; poluarea ce pătrunde in oceanele și panzele apelor freatice, uraciunea ce o vezi pană și pe casa scărilor din blocuri sau peste tot in jurul nostru, toate astfel de mizerii sunt vizibile cu ochiul liber. Pe alt front de făcături, observăm poluarea "invizibilă", ideologică, ce și-a făcut efectul din plin. Atata timp cat avem acest amar de gunoi, fizic și moral, care ne ingrădește, la orice pas, libertatea de-a gandi și-a ne construi singuri destinul, conform exigențelor Armoniei Naturale și intrinsece Ființelor, vieții insăși, lupta dintre făcătură și Natură ne vor lăsa gura fără odătură.

S-auzim numai de bine,
Ariana din Carpați

 

ierni imbelsugate

Sanatate si zapada multa!

 

Am citit acest articol cu atentie, fericit sa-l descopar...

...intre atatea articole festive, scrise de sarbatoare!
Niste reflectii de persoana inteligenta si sensibila, care a vietuit intr-o epoca zbuciumata.
M-am bucurat ca a reusit sa defineasca niste stari pe care le-am simtit si eu, fara sa fiu in stare sa le descriu ca el.

 

Romantic si pitoresc articol

O demonstratie de cultura si talent
Multumim.
Nu este pentru cei lipsiti de cultura si troli!

Vrajeli negativiste!

Cica romanii nu stiu sa zambeasca impreuna..
Depinde ce locuri frecventezi, nu vezi romani zambind printre cei care sufera ca "Dinamo" a batut "Steaua"!

 

Hop si tu ! Nu pricepi ce zice Dan Mihailescu dar te bagi ...

Oricum, daca punem problema altfel numai pe partea politica poti sa o pui si evident ca romanii cinstiti nu se pot bucura impreuna cu mafiotii hoti !

Cucuroshule, astea nu-s deloc vrajeli si nici negativiste

E vorba de realitate. Chiar nu esti in stare sa o observi cu ochiul liber? Sau nu o observi fiindca asa ai directiva de partid, sa nu o observi? Fiindca, DA, e cat se poate de adevarat, romanii nu mai stiu sa zambeasca impreuna! IMPREUNA ca romani de acelasi neam si de aceeasi limba! In ultimii zeci si zeci de ani s-a lucrat la greu pentru dezbinarea noastra ca natiune unita. Mai intai, in istoria noastra oleaca mai recenta, au lucrat comunistii. S-a facut tot posibilul sa se separe elementele "negative", adica cele care nu erau de acord cu practicile regimului, de cele "pozitive", adica lingaii regimului dictatorial instalat. Si uite-asa au ajuns sa se toarne romanii unii pe altii, sa-l parasca Vasile pe vecinul Costica la securitate, ca sa obtina mai apoi apartamentul acestuia cu trei camere la care tanjea, sau sa-l parasca in plenara sedintei de partid muncitorul Costica pe colegul sau de suferinta la tras la saiba, muncitorul Mitica, pentru ca acesta spusese un banc cu Ceausescu in pauza de masa. Si asta pentru ce? Pentru ca paratorul, muncitorul Costica, sa se aleaga ulterior cu un post de sef de echipa si cu vii si calduroase strangeri de mana din partea tovarasilor "de sus".

Merita sa te dezbini de fratele tau roman, ba bagandu-l si la puscarie, pentru un *** de functie si-un *** de apreciere publica?

Si culmea este ca, respectand traditia, treaba asta cu dezbinarea s-a continuat si dupa caderea oficiala a comunismului, cand de fapt tot comunistii au ramas la putere. Si a fost promovata nu numai de catre respectivii neocomunisti, ci si de toti ceilalti politicieni perindati de-a lungul anilor, care au inteles destul de repede ca ala care a lansat dictonul "Divide et impera" n-a fost deloc prost. A stiut el ce-a stiut.

Prin urmare, divizarea poporului roman a continuat si inca mai continua si acum, cu spor, ba cu un prea mare spor sub guvernarea si stapanirea actuala. Si-n conditiile astea, cum oare poti tu sa-mi mai spui ca romanii pot zambi impreuna? Deja suntem pe sapte baricade opuse, cu sapte opinii diferite, sustinute cu incrancenare dusmanoasa, si ne impuscam unii pe altii cu ura.

Si-atunci, cum sa zambim impreuna, fericiti ca suntem romani cu aceleasi idealuri, cand idealul tau este total opus idealului meu? As sta cu tine la o bere, fiindca esti roman ca si mine si-as vrea sa zambim impreuna. Dar tare ma tem ca totul s-ar sfarsi cu o cearta, ca vorba aia, tu pesedist infocat, eu monarhist la fel de infocat, nu prea se potriveste...

Da, poate ca o solutie optima ar fi toleranta. Intre oameni si intre optiunile lor. Dar crede-ma, Cucuroshule, ca intre cei care sustin partidul care promoveaza talharia in Romania si legiferarea ei, si cei care doresc o Romanie lipsita de hotie si talharie, nu prea exista vreo cale de toleranta. Fiindca aici e una din doua: ori esti de acord sa se ciordeasca legal in Romania, ori esti cinstit si nu esti de acord cu treaba asta.

Pricepi cum devine treaba, Cucuroshule taicca?

Si nici printre aceia furati, mintiti, si batjocoriti de

psd/alde/udmr. Si nici printre aceia batuti de jandarmi. In schimb otrepele care nu au produs nimic in viata lor rinjesc cu gura pina la urechi.

SI A VENIT SI-A DOUA ZI,

cea care ne asteapta primul gand, de dimineata insorita si limpede, catre "al doilea' Centenar...???

 

LA MULTI ANI,

DOMNULE Dan C. Mihailescu! Fericirile sa nu va ocoleasca in noul Centenar al Romaniei noastre dragi!!!

 

Despre conditia umana, acum si totdeauna....

Multa sanatate va doresc, dle Mihailescu. Chiar nu va mai ,, zarisem'' in mahalaua noastra, si-mi parea c-ati fi schimbat cartierul locuirii dvs in Bucuresti. Nostim episodul in care spuneti despre deliciile savurarii colivei, nici eu n-am refuzat vreodata degustarea oricarei colive oferite. Nu poate, insa, tot omul sa-nteleaga acest lucru. Vietuirea intr-o zona mai putin ,, selecta'' ( sa zicem) are si avantajele ei.S-auzim numai de bine !

 


Platforma pentru solutionarea online a litigiilor