Ziare.com

Si Ceausescu si-a iubit tara, asa se spune; dar a distrus-o. Fara educatie si cultura, tot saraci o sa ramanem Interviu

de Magda Gradinaru
Vineri, 30 Noiembrie 2018, ora 09:00

   

Si Ceausescu si-a iubit tara, asa se spune; dar a distrus-o. Fara educatie si cultura, tot saraci o sa ramanem Interviu
Indiferent de cat de prost merg lucrurile in tara unde nivelul intelectual/cultural al guvernului FSN e cu mult peste ce avem astazi, am vrea ca imaginea Romaniei in afara sa fie una buna si mai ales patriotica. Dar cat suntem, de fapt, dispusi sa finantam cultura si sa incurajam exemplele de lucru bine facut, asa cum a fost ICR-ul in mandatul lui Horia Roman Patapievici?

Aici, raspunsul nu mai tine cont de laptele si mierea din discursul fals patriotic al politicienilor, mai ales ca e Anul Centenarului.

Lasand ironia la o parte, lucrurile nu stau nici bine, nici rau in cultura, ci mai degraba sunt intr-o stare de confuzie. Pe de o parte, vrem de la cultura sa faca o imagine buna tarii, sa ii faca pe copii sa citeasca mult, nu sa se uite in telefoane, sa ne faca mandri si noi sa ne mandrim cu ea, dar, pe de alta parte, atunci cand apare o institutie care isi face treaba exemplar, ea este rapid demonizata si scoasa din joc. Inclusiv cu mijloace politice, daca ne referim la Institutul Cultural Roman, de un succes real in mandatul lui Horia Roman Patapievici, si trunchiat, distorsionat ulterior.

Despre cultura pe intelesul patriotilor am vorbit cu Mircea Vasilescu, intamplator in Anul Centenarului, desigur.

Mircea Vasilescu este profesor la Facultatea de Litere, unde a infiintat si a coordonat programele de master "Teoria si practica editarii" si "Studii literare". Preda cursuri despre mass-media, politici culturale, marketing cultural, presa culturala. A fost redactor-sef al revistei Dilema veche intre 1998 si 2015, a initiat si a organizat Festivalul Dilema Veche de la Alba Iulia.

In anul Centenarului, Mircea Vasilescu, ati scris o carte despre cultura romana pe intelesul patriotilor, aparuta zilele acestea la Humanitas. Sa le luam pe rand - mai intai, de ce pe intelesul patriotilor? Cu ce e acest inteles diferit de intelesul unui nepatriot?

Cand mi-a venit in minte acest titlu, ma gandeam la tipul acela de ghiduri, de carti sintetice care incearca sa explice "pe intelesul tuturor" o notiune complicata, un concept, un domeniu al cunoasterii, un autor... Or, uitandu-ma in jur cu atentie, am observat de-a lungul timpului foarte multe declaratii de iubire pentru cultura romana; asa cum scriu in introducere, cred ca daca s-ar face un sondaj de opinie cu intrebarea "iubiti cultura romana?", probabil ca toata lumea ar raspunde "da".

Pe de alta parte, am observat ca institutiile si mecanismele prin care cultura ar trebui ajutata sa traiasca sunt slabe, nu sunt deloc pe masura acestei mari iubiri. Si m-am gandit ca poate ar fi util sa le explic "pe intelesul tuturor". Asta am incercat sa scriu: un fel de "ghid" in care sa descriu starea culturii actuale si sa explic de ce lucrurile nu merg mai bine. Recunosc, in acelasi timp, ca acest titlu e si o mica provocare. Caci asa trebuie sa fie titlurile, nu?

Sa va intreb si despre lipsa patriotismului - atunci cand spuneti pe intelesul patriotilor, inseamna ca exista si un alt fel de a intelege, nepatriotic. E patriotismul o datorie civica, e o legatura morala, poti fi cetean al unei tari, fara sa fii patriot? Care e opusul patriotului?

Probabil ca opusul patriotului e "indiferentul", cel caruia nu-i pasa, nu-i sta gandul la patrie, ci la altele... Sigur, poti sa fii cetatean al unei tari fara sa-ti pese de ea, nu te da nimeni afara. Sau poti sa pleci din tara - au plecat vreo 4 milioane de concetateni de-ai nostri - si s-o iubesti in continuare.

Am dat in carte acest exemplu: de Ziua Internationala a Iei, femei romance care au plecat de zeci de ani din tara si care, eventual, au dobandit intre timp cetatenia americana, suedeza sau franceza, se fotografiaza imbracate cu ie si isi pun pozele pe Instagram: nu e si asta o forma de manifestare a patriotismului?

Dar tema patriotismului e una complicata: cum se exprima patriotismul, cum vorbim despre tara, despre valorile noastre, despre cultura noastra?... In multe feluri, desigur: sincer, demagogic, in stereotipuri sau in limbaj de lemn... "Anul Centenarului" a etalat tot felul de "discursuri" despre patrie. Pe de alta parte, conteaza mai mult ce faci, nu ce si cum spui. Si Ceausescu si-a iubit tara, asa se spune; dar a distrus-o. Mai nou, vedem unii politicieni care - in numele iubirii de tara, al "mandriei nationale" - spun ca "nu mai vrem sa ni se dea lectii de la Bruxelles" si reiau un discurs nationalist ingust inspirat de fraza lui Ceausescu despre "neamestecul in treburili interne".

Dar interesul national al Romaniei este integrarea in Uniunea Europeana, cu tot ce inseamna asta - adica o democratie moderna, cu institutii solide, un stat de drept. "O tara ca afara", cum spune un slogan.

Dupa parerea mea, cei care umfla pieptul si afiseaza batos genul asta de "mandrie nationala" suparata pe "straini" sunt niste demagogi ignoranti. Dar, din pacate, multi concetateni de-ai nostri se lasa convinsi de aceasta retorica "suveranista" si de acest nationalism primitiv, crezand ca e "patriotism".

Asadar, cultura romana pe intelesul patriotilor. Adica pe trei mari articulatii - banii pentru cultura, dar nu oricare bani, ci cei de la buget (ce trebuie sa faca tara pentru cultura), lectura si cat (nu) se citeste in Romania si cea de-a treia, ce trebuie, sau nu trebuie, sa faca cultura pentru patrie.

Este supralicitata sau, din contra, subestimata cultura in Romania? Exista mereu o mare asteptare de la cultura, de la oamenii de cultura sa dea o directie buna tarii, sa defineasca proiecte nationale, sa se implice in societate, sa recupereze memoria sociala si tot asa. Profit si de faptul ca, de fapt, lucrati la o carte tocmai despre intelectuali, de la care v-ati intrerupt pentru volumul acesta.

La nivel retoric, curg peste noi tone de lapte si miere atunci cand vine vorba despre cultura. Din 1990 incoace, vrem ca prin cultura sa "avem o imagine mai buna" in strainatate, indiferent cat de prost merg lucrurile in tara.

In acest caz, da, se supraliciteaza posibilitatile culturii: ea nu poate, singura, sa ne prezinte in lume intr-o viziune roz, ascunzand diversele nuante de gri din societate. Pe de alta parte, cultura poate creste coeziunea sociala, ne poate oferi sentimentul stabil ca societatea romaneasca se poate reconstrui in spirit modern, in jurul unor valori. Dar pentru asta, cultura are nevoie de institutii functionale care s-o stimuleze.

Or, din acest punct de vedere, cultura e subestimata: politicienii - care ar trebui sa adopte legi favorabile culturii si sa croiasca politici publice prin care sa le asigure cat mai multor cetateni accesul la bunuri culturale - vad in cultura doar un soi de ornament cu care sa ne mandrim, o floare la butoniera. Persista, mi se pare, perceptia ca finantarea culturii e o "cheltuiala"; or, nu e deloc asa: cultura e o buna investitie pe termen lung, care aduce o crestere a calitatii vietii.

In capitolul despre lectura, dau acest exemplu: in mediul rural si in orasele mici, nu mai exista librarii (in unele, nici biblioteci publice); aproape jumatate din populatia tarii nu are acces direct la carte. S-a facut ceva pentru a indrepta aceasta situatie? Nu. In schimb, auzim permanent lamentatia "nu se mai citeste, suntem ultimii din Europa".

In acest caz, oamenii de cultura nu prea au ce face: isi exprima opiniile, trag semnale de alarma, avertizeaza ca non-lectura ne va mentine in saracie si inapoiere. Dar politicile publice trebuie sa vina din alta parte, de la institutiile statului. Si nu vin.

Iar politicienii sunt niste "incuiati" (in sensul din romanele cu Harry Potter), nu pricep ce e de facut. Si probabil ca cei mai multi nici nu vor, pentru ca le convine sa pastreze la butoniera "floarea culturii" ca sa se dea mari pe la festivitati si sa spuna vorbe patetice, nu sa-i ofere cu adevarat culturii mijloacele pentru a se dezvolta si a ajunge la cat mai multi cetateni.

Am avut aceasta discutie chiar in redactie. Se exprima o dezamagire ca intelectualii nu se implica in tot iuresul asta politic din ultima vreme, ca nu se ridica sa denunte raul, ca nu critica mai tare, ca nu au vocea mai puternica si tot asa. Cum e cu datoria intelectualului de a se implica in viata cetatii? Cand e de neocolit, daca e vreodata?

E o discutie la fel de veche precum tranzitia. Inca din 1990 intelectualii au fost chemati sa se implice in asezarea tarii pe drumul cel bun. Si as spune ca au facut-o. In anii '90, prezenta lor publica a fost notabila: au scris in presa, au criticat, au participat la dezvoltarea societatii civile. Si in politica s-au implicat destui: sa ne amintim ca la un moment dat a existat Partidul Aliantei Civice, caruia i se spunea "partidul intelectualilor" (dar si in celelalte partide au fost prezenti, la varf, intelectuali) . Ce s-a ales din toate astea?

S-ar putea sa par nostalgic, dar va propun un exercitiu: daca ne uitam la componenta guvernului instalat dupa alegerile din 1990 si facem comparatia cu guvernul de azi, o sa constatam ca nivelul intelectual/cultural al guvernului FSN de atunci e cu mult peste ce avem astazi.

Multi intelectuali s-au retras din politica, altii au fost eliminati, pentru ca partidele romanesti de dupa 1990 n-au reusit sa devina organizatii deschise, meritocratice si cu adevarat democratice, care sa stimuleze disputa de idei si de argumente, ci functioneaza mai degraba pe "cumetrie" si pe baza spiritului de gasca. In media exista inca destule voci de intelectuali publici care, cum spuneti, denunta raul.

Dar ce impact mai au asupra publicului si asupra clasei politice? Cine mai tine cont de opiniile si ideile lor? Sa nu uitam ca asupra unor intelectuali de prima marime au fost organizate atacuri sistematice; Antena 3 (dar nu numai) a montat campanii intense de denigrare a lui Andrei Plesu, Gabriel Liiceanu, Mircea Cartarescu etc.

Asa incat sunt de acord cu colegii dvs. de redactie care ar vrea o implicare mai mare a intelectualilor, dar semnalez totusi faptul ca o parte a opiniei publice s-a lasat convinsa de atacurile impotriva intelectualilor si e dispusa sa-i "trimita la ale lor". In schimb, televiziunile "de stiri" (de fapt, mai mult de zgomote si propaganda, dupa gustul meu) aduc seara de seara in studio tot felul de insi care au pareri despre orice si le exprima cu aplomb.

Nu stiu daca ne incalzeste cu ceva, dar pe tema aceasta se discuta si la case mai mari: Wolf Lepenies, un mare sociolog si intelectual public german, afirma intr-o carte (Ascensiunea si declinul intelectualilor in Europa, Cluj, Casa Cartii de Stiinta, 2003) ca vremea intelectualilor de tip Vaclav Havel, care construiesc ideea unei lumi mai bune si apeleaza la marile principii morale, a trecut. Iar Michael Ignatieff rezuma astfel amestecul de "opinionisti" pe care ni-l ofera televiziunile si mediul online: "In loc de gandire, avem opinii; in loc de argumentatie, avem jurnalism; in loc de polemici, avem profiluri de personalitate; in loc de dialog public, avem show-uri de taclale cu celebritati".

In cazul Romaniei, totusi - in care procesul de modernizare inca nu s-a incheiat - cred ca mai e inca nevoie de vocile pregnante ale intelectualilor. Dar apare o problema: societatea si politica romaneasca sunt dispuse sa accepte vocile lor critice? Sau politicienii ii accepta doar pe cei dispusi sa se inregimenteze, iar o parte a societatii bombane "vedeti-va de ale voastre, nu va mai bagati in politica, mai slabiti-ne cu ideile si principiile voastre"?

Dar facand asa, asteptand de la ei reactii rapide la tot ce fac politicienii - si aici trebuie sa admitem ca au viteza - nu ii ratam, de fapt, in rostul lor de intelectual?

Nu cred. Sa-i lasam sa se manifeste in ambele roluri si sa luam aminte la ce spun si ce scriu, fara sa le pretindem - totusi - sa comenteze zilnic vrutele si nevrutele politicienilor romani, mai ales ale celor cu o calitate intelectuala lamentabila (cum, din pacate, avem prea multi).

Atunci cand incepeti aceasta discutie despre patriotism, lasati sa se inteleaga un oarecare relativism. Avem, pe de o parte, protestele care au tinut zeci de mii de romani in strada (si mai multi), in virtutea unei datorii fata de tara si avem un apel al academicienilor, la unitate nationala, care reclama tot o datorie fata de tara. Exista un spatiu de interval intre acestia? Cei care nu-s nici in strada, nici intr-un exercitiu de admiratie fara de Academie, au vreo sansa la a fi patrioti? Poti sa te plasezi la mijloc (in Romania, desigur)?

Sigur ca da. Am luat sloganurile manifestantilor si apelul academicienilor la unitate nationala ca indicii caracteristice ale temperaturii spiritului public si le-am tratat ca expresii ale unor oameni care, in feluri diferite, vor binele tarii.

Si am identificat intre ele o distanta in care incape totul, asa ca imi permit sa reproduc un fragment din ultimul capitol al cartii: "o intreaga mitologie nationala despre << cum sintem noi, romanii >>, dar si o critica ironica a ei, o intreaga istorie discursiva despre << strainii care ne vor raul >>, dar si o asumare deschisa a dialogului cu lumea, o spaima de << globalismul nivelator >>, dar si o frumoasa incredere in sansele pe care ni le ofera deschiderea lumii globale de azi, un indemn de << intoarcere la traditie, la istorie, la eroi >>, dar si o dorinta pragmatica de a face, de a fi la << inaltimea eroilor >> nu doar prin discursuri, ci si prin modesta grija fata de viitor si la fel de modesta participare personala la exprimarea publica a unor principii; un spirit defensiv-mioritic, care face apel la << institutiile statului >> si cheama << intregul popor roman >> sa se alature demersului de << aparare >> fata de eventuale pericole, dar si asumarea relaxata a spiritului civic de catre o suma de indivizi pe care credinta in valorile lumii de azi ii face sa alcatuiasca, ad-hoc, o comunitate.

Cititorii sint rugati sa plaseze singuri trasaturile pe care le-am insirat mai sus intr-o << tabara >> sau in alta, intre ele, in afara lor sau unde li se pare ca se potrivesc. Sau sa nu tina seama de ele, daca li se pare ca nu se potrivesc".

Nu cred ca despre "relativism" este vorba, ci despre o acceptare a diversitatii: in societatile (post) moderne exista discursuri diferite despre societate, exista perspective si viziuni diferite asupra "binelui public", aflate intr-o permanenta negociere. Disputa de idei si de argumente ar trebui sa conduca la mai buna intelegere a valorilor care ne leaga; dar, in spatiul nostru public, nu prea se intampla asa.

In toata aceasta discutie despre tara si relatia cu ea, cultura e chemata in ajutor. Mai nou, are un rol direct in definirea identitatii, ministerul este al Culturii si Identitatii Nationale. Va si intrebati de unde tot acest freamat identitar, cine suntem si ce vrem al lui Ion Iliescu. Dar reusim sa spunem cine suntem si ce vrem?

Plasarea formulei "si Identitatii Nationale" in denumirea ministerului e, dupa parerea mea, o gafa. Caci nu Statul trebuie sa se ocupe de crearea identitatii nationale (asta se intampla doar in regimurile nedemocratice).

Identitatea nationala se rescrie si se imbogateste permanent, nu e un "dat", nu e fixata o data pentru totdeauna. Nu mai putem vorbi astazi despre identitatea nationala in termenii de acum o suta de ani. Cultura si educatia au rolul esential in formarea identitatii nationale. Da, reusim sa spunem, pe mai multe voci, dar ma tem ca nu suntem in stare sa ne armonizam vocile. Si asta pentru ca n-am ajuns inca sa asimilam tocmai diversitatea perspectivelor, n-am ajuns sa integram intre reperele identitatii noastre apartenenta la Uniunea Europeana (deci la lumea occidentala, ceea ce nu exclude tusa noastra oriental-balcanica), ne bazam prea mult pe istorie si trecut atunci cind vorbim despre identitate.

Avem nevoie de un update. Care se intampla sub ochii nostri, dar va mai dura pana vom reusi sa discutam calm si senin despre "cine suntem si ce vrem".

Amintiti de acest cliseu cumva, de subfinantarea culturii - tara saraca, nu ne permitem mai mult. Pe care il combateti cu cifre - sunt multe state europene cu un procent apropiat din PIB alocat culturii. Care e, de fapt, problema principala in finantarea culturii? E statul, managementul (exista management cultural?) sau e piata, consumatorul?

Problema principala e ca n-am avut, din 1990 incoace, politici publice coerente in domeniul culturii. Ministerul Culturii a fost mai degraba un simplu administrator de fonduri: a impartit banii, "dupa buget". Iar prima strategie coerenta in domeniul culturii s-a facut abia in 2016, in vremea guvernului condus de Dacian Ciolos, cand ministrul Culturii era Corina Suteu (de fapt, relua si amplifica o strategie scrisa in 2013 de Institutul National pentru Cercetare si Formare Culturala).

A parcurs toate etapele prevazute de lege, dar n-a apucat sa fie adoptata prin hotarare de guvern (ca sa poata fi aplicata), iar guvernul care a urmat n-a preluat-o. Aceasta e a doua problema: din 1990 s-au schimbat 27 de ministri, iar din 2012 incoace durata medie a unui mandat e de 6 luni. Fiecare ministru nou schimba prioritatile, nu prea preia mare lucru de la predecesori. Or, Cultura (ca si Educatia) are nevoie de termene mai lungi pentru a crea anumite efecte in societate si de o anumita stabilitate institutionala.

A treia problema importanta o reprezinta modul in care reusim sa atragem bani privati pentru cultura, caci banii publici nu sunt suficienti. Legea sponsorizarii e veche din 1994 (si ar trebui adusa la zi, caci societatea romaneasca s-a schimbat mult de atunci) si ar trebui sa aiba, cred, prevederi clare care sa stimuleze companiile sa sustina cultura. Si ar trebui stimulati, de asemenea, cetatenii sa doneze pentru cultura; deocamdata, avem doar mecanismul prin care un cetatean poate redirectiona 2% din impozitul pe venit; e bine ca-l avem, dar e insuficient.

Cat despre managementul cultural, constat ca exista tot mai multi tineri manageri culturali, bine scoliti si entuziasti, care lucreaza mai ales in mediul ONG si care merita increderea noastra.

S-au strans insa bani - si de la buget, si din donatii - pentru Catedrala Mantuirii Neamului. Intra asta in categoria mare a culturii?

Pentru unii da, pentru altii nu. Polemica pe aceasta tema e in toi si nu se va calma prea curand. Unii concetateni de-ai nostri considera ca Statul trebuie sa sprijine financiar constructia Catedralei, pentru ca suntem o tara majoritar ortodoxa, altii considera ca nu, pentru ca Statul trebuie sa fie separat de Biserica.

Unii invoca traditia (caci constructia unei Catedrale reprezentative e un ideal formulat acum o suta de ani), altii sunt conectati la lumea de azi, in care un asemenea gest simbolic si monumental e privit ca desuet si revolut. Greu de armonizat aceste perspective.

Ma gandesc insa ca, daca in Romania donatiile ar fi fost reglementate ca in SUA (unde donatorii beneficiaza de anumite scutiri de taxe), poate ca Biserica ar fi reusit sa adune mai multi bani privati si n-ar mai fi apelat in aceeasi masura la banii publici.

Si poate ca un reper comparativ ne-ar domoli putin senzatia "ca la noi, la nimeni" (manifestare a exceptionalismului romanesc negativ): in SUA, in 2015, cele mai mari donatii (dintr-un total de peste 300 de miliarde de dolari) s-au facut catre cultele religioase (32%), artele fiind abia pe locul al saptelea, cu doar 5% (dupa sanatate, educatie, protectia mediului, ingrijirea animalelor).

Subscriptia publica pentru Cumintenia Pamantului a fost un esec. Un esec din a carui voluptate insa parem a trai cumva - iar nu ne-a iesit un proiect colectiv, iar am esuat in solidaritatea noastra. A fost supralicitata miza acestei campaniei, credeti?

Nu stiu daca a fost supralicitata miza. Cred ca au fost si unele erori in gestionarea intregului proces. Dar a contat, mai ales, lipsa unei traditii si a unei experiente colective in ceea ce priveste donatia pentru arta. Oamenii nu sunt obisnuiti cu asa ceva: sa dea bani din buzunar pentru ca o opera de arta sa ramana in tara (desi, la nivel discursiv, toti se mandresc cu "marele Brancusi").

Si apoi, mai conteaza si intelegerea empatica a valorii artei moderne (pentru care, iarasi, nu prea suntem pregatiti, caci in scoala nu prea invatam multe despre arta moderna): am vazut, pe site-uri si pe retelele sociale, destule comentarii care spuneau ca "e urata" si "nu merita atatia bani". Sau alte comentarii care cadeau in eroarea logica de tip "ori-ori": "cu banii astia, s-ar putea reface canalizarea intr-un oras sau s-ar putea asfalta drumurile".

E o judecata gresita: o opera de arta de mare valoare le ramane generatiilor viitoare, nu e "un lux", iar daca acum stam prost cu utilitatile nu inseamna ca trebuie sa lasam arta "deoparte" pana asfaltam toata tara. Fara educatie si cultura, tot saraci o sa ramanem.

Sigur, imi amintesc ca au fost cateva donatii de la corporatii, dar mult prea putine pentru a putea vorbi despre investitia private in cultura. E o chestiune de mentalitate, una de management, de administrare? De ce nu renteaza sa te asociezi cu cultura?

E cate ceva din toate. E si o problema de mentalitate - caci predomina perceptia ca artele si cultura sunt un "lux", un ornament cu care eventual sa ne laudam la ocazii festive, cand ele de fapt sunt o investitie pe termen lung care se va intoarce catre societate sub forma unui nivel mai mare de civilizatie si unei calitati mai bune a vietii.

E si o problema de administrare si de legislatie - caci inca nu s-au gasit instrumentele potrivite (administrative, fiscale) pentru a stimula companiile sa doneze, sa sustina financiar cultura.

A doua articulatie majora este cea a lecturii. Cat e stereotip si cat e adevar in faptul ca in Romania nu se citeste? E drept ca se vand mai putine carti.

Ceea ce incerc sa argumentez in carte este necesitatea unui studiu amplu despre lectura, despre motivatiile ei, dar si despre motivatiile non-lecturii. Nu avem asa ceva, avem doar sondaje si cateva studii partiale care ne arata, intr-adevar, ca se citeste putin (sub 10% dintre adulti citesc cel putin o carte pe luna, ca si in Italia ori Grecia; in tarile scandinave peste 30% dintre adulti citesc cel putin o carte pe luna).

Iar piata editoriala e estimata la 60 de milioane de euro (in Bulgaria e de doua ori mai mare, la o populatie de doua ori mai mica) . Daca am face un studiu riguros, s-ar putea elabora pe baza lui niste politici si niste programe pentru stimularea lecturii, mai ales pentru tineri. Dar ne-am obisnuit cu autocompatimirea: "nu se mai citeste, suntem ultimii din Europa".

Copiii nu mai citesc, apoi. Ce nu mai citesc? Nu mai citesc Sadoveanu?

De-aia spun ca e nevoie de un studiu, mai ales printre copii si tineri (caci cu adultii nu mai e mare lucru de facut...): nu stim ce nu mai citesc, nu stim cati citesc, nu stim de ce unii nu citesc, ce nu le place. Se consuma, in schimb, destule energii pe tema: "copiii nu mai citesc, stau toata ziua pe laptop si pe tableta". Laptopul si tableta sunt doar niste instrumente, pot fi folosite si pentru a citi, si pentru cunoastere, nu doar pentru divertisment.

Dar copiii trebuie invatati sa faca asta. Cine sa-i invete daca multor adulti le-a intrat in cap falsa idee ca internetul e opozabil lecturii (si culturii) si "ii strica" pe copii? Imi amintesc, de exemplu, ca profesorul Nicolae Manolescu a scris in Adevarul un articol despre Cultura literara in care spunea despre internet ca este "un vid planetar" si "o sursa de manipulare individuala si colectiva, pentru ca nu furnizeaza cunostinte, ci informatii" si isi amintea cu nostalgie ca, pana si in anii 1950, teatrul radiofonic le oferea tinerilor capodopere ale literaturii universale (Ruy Blas, Don Carlos sau Angelo, tiranul Padovei).

Or, aceste capodopere (si altele) sunt usor de gasit azi tocmai pe internet, pe site-ul eteatru.ro, unde se afla exact inregistrarile pe care le-a ascultat dl profesor in anii 1950; si tot pe internet se gasesc carti intregi, filme de foarte buna calitate, documentare si tot felul de materiale educationale. Problema e sa-i invatam pe copii si pe tineri cum sa foloseasca tehnologiile digitale. Iar asta nu se poate face "diabolizand" internetul, ci explicandu-le copiilor si tinerilor ce e bun si ce e rau in mediul online, care sunt avantajele si care sunt capcanele.

Bun, avem asteptari mari de la cultura. Sa ne salveze, sa ne dea solutii, dar daca se poate sa nu ne puna sa citim carti sau sa mergem la evenimente culturale. Mai asteptam ceva, sa ne faca o imagine buna in lume. Cum se face imaginea asta buna, prin cultura?

Am in carte un capitol despre mica istorie a Institului Cultural Roman, despre "scandalul poneiului roz" si despre felul in care Horia-Roman Patapievici a fost inlaturat de la conducerea institutului.

El si echipa sa reusisera sa creeze o institutie performanta, cu rezultate concrete, care era tratata de la egal la egal de institutele similare din alte tari. E mai mult decat "imagine": pentru a construi o imagine buna, exista agentii specializate, tehnici, metode s.a.m.d. Iti mai trebuie doar un buget.

Toate tarile se straduiesc, in lumea globala de azi, sa-si "faca imagine". ICR a facut, in vremea lui Patapievici, mai mult decat atat: a pus Romania in relatii de cooperare culturala si dialog cultural cu celelalte tari si cu organizatii culturale prestigioase.

Modificarea legii ICR si tot scandalul politic creat in jurul sau au creat o imagine foarte proasta a Romaniei tocmai printre partenerii culturali externi, in mediile care conteaza. ICR a fost un instrument de soft power foarte eficient, scos de pe traiectorie de mizeriile politice interne, exact in momentul cand realizase un lucru la care tot ravnim din 1990 incoace: pusese Romania culturala pe harta internationala, ca partener credibil si eficient.

Ucis in efigie, spuneti, demonizat, cred ca nimeni nu a fost tinta unei astfel de campanii atat de puternice, a urii, cum ii spune chiar el. A fost Horia Patapievici un tap ispasitor pentru multe din resentimentele adunate social?

Cu siguranta a fost o victima a tensiunilor, a resentimentelor, a complexelor noastre culturale acumulate de decenii. S-au scris si s-au spus orori despre el (reproduc in carte mica parte dintre ele), a fost scuipat pe strada si este si azi stigmatizat de bieti cetateni si comentatori pe site-uri care n-au priceput nimic, dar au cazut in plasa propagandei.

Un urias puseu irational colectiv a facut ca un intelectual de mare valoare care a adus servicii culturii romane sa declanseze, intr-o buna parte a opiniei publice, o ura nepotolita nici azi.

ICR-ul in mandatul lui Patapievici a fost - si aici nu poate nimeni sa conteste - un real succes al culturii romane, pana la urma. Si atunci, cum de a reusit demonizarea?

Culmea e ca sunt destui care contesta acest succes. Iar cei care erau indignati, pe atunci, ca Patapievici e "numit politic" de "dictatorul Basescu" nu au nicio tresarire acum, cand conducerea ICR (nu doar presedintele, dar si Consiliul) este desemnata de partide, pe baza algoritmului politic din Parlament. Demonizarea a fost rezultatul conflictelor politice din 2012 (dintre Traian Basescu si USL) si uriasei campanii de propaganda si manipulare care s-a declansat atunci.

Si ar mai fi, cred, ceva: ICR chiar devenise o institutie cu reguli, proceduri, criterii, performante, rezultate cuantificabile. Functiona foarte bine. Nici politica romaneasca, dar nici o parte a societatii si a elitelor intelectuale nu puteau inghiti asa ceva.

Ce ati facut in Anul Centenarului? Trebuie sa va intreb asta, altminteri nu suntem patrioti.

Mi-am facut treaba cat am putut de bine. Am scris cartea asta, am mai editat una ("Vorba ramane. Douazeci de convorbiri pe Divanul Dilemei vechi", o antologie de texte aparute in Dilema veche), am si tradus o carte (Politetea. Un dictionar nostalgic, aparuta la Baroque Books & Arts, in colaborare cu Catalina Steriu).

Mi-am tinut cursurile la facultate, am mai participat la cateva proiecte culturale, am tinut niste cursuri pentru tineri care vor sa devina manageri culturali. Oare am fost suficient de patriot anul asta?

Articolul face parte din proiectul Romania din inima pe care Ziare.com il dedica cititorilor cu ocazia Zilei Romaniei. La multi ani!


Urmareste Ziare.com si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Ziare.com.

Citeste mai multe despre ICR patriotism Centenar cultura bani
Sursa: Ziare.com

Articol citit de 6939 ori

Urmareste Ziare.com pe

Urmareste stirile Ziare.com pe Facebook
17 comentarii
Ordoneaza comentariile:Standard |Calitate |Numar Voturi |Recente

E trist sa il consideri pe ceausescu mare conducator

Recent am vazut un sondaj cu cei mai mari cnducatori ai Romaniei.Am fost oripilat de procentul mare acordat lui ceausescu.Nici macar nu trebuia luat in calcul pentru titlul de mare conducator.Un grobian fara o cultura -o gandire lipsita de ceva placut ceva estetic-care sa ii permita sa conduca si sa ceara ceva celorlalti subordonati care sa fie cu adevarat util tarii si poporului.Din articol se strecoara si cateva idei cu care nu sunt de acord.De ce nu este citit Sadoveanu.Nu stiu de ce s-a oprit tocmai la autorul lui Mitrea Cocor un taran care era simbolul noului cetatean comunist o propaganda scabroasa dupa care s-a turnat si filmul de propaganda comunista.De asemenea nu trebuie confundat neamestecul in treburile interne cu o politica independenta cand interesele tarii tale intra in conflict cu cele ale unei comunitati din care faci parte deoare PRIMORDIALE sunt interesele tarii si poporului tau.

 

@Vintageovov 14.28

- comunistii condusi de omu' moskovei , iliescu ! :o(((

 

Aia e. Lumea e polarizata. Cei destepti de separa de cei prosti.

Daca esti tinar si educat, fugi cit mai poti ca inchide PSD-ul granita.

 
 

se cam vede cine l-a apreciat pe Ceasusescu: cei

fara educatie, cei fara chef de munca, cei fara moralitate.

educatia si cultura costa...

In Vest si-au dat demult seama si au bagat bani la greu in educatie ,adevarat fiind ca si fortati oarecum de spectrul comunismului cere le-ar fi luat totul. La noi se dau o gramada de bani la pensii speciale, se aude vorba de al 14-lea salariiu la bugetari, 24 luni de concediu de maternitate platit , impozit de 10 la suta indiferent de venit sau scutire totala pentru diferite categorii cu salarii oricum peste medie , asa ca bani pentru educatie si cultura de unde. La toate astea adaugam si coruptia .Partea proasta e ca cei educati si culti continua sa se amageasca si sa se minta ca doar coruptia e de vina , probabil pentru a dormii linistiti noaptea in timp ce se bucura de (pensii speciale, vauchere de vacanta sau salarii in plus, 24 luni de concediu de mternitate platit sau doar 10 la suta (sau deloc) impozit desi ai trecut binisor de salariul mediu si in orice alta tara civilizata inseamna ca ai trecut si de 20% impozit (cand vorbim de impozit nu vorbim de cotizatiile la sanatate, pensie , somaj etc care se platesc la fel si in alte tari vorbim de ce se % din ce ramane dupa. Deci domnilor inteligenti, culti si educati continuati sa va tipati cat puteti de tare impotriva coruptiei si veti putea dormi linistiti mult timp si de acum inainte pentru ca mare lucru nu se va schimba oricine va veni la guvernare daca nu schimbati si chestia cu pensiile speciale, impozitul, concediile si al
n-spelea salariu macar pana ajungem si noi pe la media europeana din punct de vedere al veniturilor.

a distrus tara?

erau scoli la tot pasul. in fiecare an se reparau scolile. ia nu mai spuneti povesti. acum scolile arata ca niste grajduri datorita pseudo guvernarilor capitaliste.

 

memoflex, daca o sa iesi din tara vreodata (apropos: acum poti

sa iesi din tara usor, nu ca pe vremea lui Ceausescu..) o sa vezi ce inseamna nivel de trai occidental. daca voi v-ati multumit cu era pe vremea aluia, inseamna ca ati fost membri de partid, lingai, cariersti etc.
si fii atent:acum poti sa-ti spui parerea liber pentru ca Ceausescu nu mai e la guvernare. e drept ca PSD e un continuator al PCR, dar totusi acum lumea nu mai e la fel de incuiata (ma refer la electoratul non-pesedist)

O idee cel putin anapoda!

Ma tem ca tocma cei crescuti/invatati in epoca Ceausescu au o cultura mult mai solida decit spoiala tinerilor de azi care aduna multe hirtii si titluri dar cind este sa ii pui la treaba nu prea sint buni de nimic. Sa ne intelegem sint si azi tineri de toata isprava dar ce folos ca le lipseste simtul patriei...se duc slugi la altii pentru un 2-3 arginti in plus in loc sa produca aici.

 

"Fara educatie si cultura, tot saraci o sa ramanem" !

Actualii guvernanti sunt la fel de needucati ca ceausescu (scoala lor la "private" este zero) si urmarile se vad: suntem tot cei mai saraci din Europa si nici macar nu reusim sa folosim fondurile europene fiindca acesti guvernanti nu pot fura nimic din ele si atunci le refuza ... Nu mai spun de distrugerea economica pe care o fac cu politica lor financiara de indatorare imensa a tarii si fara investitii ! Practic, distrug Romania asa cum a distrus-o ceausescu in imbecilitatea sa suprema din anii 1980-1989 ...

Romania are toate bogatiile pamantului, 4 anotimpuri, are mare si

munte, dar ramane doar cu frunza lui Nutzy din Costa Rica.
Se poate deci considera ca romanii, care sunt suverani in tara lor, sint prin consecinta directa, bogati la fel ca tara lor. Mai ales dupa generosul nivel de viata cu care va momeste Partidul, Dragnea si guvernul cel mai inteligent pe care l-a avut vreodata Romania.

Va faceti vacantele in Brasilia si in alte tari calde, iarna schiati in Elvetia, Revelionul il faceti in Canaria, ... nu stiu ce mai vreti?!?!?

La ce va trebuie educatie si cultura? Ca sa muriti de foame inteligenti? Nu vedeti ca puteti lua un doctorat de la Abramburica si un minister de la Daddy fara nici un efort? Si daca esti de genul slab, poti face si videochat :)

Acum multa vreme aveam un Brancusi, un Coanda, un Ionesco.
Azi aveti ilie Nastase, Halep si Becali.

O TEMPORA O MORES.

 

Comparatia nu e corecta...

Nu se poate pune in aceles cos pe Becali fost puscarias cu Simona Halep.
Simona este iubita de majoritatea populatiei ,si face cinste Romaniei.

vreti sa il denigram pe Ceausescu

vreti sa il denigram pe Ceausescu pentru ca voi stiti bine ca doar ati furat si distrus . Sub Ceausescu nu sa produs ? Dar de unde ati furat de sunteti azi miliardari in euro , nu din ce sa produs sub Ceausescu ?

Cui ii este frica de opera lui Mihail Sadoveanu !?!?!?!

Domnule Profesor la Favultatea de Litere,tocmai dv vorbiti de Cultura dar nu oservati sau nu vreti sa vedeti ca serband Anul Centenarului,este vorba de istorie,iar cand este vorba de istoria romanilor,nici un scriitor roman nu a scris romane istorice,inestimabile,precum Sadoveanu!
Am reusit sa il stergem de pe tabla de la clasa! Fratii Jderi,Soimii,Neamul Soimarestilor ,nunta domnitei ruxanda,zodia cancerului sau vremea ducai voda si fantadticul roman nicosra potcoava,toate acestea scrise intr-un mod unic si care oglindesc istoria romanilor,
Cand serbezi un an centenar sau vorbesti despre cultura romanilor esti obligat sa enunti si romanele istorice sadoveniene.

 

Ca sa te creada lumea destept

Patriotismul si respectul pentru tara era o mandrie pe care idiotii l-au distrus.

In clase la inceputul orelor se cinta imnul national.
Se intampala zilnic , astazi in america , pana si la nivel de gradinita chiar dacai negru, chinez ,arab.....

Numarul de liceie s-a inzecit in perioada lui Culae , liceie au aparut si in comunele mai rasarite , sa nu mai vorbim d scoli profesionale de trei ani care chiar scoteau meseriasi adevarati

Etatizarea culturala s-a facut, s-a trecut de la patru la opt clase si apoi la liceu .

Poate cineva sa afirme ca pe vremea lui Ceausescu a rabdat de frig in scoala , ca sau prabusit tavane , ca profesori nu erau respectati ,

Acasa s-a tremurat , in trenuri , la cinematografe dar nu in scoli. Era singurul loc unde era respect pentru viitoarele generatii .

Atunci se facea scoala , acum facultate se face in trei ani si pleaca mai prosti decat au intrat ca nu participa la cursuri ,platesc, nu se cumparau diplome ca acum , cind te crucesti de cati prosti titrati avem.

Guvernantii de dupa revolutie au fost pusi de partid ca au strigat lozinci , au lingusit presedintii partidelor, fara capacitati manageriale de specialitate .

Fibra morala a tineretului roman este infestata , scoala este ceva unde mergi sa stai si sa relationezi ca acasa te plictisesti si mai ai ceva pina primesti somajul , elevele vin cu cracii goi , sorcove cu pretentii de dive .
E drept ca cultura sufera , dar dezvoltarea se face mai ales cu stiinta , cercetare tehnologica , inovare , inventii . Puterea tarilor dezvoltate este superioritatea tehnologica.

Sunt bune si oalele de lut dar este bun si un tractor ultra performant, locomotive , utilaje petroliere de extractie .... locuri de munca , export de tehnologie avansata ...
Asta este stimate domn , las-o mai usor cu informatii din povesti despre Romania auzite sau inchipuite la piata.

 

Cu toate pacatele lui (si a avut), Ceausescu n-a distrus tara.

Cei care au distrus-o au fost cei de dupa '89...
Absolut toti. Bineinteles dupa planurile globalistilor si platiti gras.

 

Hm!

Ceausescu a distrus Romania! Poate pe unii romani, dar nicicum Romania! 2 miliarde de dolari in conturi , 8 miliarde de dolari creante, Zero datorie externa, industrie, agricultura. Adevarat, poate un om de cultura sa se fi simtit neinplinit, nefericit sub regimul lui Ceausescu , dar mari oameni de cultura au fost si in vremea lui. A fost departe de perfectiune regimul lui,dar sa spui ca a distrus Romania este absolut incorect. Atunci Iliescu si Roman ce au facut. Aaa! Ei doar ne-au ingropat!

 


Vezi comentarii inadecvate
Platforma pentru solutionarea online a litigiilor