Nu pot minti. Imbatarea cu apa rece

Vad de cateva zile manifestarea acuta a unui simptom al societatii romanesti care cred ca explica baltirea in care suntem: scaderea progresiva, acum pana la minimum, a exigentelor. Mereu cu spaima de raul cel mare, nici macar nu ne mai gandim la ce ar putea fi cu adevarat bine.

Dupa lansarea platformei premierului Ciolos, nu am auzit decat foarte putine discutii pe fondul documentului. Sunt suficiente, convingatoare generalitatile formulate? Era nevoie de mai mult? Exista viziune? E un document de premier sau unul cam prezidential?

Cine a indraznit sa puna aceste intrebari sau, ce oroare!, sa isi manifeste rezerve a fost pus la colt cu doua tipuri de argumente: "macar Ciolos e onest" si "PSD e mai rau".

Ambele sunt corecte. Da, dl Ciolos este un om onest, nu am nicio indoiala din acest punct de vedere. Si, da, PSD este mai rau. Dar, in egala masura, in acest moment pentru mine aceste argumente nu mai sunt suficiente, pentru ca ele inseamna abdicarea de la exigente.

De 26 de ani votam negativ. Raul mai mic impotriva raului mare, spaima mai mica impotriva celei mari, ne facem ca nu vedem defectele unora, pentru ca ni se par mai mici decat ale celorlalti. Si reactionand pavlovian la stimulul fricii, necerand nimic altceva decat sa ne temem mai tare de ceilalti, am creat noi insine un model pentru politicianul roman.

Nu trebuie sa faca nimic altceva decat sa isi transforme adversarul in raul cel mare. Asta au facut toti mereu. In toti anii acestia probabil ca singurul vot cu o componenta importanta pozitiva a fost cel din 2004 pentru cota unica. A existat atunci singurul proiect de reforma profunda propus de o forta politica si pus in aplicare imediat. In rest, doar spaime.

Ca niste copii speriati ca daca nu mananca toata ciorba vine bau-bau si le fura jucaria, am mancat mereu ciorba rece, nesarata, chioara, poate chiar acrita. Numai sa nu vina bau-bau. Ne-au dat fix ce le-am cerut pentru a-i vota in functie de ce ne speria mai tare. Si ce sa vezi? Mai mereu raul cel mic s-a dat de trei ori peste cap dupa alegeri si a devenit mare.

Se zice ca definitia nebuniei este sa faci mereu acelasi lucru, de fiecare data crezand ca rezultatul va fi altul. Nu, nu e altul. Niciodata nu vom primi mai mult decat pretindem, niciodata rezultatul nu va depasi exigentele noastre. Putin cerem, si mai putin vom primi.

Eu nu mai pot functiona in aceasta paradigma, nu ma pot minti, nu pot minti si nu pot inventa haine pentru imparati goi, doar de frica. Chiar daca asta inseamna sa fiu acuzata de pesedism sau mai stiu eu ce alta ineptie.

Am inotat contra curentului si cand toata lumea era in extazul solutiei tehnocrate. Am spus atunci ca e o pacaleala si non solutie, ca un guvern tehnocrat nu poate functiona decat in tarcul bine trasat de politicul al carui prizonier este, ca nu are cum sa faca nicio reforma de fond si in schimb va da o pauza pentru ca politicenii aflati atunci la inghesuiala sa-si regaseasca suflul si tupeul.

M-am inselat? Ce bilant are Guvernul Ciolos? Da, e curat. Da, nu a sfidat. Da, a calatorit la clasa economic. Dar pe fond, ce refoma profunda a reusit dintre cele pe care si le-a propus? Reforma administratiei cumva? Legea salarizarii unice? Vreo reforma la nivelul fiscalitatii? Reforma din Sanatatea s-a redus la inchiderea sectiei ATI de Spitalul de Arsi. Debirocratizarea e doar pe hartie.

A existat un singur proiect curajos, nu perfect, care merita discutat, dar care intr-adevar reflecta o viziune, care incerca un punct de inflexiune, ma refer la cel al lui Gabriel Biris. Nu numai ca a esuat, dar dl Biris a fost evacuat urgent din Guvern, asa cum nu a fost evacuat ministrul Energiei asupra caruia planeaza o uriasa suspiciune.

Nu e vina Guvernului pentru aceste esecuri. Era imposibil sa fi facut mai mult pentru ca un guvern tehnocrat nu poate face mai mult decat niste acte de administrare tocmai pentru ca nu are putere politica, aceea care, ne place sau nu, vine din vot. Si ca sa nu admitem asteptarile nerealiste de atunci, incercam sa vedem in guvernul actual ceea ce nu a fost, adica un succes.

Da, am toata simpatia pentru dl Ciolos, pentru modestia si bunul simt care il caracterizeaza, pentru onestitatea domniei sale. Dar nu-mi ajunge. Pentru ca sa-l urmez am doua pretentii majore: asumare si viziune.

Asumare inseamna supunerea la regula democratiei ca guvernarea este un act politic, pe care il indeplinesc politicieni alesi care, in virtutea investirii cu incredere publica, au raspundere politica. Asumare inseamna supunerea la regula democratiei ca politica inseamna partide, partidul are o ideologie, iar actul de guvernare reflecta aceasta ideologie.

Asumare inseamna ca, atunci cand vorbeste de necesitatea reformarii clasei politice, dl Ciolos sa fie parte a acestei reformari pe care sa si-o asume cu manecile suflecate si cu pete pe camasa, nu cu predici aseptice si cu mansetele curate. Asumare inseamna sa fii pe afise electorale doar atunci cand candidezi si sa candidezi daca vrei sa conduci destinele Romaniei. Asumare inseamna sa te bati, nu sa vii la masa intinsa daca totul iese bine.

Viziune inseamna nu numai sa intelegi care sunt problemele, ci sa si avansezi solutii concrete pentru ele. Sa imi spui nu numai ca e o nenorocire ca pleaca medicii din tara, ceea ce stim toti, ci si cum pot fi tinuti chiar readusi aici. Viziune inseamna nu numai diagnostic, ci si tratament, inseamna sa imi spui ce Romanie vezi peste 4 ani, peste 10 ani si cum intentionezi concret sa o construiesti.

Pana cand nu le vad pe acestea pot sa imi pastrez toata simpatia personala pentru dl Ciolos, dar politic, electoral nu e nimic de urmat, din punctul meu de vedere.

Nu il urmez pe dl Ciolos votand un PNL nereformat, a carui reformare dl Ciolos nu si-a asumat-o din interior, sau USR, care pentru mine e un "PP-DD" al intelectualilor, cam antiamerican si al carui singur proiect e atarnarea de Dacian Ciolos. Pentru ca ele, fix asa cum sunt, vor avea puterea politica, nu independentul.

Pentru mine un afis electoral cu un necandidat e o mare pacaleala, daca nu o ipocrizie.

Va fi mai rau daca va castiga PSD? Foarte probabil. Dar pana la urma poate ca trebuie sa atingem fundul prapastiei ca sa ne trezim si sa incepem urcusul. Iar urcus inseamna exigente, inseamna criterii, inseamna evaluare corecta, insemana tot ceea ce nu facem de 26 de ani tot crezand ca procedand la fel vom obtine ceva diferit.

Fenomene fără precedent în istoria alegerilor. Politolog: „Vom vedea niște scoruri foarte interesante"

Se anunță o prezență-record la alegerile europarlamentare, programate pentru 9 iunie 2024. Fenomenul a fost explicat de către politologul Andrei Țăranu, într-un interviu pentru Ziare.com....

Cine câștigă din separarea candidaților PSD-PNL la Capitală: ”Se vor faulta unul pe altul”. Scenarii noi pentru prezidențiale

Sociologul Alfred Bulai, șeful departamentului de Sociologie din cadrul SNSPA, a fost invitatul rubricii „Cu fața la alegători”. Acesta a vorbit despre cele mai importante subiecte de pe...