Iertati-ma ca nu sunt japonez - Incredibila poveste a lui George Moise Interviu

De cinci ani, bucuresteanul George Moise locuieste in peninsula Shizuoka, orasul Ito, la doua ore de Tokio, unde familia sotiei sale, Miwako, are o pensiune traditionala japoneza - ryokan.

In Romania, George Moise a lucrat ca jurnalist in presa scrisa, intre 1996 si 1999. A trecut mai apoi pe la Radio Romania Tineret, ca publicist comentator, dupa care ca scenarist, la redactia Teatru si Divertisment.

A renuntat la media si, pentru cativa ani, a intrat in publicitate. Cand nici acest domeniu nu i-a zis mare lucru, bucuresteanul s-a imbarcat pe un vas de croaziera ca fotograf. Tot acolo a intalnit-o pe Miwako, cea care mai tarziu avea sa ii devina sotie si cea pentru care George avea sa se mute in Japonia, a povestit romanul pentru Ziare.com.

"Iertati-ma ca nu sunt japonez", cartea scrisa de George Moise, este debutul sau literar oarecum tarziu, povestea (in)adaptarii in Japonia, suma experientelor primului an intr-o cultura total diferita.

Cand ati plecat din Romania si cum ati ajuns in Japonia?

Cu toate ca e cam lung, cred ca cel mai bun raspuns il dau randurile care tin loc de prefata.

"La 31 de ani, dupa o perioada buna de lucrat prin birouri, culminand cu o agentie de publicitate, m-am imbarcat pe un vas de croaziera ca fotograf. Cum am ajuns acolo? Am realizat doua lucruri elementare: 1. lumea e mai mare decat biroul in care putrezeam zi de zi si 2. directorul de creatie (seful meu direct) era un mitocan frustrat. Toti mi-au zis ca din punct de vedere al carierei, era un soi de sinucidere... Dar la ce-mi trebuia o cariera cand aveam, in sfarsit, o viata a mea? Dupa trei luni prin Alaska, ne-am indreptat spre sud. Undeva intre Fort Lauderdale si Acapulco, in croaziera care trecea Canalul Panama, am cunoscut-o pe Miwako.

Citeste si Cum traieste o romanca visul american - Intre modeling si economie

Regulamentul de pe vas e destul de strict in ceea ce priveste "interactiunea pasager - echipaj", cu toate astea am invitat-o sa bem ceva la unul din barurile de pe vapor. Am iesit o singura data impreuna, ea a baut o Margarita, eu doua Cuba Libre, am stat de vorba... si atat. Era 20 octombrie 2006, la o zi dupa ce implinisem 32 de ani. Croaziera se termina, ea se intoarce in Japonia, eu ii fac cadou o poza pe spatele careia scriu fara sa cred un cuvant "See you in Japan". Dupa Panama, au urmat doua saptamani in Hawaii, apoi din nou Riviera Mexicana si din ce in ce mai in sud.

(...)

Am inceput sa ne scriem. Mai aveam cinci luni din contract. In 15 martie 2007 eram intr-un avion spre Tokyo. Dupa doua saptamani impreuna, revin in Romania cu un singur gand: vreau sa ma intorc "acasa", in Japonia. Timp de un an, incerc sa gasesc tot felul de solutii sa ajung legal in Japonia. Nu intru in detalii legate de cat de greu era sa obtii pe vremea aia o viza mai mare de 3 luni acolo. Ultima varianta, o scoala de limba japoneza, care imi putea obtine de la Biroul de Imigrari o viza de un an. Imi trebuiau insa vreo 30.000 de dolari, daca nu mai bine, pe care nu-i aveam. Ma mai imbarc pe un vas, de data asta de la Royal Carribbean, in speranta ca o sa fac rost de bani.

Citeste si Povestea scriitorului roman care impresioneaza Italia: Daca unul e bou in sat e bou si in oras

Ma intorc dupa aproape trei luni, falit si cu nervii la pamant: nu fusese cea mai inspirata alegere. Vasul era prost, compania cu o politica total idioata si in plus, eterna mea problema cu imbecilitatea sefilor. Sunt pe cale sa abandonez. In ultimul moment, maica-mea reuseste sa vanda casa si un teren de la tara. Nesperat. Depun dosarul la scoala in Yokohama, Biroul de Imigrari imi elibereaza certificatul de eligibilitate, iau viza pe un an. Pe 1 aprilie 2008, sunt iarasi, intr-un avion catre Tokyo."

Cum a fost experienta emigratiei? Cum este sa traiti departe de casa, intr-o tara cu limba si cultura diferite?

Perioada in care te adaptezi la un nou mediu/ cultura/ tara creste direct proportional cu distanta dintre ceea ce intotdeauna vei numi "acasa" si ceea ce vei incerca sa definesti ca fiind noul "acasa". Adaptarea la un astfel de spatiu, total diferit fata de cel cu care erai obisnuit, nu se intampla peste noapte. Se vorbeste despre acea "bariera lingvistica", in realitate fiecare zi este este un drum presarat cu tot felul de astfel de obstacole, o cursa de nenumarati metri garduri.

Pe 1 aprilie am implinit 5 ani de cand locuiesc in Japonia. Poate ca pare mult, dar experienta mea acolo este comparabila cu a unui copil de aceeasi varsta. Un bun prieten roman care sta de multi ani in Japonia imi povestea ca a fost intrebat mai demult de un alt gaijin de cati ani e acolo. 7 ani, i-a raspuns mandru prietenul meu. E ca si cum ieri ai fi coborat din avion, a venit replica celuilalt. Cativa ani mai tarziu, prietenul meu i-a dat dreptate.

Ce a urmat apoi? Cum arata acum viata dvs. in Japonia?

M-am reintors pe bancile scolii sa invat limba, am schimbat tot felul de joburi (de la fabrica de legume pana la predat engleza copiilor, de la spalat vase la figuratie pentru televiziune), am experimentat distractiile locului, m-am inghesuit in trenuri la ora de varf, am facut tot ce se putea face sa iau forma bizara a locului.

Singurul lucru cu care inca nu m-am obisnuit complet este faptul ca sunt inca un semianalfabet. O sa imi mai ia probabil cativa ani pana cand voi putea recunoaste un numar indeajuns de mare de Kanji (caractere chinezesti folosite in scrierea japoneza) ca sa pot citi un ziar, sau o carte. La inceput, actul banal de a cumpara un bilet, un produs sau orice altceva a fost o piatra de incercare. Nu prea se vorbeste engleza si uneori grafia latina lipseste. Odata am stat cateva minute bune in fata unei usi pentru ca nu stiam ce scrie. Am facut bine ca n-am intrat, insemna Femei si era o usa de toaleta.

Odata intrat in noua mea familie japoneza, am castigat pe langa locul la masa si privilegiul de a pune umarul alaturi de ceilalti la afacerea pe care o administreaza: un ryokan - han traditional japonez si un restaurant (tot traditional japonez). In prezent, "jobul" meu e sa aduc cat mai multi turisti straini la ryokan si sa-i ajut sa nu "se piarda printre cuvinte" si in prea multa traditie.

Ce atrage atentia unui european in Japonia?

Cred ca pentru cineva venit dintr-o Europa din ce in ce mai entropica, in care indivizii par a nu mai fi constienti de propriul volum, un prim lucru care ii va atrage atentia va fi modul in care japonezul se raporteaza la aglomeratia urbana - desi inghesuit, nu vocifereaza, desi aflat intr-o masa mare de oameni, se deplaseaza ordonat, desi la volan, nu injura si nu claxoneaza. Ce ii va atrage atentia pe urma? Totul.

Cum sunt priviti romanii in Japonia? Cine sunt, de altfel, romanii care traiesc in Japonia?

"Renumele" pe care il avem in Europa nu a ajuns din fericire pana aici, asa ca pot sa-ti spun ca un roman este privit normal, chiar cu respect de cei care isi aduc aminte de Comaneci/ Dracula/ Ceausescu. In general japonezii ii primesc destul de bine pe straini, cu atat mai mult pe cei care vin de departe - le sunt cumva recunoscatori ca au batut atata drum pentru a le cunoaste tara.

In ultimii doi ani, din pacate, Romania a ajuns in mass-media japoneze cu doua evenimente absolut nefericite. Primul: in august 2012, Yurika Masuno, tanara japoneza de 20 de ani care venise sa predea niste cursuri de limba japoneza prin AIESEC Craiova este violata si ucisa in padurea Corbeanca.

Al doilea: Arisa Yamada, in varsta de 22 de ani a fost ucisa cu lovituri de cutit in Kichijoji, Tokyo, autorul fiind un tanar de 17 ani de cetatenie romana care a recunoscut anchetatorilor ca ataca persoanele singure pentru a le deposeda de bunuri.

Comunitatea romanilor care locuiesc in Japonia este alcatuita in mare parte din femei, casatorite cu japonezi. Unele au venit ca hostesse sau dansatoare, altele au venit aici pentru ca s-au indragostit de cineva si au vrut sa isi intemeieze o familie. In prezent lucreaza ca profesoare de engleza sau in diverse companii. Au joburi part-time sau sunt mame cu norma intreaga, ceea ce nu e deloc usor.

Facand o scurta incursiune in timp - un subiect dificil este legat de tsunami-ul care a lovit Japonia in 2011. Cum ati trait dvs. acest eveniment?

Din nou, cu riscul de a va rapi din timp, atasez randurile despre cutremur din finalul cartii. (...)

11 martie 2011. A inceput intai ca un zgaltait usor. Si nu l-as fi bagat in seama, as fi zis ca si in alte dati: trece repede si poate ar fi trecut drept un cutremur obisnuit, daca nu mi s-ar fi parut la un moment dat ca dureaza o vesnicie. Si tocmai cand ma intrebam daca e doar o parere sau chiar nu se mai termina, m-am uitat in jur la ceilalti si atunci parca Takahashi san a zis: Nagai, ne... (E lung, nu-i asa...) Si daca Aleksandar Petrovic a intalnit tigani fericiti, eu am vazut atunci pentru prima oara japonezi speriati de cutremur. Dupa ce ne-a hatanat zdravan vreo doua minute, am zis ca e groasa si am iesit.

Valea se unduia ca batuta de vant, nu chiar ca-n Libertatea, hai sa fim seriosi, nu valurea nici un pamant ca o mare... Apa din onsenuri, intr-adevar, se bataia ca o cada pe care o tot inclini intr-o parte si in alta.

Apoi la fiecare cateva minute, au urmat vreo douazeci si ceva de replici, ca niste zgaltaieli de autobuz de tara. Daca n-am fi deschis televizorul, poate ca n-am fi stiut ca tocmai avusese loc "cel mai mare cutremur din istoria Japoniei". Abia atunci ne-am ingrozit, cand am vazut imaginile din prefecturile lovite de tsunami. Apoi stirile de pe internet.

Primul gand a fost sa transmit in tara ca sunt in regula, apoi m-a mai sunat un prieten de la televizijne. Initial mi-a parut rau ca n-am apucat sa fac transmisiunea live a vietii mele - am ramas fara baterie - dupa aia cand am vazut ce circ au facut televiziunile de stiri din treaba asta, am refuzat nu o data sa intru in direct.

Citeste si Povestea unui cercetator roman la Tokio - Ce se intampla in Romania ne descurajeaza sa ne intoarcem acasa

In mare, cam asta a fost tot. De dimineata, stirile devenisera deja mai sumbre, cei din tara ceva mai panicati. M-au intrebat cativa cum pot fi oamenii de aici atat de calmi. E simplu. Se asteapta la asa ceva. E in firea lor sa nu se astepte la nimic bun. Ca atare, au un sistem destul de bine pus la punct: celule de criza, planuri de evacuare, echipe de interventie, provizii, paturi, adaposturi. Romanii nu pun raul inainte. De-aia ne ia zapada prin surprindere in fiecare an, incrediiiiibil, in decembrie, zapada ucigasa, iadul alb, peisaj apocaliptic, sfarsitul lumii. Da' las'ca facem noi Catedrala Neamului.

Citeste si Povestea romancei care nu da bani pe strada, dar face voluntariat in Uganda

Per total, de data asta am avut noroc. Ce s-a intamplat in prefecturile Miyagi, Sendai, Aomori, Fukushima, Iwate se putea intampla la fel de bine si aici. Am fost cateva zile sub alerta de tsunami. Replici au tot fost. A fi sau a nu fi. Asta da replica... Totul e sa ne pastram calmul. Daca te-a cam luat tsunami-ul ala mare ca un bivol negru, nu prea mai ai ce face decat sa-ti lustruiesti placa de surf pentru vesnicele valuri. Asta e, suntem in Japonia, sunt cutremure. In Romania sunt manele, din ceva tot trebuie sa murim (...).

Care e povestea din spatele acestei carti, cartea 'Iertati-ma ca nu sunt japonez', cum a aparut ea?

Marturisesc ca nu am avut in intentie de la inceput sa scriu o carte. Mai intai au fost niste scrisori catre mama. Din Japonia, trebuia gasita o forma de a tine legatura; sa sun saptamanal ar fi costat probabil destul de mult, scrisorile clasice trimise prin posta ajung greu si uneori nu ajung. Asa ca cel mai la indemana a fost sa trimit "scrisorile" pe e-mail, catorva prieteni, care le printau si i le duceau.

Cu timpul, aria de prieteni s-a marit, ei dadeau forward si altora, asa ca eu am fost nevoit sa largesc putin modul de adresare, povestile transformandu-se intr-un soi de jurnal, un dialog imaginar cu niste prieteni reali, dar ingrozitor de absenti.

Citeste si Comunismul si experienta emigratiei, prin ochii unei romance stabilite in SUA

Cand s-a implinit un an, am adunat scrisorile, le-am mai pieptanat putin incercand sa nu schimb nimic din stangacia inceputului si am trimis cateva fragmente la primele zece edituri care mi-au aparut la o cautare pe google. Am primit raspuns de la patru, din care doua au fost ceva mai serios interesate de o colaborare. Din cele doua, Curtea Veche mi s-a parut mie ca suna mai promitator, drept pentru care, un an mai tarziu, (adica acum doi ani), Iertati-ma ca nu sunt japonez avea sa fie fie publicata la Editura Curtea Veche si lansata la Libraria Carturesti pe data de 11 mai.

Mai simt nevoia sa explic de ce acest titlu: Iertati-ma ca nu sunt japonez. Am fost acuzat de foarte multi ba ca mi-ar fi rusine ca sunt roman, fie ca imi reneg originile, sau sunt anti-roman si asa mai departe. Nu. Nici vorba. Oriunde ma voi duce, voi iubi Romania pana la moarte, ca pe copilarie. Romania curata, cu mama si cu prieteni. Ideea titlului a venit simplu: ajuns in Japonia, m-am trezit intr-o hora careia nu-i cunosteam pasii, dar trebuia sa joc si, fara sa vreau, calcam partenerii de civilizatie pe bombeu. Si mi se tot spunea, politicos, aici in Japonia se face asa, sau noi, japonezii facem asa si vorbim asa... pana cand intr-o zi, am zis: ei bine, ma iertati, eu nu sunt japonez. Cei care vor citi cartea vor vedea cum trece fraza asta "Iertati-ma ca nu sunt japonez" prin cateva stari: spusa pe bune, cu ironie, cu autoironie, pana in final cand primesc o lectie de viata de la niste copii.

V-ati mai intoarce in Romania?

Cata vreme voi mai avea prieteni acolo si de cate ori voi fi invitat. Daca intrebarea era legata de o intoarcere definitiva, nu exclud nici aceasta varianta, cand voi fi indeajuns de batran si senil sa pot face abstractie de ceea ce ii alunga acum din tara pe cei tineri.

Ce sfaturi le-ati da celor care se gandesc acum sa emigreze in Japonia?

Unul singur, valabil pentru orice alta destinatie, nu doar Japonia: invatati la perfectie limba tarii in care vreti sa va stabiliti.

PNL ar putea avea propriul candidat în cursa pentru Primăria Capitalei. Cum s-a ajuns la această concluzie

Eventualitatea retragerii lui Cătălin Cîrstoiu din cursa pentru Primăria Bucureşti ar complica lucrurile pentru cei din Alianța PSD-PNL. Nicolae Ciucă, preşedintele PNL, a afirmat, joi...

Primar bătăuș, susținut în continuare de PNL după ce a fost filmat cum agresa un cetățean. ”A fost sub imperiul unei mari emoții” VIDEO

Cazul primarului din comuna Spermezeu, cercetat penal după ce a agresat fizic un cetăţean, în luna februarie, va fi discutat în forurile de conducere ale PNL Bistriţa-Năsăud, a declarat...