Sa zicem ca lumea iese din criza. Ce urmeaza?

Problemele lumii sunt multe. Economiile nationale se clatina, ecosistemele sunt amenintate, iar inegalitatile generalizate exercita presiuni atat intre grupurile sociale, cat si intre tari.

Toate par a avea o cauza comuna. Pe de o parte, interesele speculative si inguste sunt puse deasupra intereselor tuturor, iar, pe de alta parte, responsabilitatea celor pusi sa conduca, primeaza fata de interesul celor condusi de ei.

Cu un sfert de secol in urma, un raport al prim-ministrului norvegian Gro Brundtland introducea un nou concept privind dezvoltarea durabila a omenirii. Conceptul lui sustinea ca, intre sustenabilitatea cresterii economice, echitatea sociala si un echilibru optim al mediului inconjurator exista o stricta interdependenta. Nu este vreuna prioritara fata de alta.

Se pare ca, astazi, gandirea de atunci este mai relevanta decat oricand. Cresterea economica n-o obtii fara echitate sociala, dar nici una, nici alta nu rezista fara sustinerea mediului inconjurator. Framantarile din intreaga lume si, mai ales, din Europa, o dovedesc.

Unora li se pare ca, daca depasim actuala criza, inseamna ca am iesit la liman. De fapt, acest liman inseamna indatorarea pe termen lung. Dar ce insamna termenul lung? Inseamna ca, in 2030, nevoile alimentare ale omenirii vor creste cu 50%, nevoia de energie va fi cu 45% mai mare decat in prezent, iar nevoia de apa va creste si ea cu cel putin 30%.

Este putin probabil ca, in fata unor asemenea provocari, copiii nostri care s-au nascut astazi si atunci vor fi majori, se vor descurca platind datoriile rostogolite, in care ne-a aruncat criza pe noi, pentru ca n-am stiut sa gestionam finantele.

A sosit momentul strategiei pe termen lung

Multa lumea este constienta de aceasta situatie si cauta solutii, dar nu solutiile de moment sunt rezolvarea, ci strategia pe termen lung. Aceasta strategie implica mai multe conditii, potrivit analistilor de la Project Syndicate.

In primul rand, se impune evaluarea a ceea ce este cu adevarat porioritar. Piata trebuie sa preia cu curaj costurile salvarii mediului de la degradare. Cineva trebuie sa poata controla poluarea si indeosebi emisiile de CO2. Ar trebui sa ne debarasam de obsesia indicatorului PIB si, chiar in 2014, sa indroducem un nou indicator, cu un continut mai bogat decat o simpla cifra statisitica.

In al doilea rand, trebuie sa gasim calea prin care stiinta sa fie in centrul tuturor eforturilor de dezvoltare. Numai prin cercetare se pot descoperi caile capabile sa stapaneasca schimbarile climatice, conservarea biodiversitatii, asigurarea surselor de hrana, apa si energie, fara a dauna nici mediului, nici sanatatii.

Recidiva crizei, un risc care pandeste dupa colt

In al treilea rand, este vital pentru omenire sa stimuleze initiativele cu efecte pe termen lung. Trebuie sa recunoastem ca ne aflam sub imperiul tiraniei masurilor de urgenta, specifice vremurilor dificile. Initiativele pe termen lung impun doua conditii, care nu ne sunt deloc pe plac: sa ne subordonam mai putin intereselor imediate ale pietii si, cu atat mai putin, intereselor electorale. Amandoua, foarte incomode.

In al patrulea rand, trebuie sa fim constienti de faptul ca ne asteapta un drum accidentat. Suntem sclavii lipsei de resurse si ai fluctuatiei preturilor, care dicteaza ordinea lucrurilor in economia globala. In acest timp, ne pandesc dezastre care devasteaza multe zone ale globului si, aproape de fiecare data, ne gasesc nepregatiti. Dezastre nu sunt numai cutremurele si inundatiile. Poate cele mai mare dezastru este foametea. Lupta cineva cu ea?

In al cincilea rand, evolutia spectaculoasa a societatii se izbeste de regulile unei justitii invechite, mostenita inca de pe vremea romanilor. Inegalitatea veniturilor, excluderea de la sanse a femeilor, tinerilor si a saracilor toate ameninta functionarea conjugata a acordului intre societatea si institutii. Asemenea fenomene, cu o puternica valenta de dreptate sau de nedreptate in el, nu este obiectul de preocupare al justiei, institutia anume pentru a stabili dreptatea.

Niciunul din cele cinci puncte prezentate mai sus nu pot fi solutionate pe termen scurt. Dar, daca societatea nu se va osteni sa le trateze pe termen lung, fericita ca a gasit solutii pentru criza de moment, inseamna ca lasam mostenire copiilor nostri recidivele crizei, care pot apare si pe termen lung si pe termen scurt si, indeosebi, atunci cand te astepti mai putin.