Pietele au fost cuprinse de euforie in urma vestilor bune cu privire la zona euro, precum anuntul BCE privind lansarea unui program de achizitii nelimitate de obligatiuni, uniunea bancara, aprobarea Mecanismului European de Stabilitate de catre parlamentul Germaniei, castigarea alegerilor din Olanda de catre o grupare proeuropeana, relaxarea pozitiei UE cu privire la Grecia.
Toate aceste evolutii se afla intr-un contrast puternic cu ingrijorarile privind prabusierea uniunii europene, care au predominat pe parcursul verii. Ar putea fi acesta inceputul sfarsitului crizei din zona euro?, se intreaba jurnalistii de la Wall Street Journal.
Din nefericire, raspunsul este "probabil nu". Criza a fost lasata sa se extinda prea mult, astfel incat problemele economice au devenit prea mari pentru a putea fi rezolvate in contextul unui spatiu politic restrans.
Pentru a iesi definitiv din criza, trei lucruri sunt esentiale: o interventie mai puternica din partea BCE pentru a limita posibilile pagube pe termen scurt, strategii de crestere economica credibile pentru tarile lovite de criza si un plan pe termen lung pentru ajustari macroeconomice si reforme pentru functionarea zonei euro. In cel mai bun caz, Europa beneficiaza de una si jumatate din cele trei masuri.
BCE a inceput lupta cu o mana legata la spate, conditionand interventiile.
De asemenea, ar putea actiona prea tarziu. Dezvoltarile politice din ultimele luni au facut sa fie imposibil pentru investitori, deponenti, consumatori, companii, bancii si institutii de reglementare sa nu ia in considerare posibilitatea destramarii zonei euro, generand un exod masiv de capital, amanarea investitiilor si restrangerea afacerilor catre tarile de origine. Toate aceste actiuni sunt, impreuna, dezastruoase pentru zona euro.
Daca sentimentul pietelor se deterioreaza din nou, pe fondul unei decizii privind iesirea Greciei din zona euro, "tranzactiile monetare directe" ale BCE ar putea finanta doar retragerea capitalului, asa cum s-a intamplat cu programul limitat de achizitii de obligatiuni, in urma caruia banca centrala a ramas cu obligatiunile investitorilor care cautau o iesire.
Totodata, in cazul in care o banca germana ar promova agresiv spaniolilor siguranta programului de garantare a depozitelor din Germania prin intermediu unei subsidiare din Spania, BCE ar putea face foarte putin pentru a limita migratia depozitelor care ar rezulta.
Astfel, in timp ce conditiile bancii centrale pentru sustinerea Spaniei si Italiei sunt de inteles in contextul politic, un sprijin conditionat nu este unul complet credibil.
Poate cea mai mare problema a zonei euro va rezulta din conditiile fiscale stricte impuse in schimbul ajutorului prin Mecanismul European de Stabilitate (MES) si BCE. Beneficiile unor costuri de imprumut mai reduse sunt limitate atunci cand statul respectiv nu se mai poate imprumuta. Tabloul cresterii economice in zona euro, in special in in tarile puternic lovite de criza, este sumbru.
In ceea ce priveste acordul de a injecta direct fonduri MES in sistemul bancar al Spaniei, povara pierderilor bancilor spaniole urmeaza sa fie suportata, in mare masura, de guvern de la Madrid.
Nu in ultimul rand, planul de garantare a depozitelor in zona euro,parte din proiectul pentru o uniunea bancara europeana, a fost respins in totalitate. Daca deponentii din Spania intra in panica, nu vor fi bani pentru despagubirea lor.
Incapacitatea liderilor politici de a scoate din sfera posibilitatilor prabusirea uniunii monetare, precum si absenta oricarui plan credibil de crestere economica inseamna ca actorii economici vor fi in continuare motivati mai mult de teama decat de lacomie sau speranta.
Cel mai probabil, situatia va continua sa se inrautateasca inainte de a deveni mai buna, daca acest lucru se va intampla.
