Inspirat spunea cineva: "sa te feresti nu numai sa primesti daruri de la greci, dar si sa le oferi daruri grecilor". Cum nu se poate mai bine, acest lucru tocmai a fost ilustrat de recentul gest al premierului Andrea Papandreou.
Domnia sa, dupa ce a tacut malc in timpul "eurodezbaterilor" care incercau sa gaseasca o solutie pentru a-i scoate tara din faliment, s-a gandit el bine cum sa scoata basma curata guvernarea socialista din aceasta poveste si - dupa ce o fi exclamat in fata cabinetului pe care il conduce Evrika! - a uimit intreaga Europa catadicsind sa ceara organizarea unui referendum pe aceasta tema.
Chiar daca majoritatea vocilor pertinente din intreaga lume acuza gestul populist al premierului grec - "Este absurd. Grecia va fi izolata" (Alberto Bernal, analist Bulltick Capital Markets), "Grecia va declara falimentul"(Christopher Pissarides, laureat Premiu Nobel), "Grecilor le place sa faca probleme" (Kathy Lien, director GFT Forex) -, exista desigur si simpatizanti ai acestei initiative a domnului Papandreou.
Simplificand lucrurile, se poate spune ca grecii vor sa scape basma curata si sa nu isi mai plateasca datoriile de peste 400 miliarde de euro. Iar falimentul declarat ar putea fi o solutie de succes. La o scara mai mica, dar deloc neglijabila, au probat aceasta "metoda" si numeroase firme fantoma la noi in tara.
Istoria a demonstrat ca nu intotdeauna vointa unui popor exprimata prin voturi, impinge natiunea in directia corecta. Sa ne reamintim doar cum printr-un vot profund democratic in Germania a ajuns la putere clica national-socialista a lui Hitler.
Nu numai in domeniul strict politic vointa celor multi nu este neaparat si cea corecta. In domeniul economic, a lasa poporul sa judece printr-un referendum care este calea optima de urmat este un act aproape sinucigas.
Pe undeva atat de clamata "vointa populara" este asemanatoare cu rasfatul unui copil. Niciodata un copil caruia ii satisfaci toate dorintele nu te va intreba de unde ai atatia bani. Daca insa intr-o zi nu ii vei mai putea cumpara jucaria preferata, el va plange. Tocmai din acest motiv, potrivit Constitutiei Greciei nu se pot face consultari populare in probleme economice.
Cu toate astea, domnul Papandreou va incerca sa arunce pe umerii poporului raspunderea ce ar trebui sa ii revina guvernului sau. Daca lucrurile se vor opri doar la previzibila cadere a guvernului Papandreou, nu ar fi nimic. Posibila compromitere a insasi UE si in orice caz riscul unui efect al dominoului generat de exemplul grecesc sunt mult mai importante.
Noi am inventat democratia, noi o ducem pe noi culmi
Am avut prilejul, in acest an, sa vad cu proprii ochi momente ale luptelor sindicale de pe strazile capitalei Greciei. Nu m-am grabit sa judec masele de nemultumiti care demonstrau in piata Sintagma din Atena doar dupa unele aspecte colaterale ale celor vazute acolo. Astfel ca nu am tras linie de egalitate intre demonstrantii de buna credinta si numerosii indivizi suspecti amestecati si ei in multime care se ocupau cu vanzarea de telefoane mobile si posete contrafacute.
Am vazut insa vitrine devastate, hoteluri cu turisti baricadati inauntru, geamurile de la McDonald's sparte etc. Furia demonstrantilor facea abstractive ca in spatele acelor vitrine nu se gaseau cine stie ce prosperi oameni de afaceri de peste oacean, ci tot niste tineri greci care de bine de rau lucrau acolo.
Am mai vazut numeroase bannere cu lozinci ce indemnau la "moarte americanilor" "anarhie ca solutie" si bineinteles imaginea lui Che Guevara. Si la ei, ca si prin alte parti continua sa se faca confuzia intre imaginea revolutionarului etern si imaginea unui criminal. Dar cine are timp de asemenea distinctii? Imaginea lui Che se vinde in continuare bine la tinerii in cautare febrila de simboluri care sa ii reprezinte.
Stau si ma intreb oare ce ar gandi reprezentantii anticelor polis daca ar putea vedea ce s-a ales de vechiul concept al democratiei grecesti? Desi conceptul statal modern nu mai poate fi echivalat cu cel antic, imi imaginez ca galagiosii lideri sindicali din Grecia considera acum ca este momentul lor de glorie.
Iata - vor spune ei - "lupta noastra nu a fost in zadar"... In zadar nu a fost. Dar nici folosul nu prea se intrevede. Exista oricum destui naivi (si pe la ei, ca si pe la noi...) care mai viseaza ca o tara poate trai in aceasta lume, cu reguli de pe alta lume.
Amatorilor de pretutindeni ai unei asemenea gandiri, le-as adresa o singura intrebare: oare chiar intamplator tocmai tarile in care sindicatele sunt mai puternice si au repurtat asemenea "victorii rasunatoare" sunt in acelasi timp si tarile cu cele mai mari probleme financiare?
