Consiliul de iarna de la Bruxelles a adus in lumina reflectoarelor cateva schimbari majore ale paradigmelor europene, chiar dincolo de daramarea mitului bunastarii nesustenabile.
Asistam la schimbarea unor echilibre europene consacrate, iar granita din inima UE nu a disparut, dar din verticala ea a devenit orizontala. Si in centrul acestor schimbari fundamentale sta o tara miracol, care dintr-un copil rebel a devenit unul dintre cei mai importanti si mai respectati jucatori europeni. Polonia.
Tara aceasta a avut o istorie destul de asemanatoare cu a Romaniei, pe alocuri chiar mai aspra. La fel ca noi, polonezii s-au aflat in periculoasa zona de impact dintre marile puteri europene. A fost lovita, rupta, ocupata, a disparut ca stat. A intrat apoi in lagarul comunist, de unde a iesit cu o economie si o mentalitate bolnave. A trecut prin episodul Kaczynski si prin izolarea europeana provocata de fundamentalismul antieuropean al celor doi frati. Si totusi, iat-o dupa 20 de ani printre primele patru puteri europene, cu un cavant foarte greu de spus in politica UE.
Cum si-a castigat locul? Este singura tara europeana care a trecut prin criza fara a intra o clipa in recesiune, echilibrele sale economice si financiare sunt puternice si este socotita de investitori una dintre cele mai sigure tari din lume, a absorbit integral fondurile europene. O asemenea carte de vizita impune respect, cu atat mai mult cu cat puteri europene consacrate sunt foarte departe de o performanta Poloniei. Asadar, Varsoviei nu i s-a facut loc la masa puternicilor, ci si-a castigat locul in cea mai grea perioada cu putinta.
Ascensiunea Poloniei, combinata desigur cu prabusirea unor tari cu mult mai mare vechime in UE, precum Grecia, Italia si Spania, a facut ca Europa sa nu mai fie impartita intre vest si est, ci intre nordul puternic si stabil si sudul cel falimentar. Iar Polonia a intarit aceasta noua paradigma prin plasarea neconditionata de partea Germaniei, adica de partea disciplinei fiscale, a integrarii bugetare, a austeritatii responsabile. Adica Polonia s-a plasat de partea unei viziuni pe care sudul o numeste cu obida al patrulea Reich. Si nici nu putea fi altfel, daca ne gandim ca in Constitutia poloneza deficitul bugetar este limitat.
Care este oare secretul Poloniei? Sigur ca polonezii au avut in ultimul secol sansa a cel putin doua personalitati cu adevarat providentiale. In primul rand Papa Ioan Paul al II-lea, care a vegheat de la distanta destinul polonezilor si a reusit sa rastoarne obsesii nationale aparent fara leac, de exemplu euroscepticismul ce era pe cale sa blocheze intrarea poloniei in UE. In al doilea rand vorbim despre Leszek Balcerowicz, omul care in anii 90, pe vremea cand noi nu ne vindeam tara si ne jucam de-a modelul suedez, si-a sacrificat cariera politica pentru a duce la capat o terapie de soc pe cat de traumatizanta pe atat de necesara. Rezultatele ei se vad astazi intr-o economie, dar si intr-o mentalitate asanate, imune la populisme si iluzii de bunastare degeaba. Nici nu indraznesc sa ma gandesc ce soarta ar fi avut un Leszek Balcerowicz in Romania anilor 90.
Dar Dumenzeu iti da, nu-ti baga in traista. Polonezii, scrasnind din dinti, au stiut sa-si urmeze liderii providentiali, au stiut sa se sacrifice cand a fost cazul, au fost lucizi si, foarte important, au reusit sa-si depaseasca traumele istorice.
Tara in care doar rostirea cuvantului rus sau german provoca fibrilatii si care, din acest motiv, nu a reusit initial o integrare europeana autentica, a fost protagonista unor impacari istorice uluitoare. Relatia cu Moscova nu e tropicala, dar glaciatiunea a fost lasata in urma, in pofida tragicului accident aviatic soldat cu moartea presedintelui Kaczynski. Aistam la o alianta Varsovia - Berlin de neimaginat in urma cu cativa ani, o alianta care demonstreaza maturizarea polonezilor.
Indiferent de lideri, miracolul polonez nu e posibil decat intr-o tara in care patriotismul are acoperire in fapte de la cel mai inalt nivel, pana la omul simplu, in care votul nu se vinde pe o punga de faina caci verticalitatea coloanei verticale este intrata in gena poporului. Si, foarte important, un asemenea miracol nu e posibil decat in tara in care bisericile sunt intotdeauna mai pline decat carciumile.