Prostia ca program de guvernare. Cum am invatat sa mimam apartenenta la UE

La inceputul anilor 2000, atunci cand guvernul de la Bucuresti negocia intrarea tarii in Uniunea Europeana, am primit din partea prim-ministrului Adrian Nastase sarcina de a monitoriza motivele de nemultumire pe care statele membre le aveau la adresa noastra.

Pe atunci, cea mai vehementa opozitie fata de avansul negocierilor o avea, ca si acum, Olanda si circula, printre "initiatii" de pe culoarele guvernului si de prin cafenelele de la Piata Dorobanti deopotriva, legenda ca, de fapt, olandezii nu urmareau decat sa previna dezvoltarea portului Constanta in detrimentul portului Rotterdam.

Realitatea prozaica era insa alta: olandezii aveau o lista de vreo zece cazuri concrete, niciunul dintre ele spectaculos. Pe primul loc figura o datorie de vreo 2 milioane USD pe care statul nostru o avea catre o firma inregistrata la Rotterdam si pentru care firma respectiva avea o hotarare definitiva si irevocabila emisa de catre instanta suprema de la Bucuresti, cu cativa ani in urma.

Avocatul olandezilor, eminentul profesor de drept privat international Dragos Sitaru, un om extrem de rafinat si oarecum delicat, era efectiv coplesit de ideea ca insusi statul roman avea indecenta de a nu executa, ani de zile, o sentinta definitiva si irevocabila emisa chiar de Curtea Suprema de Justitie!

A doua cauza pe lista iritarilor olandeze era si mai contrarianta: un olandez pitoresc, dar priceput, cumparase de la Navol Oltenita o hala unde producea sau moderniza iahturi de lux (acolo am vazut-o pe celebra Anna Kournikova care venise sa-si inspecteze iahtul), iar directorii de la Navol pur si simplu nu-l lasau pe olandez sa lanseze navele pe Dunare fara ca acesta sa plateasca o taxa arbitrara (in fiecare zi, alta suma) . Statul olandez a avut decenta sa nu invoce si o datorie pe care Rabobank o avea de recuperat de la RAFO pentru ca stiau cum si mai ales prin cine ajunsese aceasta banca sa faca afaceri cu rafinaria de la Onesti (prietenii stiu de ce!).

Cu lista pretentiilor olandeze astfel intocmita m-am prezentat la premier, care a hotarat sa o supuna atentiei guvernului, pentru a determina reactia cuvenita din partea ministrilor implicati. Ei bine, aceste cazuri nu au impresionat niciun ministru "de linie" si unele dintre ele nu s-au rezolvat nici in doi ani, dupa multiple discutii; ministrii erau de-a dreptul plictisiti de aceste probleme, iar singurul care a impins rezolvarea unora dintre cazuri a fost, spre cinstea sa, Serban Mihailescu, atunci secretar-general al guvernului.

Asa am reusit sa inteleg de ce ajunsesera olandezii cei indepartati sa reprezinte principalul obstacol in calea intrarii noastre in Uniune: ei erau, de fapt, singurii cu care nu se facuse o "tranzactie" majora: britanicii de Rajastan ai lui Tony Blair primisera pe gratis Sidex-ul si contractul de furnizare a 2 fregate exagerat de scumpe, francezii au capatat a doua banca din tara si jumatate din distributia de gaze (cam pe trei margele colorate), germanii erau "ajutati" sa faca oricate hypermarketuri doreau si unde doreau, in pofida oricaror reguli de urbanism, ba au primit si cealalta jumatate din distributia de gaze, austriecii au primit de nu mai puteau duce, de la banci pana la compania nationala de petrol si gaze plus dreptul de a taia mai multi copaci decat raposatul Verestoy; pana si grecii isi luasera tainul, adica o banca maricica.

Olandezii, insa, ramasesera singurii care nu isi doreau sa ia vreo companie si, drept urmare, ei chiar negociau "pe bune" respectarea unor standarde. Din aceleasi motive ne aflam "en froid" cu ei si astazi. Curios ca pana si un fost presedinte de tara nu prea intelege de ce si prefera sa explice tarele unui sistem pe care si el l-a patronat prin interesul in licitatia de cumparare a patru corvete...

Pentru a fi drept pana la capat, trebuie sa admit ca jumatate din vina pentru modul cum arata Romania astazi o au si puterile europene: francezii care, pe de o parte, cereau stat de drept dar care, pe de alta parte, cereau neexecutarea unor hotarari judecatoresti (vezi cazul lonjeronului de la Dacia), germanii care impuneau sa se construiasca drumurile si podurile in jurul terenurilor unde isi faceau ei hypermarket-uri, austriecii care cereau dreptul de a taia jumatate din padurile noastre fara respectarea legii sau modificau abuziv clauzele contractului Petrom, englezii care cereau sa ii facem cadou indianului de la Galati 3 miliarde USD. Maniera tranzactionista in care s-a negociat aderarea noastra la Uniunea Europeana a permis sistemului nostru politic tarat sa continue sa se degradeze treptat pana s-a ajuns la administratia actuala.

Politicienii nostri au reusit performanta de a transforma o tara extrem de bogata in resurse naturale intr-o pata cenusie pe harta Uniunii Europene. Faptul ca Finlanda s-a oferit sa ne ia de umerii firavi greaua sarcina a presedintiei UE nu reprezinta decat bomboana de pe coliva: de ani multi noi nu facem decat sa devenim irelevanti si sa ne pierdem total prestigiul si stima de sine.

Al saptelea cel mai populat stat din Uniunea Europeana, Romania este a doua cea mai bogata tara in gaze naturale, a treia detinatoare de rezerve de titei si a cincea detinatoare de carbune din Uniune; Romania este primul producator de porumb, al patrulea producator de grau si intaiul producator de floarea-soarelui si cam singurul producator de caviar din Uniune. 29% din bazinul hidrografic al Dunarii (de departe cel mai mare fluviu) apartine Romaniei, iar Delta Dunarii este cea mai mare (si cam singura conservata) din Uniunea Europeana. In pofida atator atuuri, Romania este abia a 23-a in ordinea influentei in Uniune, in urma noastra fiind doar tarile mici (Cipru, Malta, Croatia, Slovenia si Bulgaria).

Noi, practic, ne jucam de-a apartenenta la Uniunea Europeana si nu ne luam nici acum in serios acest statut:

- din cele peste 50 de agentii si institute europene, niciuna nu se afla la Bucuresti, desi ungurii si polonezii si cehii, ba chiar si micutii baltici gazduiesc astfel de agentii;

- ca alocare de fonduri structurale, unui roman ii revin de doua ori mai putine decat unui slovac si cam doua treimi din cat ii revin unui ungur, unui polonez sau unui ceh;

- nu jucam absolut niciun rol in regiunea Europei Centrale si de Est, cedand Ungariei pozitiile de hub energetic regional si de campion al extinderii pentru Balcanii de Vest;

- Marea Neagra este singura mare europeana care nu are (nici macar ca proiect) un terminal LNG (gaz natural lichefiat) si Constanta era singurul port care ar fi putut sa-l aiba;

- singurul proiect de anvergura europeana pe care l-a "impins" Bucurestiul este o conducta care sa mute gazele romanesti de la Marea Neagra pana la Budapesta, ocolind cu grija consumatorii romani.

Uniunea Europeana nu este o entitate abstracta, ci un grup de state care promoveaza un compromis realizat din 28 de interese nationale; politicile europene sunt initiate si promovate de unele state si sunt declarate ale intregii Uniuni daca ceilalti stau si se uita indiferenti. Franta, de exemplu, si-a promovat, cu mana comisarului roman pentru agricultura Dacian Ciolos, perpetuarea Politicii Agricole Comune (PAC), care lucreaza in principal pentru fermierii francezi; Polonia, Ungaria si Austria, tari fara resurse, si-au promovat politica energetica comuna, adica au impus celor cu resurse obligatia de a hrani industriile lor.

Guvernantii de la Bucuresti au ignorat toate instrumentele oferite de Uniune: nu le-a captat atentia nici constructia de autostrazi sau cai ferate pe bani europeni, nici dezvoltarea unei industrii petrochimice sau energetice, nici dezvoltarea unor universitati de elita, nici constructia unor spitale mai bune, nimic nu i-a interesat.

Niciun europarlamentar roman nu are vreo pozitie sau influenta deosebita asupra colegilor de familie politica si, desi aproape 5% din functionarii UE sunt romani, expertiza lor nu se regaseste nicidecum in realizari ale tarii.

Nu cred sa existe, insa, vreo tara europeana in care sa se discute mai mult decat in Romania probleme de justitie: daca te iei dupa timpul alocat in Parlament sau la televizor, ai zice ca romanii s-au nascut juristi si toti sunt pasionati de schimbarea saptamanala a legilor. Cea mai importanta bogatie nationala (gazele din Marea Neagra) nu au beneficiat, in Parlament sau la talk show-uri nici macar de 5% din timpul alocat procedurilor de schimbare a procurorilor.

Aceastei natiuni i s-au furat 3 miliarde de dolari in afacerea Sidex, mai bine de jumatate de miliard de dolari in afacerea Rompetrol, peste un miliard de dolari prin redevente prea mici platite pentru gazul extras, i se vor fura multe miliarde de dolari prin exploatarea injusta a zacamintelor off shore si toate astea nu impresioneaza pe nimeni pentru ca toata lumea dezbate modul de tragere la sorti a "completelor de 5"!

Nebunia de a schimba de trei ori pe zi legile si procedurile judiciare i-a adus Romaniei o sanctionare severa din partea Uniunii Europene: in aceeasi zi si Comisia Europeana si Parlamentul European au pus Bucurestiul la colt pe aceeasi tema. Nu era oare mai intelept sa lasam legile cum erau si sa ne ocupam de economie? Daca tot se pare ca nu excelam in materie juridica, de ce nu ne apucam de industrie si de transporturi? Sigur am avea mai multe rezultate iar prestigiul national s-ar reface mult mai repede. Nu, nene! Cu cat e mai controversat domeniul, cu cat au mai putina pricepere, cu atat mai adanc intra politicienii nostri in "chestiune". Vad ca s-au tot ars cu justitia si tot acolo se baga. Oare astia ar fi in stare sa traverseze strada singuri?

La final, sa nu ne amagim nici macar un ceas, ca suntem in aceeasi "oala" cu polonezii sau ungurii: primii schimba toti judecatorii mosteniti de la regimul comunist satelit al Moscovei, iar maghiarii schimba organizarea judiciara. Budapesta si Varsovia se lupta cu Bruxelles sau Strasbourg din motive ideologice, nu personale. Mai mult, nici ungurii, nici polonezii nu au vreun mecanism institutionalizat gen MCV. Iar ei sunt in spatiul Schengen si sunt de mult membri OECD, calitati pe care noi nici nu mai avem curaj sa ni le dorim.

Singura consolare care ne-a mai ramas este aceea ca mobilul acestei adevarate irosiri nationale nu este altul decat banala prostie, intratabila si contagioasa, care invaluie cu totul fiecare generatie de politicieni.

Petrisor Gabriel Peiu este doctor al Universitatii Politehnica din Bucuresti (1996), a fost consilier al premierului Radu Vasile (1998-1999) si al premierului Adrian Nastase (2001-2002), subsecretar de stat pentru politici economice (2002-2003) si vicepresedinte al Agentiei pentru Investitii Straine (2003-2004). Este coordonator al Departamentului de Analize Economice al Fundatiei Universitare a Marii Negre (FUMN).

Autorii care semnează materialele din secțiunea Invitații – Ziare.Com își asumă în totalitate responsabilitatea pentru conținut.

”Nu am ce să-mi reproșez. Mandatul rămâne pe masa coaliției”. Cîrstoiu a făcut declarații în faţa Spitalului Universitar. Explicaţii privind acuzaţiile de incompatibilitate

Candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei, medicul Cătălin Cîrstoiu a susținut vineri, 19 aprilie, o conferinţă de presă pentru a răspunde acuzaţiilor de incompatibilitate în condiţiile...

Dan Tănasă, candidatul AUR la Primăria Brașov: ”Braşovenii nu mai sunt nevoiţi să aleagă răul cel mai mic”

Alianţa pentru Unirea Românilor, filiala Braşov, a prezentat, vineri, candidatul pentru funcţia de primar al Municipiului Braşov în persoana deputatului Dan Tanasă. Acesta a declarat...