Noul proiect european si recuperarea conservatorismului moderat

Falia liberal-iliberal, care se adanceste pe zi ce trece, dominand deja agenda globala, inclusiv politica europeana, va ajunge curand sa plaseze definitiv si transant conservatorismul, intr-o parte sau alta a disputei.

Asa debil cum pare astazi, aflat intr-o prelungita criza de identitate ideologica si programatica, sfasiat intre traditia lui moderata si rezonabila, de inspiratie anglo-saxona, mostenita de la reflectiile lui Edmund Burke asupra Revolutiei Franceze, si pornirile iliberale, ultraconservatoare, aproape hormonale, bigote, autoritariste si anti-occidentale, de inspiratie dughiniana, conservatorismul poate inca juca un rol important si benefic in noul proiect european.

Dar acest lucru se poate intampla numai daca este reconsiderat si recuperat urgent, in forma lui buna, democratica, de esenta occidentala (si as spune cea autentica) de catre optiunea liberala, inainte de a fi definitiv corupt de ineptia plina de ura a demolarii ordinii liberale globale si valorilor democratiei liberale, un sistem in care conservatorismul si-a avut multa vreme dupa 1945 locul lui demn.

Suspendat intre cele doua mari paradigme aflate in lupta, cea a libertatii de alegere si cea a autoritarismului derivat din "adevarurile" non-negociabile ale traditiei (religioase, nationale, etnice, rasiale etc.), dar si infestat mai nou cu frustrarile pline de ura ale celor care simt ca au pierdut teren in ultimele doua decenii (politic, social, educational, profesional, in afaceri etc.), conservatorismul isi cauta cu disperare, cand confuz, cand cu tonalitati nationaliste, xenofobe, isterice sau habotnice, un drum si un statut in noul sistem politic international.

Fireste, nu e vorba aici numai de domnul Trump si de atacul masiv al acestuia la adresa traditiei liberale si globaliste americane din ultimii 75 de ani.

Mai aproape de intelegerea europeana a confuziei si debusolarii conservatorismului este insa criza de identitate a Partidului Conservator din Marea Britanie, cazut in capcana perversa a lui Nigel Farage si intrat intr-o competitie penibila cu acesta pentru alegatorii roscovani nationalisti, radicali, protectionisti, xenofobi sau pur si simplu mai putin sofisticati intelectual, mari bautori de bere sau whisky in pub-urile de la tara sau din micile orasele de provincie, devenind din partidul aristocratiei si al elitelor (intelectuale, academice, financiare etc.), asa cum se definea cu cateva decenii in urma, ecoul frustrarilor de astazi ale englezilor nativi din clasele submedii, cam leneviti in generatia actuala, care se vad de la an la an depasiti educational, ca pregatire si mai nou ca venituri de noii veniti in insula lor, fie ei chinezi ambitiosi si tenace, polonezi sau romani supercalificati, muncitori si adaptabili, indieni talentati sau chiar rusi plini de bani care exploateaza cu cinism si voluptate facilitatile britanice.

Nigel Farage le-a bagat in cap ca "englezii isi vor insula inapoi", ca s-au saturat de globalizare atunci cand sau daca nu o mai aplica britanicii pe alte continente, ci vin altii peste ei, culmea, cu mai mult succes, mai competitivi, mai muncitori si mai bine pregatiti, zicandu-le ca vin strainii doar sa faca bani pe pamantul lor (pai nu exact asta era ideea globalizarii, pe care anglo-americanii au pornit-o cu entuziasm dupa criza de la inceputul anilor 70?) si, in fine, ca ar trebui repede sa-si inchida granitele, ca sa nu-i inghita mareea de imigranti revarsata in Britania.

Mai voteaza astazi elitele din universitati, studentii si tinerii, oamenii siguri pe calificarile lor, cu Partidul Conservator? Nu. Mai sutin companiile private si investitorii Partidul Conservator (asa cum ar fi cazul cu un partid de dreapta), in contextul Brexitului? Nu. Dimpotriva, companiile britanice fac petitii peste petitii impotriva Brexitului si a guvernului conservator. Acest partid istoric, aproape "victorian" ca aura, si-a pierdut sau a parasit din inabilitate si proasta judecata baza de sustinatori de calitate pe care ii avea in secolul trecut, preluand oportunist o alta armata de sustinatori, cu aproximatie pe cei debusolati sau de tipul celor care, in criza din 1972-1973, ar fi votat probabil cu laburistii, atrasi de promisiunea protectiei statului, pentru ca simteau ca fara protectia statului nu se mai pot descurca.

Astazi, intr-o uluitoare inversiune politica si culturala, se pare ca laburistii si conservatorii si-au schimbat intre ei categoriile de sustinatori, cu elitele educate, intreprinzatorii si clasa mijlocie din orasele mari votand partidele din zona liberala si cu muncitorii suparati de la periferii votand pentru conservatori. Din acest motiv am spus recent, intr-o scurta interventie, ca asistam la aparitia unui conservatorism de stanga in Europa, preocupat de castigarea simpatiei alegatorilor din straturile sociale de jos ale societatii, cu adaugarea unor dimensiuni variabile, de la caz la caz: nationaliste, suveraniste (Marea Britanie, Franta), social-protectioniste (Italia), crestine sau anti-imigratie (Polonia, Ungaria), ori de-a dreptul anti-occidentale, corupte, bigote si anti-stat de drept (Romania, prin coruptul PSD, ratata Coalitie pentru Familie, esuatul si penibilul PNTCD de astazi sau alte grupuscule autointitulate patriotard, ortodox sau "de dreapta", dar care reunesc, dincolo de cativa pretendenti ipocriti la gloria politica, o oaste trista de barbati impleticiti si semi-analfabeti iesiti din carciuma, "mandri ca sunt romani", dar gata sa dea cu pumnul in membrii familiei traditionale pe care pretind ca o iubesc, fara dinti in gura si dependenti de ajutorul social, sau femei naive in varsta, cu baticul pe cap, incovoiate de viata grea pe care au dus-o, dar lesinand cu evlavie la coada la moaste.

Cam acesta a ajuns, din nefericire, tabloul deplorabil al conservatorismului european si romanesc, animat din cand in cand de frenezia postarilor virulente de pe Facebook ale unor lideri de opinie exaltati, suparati si ei (cum altfel?) ca au ratat in politica si nu stau la masa mainstream-ului, dispusi sa sara la beregata, chiar si la gatul unor remarcabili intelectuali care au depasit centenarul si au facut din plin dovada unei atitudini demne, in momente critice pentru Romania.

Un alt exemplu interesant, pe aceeasi linie a conservatorismului populist cu accente sociale si nationaliste din Europa, desi foarte diferit de drama conservatorilor britanici sau de caricatura de conservatorism din Romania, este Polonia. Aici, dupa patru ani de guvernare, Partidul Lege si Justitie (PiS), social-conservator dar perceput in UE drept nationalist si anti-european, deci "iliberal", a castigat zdrobitor alegerile generale, obtinand 44%, in crestere destul de mare chiar fata de scorul cu care au obtinut puterea in 2015.

Aceeasi impartire geo-economica si culturala a alegatorilor - conservatorii in zonele rurale si in orasele mici si mai saracute, in general cele din estul tarii, liberalii in orasele mari si dezvoltate ale Poloniei si in vest. De fapt, aceasta a fost harta electorala si in primavara, la alegerile locale, cand Coalitia Civica (liberala, de centru) a castigat Varsovia, Cracovia si celelalte mari orase, cu o concentrare a alegatorilor in regiunile bogate din nord-vest, iar PiS a castigat simpatia in zonele rurale si urbanul mic, in special in estul mai slab dezvoltat si sudul tarii.

La o privire mai atenta, se observa insa ca PiS nu a castigat neaparat prin nationalism, exaltarea crestinismului si atitudine anti-europeana, ci printr-o politica sociala ultra-generoasa a guvernului, indreptata spre baza societatii. Conservatorii polonezi au facut, in linii mari, cam ce a facut Erdogan pentru turcii cei mai de jos, din Anatolia profunda sau alte regiuni sarace. Si-au concentrat atentia asupra omului simplu, cu cele mai putine oportunitati in societatea poloneza.

In mare parte, alegatorii partidului conservator polonez de astazi sunt fostii alegatori ai partidului socialist de acum 25 de ani, oameni mai in varsta, mai saraci si mai putin educati, care pierdusera startul tranzitiei postcomuniste si al reformelor pro-capitaliste si pro-europene de la inceputul anilor 90 si incepusera sa acumuleze frustrari de tot felul. La fel se intampla si in Germania cu AfD (Alternativa pentru Germania), partid conservator nationalist, eurosceptic (etichetat in Europa drept "extrema dreapta"), votat masiv in landurile din Est, adica in fosta RDG, de cei care votasera cu stanga dupa 1990, dezamagiti fiind de pierderea "stabilitatii si ordinii" vechiului regim comunist.

Nimic nou in istorie, vom spune, observand cum marile miscari (ultra) conservatoare, de extrema dreapta, din anii 30 si 40, nazismul german si fascismul italian, au avut, de fapt, ca punct de pornire a ascensiunii lor sociale si politice promisiuni de tip socialist, indreptate cu precadere spre muncitorii aflati in cautare de locuri de munca si de garantia protectiei statului, nicidecum spre elitele societatii. Mussolini insusi a fost in tinerete un socialist exaltat, care a imbracat camasa neagra, a lasat pixul de gazetar si a pus mana pe arma. Nazistii au si purtat tot timpul in denumirea lor eticheta "national-socialist", desi toata lumea ii asociaza, desigur, cu extrema ideologica opusa socialismului.

Este deja un loc comun sa mai reiteram ca, in practica politica, extremele se ating. Oricat ar parea de contradictoriu, extrema dreapta a avut in secolul XX un punct de pornire bazat pe o platforma a conservatorismului de stanga, social in esenta, pe care s-au grefat ulterior componentele antisemita, rasiala, etnica, nationalista sau mistic-ortodox-traditionalista, ca in cazul legionarismului din Romania. Ajunse la putere, toate aceste miscari au militarizat imediat regimurile, au devenit agresive si dornice de revansa istorica, si-au eliminat concurenta politica cu brutalitate si au devenit ceea ce noi numim astazi extrema dreapta.

Exista un risc evident de radicalizare a conservatorismului, acum ca si atunci, si de transfer cu "arme si bagaje" in zona abordarilor iliberale, de forta, a abuzurilor guvernamentale si tentativelor de suprimare a libertatilor. Conservatorismului moderat trebuie sa i se mai dea o sansa, inainte de a se radicaliza si de a se asocia definitiv cu platformele cu adevarat iliberale.

Noul proiect european, care va reiesi din dezbaterea grea a europenilor de dupa Brexit, ar trebui sa includa, nu sa excluda si sa arunce in bratele adeptilor autoritarismului, conservatorismul moderat. De exemplu, ne ingrijoreaza, ca intelectuali liberali, locul lasat liber de prabusirea crestin-democratiei europene. Acest loc nu a fost neaparat ocupat de liberalism, asa cum s-a sperat pana nu demult, sau cel putin nu in totalitate, pe terenul viran aparut in ultimii ani crescand mai degraba buruienile discursului urii si autoritarismului revansard.

Daca ma intrebati cum putem face distinctia intre versiunea moderata, decenta si civilizata a conservatorismului democratic occidental din secolul XX, cel autentic in opinia mea, urcand dinspre gloria lui Churchill, Adenauer si de Gaulle pana spre Era Merkel aflata acum la final, si versiunile iliberale si radicale emergente, cred ca am avea cateva repere si cativa indicatori.

CDU este unul din ultimele bastioane ale crestin-democratiei de centru/centru-dreapta rezonabile, care (inca) sustine, ca un pilon de rezistenta, constructia liberala a Uniunii Europene. Este relevant sa observam atacurile iliberale in crestere la adresa CDU, devenit "prea liberal si prea de centru" in ochii radicalilor. Dar in rest? Italia, Franta, Spania, Austria, sunt exemple de democratii vest-europene in care crestin-democratia a esuat (chiar daca exista inca partide populare sau republicane puternice, ele sunt alcatuite pe alte aliniamente ideologice si programatice) iar Ungaria, in care premierul Orban vorbeste despre "un stat iliberal, democrat si crestin" impinge lucrurile exact in confuzia de care vorbeam la inceputul articolului, adica asocierea nefericita a crestin-democratiei cu iliberalismul.

Putem accepta astazi ca a fost o greseala neincluderea "radacinilor crestine ale Europei" in preambulul Tratatului UE, dar speram ca nu este prea tarziu ca un filon conservator moderat si democratic sa poata opri sau cel putin limita excesele unei asa-zise "revolutii conservatoare" in Europa, citita in cheie iliberala, indiferent de haina sub care ni se prezinta, de la o tara la alta: suveranista, nationalista, xenofoba, eurosceptica, bigota, anti-islamica sau antisemita, corupta, violenta, sau, de ce nu?, chiar anti-occidentala si discret rusofila.

Optiunea liberala pro-europeana, in sensul larg al democratiei liberale si valorilor Uniunii Europene, nu poate fi completa si echilibrata fara aportul tuturor celor trei mari filoane politice, doctrinare, intelectuale si culturale ale lumii moderne: liberalismul, social-democratia si conservatorismul. Orice dezechilibrare ideologica intr-un anumit sens, spre stanga sau spre dreapta spectrului, poate naste reactii exacerbate in sens opus, asa cum istoria secolului XX ne-a invatat.

Valentin Naumescu este conferentiar doctor abilitat in domeniul relatii internationale la Facultatea de Studii Europene a Universitatii Babes-Bolyai din Cluj-Napoca si presedintele asociatiei Initiativa pentru Cultura Democratica Europeana (proiectul Romania Europeana).

Autorii care semnează materialele din secțiunea Invitații – Ziare.Com își asumă în totalitate responsabilitatea pentru conținut.

Cătălin Drulă, despre candidatura la prezidențiale: „Eu sunt natural un candidat posibil”. Care sunt obiectivele USR și Dreapta Unită pentru 2024

Președintele USR Cătălin Drulă a fost invitatul rubricii „Cu fața la alegători” și a vorbit despre obiectivele USR și ale Dreptei Unite pentru alegerile din 9 iunie, despre misiunea...

Cîrstoiu răspunde criticilor din ultimele zile: "Nişte lupi în haine de oaie încearcă să transforme oaia în lup"

Atacat în ultimele zile atât de adversarii direcți la alegerile locale, cât și de alți politicieni, dar și de ziariști, Cătălin Cîrstoiu, candidatul susţinut de PSD şi PNL pentru...