Nu e de mirare ca Victor Ponta vrea sa mute Institutul Cultural Roman de sub tutela Presedintiei sub cea a Senatului. Ofensiva generalizata pentru a controla tot ce se poate, direct sau prin interpusi, combinata cu placerea de a-i mai servi o umilinta lui Traian Basescu, explica singura multe.
La urma-urmelor, prim-ministrul si cei din jurul lui au logica simpla si brutala a jocului cu suma nula: cine a fost pus de Basescu trebuie sa plece, indiferent de calitatile exceptionale dovedite, de frumoasa reputatie a institutiei, de aprecierile internationale la adresa ICR, de serviciile cele mai bune aduse culturii romane, larg recunoscute, chiar de unele proteste ale societatii civile (la vocea careia USL promisese candva ca va pleca urechea), scrie Revista 22.
Dar dincolo de toate acestea, mi se pare ca mai exista si altceva, cu bataie diferita. Intr-adevar, de ce a fost nevoie de o ordonanta de urgenta, mai ales ca, din nou, USL promisese sa se abtina de la legiferare, nerepetand performanta negativa a Guvernului Boc? Si atunci, care era urgenta? Cel care urmeaza sa preia functia de presedinte al ICR sfarsise incalzirea pe marginea terenului si nu mai putea sa astepte?
Citeste mai mult despre Ponta si ICR: care e miza? in Revista 22.