Diluarea atlantismului romanesc

In ultima vizita la Washington, acum doua saptamani, m-am convins din nou ca SUA si americanii investesc in relatia bilaterala mai mult decat o facem noi. Desi, rational vorbind, noi avem mai multa nevoie de ei.

In cele cinci zile petrecute la Washington a avut loc o noua sesiune a dialogului strategic Romania-SUA, conform Declaratiei de parteneriat strategic pentru secolul 21.

Nu a fost o intamplare ca administratia americana a programat aceasta noua runda de discutii in preajma aniversarii celor cinci ani de la semnarea Declaratiei. Pentru ei a fost ca o reconfirmare a relatiei noastre bilaterale si a importantei ei.

In aceasta lume complicata, pentru Washington ideea de aliat si de prieten continua sa aiba importanta sa.

Mai mult decat atat, in acele zile, in capitala SUA a avut loc si reuniunea anuala a Alianta, organizatie neguvernamentala si non-profit americana destinata dezvoltarii relatiilor americano-romane. Mostenitoare a organizatiei "The Society of Friends of Romania", infiintata in 1920, beneficiind de sprijinul a doi fosti ambasadori americani in Romania, James Rosapepe si Mark Gitenstein, Alianta reuneste peste doua sute de americani, romani ce locuiesc in SUA sau romani din Romania interesati de o cat mai stransa relatie bilaterala.

In fine, in aceeasi saptamana, foarte buna pentru promovarea Romaniei la Washington, mai multe think-tankuri americane au gazduit oficiali si experti romani, oferindu-le tribuna proprie pentru a-si putea expune punctele de vedere. De remarcat la aceasta ultima categorie sunt The Atlantic Council si CEPA- Center of European Policy Analysis, vechi prieteni ai Romaniei.

Toate aceste eforturi americane, guvernamentale, dar mai ales cele neguvernamentale sau personale, pot cu greu fi identificate, in oglinda, in Romania. Tot ce mai facem noi este sa participam, peste Atlantic, la toate aceste activitati fara ca in Romania, mai ales in Bucuresti, sa raspundem cu aceeasi dedicatie si implicare.

Ce organizatie neguvernamentala romaneasca ar putea fi considerata echivalent al Alianta? Unde sunt "prietenii romani" ai SUA, unde sunt grupurile de prietenie, din societatea civila, Parlament sau din partidele politice? Unde sunt centrele de studii americane din universitati? Unde sunt politicienii romani pro-americani?

Haideti sa facem o lista cu prietenii SUA in Romania. Strangem macar o duzina?

Ne va fi din ce in ce mai greu sa sustinem ideea ca Romania ar fi o tara pro-americana. Retoric, inertial vom continua sa o afirmam, dar in termeni practici am iesit de cativa ani de pe axa Bucuresti- Londra- Washington. Actionand perseverent, coordonat stanga romaneasca, prin exponentii sai din PSD sau PNL, a reusit sa dilueze orientarea pro-americana a politicii externe romanesti. Spre satisfactia Moscovei si a catorva capitale europene.

Putem discuta de o Romanie Atlantica doar pana in vara lui 2012. De fapt, corect ar fi sa spunem ca am avut tot timpul o Romanie Euro-atlantica, o Romanie ce s-a bucurat in egala masura ca este membra in NATO, dar si in UE. Intotdeauna relatia noastra speciala cu SUA am dorit a o dezvolta din postura unei tari europene, membra a UE dar care nu concepe ideea de Occident fara SUA. Nu este o intamplare ca in toate institutiile noastre oficiale afisam ambele steaguri, atat pe cel al NATO, cat si pe cel al UE.

In toti acesti ani am crezut ca cea mai buna solutie pentru Europa, pentru UE, continua sa depinda de o semnificativa prezenta americana in Europa. Am avut si avem nevoie de o America ce continua sa se manifeste ca o putere europeana, ce continua sa fie prezenta in afacerile strategice ale continentului european, inclusiv militar.

Cum ar fi aratat anexarea ilegala a Crimeii de catre Rusia intr-o Europa fara SUA, fara tancurile americane sau bombele ei nucleare? Unde s-ar fi oprit Rusia?

Din pacate, Romania euro-atlantica s-a oprit in vara lui 2012, prin actiunea politica a USL. Este de necontestat ca supravietuirea politica a presedintelui Traian Basescu s-a datorat si sprijinului pe care l-a primit de la aliatii domniei sale, atat mai larga familie politica a PPE-ului, cat si de la aliatii americani. A fost apreciat ca un lider serios, nu comod, dar loial, de incredere. Loial intereselor de ansamblu ale Occidentului. Increderea de care se bucura Traian Basescu in Occident s-a rasfrant pozitiv si asupra Romaniei, tara in ansamblul sau fiind considerata de incredere. Incredere de care, chiar daca nu o merita, a beneficiat si clasa politica.

Din pacate, in superficialitatea sa, USL a afectat serios aceasta relatie de incredere. Izolandu-l politic de Guvern pe Traian Basescu, inclusiv in probleme de securitate nationala, incercand sa-l schimbe nejustificat, fara consultarea aliatilor, discreditandu-l public, relatia euro-atlantica a Romaniei a fost lipsita de motorul sau.

PDL, din pacate, nu a putut compensa aceasta situatie, deoarece nu era credibil la Washington. De altfel, desi ca denumire avea cel putin un partener privilegiat in politica americana, PD nu a dorit niciodata sa-si dezvolte relatii speciale cu politicienii americani.

Presedintele interimar Crin Antonescu, prin deciziile sale politice si prin anturajul pe care, provizoriu, l-a adus la Cotroceni, a amplificat si mai mult temerile americanilor. Nu poti sa vorbesti de importanta SUA pentru Romania, iar ca si consilieri sa-ti aduci oameni care au fost reprezentativi pentru inceputul anilor '90, cand Romania numai pro-americana nu era. Iar Victor Ponta, din postura de premier, fiind lipsit de orice fel de convingeri ideologice, nu a fost considerat niciodata un partener de incredere. Lucru pe care-l stie si el, de aceea a si ajuns sa cocheteze cu tarile neoccidentale.

Asta este marea problema a Romaniei astazi. Nu prea mai are cine sa dezvolte relatia speciala cu SUA. Doar foarte putini romani, din convingere personala, mai investesc in aceasta relatie atat de importanta pentru tara noastra. In rest, multa mima.

Alegerea ca presedinte a domnului Klaus Johhanis a fost un lucru foarte bun, a mai temperat accentele anti-americane tot mai puternice ale stangii romanesti. Dialogul noii administratii prezidentiale cu americanii, prin Bogdan Aurescu, Laurentiu Stefan sau Constantin Dudu Ionescu, in sfarsit, a inceput sa se inchege. Pe de alta parte si Administratia Prezidentiala se confrunta cu spectrul diluarii atlantismului romanesc.

In comisia dedicata proiectului de tara nu avem nicio personalitate dedicata dezvoltarii relatiilor cu SUA, niciun pro-american. De altfel comisia, in ansamblul ei, nu prea "musteste" de pro-occidentalism.

La nivel guvernamental, in ciuda bunei vizite in SUA a premierului Dacian Ciolos, ministerele nu se prea omoara cu dezvoltarea relatiei bilaterale. Iar dincolo de guvern, cu exceptia SRI, nicio alta institutie romaneasca nu se mai straduieste pentru dezvoltarea relatiilor bilaterale.

Dar de departe stagnarea cea mai vizibila si mai greu de inteles este la nivelul societatii civile, unde exprimarea publica a fost acaparata de tot felul de "militii" de stanga.

Numarul personalitatilor romanesti demne de incredere in SUA se restrange, multe dintre acestia, chiar daca sunt in continuare vocale, avand astazi o marginala postura publica.

Dreapta romaneasca a disparut aproape complet din peisajul politicii externe romanesti, nemaiavand cine sa sustina politic prietenia cu SUA. Stanga, mult mai bine organizata si mai hotarata, domina exprimarea publica si pe cea institutionala. S-a vazut asta foarte bine atunci cand s-a discutat problematica posibilei mutari a armelor nuclerare americane de la Incirlik, Turcia. Prin vocile sale cele mai autorizate, stanga, pe fondul muteniei liberale, a fost foarte transanta. Nu avem nevoie de armele nucleare ale americanilor. Este suficient ca avem "scutul", a spus fostul presedinte Traian Basescu. Justificarile, ambele la fel de false, generate de grija de a nu irita suplimentar Rusia.

Epoca Romaniei ca varf de lance al intereselor americane, in special cele militare, se incheiase. In plus, de pe o pozitie de dreapta, pro-americana, presedintele Traian Basescu a basculat si el spre stanga (o a doua tinerete?). Primul presedinte roman invitat la intalniri bilaterale de sefii CIA si MI6 a declarat ca armele nucleare nu pot fi instalate pe teritoriul Romaniei fara acordul Rusiei. Ceea ce, fie vorba intre noi, este complet fals. NATO, inclusiv SUA, niciodata nu i-au recunoscut Rusiei drept de veto pe deciziile lor, mai ales pe cele legate de politica nucleara.

Asa ca, pe fondul multiplelor tensiuni din sistemul international, in special in relatia cu SUA, gardienii de stanga ai politicii externe romanesti au decis ca este din nou nevoie sa fim cuminti. "Cumintenia pamantului" devine strategie de politica externa. Dreapta are ceva de spus in privinta asta? Sau si ei vor sa fie cuminti?

Ce este de facut?

In primul rand, in politica externa dreapta politica romaneasca trebuie sa recupereze spatiul public cedat stangii. Din fericire, dreapta inca are oameni cu experienta internationala, bine conectati la politica americana cum este Ben Oni Ardelean. Trebuie doar sa-i promoveze mai mult, iar ei, la randul lor, sa-si asume mai clar responsabilitatile ce le revin. Pentru a sti care este cea mai buna cale de viitor pentru Romania avem nevoie de dezbatere, avem nevoie de spirit critic.

Atunci cand manevreaza, in vederea diluarii legaturii cu SUA, stanga are argumentele ei, nu toate publice. Dar calitatea unei decizii nationale vine doar din confruntare, doar din opunerea celor doua abordari. Inainte de a taia trebuie sa masuram de sapte ori. Decizii mari vor trebui luate si consecintele lor, daca nu alegem inteligent, pot fi catastrofale pentru Romania.

In al doilea rand chiar si stanga poate fi mai echilibrata in abordarea relatiei cu America, mai ales ca stanga are si ea pro-atlantistii ei. Numele care imi vine acum in minte este Sorin Moisa, care, ca parlamentar european, este implicat in negocierile TTIP, bucurandu-se de incredere atat la Bruxelles, cat si la Washington. De altfel, Sorin Moisa, cu un doctorat la Oxford, poate fi modelul noului politician roman euro-atlantic. Oricat de euro-centrica ar fi stanga romaneasca este clar ca fara implicarea SUA in Europa UE nu va putea face fata, singura, Rusiei. Nu este inca suficient de puternica.

La nivel guvernamental ar trebui alocate mai multe resurse, umane dar mai ales financiare, pentru dezvoltarea relatiei bilaterale si promovarea Romaniei in SUA. Romania ramane periculos de mult in urma Visegradului, care foloseste orice pretext pentru a genera discutii despre ei in importantele medii washingtoniene.

In aceste saptamani, Ungaria, profitand de aniversarea a 60 de ani de la Revolutia din 1956, a cheltuit sume impresionante pentru a se promova. Si asta este doar un exemplu. The Visegrad Fund a finantat forumul anual al CEPA, bineinteles agenda lor fiind la loc de cinste pe agenda reuniunii. Ambasadele Poloniei, dar si ale Ungariei, Cehiei sau Slovaciei se implica mereu, inclusiv financiar in sprijinirea activitatilor think-tank-urilor din capitala SUA, beneficiind, bineinteles, de atentia lor.

Romania s-a autoexclus din jocul asta si nu pentru ca nu ar avea bani. Bucurestiul, mai ales centrala MAE, practica o politica stupida a milogelii, nedemna de o tara care a luptat cot la cot, pe diferite teatre de razboi, cu aliatii americani. Oricate relatii ar avea George Maior in SUA, oricat de bine vazut ar fi el, personalitatea sa nu poate inlocui esafodajul institutional necesar mentinerii Romaniei in cursa pentru atentie si influenta.

In fine, dincolo de politic, daca chiar vrem o relatie stransa cu SUA, societatea civila din Romania, mass-media, organizatii neguvernamentale, universitati, noi toti trebuie sa actionam in sensul asta. Trebuie sa ne afirmam ca prieteni ai SUA in Romania, sa militam pentru dezvoltarea relatiei, sa venim cu noi idei si noi proiecte. Asa vom putea mai usor si mai bine, atunci cand este cazul, sa-i criticam, asa dupa cum a fost cazul ambasadorului Pettit la Chisinau.

Dar inainte de orice trebuie sa spunem apasat romanilor ca, cel putin pana in acest moment, americanii au fost oameni de onoare. Tot ce au promis romanilor s-a adeverit. Sa ne aducem aminte cand Bill Clinton, un presedinte democrat, la Bucuresti a rostit faimoasa fraza "stay on the course and the future will be yours". Astazi, cu sprijinul masiv al SUA, suntem membri in NATO si UE.

Sa ne aducem aminte cand un presedinte republican, George W. Bush, a spus cativa ani mai tarziu, in acelasi Bucuresti, ca daca cineva va ameninta Romania, SUA vor fi de partea noastra. Oare prezenta soldatilor americani si a echipamentului lor pe teritoriul nostru nu este o dovada a seriozitatii americane? Aliatii nostri americani au fost oameni de onoare si si-au onorat promisiunile. Noi ramanem mai prejos?

Iulian Fota este fost consilier prezidential pe probleme de securitate.

Autorii care semnează materialele din secțiunea Invitații – Ziare.Com își asumă în totalitate responsabilitatea pentru conținut.

Cine câștigă din separarea candidaților PSD-PNL la Capitală: ”Se vor faulta unul pe altul”. Scenarii noi pentru prezidențiale

Sociologul Alfred Bulai, șeful departamentului de Sociologie din cadrul SNSPA, a fost invitatul rubricii „Cu fața la alegători”. Acesta a vorbit despre cele mai importante subiecte de pe...

Ungaria dă asigurări că susține aderarea deplină a României la Schengen. Măsurile decise în urma vizitei lui Cătălin Predoiu la Budapesta VIDEO

Ungaria va continua să susţină accederea României în spaţiul Schengen cu frontierele terestre în acest an, a transmis ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, în urma unei...