Se simte in Egipt nevoia unui Ion Iliescu? (Opinii)

Plecarea lui Mubarak de la putere nu sugereaza ca, la Cairo, ar exista o personalitate de vaza pregatita sa-si asume provizoratul, sa stavileasca orice inceput de haos sau anarhie si sa pregateasca in liniste alegerile, aducatoare de pace sociala in tara piramidelor.

Dimpotriva, nici reprezentantul de seama al "fratiei musulmane", nici alte nume si mai putin cunoscute, nu prea lasa de inteles ca ar fi tocmai dornice sa-si asume riscurile unui asemenea rol.

Daca lider nu e, nimic nu e

Faptul ca un general, al carui nume nici macar nu-l cunoastem, a tinut vineri seara o scurta alocutiune la televizor, iar sambata s-a prezentat un altul, asigurand ca armata a preluat conducerea provizorie, ca tot armata va demara tara in directia buna si ca tot ea, armata, va instala institutiile democratice, dovedeste fara tagada lipsa unui lider reprezentativ.

Deocamdata, nimeni nu stie ce inseamna "armata". Oare va desemna armata din sanul sau o personalitate, deocamnadata anonima, care sa se impuna ca lider provizoriu, sau armata pritoceste un fel de conducere colectiva, si mai anonima, ceva cum au fost triumviratele romane, consulatul francez, sau troika ruseasca?

Dupa cum se stie, nici triumviratele (doua la numar), nici consulatul (anihilat de Napoleon), nici troika (zdrobita de Hrusciov) n-au fost solutii inspirate. Ba chiar, au esuat lamentabil, dovedind ca liderul-multiplu nu este decat o trambulina pentru instalarea liderului-dictator.

In mod paradoxal, invingatorii din piata Tahrir stiu pe cine au invins, dar nu stiu cu ce s-au ales. Ca urmare, euforia continua non-stop, iar multimea debusolata nu se urneste din piata, decat anevoie, atunci cand armata ii atrage atentia ca scopul a fost atins si revolutia s-a terminat cu aplauze prelungite.

As zice, parafrazand un mare poet, al carui nume unii l-au cam uitat, iar altii nici nu l-au stiut, "maurul si-a facut datoria, maurul poate sa plece".

Spectacolul s-a terminat, cortina s-a tras

Ca sa fie clar ca ordinul nu-i gluma, armata a inceput sa adune corturile din piata, sa ridice masinile carbonizate in focul demonstratiilor si sa-si etaleze prezenta. E semnal pentru manifestanti ca prezenta lor pe campul de batalie nu mai are rost, intrucat armata va planta panselute in piata.

Entuziastii din piata Tahrir se afla in fata unui paradox: cum adica, dupa ce am invins, tot noi plecam cu coada intre picioare, fara sa stim ce urmeaza, decat numai daca privim la televizor? Dupa ce, timp de trei saptamani, au dormit pe caldaram, acoperiti numai cu patura, sau chiar cu rogojina, tocmai acum, cand se asteaptau sa vada continuarea filmului live, sunt poftiti sa-l priveasca la ecranul cu telenovele.

Ca urmare, unul din participantii importanti la demonstratie, doctorul Essam Shabana, a facut urmatoarea declaratie presei: "Sunt mai multe tabere. Unii spun ca trebuie sa ramanem, altii spun ca am obtinut ce am vrut si ca trebuie sa mergem acasa. Altii spun ca trebuie sa plecam si ca vom putea reveni daca va fi necesar".

Para malaiata pica numai acolo unde vrea ea

Sintagme in genul "unii spun" si "altii spun" demonstreaza inca o data ca nu exista lideri reprezentativi, meniti sa faca ei declaratii, iar ceilalti sa cada de acord sau sa nu cada cu ce spun liderii.

Intre timp, succesul celor din piata Tahrir face ocolul lumii. Ziarele americane ii lauda, cu oarecare prudenta. Ziarele britanice compara evenimentele cu momentul cand a cazut zidul Berlinului. Ce eroare!

Pentru germanii din est, prabusirea zidului insemna libera circulatie si o cogeamitea para malaiata: infuzia masiva de capital din vest spre est. Pentru ceilalti germani, daramarea aceluiasi zid insemna reintregirea tarii si recastigarea teritoriului national, inclusiv mandria patriotica de rigoare.

Pentru egipteni, prin prabusirea dictaturii, nu numai ca nu pica pere malaiete de nicaieri, dar nici nu este de asteptat altceva, decat schimbarea unui regim, in locul cauria nu stie inca nimeni ce va veni. In niciun caz, n-au cum sa pice infuzii de capital malaiet, dintr-o directie surpriza.

Presa franceza si italiana compara, in continuare, caderea lui Mubarak in ceasul al 12-lea cu cea a lui Ceausescu in ceasul al 13-lea. Eroare peste eroare: Mubarak a plecat, predand militarilor cheile de la fisete, Ceausescu a fugit cu cheile in buzunar si lasand, in urma, haosul.

Cu revolutia n-o scoti la capat, daca nu spui cine e ultimul pe lista

Haosul nostru l-a gestionat imediat "dizidentul" Iliescu, cel care demult i-o cocea "tovarasului", dar astepta momentul potrivit, cand ii va veni apa la moara si cand se va napusti multimea, ca sa-i ofere ciolanul, gata fript, pe tava de argint.

De aici, n-a ramas nici un pas pana in clipa solemna cand Iliescu s-a prezentat personal la televizor, cu noua lista a conducatorilor provizorii, punandu-se pe el insusi ultimul pe lista, intrucat spectatorii aflasera intre timp ca el e primul.

Euforicii de la Cairo sunt invitati sa paraseasca piata in care au protestat si au dormit trei saptamani, fara sa le fie clar nici cine se inghesuie la conducere, nici cum arata lista respectiva, cine e acolo ultimul si, mai ales, cine e primul.

Aici mi se pare ca se ascunde cheia tragediei egiptene: deocamdata primul de pe lista nu prea exista, ultimul nici atata, iar lista insasi sta inca ascunsa in fisetul fugarului Mubarak, cel care a lasat cheile in custodia armatei.

Din experienta romaneasca, stim insa ca timpul nu asteapta. Daca astazi s-a facut liniste, maine vor apare inevitabil grupuri si grupulete, partide si partidulete, toate ravnind la putere. Ca sa faca ordine, armata n-are alta arma, decat numai sabia.

Cine n-are un om sarac dar cinstit, sa-si cumpere

Armata nu este un bun acrobat, asa cum s-a dovedit Iliescu, atunci cand a stiut sa umble pe sarma, echilibrandu-se cu prajina printre cei care il huiduiau, il aplaudau, il ponegreau, il omagiau si - pe drept cuvant - il faceau comunist.

Armatele stiu sa traga cu tunul, dar nu stiu sa umble pe sarma. Umbli usor pe sarma, cand esti carismatic, cand le promiti saracilor, te zburlesti la bogati, ii dai nadejde oricui, si esti atat de sarac si cinstit, incat nici nu observi cand altii te stropesc ciuciulete cu noroi, iar tu te faci ca ploua.

Pe scurt, daca noua ne-a prins bine un Ion iliescu, cu toate metehnele lui, le-ar prinde bine si egiptenilor unul acum, macar atat cat sa ridice steagul, strigand: "dupa mine, mars!" - chiar daca in rest, s-ar face ca ploua.

Clotilde Armand ironizează PSD-ul după ce i-a cerut demisia: "Mai stau, să vă scot din minţi că nu mai puteţi fura"

Trimisă în judecată pentru folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane, Clotilde Armand, primarărița Sectorului 1 a declarat răspicat că nu va demisiona, aşa cum i-au cerut...

Cât de mult își dorește Ciolacu victoria Gabrielei Firea la Capitală: ”La nivel vizibil, vor fi declarate susțineri”

Odată cu retragerea medicului Cătălin Cîrstoiu și renunțarea la candidatura comună PSD-PNL pentru Primăria Capitalei, liderul social-democraților, Marcel Ciolacu, se găsea în situația...