Arhitectura de securitate a Golfului Persic si strategia SUA: De ce a esuat Acordul nuclear

Decizia lui Donald Trump de a retrage Statele Unite din Acordul nuclear nu este rezultatul unei dorinte aprige a liderului de la Casa Alba de a sterge mostenirea grea a dosarelor de politica externa lasata de predecesorul sau, Barack Obama, ci este raspunsul raportului dintre realitatea geopolitica a Orientului Mijlociu si interesele strategice ale SUA.

Epicentrul Orientului Mijlociu este reprezentat de regiunea Golfului Persic, acolo unde se regasesc cele mai mari rezerve de hidrocarburi din lume, regiune dominata militar de altfel de catre americani inca din 1971, dupa ce au preluat controlul de la partenerii britanici, extenuati de costurile din ce in ce mai apasatoare ale prezentei imperiului la nivel global.

Aceleasi costuri au inceput a fi resimtite de catre SUA in ultimul deceniu, Washingtonul cheltuind anual peste 60 miliarde de dolari, ca urmare a prezentei sale militare din Golf, dar, desi acestea sunt datele oficiale, in realitate suma totala este mult mai mare, numai in Arabia Saudita presa occidentala speculand posibilitatea existentei unor baze aeriene secrete, aflate in coordonare cu bazele din Djibouti, prin care americanii efectueaza atacuri cu drona impotriva rebelilor insurgenti din Yemen, sau actiuni clandestine de culegere de informatii din Iran.

Inca din anii '40, strategia americana a fost aceea de a limita accesul unei puteri ostile la resursele din Golful Persic, motiv pentru care SUA s-au angrenat intr-o ampla campanie de a stopa ascensiunea comunismului, principalii sai parteneri fiind Arabia Saudita si Iranul.

Paradigma s-a schimbat in 1979, atunci cand, ca urmare a Revolutiei Islamice, la Teheran este instaurat un regim antiamerican care va rupe relatiile diplomatice cu Washingtonul, catalogand SUA drept "marele Satan", in timp ce Arabia Saudita a fost privita ca un regim apostat, un agent al intereselor occidentale ce ar trebui distrus.

In acest context, in anii '80, sauditii, ramasi principalul aliat al SUA in regiune, au privit Iranul drept cea mai mare amenintare la adresa propriei securitati nationale, insa incepand cu anii '90, presedintia iraniana a fost preluata de catre doi presedinti moderati, Rafsanjani si Katami, sub conducerea carora Iranul nu a mai dus o politica externa bazata pe ideologie, ci una pragmatica, bazata pe interes economic si cooperare.

Desi relatiile Iranului cu SUA au ramas reci, Teheranul si Riyadul au pus bazele mai multor proiecte comune, inclusiv ale unui acord bilateral de securitate care urmarea stoparea ascensiunii talibanilor si a gruparii Al Qaida in Afganistan.

Interventia SUA din Irak avea sa creeze un vacuum de putere in cea de-a doua tara ca marime din Golful Persic, rupandu-se astfel triungul de putere care balansa relatia intre Riyad-Bagdad-Teheran si angrenand Arabia Saudita si Iranul intr-o competitie geopolitica regionala, accentuata apoi de evenimentele de dupa Primavara Araba.

Nu in ultimul rand, aparitia la inceputul anilor 2000 a unor informatii legate de ambitiile militare ale Iranului de a obtine armament nuclear a condus la marginalizarea Iranului pe plan extern si impunerea sa sub embargou economic.

Revenirea moderatilor

In tot acest timp, presedintia iraniana a revenit taberei ultraconservatoare, condusa de catre Mahmoud Ahmadinejad, care a reluat discursul ideologic, incercand sa pozitioneze Iranul ca lider al Orientului Mijlociu si al lumii musulmane, starnind o reactie strategica a sauditilor de a denigra un stat periferic, siit si persan, nu arabo-musulman, ca restul tarilor din regiune.

Pe acest fond, cele doua puteri s-au angrenat intr-o serie de conflicte proxy care au accentuat clivajul sectar siito-sunnit, in timp ce embargoul impus Iranului avea sa creeze treptat o presiune sociala care va escalada in 2009, atunci cand numaratoarea voturilor il confirma pe Ahmadinejad penntru cel de-al doilea mandat de presedinte.

Sub sloganul "Unde este votul meu?", iranienii au luat cu asalt capitala Teheran si marile orase ale tarii pentru a protesta, doar interventia directa a fortelor de ordine calmand spiritele, pentru ca patru ani mai tarziu, in 2013, moderatii, prin prisma lui Rouhani, sa revina la carma politicii externe iraniene, aratand ca presiunea embargoului a slabit pozitiile taberei ultraconservatoare iraniene in randul societatii.

Discursul noului regim arata un Iran dispus a se reintoarce la o pozitionare pragmatica pe plan extern, Rouhani vorbind despre o posibila recunoastere a statului Israel, daca chestiunea palestiniana va fi rezolvata, sau despre dispunerea de a dialoga privind programul nuclear iranan.

Si asa a si facut, Iordania si Oman gazduind o serie de discutii secrete intre oficialii americani si cei iranieni, care au dus in cele din urma la semnarea Acordului nuclear din 2015.

Esecul Acordului nuclear

Strategia SUA a fost aceea de a angrena Iranul intr-o posibila arhitectura de securitate a Golfului, diminuand implicit costurile militare ale prezentei americane si favorizand o posibila pivotare catre Asia-Pacific.

Acest lucru nu ar fi insemnat ca SUA nu ar fi ramas managerul de securitate al Golfului Persic, insa un Iran moderat, dispus a fi partener al americanilor, cel putin pe anumite paliere negociate in prealabil, ar fi putut conduce catre stabilitatea regiunii si stoparea crizelor actuale.

Acest scenariu a fost departe de a se fi adeverit. Trei ani mai tarziu, presedintele Trump decide retragerea SUA din Acordul nuclear argumentand ca Iranul continua proiectul de dezvoltare a rachetelor balistice, continua in mod secret programul nuclear si profita de ridicarea embargoului pentru a sustine economic si militar gruparile sale proxy din Orientul Mijlociu.

Cu alte cuvinte, Iranul nu este partenerul de dialog dorit de catre Statele Unite, nu duce o politica externa pragmatica, ci mai degraba o politica bazata pe escaladarea crizelor in scopul atingerii statutului de hegemon al Orientului Mijlociu.

Practic, asteptarea americanilor de a transforma Iranul intr-un partener alaturi de care sa contribuie la stabilizarea regiunii a esuat, Teheranul angrenandu-se nu numai in Siria sau Irak, ci si in Yemen, Liban, Palestina, Africa de Vest sau mai nou Maroc, acolo unde regimul de la Casablanca a rupt recent relatiile diplomatice cu Iranul, acuzand Teheranul de ingerinta in problemele sale interne.

Revenirea la vechea strategie

Decizia SUA de a se retrage din Acordul nuclear si criticile aduse Iranului nu sunt urmate de o posibila interventie armata, fapt improbabil si pe termen mediu si lung ca urmare a mai multor caracteristici militare, dar mai ales geografice, ce fac Iranul o tara foarte greu de invadat.

Cu toate acestea, reimpunerea embargoului este o dubla strategie. In primul rand, se poate observa deja un modus operandi in ceea ce priveste gestionarea de catre Donald Trump a dosarelor nucleare, neuitand astfel retorica dura pe care liderul de la Casa Alba a avut-o fata de Coreea de Nord, pentru ca mai apoi, ca urmare a negocierilor secrete, sa aiba in cele din urma loc summit-ul Trump-Kim Jong Un, incheiat cu un consens - ramane de vazut inca pe ce durata - intre Washington si Phenian.

Chiar daca este foarte probabil ca in prezent sa se poarte negocieri secrete intre SUA si Iran, situatia Teheranului difera insa de cea a Phenianului, asta atat pentru ca Iranul inca se agata de relatia cu ceilalti semnatari ai Acordului nuclear, cat si pentru ca leadershipul politic de la Teheran nu este unul atat de omogen ca cel nord-corean. In final, lobby-ul israelian va ghida Casa Alba catre o posibila renegociere dura a acordului, ceea ce s-ar putea sa nu convina iranienilor.

In al doilea rand, embargoul impus de Trump Iranului este o actiune coercitiva care are drept scop cresterea presiunii sociale impotriva regimului de la Teheran, asa cum s-a intamplat si in 2009.

Cu alte cuvinte, daca presiunea economica va continua, SUA se asteapta la o escaladare a tensiunilor sociale din Iran accentuand totodata clivajul dintre moderati si radicali, cei din urma privind iesirea Iranului de sub marginalizarea externa ca o amenintare la adresa propriei securitati, intrucat deschiderea economica ar putea permite infiltrarea de agenti occidentali care ar putea sustine un razboi psihologic in randul populatiei civile.

Mai apoi, Garda Revolutionara Iraniana nu numai ca este formata din lideri crescuti intr-o ideologie antioccidentala in general si antiamericana in particular, dar membrii sai sunt principalii beneficiari ai embargoului impus, intrucat au putut controla atat economia nationala, cat si imperiul financiar dezvoltat de pe urma contrabandei.

In concluzie, politica externa iraniana a ramas captiva ideologiei islamice, iar grupurile de interese de la Teheran, controlate de catre Liderul Suprem, se lovesc acum de o strategie a Washingtonului care le ameninta stabilitatea, fiind nevoite sa gaseasca solutia optima pentru supravietuire, cu un presedinte la Casa Alba mult mai putin predispus la concesii fata de predecesorul sau.

Din acest motiv, escaladarea tensiunilor sociale in Iran nu este un scenariu de exclus, iar protestele de la inceputul acestei luni, precum si mediatizarea lor pe platformele online de socializare - chiar daca unele dintre acestea sunt interzise in Iran - sunt un semn evident in acest sens.

Razvan Munteanu este directorul think tank-ului Chamber for Excellence in International Affairs, si autorul mai multor articole si carti de specialitate, fiind totodata colaboratorul unor publicatii media internationale si nationale.

Autorii care semnează materialele din secțiunea Invitații – Ziare.Com își asumă în totalitate responsabilitatea pentru conținut.

Gabriela Firea iese în stradă. Candidata PSD la Primăria Capitalei vrea întâlniri directe cu electoratul

Gabriela Firea, candidatul PSD la Primăria Capitalei, nu va sta la birou în timpul campaniei electorale. Firea a declarat miercuri, 24 aprilie, că îşi va axa campania în primul rând pe...

Lider PNL inculpat pentru corupție și-a depus candidatura la locale: ”Intru în competiţie bărbăteşte, deschis şi asumat”

Preşedintele PNL Prahova, Iulian Dumitrescu, inculpat pentru corupţie şi cu interdicţia de a exercita funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Prahova, şi-a depus miercuri, 24 aprilie,...