Iranul, samanta de razboi a secolului XXI (Opinii)

Marti, 29 Noiembrie 2011, ora 23:18
6518 citiri
Iranul, samanta de razboi a secolului XXI (Opinii)
Foto: Arhiva

In timp ce lumea euroatlantica contabilizeaza succesele inca neclare ale primaverilor arabe, iar America isi freaca mainile, convinsa ca a pus cu botul pe labe copiii neascultatori din Afganistan si din Irak, atelierele iraniene isi ascut armele, iar zanganitul lor se desfasoara nederanjat.

Iranul pritoceste bomba cu plutoniu

Urmarind felul cum Iranul isi pregateste cu consecventa programul nuclear si mestereste rachete cu raza lunga de actiune, numai un naiv ar putea crede ca liderul de la Teheran isi expune tara la un adevarat dezastru financiar, fara un scop precis.

Fostul vicecancelar si ministru de Externe al Germaniei Joschka Fischer publica in Project Syndicate un articol in care isi exprima convingerea ca n-ar trebui neglijat dublul joc al Iranului: pe de o parte ramane formal semnatar al Tratatului de Neproliferare Nucleara, iar pe de alta parte, se dovedeste cel mai harnic slujitor din lume al insasi proliferarii nucleare.

Pe buna dreptate, autorul observa ca tara nu are nevoie de imensele laboratoare, asa zise civile, pentru imbogtirea uraniului: in tot Iranul exista un singur reactor nuclear civil, a carui baza materiala este asigurata integral din Rusia.

Imbogatirea uraniului, ca si costisitorul laborator de apa grea pe care si l-a facut Iranul cu grele sacrificii, nu pot avea nici o alta explicatie, decat numai pregatirea bombei cu plutoniu.

Cainii latra, caravana trece

Te sperii la gandul ca un Iran cu arme nucleare ar modifica radical echilibrul din Orientul Mijlociu, ar reinflama imediat cursa inarmarilor si ar arunca in derizoriu insusi Tratatul de Neproliferare, cu consecinte incalculabile pentru intreaga lume.

Teheranul este constient de aceasta perspectiva apocaliptica, ba, mai mult, si-o doreste cu fervoare si nu precupeteste niciun efort sau cheltuiala, ca sa ajunga pana acolo.

Decizia politica pe care ar putea-o lua Iranul in momentul cand ar constata ca arsenalul faurit este suficient pentru atingerea ambitiilor sale n-ar fi numai cosmarul Israelului - primul vizat, bineinteles - ci si al multor state musulmane din zona, nefundamentaliste, inclusiv Turcia.

Este ciudat modul cum lumea democrata, consecventa principiilor sale, conteaza nelimitat pe negocieri, desi paharul acestora s-a umplut demult, iar Iranul a dovedit de multa vreme ca, la nevoie, negociaza, semneaza tratate, dar isi continua nestingherit planul, sfidandu-i pe toti in stilul "cainii latra, caravana trece".

Dupa Afganistan, Irak si Libia, ne mai trebuie si un Iran?

Se apropie ziua - iar termenul s-ar putea sa nu fie tocmai lung - cand omenirea se va pomeni pusa fata in fata a doua alterative: ori accepta Iranul ca putere nucleara demna de tot respectul, dar si de toata teama, ori suporta consecintele unui razboi, cu rezultate greu de anticipat.

Presedintele Barak Obama s-a pronuntat foarte clar ca SUA nu pot accepta ca Iranul sa devina o putere nucleara. La fel de ferm s-a pronuntat si Israelul. Vecinii din Golf sunt si ei ingrijorati.

Declaratiile lasa de inteles ca nu se exclude o interventie militara, capabila sa stopeze planurile belicoase ale Iranului. Se pune insa problema: ce fel de interventie?

Evident, nu poate fi decat una aeriana, bine conceputa si bine orchestrata. Dar, traim intr-o lume democratica. Dupa experienta din Afganistan, dupa ce s-a intamplat in Irak sau in nordul Africii, o noua lovitura, in Iran, ar insemna proteste inevitabile si greu de suportat.

Sa nu uitam insa ca, in Iran, exista forte interne de opozitie, deloc neglijabile. Represaliile asupra lor, in cazul unei interventii externe, ar insemna, practic, distrugerea singurului germen democratic din interiorul tarii, adica acele forte care ar pastra stabilitatea interna in cazul succesului actiunii din afara.

Pentru multi, actiunea militara nu este singura optiune, dar, in lipsa ei, nu raman decat bunele intentii, acelea cu care stim ca este pavat drumul spre dezastru.

Armele, o forma de dialog cam veche

De altfel, in conjunctura actuala, este evident ca un nou dialog diplomatic intre SUA si Iran pare de neconceput.

Numai Europa Unita ar putea prelua responsabilitatea unor tratative cu Teheranul, relatiile diplomatice dintre parti fiind imaculate, este de parere acelasi Joschka Fischer.

Sigur ca are dreptate, dar este, oare, intr-adevar unita Europa? Si ce fel de forta mai este ea, cand sacul ei este nu numai gol, dar si rupt, iar, de peticit, nu se ofera nimeni sa i-l peticeasca?

Ca urmare, s-a creat o situatie paradoxala: in timp ce Iranul se joaca de-a dialogul, dar conteaza numai pe arme, lumea euroatlantica se joaca de-a armele, dar conteaza numai pe dialog.

Moartea unui om politic - pomenirea și lecțiile acesteia. Partea I: de ce trebuie să (ne) criticăm liderii?
Moartea unui om politic - pomenirea și lecțiile acesteia. Partea I: de ce trebuie să (ne) criticăm liderii?
Acum la mine e noapte târziu, dar calendaristic ziua de 27 martie a început deja. Când domniile voastre (sau majoritatea) veți citi acest articol (în două părți), peste cea de-a 29-a zi a...
Intrarea în Schengen pune sub lupă corupția din România: “Iar ne-a prins ninsoarea nepregătiți”
Intrarea în Schengen pune sub lupă corupția din România: “Iar ne-a prins ninsoarea nepregătiți”
România intră în spațiul Schengen doar pe cale maritimă și aeriană, la finalul lunii martie 2024. Aderarea va stimula turismul și comerțul și va consolida piața internă. Pe de altă...
#Joschka Fischer Iran, #razboi Iran, #conflict Iran , #Iran